Social share withdrawal valuation and loan restitution in company withdrawal proceeding

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2012, sub nr. x/2012 reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., solicitând a se dispune obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să-i restituie reclamantului împrumutul acordat societăţii în valoare de 333.316,13 RON şi 29.216 euro, echivalentul în RON la data plăţii efective, cu dobândă legală calculată, începând cu data promovării acţiunii. Totodată, s-a solicitat încuviinţarea retragerii reclamantului din calitatea de asociat al pârâtei S.C. B. S.R.L., plata către reclamant a cotei părţi din capitalul şi patrimoniul social, aferente cotei sale de participare de 49%, precum şi restituirea către reclamant a aporturilor în muncă în favoarea societăţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 226 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii; ca prescrisă în ce priveşte restituirea sumelor împrumutate; ca neîntemeiată pe fond. Totodată, s-a solicitat obligarea reclamantului la plata pierderilor societăţii.

2. Prin sentinţa civilă nr. 48/CA/2016 din 20 ianuarie 2016, Tribunalul Hunedoara – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

Totodată, s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva reclamantului A. şi, în consecinţă, a fost încuviinţată retragerea reclamantului din calitatea de asociat al pârâtei S.C. B. S.R.L., fiind obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 146.075,86 RON, reprezentând cota de 49% din diferenţa dintre pierderile şi veniturile societăţii, la data de 31 august 2014.

A respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantului privind obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la restituirea împrumutului acordat societăţii, în valoare de 339.345 RON şi 245,03 euro, echivalentul în RON la data plăţii efective.

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societăţii în sumă de 333.316,33 RON şi 29.216 euro echivalentul în RON la data plăţii efective, cu dobânda legală, începând cu data promovării acţiunii, la plata către reclamant a cotei părţi din capitalul şi patrimoniul social pozitiv, aferente cotei sale de participare de 49% şi obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 601 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba-Iulia – secţia a II-a Civilă a respins apelul declarat de reclamantul A..

4. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., care a fost admis prin decizia nr. 1641 din 9 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă, în sensul casării deciziei recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de apel, care a menţinut soluţia primei instanţe este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990, întrucât instanţa trebuia să dispună efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea părţilor sociale deţinute de asociatul care se retrage din societate, respectiv de recurentul-reclamant. Totodată, avea obligaţia să dispună prin aceeaşi hotărâre şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.

De asemenea, Înalta Curte a subliniat că instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la sumele pe care reclamantul le solicită de la societate ca fiind împrumut nerestituit, cu toate că prin cererea de apel se solicită schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societăţii în valoare de 333.316,13 RON şi 29.216 euro echivalentul în RON la data plăţii efective, cu dobânda legală, începând cu data promovării acţiunii, iar prin încheierea de la 8 noiembrie 2016 s-a consemnat că apărătoarea apelantului solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat.

Aceeaşi solicitare există şi în cadrul recursului, respectiv de obligare a societăţii la restituirea împrumutului acordat. Întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestei solicitări, s-a apreciat că nu se poate realiza controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba-Iulia – secţia a II-a Civilă sub dosar nr. x/2012.*

5. Prin decizia nr. 219/2022 din 21 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă s-a admis apelul formulat de către apelantul A. împotriva sentinţei civile nr. 48/CA/2016, pronunţată de către Tribunalul Hunedoara – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

În consecinţă, s-a dispus retragerea reclamantului din calitatea de asociat al pârâtei S.C. B. S.R.L şi s-au atribuit în favoarea pârâtei S.C. C. S.R.L. părţile sociale în număr de 490, pe care reclamantul le deţine la S.C. B. S.R.L.

Prin aceeaşi decizie, s-a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva reclamantului A..

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel, în rejudecare, a reţinut că drepturile asociatului retras A., cuvenite părţilor sociale, raportat la prevederile art. 226 din Legea nr. 31/1990 sunt egale cu zero, iar cu privire la structura capitalului social al B. S.R.L., asociatul C. S.R.L. deţine 100% din capitalul social. Valoarea părţilor sociale deţinute în societate de asociatul A., raportat la cota de participare de 49%, ţinând cont de prevederile Legii nr. 31/1990 şi ale actului constitutiv al Societăţii, ca urmare a retragerii din societate, este nulă.

S-a constatat că valoarea activului net calculat conform reglementărilor în vigoare la data solicitării retragerii din societate a asociatului A., folosind metoda evaluării globale este negativă, la diferite momente luate în calcul ce ar constitui data retragerii asociatului A. din societate.

În consecinţă, evaluând valoarea reală a cotei părţi din patrimoniul social, respectiv comparativ pasivul şi activul, potrivit cotelor stabilite de părţi, instanţa de apel a constatat că cererea reconvenţională nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte petitul din apel, de schimbare în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societăţii în valoare de 333.316,13 RON şi 29.216 euro, echivalentul în RON la data plăţii efective cu dobânda legală, începând cu data promovării acţiunii, instanţa de apel a reţinut din expertiza administrată că în perioada 2009 - 2018, din sumele puse la dispoziţia societăţii, au fost efectuate restituiri către asociaţi sau administrator, printre care suma de 345.363 RON către asociatul A., împrumutul fiind astfel restituit.

6. La data de 26 septembrie 2022, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 219/2022 din 21 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, iar în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea în integralitate a cererii reclamantului, în sensul obligării intimaţilor la plata cotei părţi de 49% din capitalul şi patrimoniul B. S.R.L.

Recurentul-reclamant a susţinut că decizia recurată este confuză şi contradictorie, nu cuprinde motivele de respingerea a cererilor sale, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., recurentul a învederat că, în cauză, se impune refacerea raportului de expertiză judiciară, precum şi audierea celor trei experţi care au efectuat lucrarea, în acest raport existând multe inadvertenţe, care dacă ar fi lămurite ar schimba concluziile privind valoarea patrimoniului societăţii şi ar duce la modificarea hotărârii recurate.

Totodată, recurentul-reclamant a arătat că se impune administrarea probei cu expertiza contabilă, având în vedere că la obiecţiunea nr. 1 privind depunerea cu titlu de aport şi restituirile cu acelaşi titlu efectuate de către societate către C. S.R.L., experţii concluzionează, în mod greşit, că aceste restituiri nu au avut influenţă în negativarea activului sau majorarea artificială a pasivului societăţii calificând aceste restituiri ca fiind practic trasferuri din contul contabil 455 (cont de pasiv) în contul contabil 462 (tot cont de pasiv).

În opinia recurentului, cererea de refacere a raportului de expertiză este utilă şi pertinentă soluţionării cauzei, întrucât experţii au ignorat prevederile legale în ce priveşte legalitatea înregistrării sumelor din pasivul şi activul societăţii în planul de conturi.

Recurentul a susţinut că experţii, atât în raportul de expertiză iniţial, cât şi în răspunsul la obiecţiuni, se contrazic, stabilind că operaţiunile economice referitoare la decontările între entităţile din cadrul grupului sunt reflectate în contul contabil 451 conform Ordinului MFP nr. 3055/2009, iar potrivit aceluiaşi act normativ în contul 462 se înregistrează sumele achitate creditorilor diverşi, distincţi faţă de decontările din grup.

Totodată, s-a învederat că experţii nu au avut în vedere concluziile raportului de expertiză judiciară evaluatorie din care reiese fără echivoc că societatea are în patrimoniu bunuri imobile şi mobile în valoare totală de 456.600 euro, în echivalent 2.022.928 RON.

În ce priveşte motivarea deciziei de către instanţa de apel, recurentul apreciază că aceasta lipseşte cu desăvârşire, având în vedere că decizia recurată reprezintă o copie a concluziilor raportului de expertiză, fără a conţine concluziile completului învestit cu judecarea apelului şi fără a arăta părţilor motivele ce au dus la soluţia adoptată.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinându-se, în esenţă, că argumentele invocate de recurent nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Totodată, a formulat întâmpinare şi intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursului.

La 14 noiembrie 2022, recurentul-reclamant a depus la dosar un script intitulat note de recurs.

Cauza a fost înregistrată la 7 octombrie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă.

La termenul din 15 noiembrie 2022, în şedinţă publică, Înalta Curte, luând în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii în temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, urmează să constate nulitatea recursului, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, cererea de recurs va cuprinde sub sancţiunea nulităţii "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul si dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod "indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Conform art. 304 din C. proc. civ. de la 1865 "modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate".

Înalta Curte reţine că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţe în justificarea soluţiei pronunţate.

În situaţia în speţă, în care s-a exercitat calea de atac a apelului, care a fost admis în parte, cauza a fost analizată sub aspectele temeiniciei şi legalităţii soluţiei pronunţate de prima instanţă. A fost, deci, examinată la un grad de jurisdicţie superior, astfel încât recursul nu mai poate fi exercitat decât pentru motivele concret şi limitativ determinate, ce vizează legalitatea deciziei pronunţate în apel.

Motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv. Aceasta deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse prin motivele formulate hotărârii instanţei anterioare pot fi încadrate ori nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, motivarea recursului constă nu doar în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 din acelaşi cod, ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret, adecvată căii extraordinare de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.

Cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant A., deşi aceasta a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiţia dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligaţia de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că decizia recurată este confuză şi contradictorie, nu cuprinde motivele de respingerea a cererilor sale. Totodată, s-a susţinut că motivarea deciziei lipseşte cu desăvârşire, având în vedere că decizia recurată nu reprezintă decât o redare a concluziilor raportului de expertiză, fără a conţine concluziile completului învestit cu judecarea apelului şi fără a se arăta motivele ce au dus la soluţia adoptată.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menţionat, întrucât recurentul-reclamant nu susţine în vreun fel nelegalitatea soluţiei din apel sub aspectul lipsei motivării hotărârii atacate ori a contradicţiilor logice din considerentele acesteia.

Susţinerile vizează nemulţumirea reclamantului faţă de modul în care instanţa de apel a apreciat asupra capătului de cerere privind plata contravalorii părţilor sociale, sens în care aduce în discuţie probele administrate, tinzând la schimbarea situaţiei de fapt prin reaprecierea probelor administrate.

În plus, se constată că recurentul nu arată în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin indicarea exactă a motivelor contradictorii ori străine de natura pricinii pentru a fi incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ., ci doar reproşează instanţei că şi-a însuşit concluziile din raportul de expertiză, solicitând, în realitate, refacerea probatoriului, respectiv a raportului de expertiză contabilă, precum şi audierea celor trei experţi. Aceste aspecte vizează interpretarea şi evaluarea probatoriului, astfel încât, se constată că recurentul nu formulează critici în legătură cu modul în care s-a soluţionat fondul cauzei şi s-au interpretat îndrumările deciziei de casare ori s-au aplicat reguli de drept substanţial.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal, iar pentru ca susţinerile recurentului să se încadreze în această ipoteză, acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită. În ceea ce priveşte greşita reţinere a situaţiei de fapt susţinută în cauză, se constată că aceasta nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs.

În cauză, deşi recurentul invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, din perspectiva statuărilor instanţei de apel cu privire la cenzurarea contravalorii părţilor sociale, recurentul nu arată, în concret, motivele de nelegalitate, dispoziţiile legale interpretate eronat sau greşit aplicate, argumentaţia adusă în susţinere vizând exclusiv starea de fapt proprie cauzei şi probatoriul administrat.

Înalta Curte constată că textul de lege a fost invocat strict formal, în contextul în care nu este susţinut de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluţiei pronunţate din perspectiva încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material incidente speţei.

Prin urmare, se constată că niciuna dintre critici nu permite încadrarea recursului în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care reglementează lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori pronunţarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În plus, se observă că evaluarea cotei părţi din patrimoniul social, prin compararea pasivului şi a activului, ţine de puterea de apreciere a circumstanţelor procesului de către instanţa de fond şi nu intră în atribuţiile instanţei ce realizează un control în legalitate a soluţiei astfel pronunţate.

În alţi termeni, recurentul-reclamant critică evaluarea unor mijloace de probă, fără a arăta în concret de ce este eronat raţionamentul instanţei de apel, prin indicarea regulilor de drept care au fost nesocotite prin decizia atacată.

Procedând în acest fel, recurentul-reclamant se cantonează la critica relativă la aprecierea probatoriului, care se circumscrie netemeiniciei ce nu este cenzurabilă în recurs, fără a reuşi să facă o trimitere argumentată, la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Or, modul în care instanţa de apel interpretează probele administrate şi stabileşte pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea, prin O.U.G. nr. 138/2000, a pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt privind aprecierea eronată a probelor.

Aşadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentul-reclamant a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţate în apel. Nemulţumirea părţii faţă de soluţiile pronunţate, fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancţionată cu nulitatea cererii.

În consecinţă, Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a III-a din acelaşi cod va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 219/2022 din 21 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Întrucât recurentul-reclamant A. a căzut în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să plătească intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. cheltuielile de judecată efectuate în recurs şi dovedite prin factura nr. x din 10 noiembrie 2022 şi ordinul de plată din 10 noiembrie 2022, aflate la dosarul acestei instanţe, cheltuieli în sumă de 2.500 RON, reprezentând onorariul avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 219/2022 din 21 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant A. să achite intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L. suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.