Cassation appeal dismissed for unfounded challenge to licensing fee claim based on operator’s transfer of subscribers to third party

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 17 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei totale de 1.472.967.62 RON (venituri de încasat până la expirarea contractului, în cuantum de 1.237.787.91 RON, plus TVA aferentă în cuantum de 235.179.70 RON), reprezentând contravaloarea taxelor de licenţiere datorate şi neachitate reclamantei prin neexecutarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate ferm, potrivit contractului nr. x din 30 ianuarie 2018, aferente perioadei contractuale august 2020- ianuarie 2021 şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2448 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 669/2022 din 14 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2448 din 12 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

In argumentarea memoriului de recurs, se susţine că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 1350 C. civ., realizând o greşită calificare a faptelor reţinute în raport cu exigenţele textului de lege evocat.

Pe cale de consecinţă, normele ce reglementează răspunderea contractuală şi care fundamentează pretenţiile deduse judecăţii în prezenta cauză au fost aplicate în mod greşit de către instanţă în motivarea hotărârii recurate, iar o serie de alte norme de drept material incidente în cauză au fost aplicate în mod eronat de instanţa de apel.

Criticile privind soluţia referitoare la condiţia existentei unei fapte ilicite vizează interpretarea obligaţiilor contractuale ce îi incumbă pârâtei B. relevante pentru aprecierea condiţiei existenţei unei fapte ilicite.

În acest context, se arată că prin decizia recurată, s-a reţinut de către instanţa de apel că intimata B. nu şi-a asumat obligaţia de a retransmite programele A. la toţi abonaţii fiecărei reţele din Anexa nr. 1, nici obligaţia de a menţine numărul de abonaţi din toate localităţile din Anexa nr. 1 şi nici obligaţia de a păstra acele reţele până la sfârşitul perioadei contractuale.

Tot în acelaşi context se susţine că în mod eronat au reţinut cele două instanţe că B. deţine doar un drept, iar nu o obligaţie în sensul retransmiterii canalelor A. pe perioada contractuală asumată, obligaţie clar stipulată în contract, or problema vizând respectarea obligaţiilor contractuale de către intimata B. rezidă în principal în nerespectarea obligaţiei de retransmisie a Canalelor A., pe întreaga perioadă contractuală asumată, în toate reţelele din localităţile din Anexa nr. 1 la contract. Deşi, spre deosebire de instanţa de fond, care a omis să antameze întru totul acest aspect, instanţa de apel îl include în considerente, aceasta realizează o analiză superficială, care contrazice în mod evident textul contractual, respectiv art. 2.2.1 din Anexa nr. 2, coroborat cu art. 1 din contract, obiectul contractului, care impun fără echivoc obligaţia de retransmisie a canalelor A. în toate reţelele din localităţile din Anexa nr. 1.

Astfel, dacă intimata B. nu ar fi avut această obligaţie de retransmisie în raport cu toate reţelele din localităţile din Anexa nr. 1 la contract, nici nu ar fi fost necesară includerea acestei anexe, întrucât părţile puteau stipula că dreptul şi obligaţia de retransmisie sunt aplicabile în raport cu orice reţele ale B., iar din această perspectivă se desprinde concluzia că instanţele de fond şi de apel în mod nejudicios au stabilit că intimata B. nu deţine obligaţia de a retransmite canalele A. pe întreaga perioadă contractuală, suprimând principiul forţei obligatorii a contractului, cu consecinţa aplicării greşite a normelor de drept material ce reglementează răspunderea contractuală.

În acest sens, recurenta susţine că prin hotărârea recurată, în mod nejudicios s-a stabilit că intimata B. nu deţine obligaţia de a retransmite canalele A. pe întreaga perioadă contractuală, contravenind normei de drept material ce reglementează principiul forţei obligatorii a contractului, prevederile contractuale conţin în mod neechivoc obligaţia de retransmitere, aceasta vizând toate reţelele B. care sunt listate în Anexa nr. 1 la contract.

Astfel, afirmaţia instanţei, conform căreia intimata B. a dobândit prin încheierea contractului doar dreptul de a retransmite aceste canale nu deţine nicio justificare a raţionamentului pe baza căruia instanţa a ajuns la această concluzie, care este contrară voinţei părţilor la încheierea contractului, iar considerentele instanţei sunt incompatibile ca raţionament juridic, schimbându-se astfel voinţa reală a părţilor de la data încheierii contractului conducând astfel şi la o greşită aplicare a dispoziţiilor legale de drept material incidente.

În acest context, se reţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1403 C. civ., ce reglementează condiţia pur potestativă, instituţie invocată de către A..

De asemenea, se susţine că instanţa nu a statuat în mod judicios cu privire la modul în care intimata B. a înţeles să denunţe unilateral contractul, iniţial doar parţial, nesocotind termenul de 3 ani în care avea obligaţia de a respecta contractul, cu implicaţii în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei existenţei unei fapte ilicite, condiţie edictată de norma de drept material analizată.

Aşadar, motivul indicat de către intimata B. ca justificare pentru încetarea parţială şi/sau totală a contractului nu deţine corespondent contractual si/sau legal, având în vedere că clauzele de încetare a contractului au fost expres prevăzute de către părţi, conform art. 5, iar ipoteza învederată de intimată drept motiv de încetare a contractului nu îşi găseşte aplicabilitate în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 5 din contract.

Astfel, modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să tranşeze instituţia denunţării unilaterale este nefondată şi eronată, nefiind indicate normele de drept/dispoziţiile contractuale aplicabile, aspect ce evidenţiază caracterul neîntemeiat şi, în consecinţă, inoperant, al (i) încetării parţiale a contractului şi (ii) ulterior încheierii unei pretinse etape în relaţia contractuală a intimatei B. cu un terţ - fără incidenţă în relaţia contractuală dintre A. şi B. - al încetării totale a contractului, conform notificării adresate în acest sens recurentei, aceasta fiind astfel lipsită de efecte juridice.

În raport cu aceste considerente, se arată că instanţa de apel, în mod eronat, nu a procedat la constatarea faptei ilicite a intimatei faţă de desistarea contractuală lipsită de orice temei justificat, cu consecinţa aplicării greşite a normelor ce reglementează răspunderea contractuală.

Prin urmare, intimata B. nu avea dreptul de a denunţa unilateral contractul înainte de împlinirea termenului contractual. Pe toată perioada contractuală de 3 ani, aceasta era obligată să retransmită canalele A. la toţi abonaţii fiecărei reţele din Anexa nr. 1, astfel cum rezultă din art. 2.2 din Anexa nr. 2 la contract, în condiţiile în care intimata nu putea în mod licit să se desisteze de la obligaţiile contractuale prin înstrăinarea abonaţilor, cu scopul de a înceta intempestiv contractul.

Totodată, recurenta susţine caracterul ilicit al conduitei contractuale a intimatei prin raportare la dispoziţiile contractuale asumate.

Astfel, în ceea ce priveşte atragerea răspunderii contractuale a intimatei, se arată că încheierea contractului privind retransmiterea serviciilor de programe de televiziune, prin raportare la prevederile art. 1235 si 1236 C. civ. şi la cele ale art. 1766 C. civ. a avut drept motiv determinant furnizarea, de către A., în beneficiul intimatei B., a drepturilor de retransmisie a canalelor A., prin intermediul reţelelor deţinute şi operate de intimata-pârâtă B., în localităţile prevăzute în Anexa nr. 1 la contract, în schimbul obligaţiei corelative a intimatei B. pentru o perioadă contractuală de 3 ani.

În ceea ce priveşte considerentele prin care se apreciază de către instanţă că neîndeplinirea obligaţiilor analizate nu reprezintă o încălcare a prevederilor contractuale, respectiv o faptă ilicită, recurenta apreciază că acestea sunt neîntemeiate, întrucât faptele reţinute au fost greşit calificate în raport cu exigenţele normelor de drept. Pe cale de consecinţă, dispoziţiile ce reglementează răspunderea contractuală, ce fundamentează acţiunea ce face obiectul judecăţii în prezenta cauză au fost aplicate în mod greşit de către instanţa de apel.

În acest sens, se arată că în pofida îndeplinirii întocmai a obligaţiilor contractuale de către recurenta A., începând cu 1 august 2020 intimata, în mod culpabil, a încetat să îşi îndeplinească integral obligaţiile contractuale.

Totodată, recurenta susţine îndeplinirea condiţiei existenţei faptei ilicite prin raportare la încălcarea, în mod culpabil, a obligaţiei de a nu sublicenţia, cesiona sau transfera, în orice fel, unor terţe persoane drepturile acordate prin contract şi de a nu exploata drepturile acordate în alt fel decât cel permis în mod expres în contract.

Astfel, prin decizia atacată s-a reţinut că transferul unor abonaţi sau al unor reţele de cablu nu atrage încălcarea dispoziţiilor contractuale, aspect ce nu corespunde cu obligaţiile părţilor, aşa cum acestea au fost prevăzute şi asumate, aceasta deoarece, potrivit dispoziţiilor contractuale, A. a acordat intimatei dreptul de retransmitere a canalelor A. strict în reţelele deţinute si operate de intimata-pârâtă B. - reţele de cablu şi/sau reţele IPTV) din localităţile listate în Anexa nr. 1 la contract.

Aşadar, potrivit clauzelor contractuale ce se regăsesc la art. 4 - sublicenţiere, art. 1 - drepturile de retransmisie din Anexa nr. 2 la contract şi art. 3.9.8 din Anexa nr. 2 la contract, intimata avea obligaţia de a exploata drepturile de retransmisie în mod strict personal, fără drept de transfer/sublicenţiere (nici total, nici parţial), în reţelele pe care le deţinea şi opera ea însăşi, în localităţile agreate, astfel cum au fost identificate prin Anexa nr. 1 la contract exploatarea acestor drepturi de către B. în acest mod constituiau condiţii esenţiale pentru îndeplinirea conformă a obiectului contractului dintre A. şi B..

În acest context, recurenta arată că, procedând conform propriilor declaraţii din comunicările transmise, intimata a încetat, în mod culpabil, să exploateze drepturile de retransmisie în modul prevăzut în contract, respectiv în mod personal, netransferabil, precum şi prin reţelele deţinute şi operate de B. şi în localităţile menţionate în Anexa nr. 1 la contract.

Aşadar, intimata B. a intenţionat şi a implementat în fapt un transfer efectiv către C. al drepturilor de retransmitere a canalelor A. în acele reţele, prin eludarea interdicţiei exprese prevăzute de contract.

Astfel, prin contractul de operare reţele - neopozabil recurentei - încheiat între B. şi C., intimata B. a intenţionat şi a realizat în fapt o cesiune către C. a însuşi contractului încheiat între B. si A., fără acordul acesteia din urmă, cu încălcarea prevederilor art. 1315 C. civ., iar considerentele instanţei de apel care susţin că transferul unor abonaţi sau al unor reţele nu reprezintă o încălcare a art. 4 din contract sunt total nefondate, fiind rezultatul greşitei interpretări a acestuia.

Totodată, se susţine că sub aparenţa contractului dintre B. şi C., intimata a continuat în realitate să exploateze drepturile de retransmisie, în contextul în care în esenţă, contractul dintre A. şi B. prevede retransmisia semnalelor canalelor A. într-o anumită zonă geografică, în schimbul unei taxe de licenţiere lunare.

Astfel, cesiunea de către B. către C. a drepturilor de operare a reţelelor şi clientelei din zona geografică menţionată doar permite C. să acceadă în acea zonă, către clienţii respectivi, însă intimata B. încasează în continuare sume de bani din distribuţia semnalului canalelor A., deşi indirect prin intermediul C., în baza contractului de operare încheiat cu aceasta din urmă.

Totodată, se susţine îndeplinirea condiţiei existenţei faptei ilicite şi prin raportare la încălcarea, în mod culpabil, a obligaţiei de a retransmite canalele A. în toate reţelele B. din localităţile prevăzute în Anexa nr. 1 la contract, către toţi abonaţii acestor reţele.

În acest sens, se arată că instanţa de apel reţine în mod eronat lipsa îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei fapte ilicite în sarcina B., având în vedere că transferul către C. al drepturilor de operare a reţelelor şi abonaţilor conectaţi în respectivele reţele reprezintă o încălcare a contractului de către intimată.

Astfel, prin acest transfer ilicit din punct de vedere contractual al drepturilor de operare, recurenta apreciază că intimata şi-a încălcat şi obligaţia de a retransmite canalele A. în toate reţelele din localităţile prevăzute în Anexa nr. 1 la contract, pentru care i-au fost acordate drepturile de retransmisie, respectiv către toţi abonaţii conectaţi în aceste reţele - obligaţie la rândul ei personală si netransmisibilă, dat fiind că drepturile de retransmisie nu pot fi transferate.

De asemenea, se susţine îndeplinirea condiţiei existenţei faptei ilicite şi prin raportare la încălcarea, în mod culpabil, a obligaţiei de a deţine toate avizele de retransmisie necesare funcţionării conform legii.

În acest context, se arată că intimata B. avea obligaţia de a menţine toate autorizaţiile necesare pentru a funcţiona ca distribuitor de servicii de programe de televiziune, astfel cum acestea existau la momentul încheierii contractului, calitate în considerarea căreia a şi fost încheiat, iar acestea includ, în mod firesc, avizele de retransmisie emise de CNA.

Aşadar, prin cererea de retragere a avizelor de retransmisie emise de CNA, chiar şi numai pentru unele dintre reţele/localităţi, se arată că intimata B. şi-a încălcat obligaţia de a menţine valabile toate autorizaţiile si aprobările legale necesare funcţionării, pe toată durata contractului.

În opinia recurentei, chiar şi numai această încălcare are ca efect neexecutarea culpabilă de către intimata B. a contractului în integralitatea sa, de vreme ce, în calitate de distribuitor de servicii, aceasta nu putea exploata drepturile de retransmisie şi nu putea să îşi îndeplinească obligaţiile de retransmisie stipulate în contract în lipsa unui aviz de retransmisie valabil emis. Astfel, potrivit prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 "(1) retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu".

Prin urmare, este evident că intimata B. nu şi-a respectat obligaţia de a-şi menţine avizele aferente reţelelor cu privire la care deţinea obligaţia de retransmisie, instanţa de apel nesocotind înţelegerea cu putere de lege dintre părţi.

În raport cu considerentele expuse, recurenta apreciază că prin soluţia dată, instanţa de apel a ajuns la nesocotirea principiului forţei obligatorii a contractului, având în vedere existenţa mai multor încălcări contractuale săvârşite de către intimată şi nereţinute ca atare de către instanţă, cu consecinţa greşitei aplicări a condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale.

În continuare, recurenta prezintă criticile privind soluţia referitoare la îndeplinirea condiţiei existentei prejudiciului suferit de A., ca urmare a conduitei ilicite a intimatei.

Referitor la temeinicia prezentului recurs, precum şi a acţiunii ce face obiectul cauzei, recurenta arată că dezlegarea dată de instanţa de apel se impune a fi casată si din perspectiva reţinerii ca neîndeplinită a condiţiei prejudiciului, aceasta fiind consecinţa directă şi firească a nesocotirii obligaţiilor contractuale încălcate.

În acest sens, se susţine că recurenta A. este îndreptăţită la prejudiciul reprezentat de taxa de licenţiere de care ar fi beneficiat în mod obişnuit pentru perioada contractuală rămasă, însă instanţa de apel apreciază eronat că acesta nu există, context în care se impune a se preciza că instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra situaţiei litigioase dintre părţi în cadrul relaţiilor contractuale existente între acestea, neputând fi înlăturată existenţa prejudiciului de faptele unui terţ care nu fac obiectul cauzei.

Tot în acest context, se arată că în motivarea deciziei s-a reţinut în mod eronat că recurenta A. a încasat de la C. taxa de licenţiere aferentă reţelelor transferate de către intimată şi, având în vedere dreptul recurentei A. de a obţine executarea în natură a tuturor obligaţiilor asumate de către B., aceasta este obligată să achite A. contravaloarea taxelor de licenţiere integrale până la expirarea duratei contractului.

Astfel, faţă de încălcarea obligaţiilor evocate, apare ca evident că în prezenta cauză este îndeplinită condiţia vizând existenţa unui prejudiciu în patrimoniul A., aspect ce fundamentează solicitarea de casare a hotărârii atacate.

Totodată, se susţin criticile vizând modul de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor ce reglementează condiţiile atragerii răspunderii contractuale, întrucât acţiunea ce face obiectul cauzei a fost fundamentată în drept pe aceste dispoziţii, în baza cărora se impune obligarea intimatei la achitarea prejudiciului încercat de A. prin faptele ilicite săvârşite.

Prin urmare, contrar celor statuate de instanţa de apel, recurenta apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii contractuale a intimatei B., respectiv existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Prin întâmpinarea, depusă de intimata B. S.A. la 31 august 2022, s-a solicitat în principal anularea recursului, fiind invocată excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă a depus, la 19 septembrie 2022, răspuns la întâmpinarea intimatei solicitând înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de intimată, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, reţinând următoarele:

Obligaţia de a respecta condiţiile de promovare care ţin de forma şi conţinutul cererii de recurs înscrisă în acest articol este rezultatul calificării căii de atac a recursului din cuprinsul prevederilor art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. drept cale extraordinară de atac care poate fi îndreptată împotriva hotărârilor definitive, în condiţiile legii şi numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Raportând dispoziţiile de mai sus la cererea de recurs promovată de reclamantă se constată că aceasta a indicat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ce priveşte dezvoltarea motivelor de nelegalitate, se constată din cuprinsul argumentelor aduse în sprijinul motivelor, că recurenta a expus în fapt greşelile, care în opinia sa, au dus la pronunţarea unei soluţii netemeinice şi nelegale.

Aprecierea acestor argumente şi măsura în care se încadrează în cerinţele motivelor de nelegalitate invocate se realizează de instanţa de recurs. În concret, Înalta Curte constată că argumentele invocate pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aşa încât nu va putea fi reţinută excepţia invocată de intimată privind nulitatea recursului în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, se reţine că existenţa unor similitudini între criticile din memoriul de apel şi cele din memoriul de recurs nu este de natură per se să atragă sancţiunea anulării recursului. Se observă sub acest aspect că recurenta-reclamantă a invocat pe tot parcursul procesual aceeaşi problematică a clauzelor contractuale din perspectiva redactării lor şi a voinţei exprimate de părţile semnatare, impunându-se, aşadar, un set de critici similare în căile de atac în condiţiile soluţiilor pronunţate de instanţele devolutive.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii cererii de recurs.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul că instanţa de apel a reţinut o greşită interpretare a obligaţiilor contractuale ce îi reveneau intimatei raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Aceste critici sunt nefondate în raport cu obiectul contractului nr. x din 30 ianuarie 2018, încheiat între părţi, unde art. 2 stabileşte acordarea drepturilor de retransmisie de către A. în favoarea Operatorului B., în schimbul plăţii taxei de licenţiere, iar obligaţia de retransmisie stabilită la art. 2.2. din Anexa 2 la contract - Oferta Generală A. stabileşte condiţiile în care operatorul va utiliza drepturile de retransmisie prin difuzarea canelelor A. Standard Definition şi High Definition către toţi abonaţii săi în oricare dintre reţelele sale, context în care se reţine că instanţa de apel a analizat aceste aspecte în considerentele deciziei atacate.

În acest sens, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că prin contractul nr. x/2018 intimata B. a obţinut dreptul de retransmisie a canalelor A., acesta fiind obiectul contractului, precum şi aceea că nu a fost asumată obligaţia de a menţine un număr minim de abonaţi, din toate localităţile existente la momentul încheierii contractului.

Astfel, obligaţia stabilită prin art. 2.2 din Anexa nr. 2 este o obligaţie accesorie dreptului principal obţinut prin contract, drept pentru care s-a achitat taxa de licenţiere, iar aceasta trebuie înţeleasă în scopul în care a fost stabilită, respectiv intimata B. dobândeşte dreptul de a retransmite canalele A., achită o taxă de licenţiere aferentă fiecărui abonat căruia îi furnizează aceste posturi de televiziune în grila de programe, angajându-se ca mod de exercitare a dreptului conferit prin contract, să retransmită aceste canale tuturor abonaţilor săi.

De asemenea, s-a reţinut că această obligaţie accesorie, stabilită la art. 2.2 din Anexa 2 la contract, nu presupune că intimata se obligă să retransmită canalele A. tuturor abonaţilor din toate localităţile cuprinse în Anexa 1 la momentul încheierii contractului, având în vedere că pot exista motive pentru care numărul de abonaţi să poate varia, la fel cum pot fi pierduţi toţi abonaţii dintr-o localitate, iar intimata să nu mai furnizeze într-o anumită localitate nu doar canalele A., ci nici un serviciu.

In acest sens se constată că, intimata nu a ales să nu mai transmită canalele A. către toţi abonaţii pe care îi administra, ci furnizarea semnalului către un număr mai redus de abonaţi a fost efectul pierderii acestora din urmă, context în care nu poate fi reţinută interpretarea recurentei în sensul că intimata ar fi ales să nu dea efect clauzelor contractuale, ceea ce ar reprezenta o asumare a obligaţiilor sub condiţie pur potestativă.

De asemenea, nu se poate reţine aspectul, potrivit căruia, contractul permite doar extinderea reţelei deţinute de operator, respectiv doar modificarea în sens pozitiv a numărului de abonaţi şi localităţilor din Anexa 1, cu asumarea unei obligaţii în sensul menţinerii unei mărimi minime a reţelelor.

Prin urmare, operatorul nu poate menţine acelaşi număr de abonaţi lunar, aceştia vor varia de la lună la lună din motive de concurenţă, din cauze naturale de pierde a abonaţilor, din strategii de marketing şi poate nu vor fi menţinute nici aceleaşi localităţi sau reţele din motive corespunzătoare, acesta fiind şi motivul pentru care operatorul are obligaţia lunară de raportare potrivit art. 5.3.3. din Anexa 2 la contract, iar faptul că art. 2.2.4 din Anexa 2 tratează doar chestiunea extinderii reţelelor, nu presupune o ipoteză absolută care poate interveni în cadrul contractului şi la care părţile s-ar fi obligat, ci trebuie observat contextul acestei prevederi contractuale, respectiv faptul că doar în această ipoteza operatorului îi incumbă anumite obligaţii suplimentare.

Totodată este posibilă atât micşorarea cât şi creşterea numărului de abonaţi, de reţele şi de localităţi pe care operatorul le are în administrare pe perioada derulării contractului, întrucât clauza 2.2.4 din Anexa 2 la contract stabileşte doar obligaţiile care incumbă operatorului în ipoteza în care sunt achiziţionate sau operate reţele noi, respectiv de a notifica A., de a furniza documentele justificative în termen de 15 zile, precum şi consecinţele achiziţionării sau operării de noi reţele faţă de obiectul contractului, anume retransmisia canalelor de televiziune.

Se mai reţine că, potrivit art. 5.2.4 şi art. 5.2.5 din Anexa nr. 2 la contract, intitulată Oferta generală a A., se prevede situaţia în care operatorul achiziţionează o reţea de abonaţi şi efectele pe care le produce aceasta dacă operaţiunea juridică îndreptăţeşte operatorul să beneficieze de un discount de volum mai mare decât cel anterior, reduceri de preţ aplicate conform Grilei de discount de volum de la art. 5.2.1 - Tabelul nr. 1 din Anexa 2, iar acest contract cadru, fiind oferta generală a A. este aplicabil atât între raporturile dintre B. şi A. S.R.L., cât şi în raporturile dintre C. S.A. şi A. S.R.L..

Prin urmare, într-o situaţie ca cea prevăzută la art. 5.2.4 şi 5.2.5. din Anexa nr. 2 la contract, se regăseşte operatorul C. S.A. care a semnat un contract de operare reţele cu intimata B., tranzacţie aprobată de Consiliul Concurenţei prin decizia nr. 38/21.07.2020, având drept finalitate ca începând cu 1 august 2020, abonaţii intimatei B. să fie preluaţi în administrare de către C. S.A..

Aşadar, câtă vreme contravaloarea drepturilor de retransmisie se achită raportat la numărul de abonaţi al operatorului, nu poate fi obligată intimata la plata preţului aferent abonaţilor transferaţi.

În acest sens, soluţia propusă de reclamantă presupune că aceasta poate decide dacă abonaţii se pot transfera la alţi operatori, deşi în contract nu există o astfel clauză, iar o asemenea prevedere ar fi contrară legii.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta A. susţine caracterul ilicit al conduitei intimatei prin raportare la dispoziţiile contractuale, precum şi că fapta ilicită ar consta în încălcarea obligaţiei mai multor obligaţii contractuale care au determinat neîndeplinirea obligaţiei de a achita contravaloarea taxelor de licenţiere pentru perioada august 2020 - ianuarie 2021.

Referitor la faptul că intimata B. şi-ar fi încălcat, în mod culpabil, obligaţia de a nu sublicenţia drepturile de retransmisie acordate prin contract, se constată că începând cu 1 august 2020 administrarea unei fracţiuni a abonaţilor B. a fost preluată de către C. S.A., iar pârâta a renunţat la avizele de retransmisie obţinute de la Consiliul Naţional al Audiovizualului aferente head-end-urilor cedate, în calitatea sa de operator de servicii audio-vizuale, B. reţinând în administrare un număr mai redus de abonaţi, care au fost de asemenea, transferaţi către C. S.A..

Astfel, prin contractul încheiat de intimata B. cu C. S.A. a fost transferată administrarea abonaţilor intimatei, nefiind transferate sau cesionate drepturile din contract şi nici nu a fost oferit semnalul aferent canalelor A. unor terţe persoane, astfel cum prevede interdicţia de sublicenţiere reglementată la art. 4 din contractul nr. x/2018.

Aşadar, obiectul contractului îl reprezintă acordarea de către A. a drepturilor de retransmisie, în schimbul achitării taxei de licenţiere, drepturi de retransmisie care înseamnă drepturile de retransmitere a canalelor la abonaţi, potrivit definiţiei din preambulul Anexei nr. 2 la contract, iar pentru a se reţine o încălcare a art. 4 ar fi trebuit ca intimata B. să sublicenţieze sau să cesioneze drepturile de retransmisie a canalelor către abonaţi, adică semnalul oferit de A., ceea ce nu s-a întâmplat, această chestiune nefăcând obiectul contractului încheiat de intimata B. cu C. S.A..

Prin urmare, faptul că reţelele operate de intimata B. au trecut în administrarea C. şi implicit, abonaţii aferenţi acestor reţele de cablu au trecut din administrarea B. în cea a C. reprezintă o operaţiune total distinctă de drepturile şi obligaţiile asumate de părţi prin contractul nr. x/2018, iar nu o eludare a dispoziţiilor contractuale.

Din această perspectivă, se constată în mod corect că reţelele şi abonaţii au fost preluaţi de un alt operator - C., care a continuat să ofere canalele A. către aceşti utilizatori finali, dar nu prin intermediul contractului nr. x/2018 încheiat de intimata B., ci în virtutea propriului contract de retransmisie încheiat cu A., context în care nu se poate reţine susţinerea recurentei, conform căreia intimata ar fi continuat să exploateze drepturile de retransmisie şi ar încasa în continuare sume de bani din distribuţia semnalului canalelor A., deşi indirect, prin intermediul C., în baza contractului de operare încheiat cu aceasta din urmă.

Astfel, din contractul de transmitere a dreptului de a opera reţeaua de comunicaţii electronice nr. 538/28.11.2019, încheiat între B. S.A. şi C. S.A. rezultă că obiectul contractului constituie transmiterea temporară şi exclusivă a dreptului de folosinţă asupra activelor transmise de la partener către C., în vederea operării reţelei de comunicaţii electronice şi furnizării de către C. a serviciilor de comunicaţii electronice către clientelă şi către alţi abonaţi ai C..

Aşadar, din analiza acestor prevederi contractuale, se reţine că drepturile de retransmisie a canalelor A. dobândite de intimata B. prin contractul nr. x/2018 nu fac obiectul transmiterii dreptului de operare a reţelelor către C., aspect ce înlătură susţinerile recurentei.

Prin urmare, încheierea contractului de operare cu C. S.A. nu presupune încălcarea interdicţiei de sublicenţiere, întrucât obiectul convenţiei nu este reprezentat de drepturi izvorâte din contractul x/2018, ci este reprezentat de transferul administrării abonaţilor intimatei.

În ceea ce priveşte critica recurentei, potrivit căreia, intimata B. şi-ar fi încălcat, în mod culpabil, obligaţia de a retransmite canalele A. către toţi abonaţii reţelelor B. din localităţile prevăzute în Anexa 1 la Contract şi obligaţia de a raporta numărul acestor abonaţi şi de a achita taxa de licenţiere pentru aceşti utilizatori, se constată că este nefondată.

Aceasta deoarece, câtă vreme instanţele de fond au tranşat susţinerea reclamantei, în sensul că nu există o faptă ilicită constând în aceea că intimata ar fi cesionat drepturi izvorând din contractul nr. x/2018, analiza unei fapte ilicite constând în încălcarea obligaţiei de a raporta, încălcare motivată întocmai de această presupusă cesiune de drepturi, se constată că nu mai este relevantă.

Astfel, pentru a crea aparenţa incidenţei prevederilor art. 5.3.3. din Anexa 2 la contract, se critică faptul că intimata nu şi-a îndeplinit "obligaţia de raportare integrală a abonaţilor", câtă vreme a fost raportat numărul real de abonaţi pe care intimata B. i-a avut în administrare, acestea fiind două ipoteze distincte, al căror tratament a fost convenit de părţi să fie realizat în mod diferenţiat.

Din această perspectivă, se constată că reclamanta în mod eronat asimilează raportarea unui număr mai redus de abonaţi aflaţi în administrarea intimatei, cu netransmiterea raportului de abonaţi în termenul convenit, potrivit art. 5.3.3. din Anexa 2 la contract şi deduce, pe cale de interpretare, că au fost încălcate obligaţia de a retransmite canalele A. către toţi abonaţii reţelelor B. din localităţile prevăzute în Anexa 1 la contract şi obligaţia de a raporta numărul acestor abonaţi, precum şi de a achita taxa de licenţiere pentru aceşti utilizatori.

Totodată, se reţine că obligaţiile intimatei izvorând din clauzele Anexei 2 la contract, privind raportarea numărului de abonaţi şi achitarea taxei de licenţiere aferente acestui volum nu au natura unor obligaţii de rezultat, materializate prin obligaţia de a menţine anumite reţele sau de a păstra constant un anumit volum minimal de abonaţi, pentru care să fie achitată o taxă minimă de licenţiere.

Tot în acelaşi context, se susţine faptul că intimata ar fi încetat, în mod culpabil, să deţină avizele de retransmisie necesare funcţionării, conform legii.

Renunţarea la avizele de retransmisie acordate de Consiliul Naţional al Audiovizualului aferente capetelor de reţea transferate unui alt operator nu poate fi considerată că reprezintă o neîndeplinire a obligaţiilor contractuale, câtă vreme avizul de retransmisie este actul obligatoriu în baza căruia poate fi realizată retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii, potrivit art. 74 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, iar intimata a renunţat doar la acele avize aferente abonaţilor pe care nu i-a mai avut în administrare.

Aşadar, în urma încheierii contractului de operare reţele cu C. şi transmiterea administrării abonaţilor, menţinerea avizelor eliberate de Consiliul Concurenţei aferente head-end-urilor transferate nu se justifică şi nu poate reprezenta o neîndeplinire a obligaţiilor contractuale.

De asemenea, nu poate fi primită interpretarea dată art. 9.2 din Anexa 2 la contract în sensul că această obligaţie vizează toate reţelele şi localităţile din Anexa 1 la contract, câtă vreme prevederea contractuală stabileşte fără echivoc obligaţia de a se menţine valabile autorizaţiile necesare funcţionării, adică a celor necesare în limita reţelelor şi abonaţilor către care intimata presta servicii. Atâta timp cât aceasta nu a mai realizat retransmisia canalelor A. pentru o parte dintre reţelele şi implicit abonaţii care au fost transferaţi către C., deţinerea în continuare a acestor avize era lipsită de temei legal.

Totodată, nu va fi reţinută nici asimilarea efectuată de reclamantă a raportării abonaţilor aflaţi în administrarea intimatei B., volum mai redus începând cu luna a 8-a 2020, cu netransmiterea raportului de abonaţi în termenul convenit, potrivit art. 5.3.3. din Anexa 2.

În ce priveşte critica vizând existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, Înalta Curte reţine că dezvoltarea cuprinsă în memoriul de recurs nu determină analiza deciziei de apel din perspectiva greşitei aplicări sau interpretări a legii, ci presupune o reevaluare a situaţiei de fapt, aspect ce contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, faţă de limitarea legală a analizei ce trebuie făcută de instanţa de recurs, Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestei critici.

De asemenea, se constată că efectele contractului nr. x/2018 au încetat potrivit art. 9.3. din Anexa 2 la contract - Oferta Generală a A., conform căruia, începând cu data de 1 august 2020 contractul a încetat în parte, câtă vreme intimata B. nu mai deţinea avizele de retransmise obţinute de la Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru fracţiunea de utilizatori transferaţi către C..

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 669/2022 din 14 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 669/2022 din 14 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.