Pension recalculation recourse inadmissible: finality of appeal judgment and irrevocability of waiver under social insurance procedural law

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă la 15 februarie 2021 sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 129.038 RON, precizând că prin Hotărârea Casei Naţionale de Pensii Publice - Comisia Centrală de Contestaţii nr. 36205 din 25 ianuarie 2021 i-a fost respinsă contestaţia împotriva deciziei nr. 251182 din 24 aprilie 2018, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, iar această decizie este neîntemeiată, întrucât Casa Judeţeană de Pensii Iaşi i-a stabilit incorect drepturile de pensie.

Prin sentinţa civilă nr. 1585/2021 din 25 iunie 2021 pronunţată de Tribunalului Iaşi – secţia I Civilă a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimatele Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

A fost anulată Hotărârea nr. 36205/25.01.2021, emisă de intimata Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice.

A fost obligată intimata Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice să emită o nouă hotărâre, prin care să dispună obligarea Casei Judeţene de Pensii Iaşi la emiterea în folosul contestatorului a unei noi decizii de pensie, prin care să valorifice perioadele 08.03.1976 – 12.10.1982 şi 01.10.1986 – 01.04.1992, ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă, conform adeverinţelor nr. x/05.03.2018 şi nr. y/05.03.2018, eliberate de S.C. B. S.A. (C.) IAŞI.

Au fost respinse cererile contestatorului având ca obiect valorificarea ca stagiu de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă a perioadei 12.10.1982 – 01.06.1983, conform adeverinţei nr. x/05.03.2018, eliberată de S.C. B. S.A. (C.) IAŞI, precum şi cererea având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 129.038 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorul A. şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi.

În şedinţa publică din 1 februarie 2022, apelantul A. a formulat o cerere de renunţare la apel, conform declaraţiei scrise ataşate la dosar şi, constatând îndeplinite dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., instanţa v-a luat act de renunţarea la judecarea apelului declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 1585/2021 din 25 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Prin decizia nr. 157/2022 din 23 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale s-a luat act de renunţarea la judecarea apelului declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 1585/2021 din 25 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

A fost respins apelul formulat de către Casa Judeţeană de Pensii Iaşi împotriva aceleiaşi sentinţe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris, context în care arată că îşi retrage cererea de renunţare la judecată formulată în cadrul căii de atac a apelului, dezvoltând în continuare situaţia de fapt existentă în prezenta cauză şi nemulţumirile sale în raport cu soluţiile pronunţate.

Prin întâmpinarea, depusă la 15 iulie 2022, intimatele au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimaţilor, depus la 1 august 2022, recurentul solicită înlăturarea susţinerilor acestora.

La termenul din 10 noiembrie 2022, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a reţinut următoarele:

In cauză, hotărârea atacată cu recurs are caracter definitiv, fiind dată în soluţionarea unui litigiu privind asigurări sociale.

Faţă de natura pretenţiei deduse judecăţii, respectiv litigiu de asigurări sociale, se reţine că nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 274 Codul muncii.

Coroborând dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile având ca obiect conflictele de muncă şi asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 157/2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Prin urmare, decizia atacată, prin care a fost soluţionată cererea de apel, ce face obiectul prezentului recurs este o hotărâre definitivă.

In accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, referitoare la retragerea cererii de renunţare la judecată formulată în cadrul căii de atac a apelului, se constată că aceasta este inadmisibilă şi nu poate fi primită, în considerarea următoarelor argumente:

In conformitate cu art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre", alin. (2) "achiesarea, atunci când este condiţionată, nu produce efecte decât dacă este acceptată expres de partea adversă", alin. (3) "dispoziţiile art. 404 rămân aplicabile".

În acest context, se reţine că reclamantul A. a depus cerere scrisă, înregistrată la dosar de apel, prin care a solicitat instanţei să ia act de renunţarea la judecata apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 1585/2021 pronunţată de Tribunalul Iaşi, iar în şedinţa publică din 1 februarie 2022 constatând îndeplinite dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., a luat act de manifestarea de voinţă a reclamantului.

Aşadar, manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de chemare în judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că această manifestare de voinţă a părţii se înscrie în principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil şi întruneşte condiţiile de formă şi fond, pentru a produce efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 463 C. proc. civ.

În acest sens, se reţine că actul de procedură al desistării s-a realizat cu îndeplinirea condiţiilor cerute de lege şi de faptul că această renunţare se înscrie în limitele principiului disponibilităţii, a actelor de dispoziţie permise părţilor pe parcursul judecării cauzei.

Aşadar, pentru renunţarea la judecata căii de atac a apelului nu este necesar acordul intimatului, aceasta desemnând o achiesare a titularului căii de atac la hotărârea atacată, în sensul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., neputându-i-se aplica prin simetrie şi analogie dispoziţiile care reglementează calea de atac a recursului în ipoteza renunţării la judecată ori în ipoteza renunţării la dreptul pretins, cum se prevede de art. 406-410 din C. proc. civ.

În acest context, se reţine că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispoziţiile art. 483 alin. (2), art. 463 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 404 din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 157/2022 din 23 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 157/2022 din 23 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatele-pârâte CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII IAŞI şi CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA DE CONTESTAŢII BUCUREŞTI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.