Buyer's claim for replacement of charging stations fails; appeal dismissed as unfounded, costs awarded to seller.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iulie 2020 pe rolul Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. să procedeze la înlocuirea bunurilor vândute conform contractului nr. x din 17.04.2018.

În fapt, se reţine că între reclamantă, în calitate de cumpărător şi pârâtă, în calitate de furnizor, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 17.04.2018, constatat printr-un înscris sub semnătură privată semnat de ambele părţi. Prin acest contract, pârâta B. S.A. s-a obligat să vândă reclamantei unsprezece staţii de încărcare rapidă a autobuzelor electrice şi trei staţii de încărcare lentă a autobuzelor electrice.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2071 din 1 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată prin care reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la înlocuirea bunurilor vândute conform contractului nr. x din 17.04.2018 şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Reclamanta A. S.R.L. a formulat apel împotriva încheierii din 29.06.2021, a încheierii din 16.08.2021, a încheierii din 07.09.2021 şi a sentinţei civile nr. 2071/01.09.2021 prin care a solicitat admiterea apelului şi, în principal, anularea tuturor încheierilor pronunţate de prima instanţă şi a sentinţei civile nr. 2071/01.09.2021. Reţinând cauza spre rejudecare, a solicitat refacerea tuturor actelor de procedură şi admiterea cererii în probatoriu formulată de reclamantă, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, în temeiul art. 480 alin. (6) raportat la art. 53 alin. (3) prima teză C. proc. civ.. În subsidiar, s-a solicitat schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte încheierea din 29.06.2021, s-a arătat că în mod greşit instanţa a respins cererea privind încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea electronică, reţinând că efectuarea unei constatări de către un expert nu ar mai fi posibilă.

Prin încheierea din 16.08.2021 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de către petenta A. S.R.L.

Prin critica adusă acestei încheieri, reclamanta a arătat că devenise evident că soluţia instanţei era de respingere a cererii de chemare în judecată, având în vedere că instanţa a apreciat că nu mai este posibilă proba cu expertiza tehnică în specialitatea electronică, întrucât a trecut o perioadă de timp îndelungată de la data apariţiei defecţiunilor semnalate şi până la momentul discutării expertizei şi a faptului că reclamanta ar fi susţinut că ar fi înlăturat deficienţele.

Prin încheierea din 07.09.2021, s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale din încheierea de şedinţă din 29.06.2021, formulată de reclamanta A. S.R.L.

În ceea ce priveşte această încheiere, în esenţă s-a arătat că, de vreme ce instanţa a preluat greşit o susţinere a reclamantei, este evident vorba despre o eroare materială, de vreme ce fraza începând cu "reclamanta a afirmat" nu presupune vreo apreciere din partea instanţei.

Prin decizia civilă nr. 553 A din 4 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierilor din 29.06.2021, 16.08.2021, 07.09.2021, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 2071 din 01.09.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.. A fost obligată apelanta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 10.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Prin încheierea din 21 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, s-a respins cererea apelantei-reclamante de emitere a unei adrese către Primăria Cluj şi, totodată, s-a respins, ca nefiind utilă şi concludentă pentru soluţionarea apelului proba cu expertiză tehnică.

4. La data de 6 iunie 2022, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 21 februarie 2022 şi a deciziei civile nr. 553 A din 4 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi constatarea nelegalităţii încheierii aferente şedinţei publice din 21.02.2022 în ceea priveşte modalitatea de soluţionare a cererii în probaţiune având ca obiect emiterea unei adrese către Municipiul Cluj- Napoca, cu consecinţa ca, în rejudecarea apelului, să fie administrată proba solicitată. Totodată, s-a solicitat casarea deciziei civile nr. 553/2022, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, instanţei de apel.

Cu privire la nelegalitatea încheierii din 21 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a învederat că au fost încălcate regulile de procedură, în sensul că instanţa de apel a creat un motiv de inadmisibilitate ad hoc al probei, această critică fiind subsumată motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin raportare la art. 255 C. proc. civ.

S-a învederat că instanţa de apel a respins cererea în probaţiune având ca obiect emiterea unei adrese la beneficiarul final al staţiilor, Municipiul Cluj-Napoca, argumentând că revine părţii sarcina de a depune la dosar înscrisurile pe care le apreciază utile pentru soluţionarea cauzei.

Concluzia instanţei de apel în sensul că partea nu poate obţine concursul instanţei pentru procurarea unui mijloc de probă este contrazisă în mod neechivoc de prevederi legale precum cele ale art. 297 şi 298 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa poate dispune predarea unui înscris de către terţul sau instituţia publică care îl deţine.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a invocat vădita încălcare de către instanţă a normelor procedurale care reglementează admisibilitatea probelor în procesul civil, ceea ce atrage nulitatea condiţionată a actului de procedură astfel întocmit, în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În opinia recurentei, este evidentă vătămarea care i-a fost provocată prin încălcarea regulilor procedurale menţionate, respectiv imposibilitatea de a obţine mijlocul de probă solicitat, care ar fi avut aptitudinea de a-i dovedi susţinerile, respectiv de a face proba contrară afirmaţiilor părţii adverse (e.g. în ceea ce priveşte actualitatea viciilor, identitatea dintre staţiile cumpărate de la intimată şi cele defecte).

Totodată, s-a învederat că administrarea acestui mijloc de probă ar fi putut conduce la admiterea apelului formulat de reclamantă, având în vedere că principalul motiv al respingerii pretenţiilor sale s-a întemeiat pe premisa reparării staţiilor până în prezent.

O altă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la încălcarea principiului contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ.

S-a învederat că instanţa a rămas în pronunţare asupra cererii de emitere a adresei, fără a pune în discuţie vreun potenţial motiv de inadmisibilitate al solicitării reclamantei, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă din 21.02.2022. Astfel, prin omisiunea instanţei de a pune în discuţie motivul de inadmisibilitate invocat, instanţa de apel a lipsit reclamanta de dreptul de a formula apărări faţă de acest aspect, drept asigurat prin principiul contradictorialităţii care guvernează procesul civil şi, implicit, prin enunţarea expresă a dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ. care este, de asemenea, garantat.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei civile nr. 553/2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, recurenta-reclamantă a invocat, cu privire la respingerea probei cu expertiză, încălcarea regulilor de procedură, respectiv soluţionarea cererii în probaţiune după terminarea cercetării judecătoreşti, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 prin raportare la art. 390 şi art. 392 C. proc. civ.

Recurenta a învederat că la termenul din 21.03.2022, instanţa de apel a deschis dezbaterile asupra fondului fără a mai reveni asupra cererii în probaţiune prorogate şi s-a pronunţat asupra acestei cereri direct prin decizia civilă nr. 553/2022 prin care a fost soluţionat apelul declarat de reclamantă sub toate aspectele sale. Însă, procedând de această manieră, instanţa a încălcat prevederile art. 390 şi 392 C. proc. civ., nefiind permisă soluţionarea prin acelaşi act procedural a cererii în probaţiune şi a pretenţiilor care urmau a fi dovedite prin proba solicitată.

S-a invocat de către recurentă încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ. şi cu privire la decizia recurată.

În acest sens, recurenta a arătat că motivele respingerii probei cu expertiza au fost enunţate pentru prima dată în cuprinsul hotărârii recurate, nefiindu-i puse în discuţie anterior pronunţării hotărârii. Mai mult decât atât, instanţa a invocat din oficiu şi încuviinţat excepţia tardivităţii dreptului de a propune obiective la expertiză, fără a-i permite reclamantei să formuleze apărări în acest sens. Prin urmare, omisiunea instanţei de a pune în discuţie considerentele menţionate se traduce prin încălcarea de către aceasta a principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ. şi al dreptului la apărare prevăzut de art. 13 C. proc. civ., critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează constatarea eronată a tardivităţii formulării de obiective la expertiză, fiind subusmată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 prin raportare la art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că obiectivele cuprinse în notele de şedinţă depuse de reclamantă ar fi fost tardiv formulate, întrucât nu ar fi fost indicate în memoriul de apel. Această concluzie a instanţei de apel este apreciată de către recurentă ca fiind rezultatul unei confuzii între obiectul cererii în probaţiune şi obiectivele la expertiză, care nu reprezintă decât o motivare a tezei probatorii aferente mijlocului de probă solicitat.

Astfel, limitând probaţiunea admisibilă în calea de atac la "dovezile (...) arătate în motivarea apelului", legiuitorul a instituit un caz de decădere al părţii din dreptul de a mai formula cereri în probaţiune ulterior depunerii memoriului de apel. În opinia recurentei, acest text legal nu împiedică partea care a formulat o cerere de efectuare a expertizei în termen să îşi motiveze teza probatorie ulterior acestui moment, prin susţinerea unor obiective suplimentare.

Din cuprinsul notelor de şedinţă depuse pentru termenul din 21.02.2022, reiese faptul că formularea noilor obiective s-a impus ca urmare a alegaţiilor suplimentare ale părţii adverse enunţate prin întâmpinare. Or, în acest context, instanţa a respins ca tardive noile obiective, contrar prevederilor exprese ale tezei a II-a din art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care permit încuviinţarea şi administrarea "probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri".

Prin urmare, concluzionând că obiectivele cuprinse în notele de şedinţă ale reclamantei ar fi fost tardiv formulate, instanţa de apel a încălcat normele de procedură prevăzute la art. 478 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce reprezintă un caz suplimentar de incidenţă al motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În temeiul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a precizat că vătămarea care i-a fost produsă constă în faptul că instanţa a apreciat ca nefiind concludentă proba cu expertiza, tocmai ca urmare a înlăturării obiectivelor pe care le-a apreciat ca fiind tardive.

Pentru a reţine ca fiind justificată soluţia primei instanţe de respingere a probei cu expertiză, instanţa de apel a argumentat că efectuarea unei expertize ar fi fost în mod obiectiv imposibilă fără a exista la dosar "un proces-verbal sau orice alt document întocmit la momentul intervenţiei, în care să se fi consemnat staţia defectă, cauza deficienţelor, măsura luată pentru îndepărtarea acestora, persoanele care au efectuat reparaţia". Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 C. proc. civ., având în vedere că reclamanta a luat la cunoştinţă despre soluţia respingerii cererii sale direct din cuprinsul hotărârii judecătoreşti.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă şi întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la faptul că instanţa de apel a omis să cerceteze fondul cauzei, fiind încălcat astfel dreptul la apărare, raportat la art. 13 şi 22 C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţele de fond au refuzat administrarea probelor pe care le-a propus reclamanta în sprijinul pretenţiilor sale. Prin urmare, hotărârea recurată a fost pronunţată pornind de la premisa nedovedită conform căreia nu numai că viciile ar fi fost înlăturate, dar staţiile ar fi fost chiar modificate în cursul procesului de reparaţie, aspecte care ar lipsi de temeinicie solicitarea de înlocuire a bunurilor viciate. Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a preluat starea de fapt reţinută de către prima instanţă în lipsa oricărui mijloc de probă pertinent, precum şi susţinerile părţii adverse, la rândul lor neprobate, însă a privat reclamanta de dreptul de a dovedi contrariul acestor alegaţii, în legătură cu existenţa şi gravitatea viciilor pe care le-a invocat.

Recurenta a susţinut că orice apreciere legată de gravitatea, cauzele şi stadiul viciilor trebuia să fie stabilită de către un expert tehnic deoarece excedează atât competenţelor părţii, cât şi ale instanţei.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la respingerea apelului formulat împotriva încheierii din 16.08.2021, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât considerentele instanţei de apel sunt străine de motivul de recuzare invocat.

Instanţa a respins cererea de apel în temeiul unor argumente care nu au nicio legătură cu motivul de recuzare invocat. În concret, s-a afirmat că instanţa a reţinut exclusiv faptul că "pentru respingerea probei, prima instanţă a avut în vedere o imposibilitate obiectivă de efectuare a expertizei", precum şi faptul că respingerea cererii de chemare în judecată nu a rezultat din respingerea probei cu expertiză.

Prin urmare, s-a susţinut că instanţa nu a menţionat niciun motiv pentru care conduita primei instanţe nu ar fi echivalat cu o antepronunţare, în sensul art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece, motiv pentru care, s-a învederat că hotărârea instanţei, în ceea ce priveşte soluţionarea apelului împotriva încheierii din 16.08.2021, cuprinde numai motive străine de natura şi obiectul cererii - recuzarea primei instanţe, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii din apel.

În ceea ce priveşte respingerea apelului împotriva încheierii din 07.09.2021, recurenta-reclamantă a invocat încălcarea principiului contradictorialităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 prin raportare la art. 14 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia dată apelului formulat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, considerentul potrivit căruia reclamanta a afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că prin diligenţe proprii a înlăturat deja deficienţele reprezintă raţionamentul primei instanţe şi nu poate face obiectul unei îndreptări de eroare materială.

Însă, acest motiv de respingere a cererii de îndreptare nu a fost invocat de prima instanţă, iar instanţa de apel nu a pus în discuţie faptul că susţinerile reclamantei ar reprezenta un raţionament care ar exceda natura unei erori materiale.

Referitor la respingerea apelului declarat împotriva încheierii din 7.09.2021, recurenta-reclamantă a invocat respectarea condiţiilor îndreptării erorii materiale, prin raportare la art. 442 C. proc. civ.

Prima instanţă a reţinut că reclamanta a afirmat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că prin diligenţe proprii a înlăturat deja aceste deficienţe (încheierea de şedinţă din 29.06.2021), cu toate că reclamanta nu a susţinut decât că a fost nevoită să depună eforturi pentru a ţine în funcţiune aceste staţii, angajând cheltuieli suplimentare, aceasta fiind eroarea materială pe care instanţa de apel a calificat-o drept raţionament al primei instanţe.

În consecinţă, respingând apelul în această manieră, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 442 alin. (1) C. proc. civ. care califică în mod expres susţinerile părţilor drept erori materiale care pot fi îndreptate în procedura consacrată de acest text de lege: "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu".

Încălcarea acestor prevederi legale este sancţionată cu nulitatea actului de procedură astfel întocmit, conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.. S-a mai învederat că vătămarea reclamantei este reprezentată de faptul că menţiunea consemnată în mod eronat a reprezentat argumentul principal pentru care instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, iar în măsura în care această eroare materială ar fi fost îndreptată, cel puţin de către instanţa de apel, acţiunea reclamantei ar fi putut avea alt deznodământ.

Totodată, având în vedere ponderea considerabilă pe care a avut-o refuzul nejustificat de administrare a probelor în economia motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, recurenta-reclamantă a solicitat ca, în temeiul prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., să se dispună administrarea, de către instanţa de apel, a probei cu expertiza tehnică în specialitatea electronică şi emiterea adresei către beneficiarul final al staţiilor.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, care a fost respinsă la termenul de astăzi. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală şi temeinică. Totodată, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, analizând hotărârile atacate în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă critică procedura derulată şi măsurile procesuale asupra probelor dispuse de instanţă, susţinând că au fost încălcate principiile fundamentale ale desfăşurării procesului civil de către instanţa de apel, critici circumscrise motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte precizează, în legătură cu chestiunile puse în discuţie de recurentă care implică evaluarea probatoriului în raport cu limitele cenzurii în recurs că, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, instanţa de apel avea prerogativa de a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în procesul civil din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora în soluţionarea cauzei.

Recurenta-reclamantă invocă nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 21 februarie 2022, prin care instanţa de apel a respins cererea sa de emitere a unei adrese către beneficiarul final (Primăria Municipiului Cluj-Napoca) al bunurilor achiziţionate de la pârâtă.

Recurenta susţine că această probă a fost calificată greşit ca privind obţinerea unor înscrisuri de la un terţ, când, în realitate, avea ca obiect comunicarea unor informaţii relevante pentru soluţionarea cauzei, fiind permisă de dispoziţiile art. 255 alin. (4) C. proc. civ., precum şi de art. 297 şi art. 298 C. proc. civ.

De asemenea, se susţine că motivul de inadmisibilitate a probei reţinut de instanţa de apel nu a fost invocat în şedinţă publică, astfel încât nu a avut posibilitatea de a-şi susţine apărările, fiind nesocotite principiul contradictorialităţii şi dreptul de apărare.

Recurenta mai arată şi că administrarea acestui mijloc de probă ar fi putut conduce la o altă soluţie pe fondul apelului, fiind întrunite toate condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii recurate.

Cu privire la cadrul judecăţii, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă (cumpărător) a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea intimatei-pârâte (vânzător) la înlocuirea bunurilor achiziţionate în temeiul contractului nr. x din 17 aprilie 2018, în folosul beneficiarului final - Primăria Municipiului Cluj-Napoca, invocându-se avarierea şi defecţiunile tehnice multiple ale bunurilor furnizate.

Acţiunea a fost respinsă ca nefondată şi în apelul reclamantei s-a solicitat, în cadrul probelor noi, emiterea unei adrese către beneficiarul final – Primăria Municipiului Cluj-Napoca, ce nu era parte în proces, pentru a se comunica punctul său de vedere în legătură cu evidenţa tuturor defecţiunilor şi reparaţiilor efectuate asupra bunurilor ce au format obiectul contractului în litigiu.

Este de notat că partea adversă (pârâta) s-a opus administrării acestei probe, iar instanţa de apel, prin încheierea recurată, invocând dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., a respins cererea de administrare a probei, constatând că revenea părţii interesate (apelanta-reclamantă) sarcina de a depune la dosar înscrisurile apreciate ca utile soluţionării căii de atac, în vederea admiterii acţiunii sale introductive.

Înalta Curte reţine că posibilitatea recunoscută instanţei de apel în cadrul art. 479 alin. (2) C. proc. civ. de a hotărî asupra admisibilităţii unei probe noi, în funcţie de pertinenţa şi concludenţa sa – cu alte cuvinte, aptitudinea acesteia de a conduce la soluţionarea procesului – este un corolar firesc şi necesar al învestirii sale cu soluţionarea cauzei pe care este ţinută să o finalizeze printr-o hotărâre legală şi temeinică.

În acest cadru legal dictat de prevederile art. 482, art. 255 şi art. 258 din C. proc. civ., instanţa de apel era învestită să aprecieze cu privire la admisibilitatea probelor propuse de părţi, respingând administrarea acestora în situaţia în care considera că nu se încadrează în condiţiile prevăzute de lege.

Înalta Curte constată însă că instanţa de apel, în analiza admisibilităţii acestei probe, nu a reţinut nelegalitatea din perspectiva dispoziţiilor art. 255 alin. (4) ori a art. 298 C. proc. civ., invocate în cadrul criticilor din recurs.

Nu se poate susţine nici că, în acest context, prin respingerea probei s-ar fi adus atingere principiilor fundamentale ale procesului echitabil, din moment ce dispoziţia procesuală a instanţei de apel a avut ca fundament un alt principiu al procesului civil şi anume, obligarea părţii de a-şi proba pretenţiile, prevăzut de art. 10 alin. (1) C. proc. civ.

În fapt, motivarea respingerii probei solicitate de recurenta-reclamantă a constat în lipsa pertinenţei probei prevăzute de art. 297 C. proc. civ., din perspectiva regulilor pentru înfăţişarea mijloacelor de probă, întrucât raporturile juridice convenţionale ale reclamantei cu terţul - beneficiar (autoritatea contractantă - Primăria Municipiului Cluj-Napoca) permiteau acesteia depunerea înscrisurilor doveditoare.

Această probă, de altfel, a şi fost admisă recurentei-reclamante prin încheierea recurată, cu concluzia că nu se poate susţine încălcarea regulilor de admisibilitate a probelor.

De altfel, motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel a avut în vedere nu doar înscrisurile emise de reclamantă şi pârâtă, ci şi ale companiei de transport local care a utilizat bunurile puse la dispoziţie de beneficiar, respectiv de autoritatea contractantă – Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

În cadrul aceluiaşi motiv de casare, recurenta critică hotărârile recurate în legătură cu respingerea cererii de efectuare a expertizei tehnice. Recurenta susţine încălcarea dispoziţiilor art. 390 şi art. 392 C. proc. civ., prin soluţionarea cererii direct prin decizia de apel, fără a se reveni asupra dezbaterii cererii în probaţiune prorogate, cu consecinţa încălcării principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare prevăzute de art. 13 şi 14 din C. proc. civ.

În acest sens, se susţine că recurenta a fost privată de posibilitatea de a pune concluzii asupra excepţiei tardivităţii obiectivelor la expertiză.

În opinia acesteia, instanţa de apel a făcut o confuzie între obiectul cererii noi în probaţiune (expertiză tehnică în specialitatea electronică) şi obiectivele de expertiză care nu reprezintă decât explicitarea tezei probatorii şi care pot fi formulate ori adăugate ulterior cererii de apel. Se arată că instanţa de apel nu a avut în vedere că este permisă şi administrarea probelor care necesită din dezbateri, acesta fiind şi motivul pentru care noile obiective de expertiză au fost depuse la termenul din 21 februarie 2022, ca urmare a alegaţiilor din întâmpinarea intimatei.

Înalta Curte reţine, pentru început, că probele noi cerute în faţa instanţei de apel sunt probele necesare analizării motivelor de apel, acestea fiind necesar să fie propuse potrivit regulilor de la art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.

Instanţa de apel a operat distincţia între probele noi, între care se situau şi cele solicitate la prima instanţă şi respinse, reiterate în calea de atac şi soluţia primei instanţe contestată în apel, privind respingerea cererilor de probatorii.

Pe de altă parte, în mod corect instanţa de apel s-a supus cerinţei impuse de lege ca probele noi să fie propuse în condiţii procedurale, adică prin cererea de apel, apreciind şi dacă erau necesare soluţionării cauzei.

Regula discutării probelor înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului este expresia ordinii logice în care trebuie să se desfăşoare procesul, întrucât dezbaterea asupra fondului implică în mod necesar cunoaşterea probatoriului.

În categoria excepţiilor de la această regulă se înscrie art. 391 C. proc. civ., în temeiul căruia instanţa poate proceda la refacerea ori completarea unei probe, în cazul în care, din dezbateri, rezultă necesitatea acestei măsuri, ipoteză în care nu s-a înscris recurenta-reclamantă.

Înalta Curte va înlătura alegaţiile recurentei privind încălcarea art. 390 şi art. 392 C. proc. civ., în legătură cu încălcarea limitelor procedurale ale soluţionării cererilor de probe în apel, constatându-se că proba cu expertiză tehnică solicitată de recurenta-reclamantă a fost respinsă prin încheierea premergătoare din 21 februarie 2022, ca nefiind utilă şi concludentă soluţionării cauzei.

Asupra discutării aceleiaşi probe care a format şi obiectul contestării, prin calea de atac, a respingerii de către prima instanţă, instanţa de apel a făcut expres precizarea prin încheierea menţionată anterior că urma a se pronunţa asupra acestei critici cu prioritate, în măsura în care ar fi fost însuşită în cadrul controlului judiciar, în conformitate cu art. 480 alin. (6) C. proc. civ., în rejudecarea cauzei după anularea sentinţei existând posibilitatea reluării dezbaterilor asupra necesităţii expertizei.

În legătură cu acest motiv de apel, prin decizia recurată, instanţa a confirmat soluţia primei instanţe şi a constatat lipsa concludenţei expertizei, avându-se în vedere teza probatorie susţinută ca atare şi în cererea de apel, precum şi temeiul acţiunii în răspundere – art. 1710 alin. (1) lit. b) şi art. 1707 C. civ.

În acest context, instanţa de apel a constatat că prin cererile de la termenul din 21 februarie 2022, calificate ca note de şedinţă de avocatul apelantei-reclamante, sub pretextul reformulării obiectivelor expertizei care ar fi rezultat din dezbateri, s-au încălcat dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a judecat la prima instanţă şi dispoziţiile art. 479 alin. (2) C. proc. civ. privind propunerea probelor noi în apel, neputându-se critica măsura procesuală a primei instanţe în această modalitate, cu încălcarea regulilor de procedură.

Rezultă, deci, că analiza instanţei de apel a avut în vedere limitele învestirii şi judecăţii în apel şi conţinutul concret al criticilor formulate, nefiind cazul unei soluţionări a cererilor de administrare a probelor noi prin decizie, acestea fiind soluţionate anterior, prin încheierea de şedinţă din 21 februarie 2022.

În legătură cu notele de şedinţă depuse la termenul din 21 februarie 2022, instanţa de apel a făcut menţiunea expresă, prin această încheiere preparatorie, că în măsura în care conţin critici noi nu vor fi soluţionate, fiind depuse peste termenul legal de motivare a apelului, astfel încât nu se poate susţine nici nesocotirea contradictorialităţii şi dreptului de apărare, prin lipsa unei posibilităţi reale a apelantei-reclamante de a-şi susţine ulterior şi punctul de vedere propriu asupra tardivităţii modificării cadrului procesual al dezbaterilor, criticile recurentei fiind nefondate.

În cadrul aceluiaşi motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine atât încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ., în legătură cu motivarea respingerii cererii de administrare a expertizei tehnice de care ar fi luat cunoştinţă din conţinutul hotărârii pronunţate, cât şi nesocotirea dreptului de apărare prin raportare la art. 13 şi art. 22 din C. proc. civ., prin refuzul sistematic al instanţelor de fond, de administrare a probelor propuse în justificarea pretenţiilor formulate prin acţiune, cu consecinţa nesoluţionării fondului cauzei.

Aceste critici nu sunt fondate. Cea mai semnificativă caracteristică procesuală a apelului este determinată de efectul său devolutiv ce constă în reînnoirea sau reeditarea judecăţii pricinii în fond, astfel că problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe sunt repuse în discuţia instanţei de apel.

Întrucât apelul reclamantei cuprindea critici de netemeinicie, instanţa de apel era ţinută a cenzura hotărârea primei instanţe prin raportare la stabilirea situaţiei de fapt, în baza probelor încuviinţate şi administrate.

În cauză, contrar susţinerilor din recurs, reclamantei i s-a oferit posibilitatea, în scopul justei soluţionări a cauzei, concordant cu aflarea adevărului, ca în plus faţă de probele de la prima instanţă să aducă în calea de atac dovezi prin care să îşi demonstreze susţinerile, prin încheierea de şedinţă din 21 februarie 2022 fiindu-i încuviinţată proba cu înscrisuri şi respinsă expertiza tehnică solicitată, măsură procesuală motivată în cauză, în conformitate cu dispoziţiile legale.

Prin urmare, dreptul de a formula critici de netemeinicie, adică de a contesta modul în care prima instanţă a stabilit situaţia de fapt a putut fi exercitat efectiv. Invocarea motivelor de apel a fost însoţită de posibilitatea de a dovedi în faţa instanţei susţinerile formulate prin cererea de apel, privind reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea din considerentele sentinţei apelate, nefiind cazul încălcării principiilor fundamentale procesuale.

Înalta Curte reţine că principiul contradictorialităţii aplicabil în procesul civil presupune ca partea în proces să aibă dreptul de a-şi susţine şi dovedi pretenţiile şi apărările sale, precum şi dreptul de a discuta şi a contesta susţinerile şi probele celeilalte părţi.

În realizarea acestui principiu, instanţa de judecată este obligată să încuviinţeze sau să respingă probele solicitate de părţi numai în şedinţă publică, după ce părţile îşi exprimă punctul de vedere asupra admisibilităţii acestora.

Or, instanţa de apel nu i-a încălcat recurentei-reclamante dreptul la apărare, dându-i posibilitatea efectivă de a-şi susţine în faţa instanţei cererile de probatoriu formulate, astfel cum au fost precizate şi de a administra proba cu înscrisuri în dovedirea pretenţiilor formulate.

Totodată, Înalta Curte subliniază că posibilitatea conferită judecătorului prin art. 22 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., în scopul aflării adevărului, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, nu degrevează părţile de obligaţia de a propune şi de a administra în condiţii procedurale probele de care înţeleg să se folosească pentru dovedirea pretenţiilor, aspect care rezultă din art. 254 alin. (6) C. proc. civ., care statuează că părţile nu vor putea invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a administra din oficiu probele care nu au fost propuse în condiţiile legii.

Încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului de apărare este susţinută de recurentă şi în legătură cu soluţionarea apelului împotriva încheierii de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, prin raportare la art. 442 C. proc. civ.

Nici acest motiv nu poate fi reţinut, instanţa de apel confirmând corect soluţia primei instanţe, întrucât eroarea materială pretinsă nu se referea direct la consemnarea eronată a poziţiei părţii, cum se susţine, ci la raţionamentul expus de prima instanţă în considerentul respingerii cererii de efectuare a expertizei ca lipsită de utilitate, avându-se în vedere reparaţiile şi intervenţiile efectuate asupra bunurilor contractate.

Recurenta invocă şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinându-se că motivarea instanţei care a respins apelul împotriva încheierii de recuzare a judecăţii fondului conţine numai motive străine de natura şi obiectul cererii întemeiate pe art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Şi aceste critici urmează a fi înlăturate, constatându-se că instanţa a analizat motivele de apel, astfel cum au fost formulate de reclamantă, respectiv prin reiterarea aspectelor invocate prin cererea de recuzare şi anume, în sensul că judecătorul fondului şi-ar fi format convingerea cu privire la speţă, astfel cum a rezultat din motivarea respingerii probatoriilor propuse de reclamantă.

Astfel, instanţa de apel a motivat prin decizia recurată că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată nu se putea deduce doar din respingerea probei cu expertiză, iar măsura respingerii probelor a fost motivată legal, nefiind cazul unei prejudecăţi personale în cauză, decizia pronunţată fiind conformă cerinţelor impuse prin art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind motivarea hotărârii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge în temeiul art. 496 C. proc. civ. recursul împotriva încheierii de şedinţă din 21 februarie 2022 şi a deciziei civile nr. 553 A din 4 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

În temeiul art. 451 şi art. 453 C. proc. civ., având în vedere soluţia pronunţată de respingere a căii extraordinare de atac, recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, dovedit cu actele depuse la dosar.

În raport cu dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este cazul reducerii acestor cheltuieli, astfel cum a solicitat recurenta, întrucât nu sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea, complexitatea ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 21 februarie 2022 şi a deciziei civile nr. 553 A din 4 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. să achite intimatei-pârâte B. S.A. suma de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 15 noiembrie 2022.