Unconstitutionality exception raised in contestation for annulment: inadmissibility due to lack of relevance to the procedural ground for review

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 383 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Harghita – secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii D. S.R.L., E., F., G., H., I., J. şi K. şi, în consecinţă: s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor societăţii D. S.R.L. nr. 5/25.08.2020; s-a respins capătul de cerere privind anularea Hotărârii Adunării Generale a asociaţilor societăţii D. S.R.L. nr. 5/25.08.2020, ca fiind introduse de persoane fără calitate procesuală; s-a constatat calitatea de asociaţi ai D. S.R.L. a reclamantelor B. şi C. cu câte 20 de părţi sociale dobândite prin moştenire în urma defunctului lor tată, L., conform certificatului de moştenitor nr. x/31.07.2020; s-a constatat calitatea de asociat al D. S.R.L. a reclamantei A. cu 40 de părţi sociale în baza actului de lichidare al regimului comunităţii legale nr. 2181/31.07.2020; pârâţii au fost obligaţi să semneze actul constitutiv actualizat al pârâtei D. S.R.L în care reclamantele să fie înregistrate în calitate de asociaţi; pârâta D. S.R.L., prin administratori, a fost obligată să înregistreze actul constitutiv actualizat al societăţii D. S.R.L. la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi să înregistreze reclamantele în registrul asociaţilor societăţii, conform actului constitutiv actualizat; pârâţii D. S.R.L., E., G., H. I., J. şi K. au fost obligaţi să plătească, în solidar, reclamantelor suma de 327 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; de asemenea, pârâţii D. S.R.L., E., G., H., I., J. şi K. au fost obligaţi să plătească, în solidar, reclamantei C. suma de 1.332 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; pârâţii D. S.R.L., E., G., H., I., J. şi K. au fost obligaţi să plătească, în solidar, reclamantelor B. şi A. suma de 1.334 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 238/A din 28 septembrie 2021, a respins apelul principal formulat de pârâţii D. S.R.L., E., G., H., I., J. şi K. împotriva sentinţei nr. 383 din 15 aprilie 2021 a Tribunalului Harghita; a respins apelul incident formulat de A., B. şi C. împotriva aceleiaşi hotărâri; apelanţii din apelul principal au fost obligaţi la plata, în solidar, a sumei de 2.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea intimatului F..

Împotriva acestei decizii, contestatorii D. S.R.L., E., G., H., I., J. şi K. au formulat contestaţie în anulare, solicitând să se dispună anularea hotărârii atacate şi să fie soluţionată cauza, cu consecinţa admiterii apelului.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi alin. (3) din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la data de 10 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La termenul din 6 decembrie 2021, instanţa a constatat că s-a depus la dosar o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, după care, a pus în discuţia părţilor admisibilitatea acesteia, raportat la condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Din lipsă de timp pentru deliberare, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a amânat pronunţarea la data de 13 decembrie 2021, în ceea ce priveşte solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin încheierea din 13 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de contestatorii D. S.R.L., E., G., H., I., J. şi K..

Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în considerentele acestei încheieri, că nu este admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatori, arătând, în esenţă, următoarele:

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a fost formulată în cadrul contestaţiei în anulare, întemeiate pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 coroborate cu cele ale alin. (3) al aceluiaşi articol din C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârile instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen".

În motivarea căii extraordinare de atac în retractare, contestatorii au susţinut faptul că "... instanţa de apel nu a analizat speţa în ansamblu, aceasta raportându-se strict la interpretarea art. 202 din Legea nr. 31/1991, fără a corela construcţia juridică rezultată din analiza art. 202 cu celelalte dispoziţii legale invocate prin memoriul de apel, aceasta mulţumindu-se să înlăture apărările fundamentate pe art. 204, art. 223 alin. (3) şi art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, pe motiv că dispoziţiile analizate (art. 202) sunt derogatorii de la regulile instituite prin celelalte prevederi, însă nu a prezentat, în funcţie de nivelul de pregătire, construcţii juridice din care să rezulte derogarea la care face referire".

Or, în condiţiile în care partea a invocat şi a dezvoltat neconstituţionalitatea textului de la art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 aplicat de instanţa de apel, deci, recunoscând că instanţa de apel a cercetat incidenţa acestor dispoziţii legale în cauza dedusă judecăţii, rezultă că, prin raportare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi la motivul de contestaţie în anulare invocat în acest dosar "...a omis să cerceteze..." - art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. - excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost ridicată, respectiv cu motivul de contestaţie în anulare anterior evocat. Aşadar, excepţia de neconstituţionalitate nu este pertinentă pentru soluţionarea căii extraordinare de atac în retractare.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

La data de 20 decembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021/a1, recursul declarat de recurenţii D. S.R.L., E., G., H., I., J. şi K. împotriva încheierii din 13 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.

Recurenţii au solicitat admiterea recursului şi casarea încheierii recurate, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureş, în vederea pronunţării asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauză, în raport cu soluţia ce urmează să fie adoptată în cadrul aceluiaşi dosar cu privire la contestaţia în anulare.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii au prezentat situaţia de fapt considerată relevantă şi contextul în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel Târgu Mureş a pronunţat încheierea atacată înainte de soluţionarea contestaţiei în anulare, deşi excepţia de neconstituţionalitate depindea de soluţia adoptată cu privire la calea extraordinară de atac.

În altă ordine de idei, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în contextul în care contestaţia în anulare ar fi avut soarta prevăzută de art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia "dacă motivul de contestaţie este întemeiat, instanţa va pronunţa o singură hotărâre prin care va anula hotărârea atacată şi va soluţiona cauza. Dacă soluţionarea cauzei la acelaşi termen nu este posibilă, instanţa va pronunţa o hotărâre de anulare a hotărârii atacate şi va fixa termen în vederea soluţionării cauzei printr-o nouă hotărâre. În acest ultim caz, hotărârea de anulare nu poate fi atacată separat". Faţă de dispoziţiile legale anterior evocate, instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate trebuia să soluţioneze, în primă fază, contestaţia în anulare, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate depinzând în totalitate de soluţia pronunţată în această cale de atac.

Aşadar, în ipoteza în care instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare ar fi anulat hotărârea atacată procedând la soluţionarea cauzei, admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate putea fi raportată la problematica litigiului existentă la momentul ulterior anulării hotărârii atacate, sens în care ar fi fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Completul de judecată în faţa căruia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a considerat, cel mai probabil, că excepţia este inadmisibilă, atât timp cât excepţia de neconstituţionalitate nu are legătura directă cu prevederile legale care reglementează contestaţia în anulare.

În opinia recurenţilor, excepţia de neconstituţionalitate are caracter accesoriu contestaţiei în anulare, astfel încât excepţia putea să fie soluţionată concomitent cu pronunţarea soluţiei cu privire la contestaţia în anulare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Intimaţii A., B. şi C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 6 ianuarie 2022, recurenţii au depus note scrise, iar la 26 ianuarie 2022 au transmis completări la notele scrise.

Examinând încheierea atacată, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul recursului de faţă îl reprezintă încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Faţă de obiectul recursului, instanţa supremă apreciază că prezintă relevanţă în cauză considerentele deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluţionarea căii extraordinare de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Or, în analiza sa, instanţa de judecată care a pronunţat încheierea atacată nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Astfel, curtea de apel în faţa căreia s-a formulat cererea de sesizare a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unei legături între soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea contestaţiei în anulare, excepţia ridicată vizând chestiuni ce ţin de judecata în fond a litigiului.

Ca atare, s-a constatat că nu este vorba de o normă efectiv aplicabilă în calea extraordinară de atac şi prefigurarea unei soluţii referitoare la neconstituţionalitatea textului criticat nu creează premisele aplicării directe a normei în acest stadiu procesual al dosarului, ceea ce avea de rezolvat curtea de apel fiind, prioritar, incidenţa cazului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Aşadar, Curtea de Apel Târgu Mureş a concluzionat în sensul lipsei legăturii între norma criticată pentru neconstituţionalitate şi incidenţa ei în soluţionarea cauzei.

Recurenţii susţin faptul că instanţa de judecată a greşit atunci când a apreciat asupra relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impunea ca norma criticată să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, în orice fază a litigiului.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014, paragraful 24).

Textul legal care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu este pertinent în soluţionarea contestaţiei în anulare, întrucât ţine de fondul raportului juridic care nu poate fi antamat în cadrul acestei căi extraordinare de atac ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Neconstituţionalitatea unui text de lege nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că în dosarul nr. x/2021 Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în faţa căreia s-a invocat aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel că va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de recurenţii D. S.R.L., E., G., H., I., J. şi K., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii D. S.R.L., E., G., H., I., J. şi K. împotriva încheierii din 13 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 februarie 2022.