Buyers' appeal annulled as void for failure to state grounds; seller's tax counterclaim and costs affirmed.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 8 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtele C. şi D. S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se (i) constate răspunderea contractuală a pârâtelor pentru încălcarea normelor privind viciile edificiului reprezentat de apartamentul din Bragadiru, str. x, jud. Ilfov. Totodată, reclamanţii au solicitat (ii) obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale provocate şi la plata daunele interese aferente, precum şi (iii) constatarea nulităţii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x din 28.11.2013 ca urmare a existenţei unor clauze abuzive. S-a mai solicitat (iv) obligarea pârâtelor la încheierea unui contract legal având clauze conforme cu dreptul civil, înlăturând clauzele leonine impuse.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a arătat că denumirea sa este E. S.R.L. şi a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive iar, pe fondul cererii, a solicitat respingerea acesteia.

Pârâta D. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Judecătoriei Sector 1 Bucuresti, netimbrării cererii de chemare în judecată, lipsei calităţii procesuale pasive a celeilalte pârâte şi prescripţiei extinctive, iar, pe fond, a susţinut netemeinicia cererii de chemare în judecată.

Totodată, pârâta D. S.R.L. a formulat şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamanţilor la plata sumei de 7.141 de RON cu titlu de impozit pe proprietate aferent anilor 2014-2016.

Prin sentinţa civilă nr. 4836 din 14.06.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, dosarul fiind reînregistrat sub nr. x/2017.

Prin încheierea din 6 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă, s-au admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei E. S.R.L. şi inadmisibilităţii capetelor de cerere nr. x şi 4.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2298 din 23 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâtă E. – S.R.L. (fostă C.), ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse capetele 1 şi 4 din cerere principală ca inadmisibile şi a fost respinsă în rest cererea principală, ca neîntemeiată, formulată în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L.

De asemenea, a fost respinsă cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

3. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor interlocutorii, au formulat apel reclamanţii A. şi B., prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi, în rejudecare, să se admită cererea de chemare în judecată.

La data de 4 iunie 2021, pârâtă D. S.R.L. a formulat apel incident, prin care a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii reconvenţionale formulate în faţa primei instanţe.

Prin decizia nr. 2256 din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondat apelul principal formulat împotriva sentinţei şi încheierilor interlocutorii atacate.

S-a admis apelul incident formulat de pârâtă, a fost schimbată în parte sentinţa atacată în sensul că a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtă, fiind obligaţi reclamanţii la plata sumei de 7.141 RON cu titlu de impozit aferent proprietăţii.

În rest, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.

De asemenea, au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 8.444,05 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fazele procesuale fond şi apel, astfel cum au fost reduse în condiţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Împotriva acestei decizii, la 3 martie 2022, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii susţin că, deşi au depus şi au solicitat să se constate faptul că prin emiterea facturii seria x din 27.04.2014 s-a modificat promisiunea de vânzare în contract de vânzare-cumpărare, atât prima instanţa cât şi instanţa de apel au ignorat această apărare şi au motivat hotărârile pe aspecte străine de natura cauzei.

Potrivit recurenţilor, prin admiterea apelului incident s-a încălcat legea, raportat la motivarea instanţei, privind acţiunea principală.

Recurenţii susţin că respingerea motivului de apel vizând prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, se raportează la motive străine de natura cauzei.

În continuare, recurenţii susţin că instanţa de apel a aplicat greşit legea, întrucât după ce se reţine că actul juridic încheiat între părţi este un antecontract şi nu un contract de vânzare-cumpărare, constată că nu se aplică prevederile generale din Titlul II (Izvoare obligaţii) Capitolul I art. 1166-1323 C. civ., ci prevederile din Titlu IX (diferite contracte speciale). Astfel, antecontractele pot fi arbitrare şi ilicite.

Instanţa de apel ignoră faptul că prin factura seria x din 27.04.2014, depusă la dosar s-a modificat promisiunea bilaterală într-o vânzare efectivă, în baza unui act juridic emis de intimatele-pârâte.

Recurenţii apreciază că prevederile Cap. IV (Generalităţi contracte speciale) şi nu Cap. I (contractul de vânzare) din C. civ. se aplică tuturor contractelor, actelor şi faptelor ilicite civile, inclusiv vânzării definite la art. 1650 C. civ.

În esenţă, recurenţii susţin că, din analiza situaţiei de fapt dedusă judecăţii, rezultă că intimata-pârâtă D. S.R.L. a avut ca scop inducerea în eroare, obţinerea de profit injust şi mai ales neasumarea atribuţiilor legale şi eliminarea responsabilităţilor.

Descoperirea viciilor a început la sfârşitul anului 2014 şi s-a acutizat în anul 2016, după ce au început să se mute mai mulţi locatari, moment în care lipsa izolaţiei fonice şi termice au început sa se evidenţieze.

În continuare recurenţii prezintă dovezile privind comunicarea deficienţelor şi a viciilor.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârea atacată este nelegală, fiind rezultatul aplicării greşite a normelor de drept material.

Recurenţii susţin că promisiunea de vânzare-cumpărare, în realitate, reprezintă un contract simulat de creditare, fără obligaţii pentru promitentul-vânzător. În continuare, recurenţii arată că în cauză sunt întrunite condiţiile clauzei leonine.

În speţă, profitând de dependenţa economică a reclamanţilor, urgenţa găsirii unui spaţiu de locuit, precum şi de faptul că reclamanţii nu au citit noul act din 28.11.2013, crezând ca s-au efectuat toate modificările, aceştia au semnat fără a observa că s-au introdus o multitudine de clauze abuzive cu încălcarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive şi art. 1 lit. c), g), i), 1) şi s) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Recurenţii consideră că promisiunea de vânzare-cumpărare este nulă întrucât sunt întrunite condiţiile clauzei leonine, nu a fost introdusă clauza referitoare la garanţia privind calitatea edificiului, iar pârâtele nu sunt societăţi bancare însă, prin deghizare, au întocmit un act prin care îi împrumută pe reclamanţi cu o dobânda peste limita legală prevăzută de art. 3 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizarea pentru obligaţii băneşti. Această situaţie reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1255 alin. (1) C. civ., potrivit cărora sunt nule clauzele şi convenţiile contrare legii, pârâtele neavând calitatea de subiecte active în raportul de credit financiar.

Având în vedere că, în realitate promisiunea autentificată reprezintă o modalitate de eludare a legii, deoarece pârâtele nu sunt instituţii financiare de credit, sunt întrunite elementele esenţiale ale fraudării legii prevăzută de art. 1237 C. civ., în speţă obiectul contractului fiind împrumutul şi nu vânzarea apartamentului. Mai mult, cele două pârâte neasumându-şi obligaţia de garanţie specifică unui contract de vânzare cumpărare a unui imobil, obiectul contractului nu este licit întrucât se încalcă prevederile art. 1225 alin. (2) şi (3) C. civ.

Totodată, consimţământul reclamanţilor a fost viciat prin leziune, sub acest aspect fiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 1221 C. civ.

Pârâta D. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. (actuala E. – S.R.L.) în temeiul art. 36 C. proc. civ., a nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile relevate de reclamanţi nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) din acelaşi cod şi a prescripţiei dreptului de a solicita răspunderea pentru vicii în temeiul art. 2531 C. civ.

De asemenea, pe fondul recursului, pârâta a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La 16.06.2022, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei şi apărărilor invocate de pârâtă şi, în consecinţă, admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

La termenul din 15 noiembrie 2022, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 şi art. 483 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, "sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurenţi se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond, în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenţii, în cadrul criticilor aferente acestui motiv de casare, susţin că instanţa de apel nu a analizat apărarea formulată cu privire la modificarea promisiunii de vânzare, în contract de vânzare-cumpărare, odată cu emiterea facturii seria x din 27.04.2014, motivarea instanţei de apel având la bază motive străine de natura cauzei, atât din această perspectivă, cât şi cu privire la respingerea motivului de apel vizând prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000.

De asemnea, recurenţii susţin că, din analiza situaţiei de fapt dedusă judecăţii, rezultă că intimata-pârâtă D. S.R.L. a avut ca scop inducerea în eroare, obţinerea de profit injust şi mai ales neasumarea atribuţiilor legale şi eliminarea responsabilităţilor.

Descoperirea viciilor a început la sfârşitul anului 2014 şi s-a acutizat în anul 2016, după ce au început să se mute mai mulţi locatari, moment în care lipsa izolaţiei fonice şi termice a început sa se evidenţieze.

În continuare recurenţii prezintă dovezile privind comunicarea deficienţelor şi a viciilor.

În speţă, se constată că recurenţii invocă motive străine de natura cauzei, solicitând reanalizarea facturii seria x din 27.04.2014, care ar fi condus la modificarea promisiunii de vânzare, în contract de vânzare-cumpărare, odată cu emiterea acesteia, însă, în realitate, recurenţii solicită reaprecierea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor prin analiza corespondenţei purtate între părţi privind comunicarea deficienţelor şi a viciilor.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi subsumate acestui motiv.

Astfel, se constată că, în realitate, recurenţii îşi exprimă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel în motivarea hotărârii, critică de netemeinicie ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate.

Prin urmare, cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi subsumate vreuneia dintre ipotezele reglementate de acest motiv de casare, respectiv nemotivarea hotărârii atacate sau existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Ca atare, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat strict formal.

Recurenţii-reclamanţi au invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă susţinerile acestora nu relevă greşita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia recurată ar fi fost încălcate normele de drept material.

Astfel, deşi recurenţii indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziţii de drept material cuprinse în Legea nr. 193/2000, respectiv art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000 şi art. 1 lit. c), g), i), 1) şi s) din Anexa la Legea nr. 193/2000, criticile au caracter teoretic şi general şi nu se referă la modul concret în care au fost încălcate aceste dispoziţii legale prin decizia atacată. Acestea reprezintă o simplă reluare, în recurs, a susţinerilor de la instanţele devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., de strictă interpretare.

În cuprinsul motivelor de casare, recurenţii reiau descrierea situaţiei de fapt privind derularea raporturilor contractuale dintre părţi, critică modul în care instanţa de apel a interpretat situaţia de fapt şi prevederile promisiunii de vânzare încheiate între părţi, susţinând că, în realitate, promisiunea autentificată reprezintă o modalitate de eludare a legii, deoarece pârâtele nu sunt instituţii financiare de credit, fiind astfel întrunite elementele esenţiale ale fraudării legii prevăzute de art. 1237 C. civ., în speţă obiectul contractului fiind împrumutul şi nu vânzarea apartamentului

Astfel, reiterarea situaţiei de fapt pe care s-au întemeiat soluţiile instanţelor de fond privind derularea raporturilor contractuale precum şi criticile privind reinterpretarea clauzelor din contract şi a serviciilor prestate fără a se preciza în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

În plus, cu toate că recurenţii tind să demonstreze încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 1221, art. 1237, art. 1255 C. civ., susţinerile acestora relevă, de fapt, nemulţumirea exprimată cu privire la soluţia instanţei raportat la criticile formulate în apel, referitoare la nulitatea promisiunii de vânzare-cumpărare nr. x/28.11.2013 din perspectiva inducerii în eroare a reclamanţilor în ceea ce priveşte încheierea acesteia, a clauzelor abuzive pe care le conţine, a clauzelor leonine, a leziunii sau a omisiunii de introducere în conţinutul său a unor clauze esenţiale, precum cele referitoare la garanţia oferită de vânzător în privinţa calităţii imobilului ce le-a fost transmis promitenţilor-cumpărători. Recurenţii nu arată, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Mai mult, toate aceste critici nu reprezintă altceva decât trimiteri la elementele de fapt, care au fost deja analizate de instanţa de apel, prin prisma probatoriului administrat.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, sub aspectul nerespectării regulilor de drept.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenţii nu au indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2256 din 22 decembrie 2021, pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte D. S.R.L. privind obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, respectiv factura nr. x din 10 mai 2022 şi ordinul de plată nr. x din 11 mai 2022, aflate la dosarul de recurs.

Constatând culpa procesuală a recurenţilor-reclamanţi în promovarea recursului şi în raport cu solicitarea intimatei-pârâte D. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurenţilor B. şi A. la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2256 din 22 decembrie 2021, pronunţate Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenţii-reclamanţi B. şi A. să achite intimatei-pârâte D. S.R.L. suma de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.