Admissibility of constitutional challenge to civil revocation grounds excluding intracommunity decisions

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă în parte cererea principală având ca obiect excludere asociat formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul societăţii C. S.R.L., părţile sociale aparţinând pârâtului B. urmând a reveni celuilalt asociat A.; a fost respins ca prematur capătul de cerere privind stabilirea contravalorii părţilor sociale cuvenite pârâtului B.; a fost respinsă ca nefondată cererea reconvenţională formulată pârât.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel B..

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 2 din 11.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi sentinţei civile nr. 116 din 21.01.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a formulat cerere de revizuire B..

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2019, revizuentul B. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la aplicabilitatea sau inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în cazul hotărârilor intracomunitare.

Prin sentinţa civilă 952 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului şi declinată competenţa de soluţionare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că aceasta nu întruneşte condiţiile de admisibilitate impuse expres şi cumulativ de art. 29 din legea nr. 47/1992, întrucât nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs B..

Recurentul a criticat în esenţă faptul că prin încheierea recurată instanţa s-a pronunţat fără a analiza condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 respingând sesizarea cu reţinerea că este inadmisibilă şi că nu are finalitate practică asupra prezentei cauze. Totodată, recurentul susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra condiţiilor de admisibilitate conform normelor materiale anterior menţionate, ci doar asupra pertinenţei invocării acesteia.

De asemenea, recurentul susţine că instanţa nu a fost alcătuită conform dispoziţiilor legale. În acest sens, arată că unul din magistraţii care a pronunţat hotărârea de revizuire este acelaşi magistrat care a pronunţat hotărârea de fond din aceeaşi cauză. În continuare arată că hotărârea atacată a fost pronunţată şi cu încălcarea competenţei altei instanţe. Astfel, deşi Tribunalul Constanţa a declinat întreaga cauză, Înalta Curte a judecat cererea de revizuire doar în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., sens în care, în opinia recurentului cauza trebuia trimisă înapoi la Tribunalul Constanţa. Mai arată recurentul că în cazul de faţă, magistraţii nu erau competenţi să îndeplinească acte de procedură în dosarul nr. x/2019, sens în care intervine nulitatea acestora conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Sub un alt aspect, recurentul susţine că motivarea deciziei este copiată din alt dosar şi se bazează numai pe admiterea argumentelor unor avocaţi nemandataţi, iar prin motivarea încheierii din 22 septembrie 2021 se încalcă scopul şi intenţia legiuitorului deoarece hotărârea avea o influenţă asupra soluţionării cauzei.

În continuare, recurentul prezintă în ample considerente istoricul litigiului, reiterând motivele formulate din cadrul cererii de sesizare, concluzionând că art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este neconstituţional deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lui asupra hotărârilor intracomunitare, iar încheierea de respingere a sesizării Curţii Constituţionale este nelegală şi netemeinică prin prisma faptului că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Potrivit autorului căii de atac se impune admiterea excepţiei pentru a clarifica admisibilitatea cererii de revizuire bazată pe decizii intracomunitare şi pe decizii penale deoarece orice cerere de revizuire a acestuia este respinsă ca inadmisibilă pe motiv că art. 322 C. proc. civ. din 1865 nu conţine şi hotărârile comunitare.

Recurentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa supremă reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată de către recurent în cadrul dosarului nr. x/2019 vizează prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

Prin criticile de recurs formulate, recurentul a criticat în esenţă faptul că, în mod nelegal instanţa supremă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a analiza condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, reiterând argumentele expuse în cadrul cererii prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Contrar susţinerilor formulate de către recurent, Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost analizate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi că în mod corect s-a reţinut că prevederile legale a căror neconstituţionalitate s-a invocat nu au legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, aceasta este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, excepţia trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin excepţia de neconstituţionalitate formulată, recurentul a apreciat că, în măsura admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, ar fi lămurită admisibilitatea cererii de revizuire bazată pe decizii intracomunitare şi pe decizii penale, având în vedere că art. 322 C. proc. civ. din 1865 nu conţine şi hotărârile comunitare. Or, această susţinere formală nu este suficientă pentru a da relevanţă cerinţei ca soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală o are în speţă. În acest sens, instanţa supremă a motivat că deşi recurentul a invocat texte constituţionale care ar impune în opinia acestuia sesizarea Curţii Constituţionale, în realitate solicită interpretarea articolului ce reglementează cazul de revizuire întemeiat pe hotărâri potrivnice, astfel că soluţia pe care acesta o preconizează nu are aptitudinea de a influenţa soluţionarea cererii de revizuire.

În concluzie, Înalta Curte constată că în încheierea recurată au fost analizate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată şi în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

În ceea ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 alin. (1), pct. 1 3, 5 şi 8 C. proc. civ., instanţa supremă constată că acestea vizează în realitate decizia pronunţată asupra revizuirii în dosarul nr. x/2019 şi nu face obiectul prezentului recurs declarat împotriva încheierii din 22 septembrie 2021 prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., instanţa supremă constată că a fost invocat formal, recurentul neevocând argumente în susţinerea acestuia.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 22 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 22 septembrie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2022.