Natural gas supply contract termination via resolutory clause; scope of cassation review and applicability of good faith to waiver of contractual penalty

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 1 octombrie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând să se constate intervenită rezilierea contractului de vânzare - cumpărare a gazelor naturale nr. x/10.12.2018 din culpa B. S.R.L. începând cu data de 18.01.2019 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 302.295.70 RON, reprezentând contravaloarea cantităţii de gaze naturale nepreluată conform contractului de vânzare-cumpărare a gazelor naturale nr. x încheiat la data de 10.12.2018, cuprinsă în factura fiscală x/14.02.2019, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 194 şi următoarele C. proc. civ., art. 1550 alin. (2), art. 1553, art. 1538, art. 1552 şi urm. din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1324 din 28 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 17.059,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 879 A din 30 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1324 din 28 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2010, pe care a schimbat-o în sensul că admite cererea.

Constată intervenită rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a gazelor naturale nr. x/10.12.2018 din culpa pârâtei B. S.R.L. începând cu data de 18 ianuarie 2019.

Obligă pârâta la plata sumei de 302.295,7 RON, reprezentând contravaloare cantitate de gaze nepreluată, conform contractului vânzare-cumpărare a gazelor naturale nr. x/10.12.2018.

Obligă pârâta la plata sumei de 15.447,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte normele de procedură încălcate de către instanţa de apel, ce atrag motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel, în mod nelegal, nu a reţinut efectul devolutiv al apelului formulat de intimat cu privire la întreaga cauză, inclusiv cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din contract asupra notificării de reziliere nr. x/16.01.2019, încălcând astfel prevederile art. 477 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., întrucât prin apelul formulat, s-a solicitat modificarea în tot a sentinţei civile nr. 1324/28.07.2020, solicitându-se astfel anularea hotărârii.

Prin urmare, instanţa de apel avea obligaţia de a proceda la judecarea cauzei cu privire la întreaga cauză, aceasta reţinând în mod nelegal faptul că a intrat în puterea de lucru judecat considerentele privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din contract asupra notificării de reziliere nr. x/16.01.2019.

În acest context, se susţine că au fost încălcate inclusiv principiile fundamentale procesului civil prevăzute de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., context, în care se apreciază că o astfel de soluţie este lovită de nulitate, fără a fi obligatorie dovada vătămării.

Cu referire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel nu a motivat soluţia de respingere a cererii pârâtei de reducere a clauzei penale în temeiul art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ. şi nici nu a respectat cerinţele bunei-credinţe şi a echităţii, fiind încălcate astfel prevederile art. 6, art. 22 alin. (7) şi art. 425 C. proc. civ., deşi în opinia sa erau îndeplinite condiţiile evocate ca impuneau reducerea clauzei penale.

În acest context, recurenta consideră că lipsa unei motivări a acestei soluţii i-a adus prejudicii, având în vedere că prin nereducerea clauzei penale, intimatul A. S.A. ajunge să obţină atât plata întregii cantităţi de gaze ce nu a fost livrată pârâtei, cât şi să rămână cu întreaga cantitate de gaze în proprietatea sa, ajungându-se la situaţia în care este mai profitabil pentru furnizor să nu fie executat contractul, decât să fie executat, deoarece ar obţine pe lângă bunurile contractate şi plata acestora, deşi nu au fost livrate.

De asemenea, trebuie avut în vedere că în temeiul contractului încheiat între părţi, pentru întârzierea cumpărătorului la plată a facturilor fiscale, pe lângă rezilierea de drept a contractului şi achitarea integrală a bunurilor contractate, contractul de vânzare-cumpărare prevede, în cuprinsul art. 10, alin. (3) şi obligaţia de achitare a penalităţilor de întârziere egale cu 0,1 %/zi de întârziere.

Faţă de această situaţie de fapt, recurenta apreciază că instanţa de apel avea obligaţia de a-şi motiva soluţia de respingere prin prezentarea aspectele pentru care a considerat că nu se impune reducerea clauzei penale, iar nu doar de a invoca că această reducere reprezintă o facultate, iar nu o obligaţie pentru judecător.

În ceea ce priveşte normele de drept material, încălcate de către instanţa de apel, ce atrag motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1170 C. civ. privind buna-credinţă a intimatei la momentul activării pactului comisoriu şi emiterii notificării de reziliere nr. x/16.01.2019, întrucât una dintre condiţiile pentru ca pactul comisoriu să producă efecte era reprezentată de buna-credinţă a creditorilor.

Astfel, având în vedere că încă din data de 15 ianuarie 2019, anterior emiterii notificării de reziliere, pârâta a comunicat reprezentanţilor creditoarei intenţia de a efectua de urgenţă plata facturii nr. x/20.12.2018, iar la data de 17 ianuarie 2019 a fost achitată factura fiscală anterior termenului de încetare a contractului stabilit de către furnizor prin notificarea de reziliere, rezultă că intimatul nu a respectat principiul bunei-credinţe în executarea contractului şi a urmărit doar să încaseze daunele precizate de art. 4 din contract, refuzând să coopereze în vederea continuării relaţiilor contractuale, deşi chiar intimata le-a mulţumit, prin e-mailul din 15 ianuarie 2022, pentru informarea privind intenţia de a efectua de urgenţă plata facturii nr. x/20.12.2018, aspect reţinut inclusiv de instanţa de fond.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor intimatei, este necesară manifestarea voinţei creditorului pentru activarea pactului comisoriu având în vedere că acesta din urmă are un drept de opţiune între a alege să activeze pactul comisoriu sau de a trece la executarea silită, potrivit art. 1516 C. civ.

Prin urmare, recurenta susţine că intimata nu poate invoca faptul că notificarea de reziliere nu produce niciun efect, având în vedere că prin această notificare a fost stabilită data de 18 ianuarie 2019 pentru rezilierea contractului, astfel încât, până la data respectivă contractul era valabil, iar instanţa de apel trebuia să analizeze capătul de cerere privind constatarea intervenirii rezilierii contractului şi prin prisma bunei-credinţe a intimatului, însă aceasta nu a procedat la analiza îndeplinirii condiţiei bunei-credinţe de către intimat la momentul activării pactului comisoriu, încălcând astfel prevederile art. 1170 C. civ.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea intimatei şi a solicitat înlăturarea susţinerilor acesteia ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", recurenta susţine că instanţa de apel a ignorat efectul devolutiv al apelului formulat de reclamanta A. S.A. cu privire la întreaga cauză, inclusiv cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din contract asupra notificării de reziliere nr. x/16.01.2019, apreciindu-se astfel încălcarea dispoziţiilor art. 477 alin. (2) C. proc. civ.

În acest context, recurenta susţine că în cauză sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Aceste critici sunt nefondate, având în vedere că prin apelul reclamantei A. S.A. nu s-a criticat chestiunea privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e) din contract, în condiţiile în care apelul formulat nu viza considerentele hotărârii instanţei de fond cu privire la acest aspect, astfel că, instanţa de apel în mod corect a reţinut că "nu putea să modifice un aspect dezlegat de prima instanţă şi care a intrat în puterea de lucru judecat", făcând referire la aplicabilitatea art. 16 alin. (1) lit. e) din contract.

Aşadar, din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, respectiv a deciziei atacate.

Într-o altă critică, recurenta susţine că instanţa de apel nu ar fi motivat soluţia de respingere a cererii de reducere a clauzei penale, în temeiul dispoziţiilor art. 1541 alin. (1) lit. a) din C. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că această critică nu poate fi primită, având în vedere că hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, context în care se impune concluzia că instanţa de apel a prezentat o teza argumentată cu privire la lipsa de aplicare a dispoziţiilor art. 1541 din C. civ., aceasta nerezumându-se doar la respingerea solicitării de reducere a clauzei penale.

Aceasta deoarece, în considerentele deciziei atacate s-a reţinut că reclamanta a solicitat cu titlu de clauză penală suma de 302.295,7 RON, reprezentând contravaloare gazelor naturale nepreluate de pârâtă, conform contractului nr. x/10.12.2018, respectiv cantitatea de 2.032,54 MWh rămasă nepreluată din totalul de 4.500 MWh, iar pârâta a achitat factura fiscală nr. x/20.12.2018 în valoare de 334.687,5 RON, reprezentând 50% din valoarea gazelor ce trebuiau livrate conform contractului, cu întârziere, fapt ce a determinat reclamanta să solicite contravaloarea clauzei penale, adică achitarea restului de 50% din valoarea totală a contractului.

În acest context s-a reţinut, în raport cu prevederile art. 1541 alin. (1) lit. a) C. civ., că parte din obligaţia contractuală principală asumată de pârâtă a fost executată, acest aspect profitând creditorului, însă simpla îndeplinire a acestor condiţii nu conduce de plano la reducerea clauzei penale de vreme ce potrivit textului legal indicat instanţa are doar facultatea, iar nu obligaţia de a reduce clauza penală, chestiune corect reţinută de către instanţa de apel.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta a făcut o serie de critici referitoare la faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1170 din C. civ. privind buna-credinţă.

Aceste susţineri sunt nefondate, având în vedere că instanţa de apel nu putea încălca aceste dispoziţii, ci doar să le interpreteze greşit, în contextul în care prin recursul formulat s-a susţinut că instanţa trebuia să analizeze capătul de cerere privind constatarea intervenirii rezilierii contractului la momentul activării pactului comisoriu.

În acest context, se constată că potrivit dispoziţiilor evocate, părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă în executarea unui contract, însă în cauza de faţă pârâta a încălcat obligaţia contractuală de plată asumată, iar consecinţa acestui fapt a fost că reclamanta a uzat de prevederile legale şi contractuale, exprimându-şi opţiunea de a desfiinţa contractul, prin activarea pactului comisoriu atât timp cât notificarea a fost transmisă anterior plăţii efectuate de către pârâtă, aspect ce nu dovedeşte exercitarea drepturilor cu rea-credinţă de către creditoare.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită, context în care instanţa de recurs nu poate reanaliza pe fondul cauzei, dacă una dintre părţile contractante ar fi respectat art. 1170 din C. civ., ci doar să analizeze dacă interpretarea instanţei care a pronunţat hotărârea atacată este în acord cu sensul normei de drept substanţial.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, tinzându-se aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, aspect incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 879 A din 30 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 879 A din 30 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.