Nullity of civil cassation for failure to articulate legal illegality in challenge to contract termination under insolvency law

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă la data de 22 octombrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B.. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 413.586 RON, compusă din 347.551 RON, reprezentând daune-interese generate de denunţarea de către pârâtă a contractului de distribuţie produse alimentare nr. x/18.04.2008, contrar dispoziţiilor exprese prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2014 şi a sumei de 66.035 RON reprezentând TVA.

Totodată, s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350 şi art. 1516 C. civ. coroborat cu art. 123 din Legea nr. 85/2014.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2273 din 20 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

A fost admisă cererea pârâtei, în sensul obligării reclamantei la plata către pârâta a sumei de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantă C.. în calitate de administrator judiciar al debitoarei A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1799/2021 din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.

4. Împotriva deciziei civile nr. 1799/2021 din 25 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantă C. în calitate de administrator judiciar al A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel pentru a examina apelul cu respectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 85/2014.

În acest sens, s-a susţinut că prin noua lege a insolvenţei s-a instituit obligaţia menţinerii contractelor, situaţia denunţării fiind una stabilită de legiuitor şi care va prevala oricărei clauze de reziliere anticipată prevăzută de părţi în contract.

Denunţarea contractului de distribuţie nr. x, înregistrat de pârâtă la data de 18 aprilie 2008, completat prin actul adiţional nr. x/03.08.2018, contract aflat în derulare la data deschiderii procedurii insolvenţei, putea fi făcută doar în doua situaţii, respectiv fie după trecerea unui termen de 30 zile de la recepţionarea solicitării pârâtei privind denunţarea contractului, dacă administratorul judiciar nu ar fi răspuns, fie de la data notificării denunţării contractului de către administratorul judiciar.

Recurenta-reclamantă a subliniat că în cauză nu este incidentă niciuna dintre cele doua ipoteze prezentate, deoarece, pe de o parte, prin adresa nr. x/27.06.2018 administratorul judiciar a adus la cunoştinţa pârâtei ca nu va opera denunţarea contractului, iar, pe de alta parte, administratorul judiciar nu a notificat o denunţare a contractului, intimata-pârâta neavând niciun temei legal pentru denunţarea contractului de distribuţie.

S-a mai arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că s-au respectat dispoziţiile art. 8.1 din Contractul nr. x AD/18.04.2008, prin care, în caz de denunţare unilaterala trebuia să acorde un preaviz de 30 de zile calendaristice, aşa cum era prevăzut la acel articol, modificat prin actul adiţional. Prin Notificarea nr. x/14.06.2018, pârâta a denunţat contractul cu efect din data de 12.07.2018, deci după mai puţin de 30 de zile, încălcând în acest fel atât dispoziţiile Legii nr. 85/2014, cât şi prevederile contractuale care presupuneau un preaviz de 30 de zile calendaristice.

La 18 aprilie 2022, intimata-pârâtă B.. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, intimata-pârâtă a arătat că recursul este nemotivat, întrucât motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, recurenta formulând critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate cu privire la decizia recurată.

Intimata-pârâtă a învederat că, prin cererea de recurs, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 85/2014, care dispun menţinerea în vigoare a contractelor după intrarea în insolvenţă.

S-a mai arătat că aspectele care au format convingerea primei instanţe şi a instanţei de apel, în respingerea pretenţiilor recurentei-reclamante nu au fost întemeiate numai pe inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 123 din Legea nr. 85/2014, ci şi pe faptul că nu exista un obiectiv de vânzări, a cărei neîndeplinire să atragă o obligaţie de despăgubire, nefiind dovedit nici faptul de a avea cei peste 2.400 de clienţi la care reclamanta face referire, şi că i-a pierdut din cauza încetării relaţiilor contractuale.

La data de 9 mai 2022, C.. a depus la dosar declaraţie de însuşire a recursului declarat de către A. S.R.L. prin lichidatorul C.. şi reprezentat de avocat D., precizând că înţelege să confirme mandatul acordat avocatului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus la dosar puncte de vedere asupra raportului.

La termenul din 15 noiembrie 2022, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, ipoteză în care se încadrează şi motivarea necorespunzătoare a căii extraordinare de atac.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Nemulţumirea părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

În cauză, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie motivului de casare invocat.

Mai mult decât atât, recurenta nu face referire la niciun considerent al instanţei de apel, aşa-zisele critici de nelegalitate nefiind altceva decât o reluare a susţinerilor formulate prin cererea de apel.

Aşadar, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, aspect care conduce, în realitate, la netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport cu stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În plus, cu toate că recurenta tinde să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 123 din Legea nr. 85/2014, susţinerile acesteia reprezintă, în realitate, reiterarea argumentelor formulate în apel, potrivit cărora, în cauză nu este incidentă niciuna dintre ipotezele privind denunţarea contractului de distribuţie nr. x, înregistrat de pârâtă la data de 18 aprilie 2008, completat prin actul adiţional nr. x/03.08.2018, intimata-pârâta neavând niciun temei legal în acest sens.

Totodată, recurenta-reclamantă readuce în discuţie aspecte de fapt referitoare la Notificarea nr. x/14.06.2018, prin care pârâta a denunţat contractul cu efect din data de 12.07.2018, deci după mai puţin de 30 de zile, încălcând în acest fel atât dispoziţiile Legii nr. 85/2014, cât şi prevederile contractuale care presupuneau un preaviz de 30 de zile calendaristice, aspecte care nu pot fi analizate de instanţa de recurs, având în vedere că, fără a face vreo referire la vreun considerent al instanţei de apel, recurenta se rezumă la a face simple afirmaţii, inserate printre alte susţineri preluate ad litteram din cuprinsul cererii de apel.

Recurenta nu demonstrează în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele instanţei în fundamentarea acesteia.

Prin urmare, simpla reluare a situaţiei particulare a litigiului şi prezentarea, din nou, a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor legale, care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar acest mod de redactare a recursului nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de fond şi nu a hotărârii pronunţate în apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, cum este conceput memoriul de recurs al pârâtei.

Tocmai de aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar şi nu reiterarea susţinerilor de la judecata din instanţa de prim control judiciar devolutiv.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

În consecinţă, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1799/2021 din 25 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B.. S.R.L. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În cauză, se constată că apărătorul intimatei-pârâte B.. S.R.L. a solicitat cheltuieli de judecată, aferente asistenţei juridice acordate în faţa instanţei de apel, în cuantum de 3570 RON, depunând factura nr. x din 25 mai 2021, precum şi extrasul de cont care atestă plata acesteia, înscrisuri aflate la dosarul instanţei de apel.

Analizând aceste înscrisuri, cu privire la cheltuielile de judecată solicitate pentru faza apelului, instanţa de recurs arată că acestea trebuiau depuse şi solicitate la instanţa aferentă pentru fiecare etapă procesuală, până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, astfel cum prevede art. 452 C. proc. civ., întrucât acestea trebuie apreciate şi analizate de către instanţa respectivă.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată din apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1799/2021 din 25 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă B.. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată din apel.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.