Inapplicability of positive res judica across different parties in revision action for statutory limitation of moral damages

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2019 pe rolul Tribunalului Gorj – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată la plata de daune morale în sumă de 720.000 RON, prejudiciu moral cauzat prin debranşarea nelegală a locuinţei proprietatea familiei sale, aflată la adresa din Motru, str. x, bl. N.5, judeţul Gorj, în perioada 13.02.2014 - 13.02.2015, respectiv 365 de zile, de la reţeaua de energie electrică.

Tribunalul Gorj – secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020, a respins ca nefondate excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamatei A., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţii invocate de pârâtă; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. (fostă D.), având ca obiect daune morale; pârâta a fost obligată la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând daune morale către reclamanta A..

Prin decizia nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul declarat de pârâta C. S.A. (fostă D.) şi s-a schimbat sentinţa nr. 1/2020 din 13 ianuarie 2020 a Tribunalului Gorj – secţia a II-a civilă, în sensul că s-a respins ca prescrisă acţiunea promovată de reclamanta A..

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 1787 din 22 septembrie 2021, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 487/2020 din 8 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă.

În considerentele acestei hotărâri, s-a arătat că nemulţumirea recurentei-reclamante A. vizează faptul că instanţa de apel nu a reţinut ca fiind incidente dispoziţiile reglementate de art. 2537 alin. (1) şi art. 2541 alin. (3) din C. civ. privind cazurile de întrerupere a termenului de prescripţie.

Potrivit susţinerilor recurentei, aşa cum rezultă din bonul de mişcare contor din 23 noiembrie 2016 şi din adresa nr. x/25.11.2016, termenul de prescripţie se împlinea la 23 noiembrie 2019, acţiunea fiind depusă anterior împlinirii termenului de prescripţie.

Înalta Curte a reţinut că obiectul acţiunii este reprezentat de repararea prejudiciului moral cauzat de vătămarea unor drepturi personale nepatrimoniale (daune morale), care are caracter patrimonial şi se supune regulilor de prescripţie extinctivă potrivit art. 2501 din C. civ. şi art. 2517 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, s-a arătat că instanţa de apel, referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, în mod corect a avut în vedere dispoziţiile art. 1381 alin. (2) şi art. 2528 alin. (1) din C. civ., statuând că acest termen se raportează la perioada pentru care se solicită despăgubiri, respectiv 13.02.2014 – 13.02.2015, astfel încât termenul de prescripţie general de 3 ani s-a împlinit la data de 13 februarie 2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 1381 alin. (2) şi art. 2528 alin. (1) din C. civ., termenul de prescripţie a dreptului la repararea prejudiciului se raportează la perioada pentru care se solicită despăgubiri, acesta începând să curgă de la data cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de ea.

În aceste condiţii, cum acţiunea a fost promovată de reclamantă la data de 14 august 2019, în mod corect s-a reţinut că aceasta a fost introdusă peste termenul legal de prescripţie.

Recurenta-reclamantă a invocat existenţa unor situaţii juridice care afectează cursul prescripţiei sub aspectul întreruperii acestuia, prin adresele din 23 noiembrie 2016 care atestă rebranşarea locuinţei la reţeaua de energie electrică, ceea ce nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei în accepţiunea art. 2541 alin. (3) din C. civ., potrivit căruia "dacă întreruperea prescripţiei a avut loc prin recunoaşterea dreptului de către cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescripţie de acelaşi fel".

De altfel, nici existenţa anterioară a altor litigii nu are ca efect întreruperea curgerii prescripţiei în condiţiile în care reclamanta nu a fost parte în respectivele cauze, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A..

La data de 15 octombrie 2021, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă.

Revizuenta a menţionat că îşi întemeiază cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la faptul că decizia nr. 1787 din 22 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă este netemeinică şi nelegală.

În motivarea cererii, a arătat că incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deoarece în dosarul nr. x/2019 Curtea de Apel Craiova a pronunţat decizia nr. 807 din 16 octombrie 2019, rămasă definitivă prin nerecurare, statuând că prescripţia dreptului material la acţiune începe să curgă de la data de 11 octombrie 2017.

Astfel, la paginile 4 şi 5 din decizia nr. 807/16 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova a reţinut că "faţă de perioada pentru care se solicită acordarea de daune morale (31.12.2015-04.03.2016), termenul de prescripţie nu s-a împlinit la momentul promovării cererii de chemare în judecată, 30.01.2019, deoarece el începe să curgă de la data constatării prejudiciului, respectiv 11 octombrie 2017, dată la care s-a pronunţat decizia nr. 1621/2017 din 11 octombrie 2017 de Tribunalul Gorj – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, constatându-se că apelanta-pârâtă E. S.R.L. nu a avut dreptul de a debranşa locuinţa reclamantului de la reţeaua de furnizare a energiei electrice".

Revizuenta consideră că acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2019, depusă la data de 14 august 2019, a fost promovată în interiorul termenului de prescripţie care s-a împlinit la 11 octombrie 2020.

Prin urmare, instanţa de recurs nu a observat că în speţă nu operează prescripţia dreptului material la acţiune.

De asemenea, revizuenta a arătat că respingerea recursului, fără trimitere la rejudecare în apel, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (7) din C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs nu a ţinut seama de circumstanţele cauzei şi de spiritul legii, în sensul de a apăra valorile intrinseci fiinţei umane lezate grav o perioadă de 4 ani, în care locuinţa familiei sale a fost debranşată de la reţeaua de furnizare a energiei electrice.

În cuprinsul cererii de revizuire, autoarea căii extraordinare de atac a precizat că acţiunea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2019 reprezintă o dovadă în plus a deciziei nr. 807 din 16 octombrie 2019, hotărâre potrivnică.

Pentru aceste argumente, revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivului de revizuire invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Revizuenta A. invocă incidenţa motivului prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând faptul că decizia atacată cu revizuire încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al unei decizii pronunţate între F. şi E. S.R.L.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

De asemenea, conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., "dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Astfel, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, aplicabilă în cauză faţă de data începerii procesului în care a fost pronunţată hotărârea atacată cu revizuire (20.08.2019), se poate obţine retractarea unei hotărâri judecătoreşti atât pentru încălcarea efectului negativ, cât şi a celui pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv nu pretinde identitatea de obiect şi cauză, însă implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior. În consecinţă, cerinţa identităţii de părţi este comună ambelor efecte ale autorităţii de lucru judecat.

Această concluzie decurge inclusiv din principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti consacrat de art. 435 alin. (1) din C. proc. civ., conform căruia "hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora".

De altfel, prin Decizia nr. 18 din 17 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că "principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces (şi succesorii acestora), fundamentul şi justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea şi dreptul la apărare" (paragraful 95).

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte constată că decizia nr. 807/2019 din 16 octombrie 2019 a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, în care revizuenta A. nu a figurat ca parte.

Aşadar, pe calea prezentului demers judiciar, revizuenta invocă încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 807/2019 din 16 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a statuat că, faţă de perioada pentru care se solicită acordarea de daune morale (31.12.2015-04.03.2016), termenul de prescripţie nu s-a împlinit la momentul promovării cererii de chemare în judecată, 30.01.2019, deoarece el începe să curgă de la data constatării prejudiciului, respectiv 11 octombrie 2017, dată la care s-a pronunţat decizia nr. 1621/2017 din 11 octombrie 2017 de Tribunalul Gorj – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016, constatându-se că apelanta-pârâtă E. S.R.L. nu a avut dreptul de a debranşa locuinţa reclamantului de la reţeaua de furnizare a energiei electrice.

Din verificările instanţei a rezultat că, la originea dosarului nr. x/2019 se află cererea reclamantului F. privind obligarea pârâtei E. S.R.L. la plata de daune morale pentru prejudiciul creat de pârâtă în perioada 31.12.2015-04.03.2016, ca urmare a debranşării efectuate la 11-12.02.2013.

Obiectul dosarului nr. x/2019 îl reprezintă cererea reclamantei A. de obligare a pârâtei B. S.A. la plata de daune morale în sumă de 720.000 RON, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin debranşarea nelegală a locuinţei proprietatea familiei sale, aflată la adresa din Motru, str. x, bl. N.5, judeţul Gorj, în perioada 13.02.2014 - 13.02.2015, respectiv 365 de zile, de la reţeaua de energie electrică.

Înalta Curte reţine că, prin decizia invocată de către revizuentă, nu au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre reclamanta A. şi pârâta C. S.A. (fostă D.), fără posibilitatea de a se statua diferit, ci Curtea de Apel Craiova a tranşat definitiv un litigiu între alte părţi, având un alt obiect, astfel că nu se pune problema menţinerii unei consecvenţe în judecată, în sensul de a nu se contrazice ulterior ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre anterioară.

Constatând că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 513 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1787 din 22 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2022.