Contractor liable for RON 1.1M damages for defective construction works; cassation appeal unfounded

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a formulat acţiune în pretenţii, prin care solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.224.75 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor executare necorespunzător şi neexecutate la imobilul C. situat în oraşul Drăgăneşti Olt, str. x, jud. Olt, conform raportului de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar ing. D., raport de expertiză omologat prin încheierea nr. 42/05.08.2020 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa nr. 329/2021 din data de 9 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., reprezentată de E., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.138.224,75 RON, reprezentând contravaloare lucrări neexecutate şi executate necorespunzător la imobilul C. situat în Drăgăneşti-Olt, judeţul Olt.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. S.R.L..

Prin decizia nr. 191/2022 din 05 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 329/2021 din data de 9 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta susţine încălcarea normelor de procedură de către instanţa de apel arătând faptul că întocmirea minutei s-a făcut cu încălcarea art. 401 C. proc. civ. întrucât aceasta a fost consemnată pe citativul creat de grefierul de şedinţă.

Printr-o altă critică întemeiată pe acelaşi motiv de casare recurenta susţine că pronunţarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ. întrucât în cauză nu a fost dispusă amânarea pronunţării şi pronunţarea hotărârii prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Sancţiunea aplicabilă este nulitatea hotărârii, vătămarea fiind prezumată de legiuitor.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea art. 1710 alin. (1) C. civ. deoarece în mod nelegal instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie întemeiată pe faptul că cererea de chemare în judecată este fundamentată pe art. 1350 C. civ. şi nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 1710 C. civ.

Recurenta susţine că atitudinea reclamantei de a stabili în sarcina recurentei o despăgubire în avans contra înlăturării unor presupuse vicii este contrară bunei-credinţe, iar o astfel de atitudine se impunea sancţionată de instanţa de judecată prin respingerea acţiunii.

Recurenta susţine şi aplicarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1876, art. 1266 şi art. 1270 C. civ., deoarece, deşi părţile au prevăzut în cuprinsul contractului în art. 10.5 că beneficiarul are obligaţia de a examina şi măsura lucrările care devin ascunse, instanţa a reţinut că neexercitarea acestui drept nu constituie condiţie pentru promovarea acţiunii.

Instanţa de apel a aplicat sau interpretat greşit şi dispoziţiile art. 1863 coroborat cu art. 1707 C. civ. deoarece a făcut confuzie pe de o parte între viciile ascunse şi cele aparente, iar pe de altă parte între garanţia/răspunderea pentru vicii şi răspunderea contractuală pentru o pretinsă neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

În acest sens, recurenta arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii acesteia pentru vicii ascunse întrucât pretinsele vicii invocate de reclamantă nu sunt vicii ascunse.

În opinia recurentei, viciul poate fi considerat ascuns numai dacă cumpărătorul nu l-a cunoscut şi, după împrejurări, printr-o verificare atentă, nici nu putea să îl cunoască, nefiindu-i comunicat de vânzător. În consecinţă, viciul pe care vânzătorul dovedeşte că l-a adus la cunoştinţa cumpărătorului sau pe care acesta l-a cunoscut pe altă cale, nu poate fi considerat ascuns, indiferent de natura sa.

În cauză, lucrarea recepţionată fără rezerve de reclamantă este întrebuinţată conform destinaţiei, iar prin încheierea procesului-verbal de recepţie finală a lucrării s-a confirmat că nu există rezerve sau obiecţiuni cu privire la lucrările executate.

Recurenta arată că răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate este o instituţie de drept diferită de garanţia contra viciilor.

În cauză reclamanta a urmărit atragerea răspunderii recurentei în temeiul garanţei pentru vicii, dar prin petit a solicitat obligarea la plata contravalorii lucrărilor executate necorespunzător sau neexecutate, or neexecutarea unor lucrări asumate contractual implică o eventuală răspundere în temeiul art. 1350 C. civ., fiind exclusă obligaţia de garanţie pentru vicii.

Recurenta susţine şi aplicarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1862 C. civ. de către instanţa de apel. În acest sens se arată că urmare a confuziei între vicii ascunse şi vicii aparente, instanţa a reţinut că este vorba de vicii ascunse deşi lucrarea s-a recepţionat fără rezerve, aşadar acestea nu erau ascunse ci aparente.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta arată că judecata cauzei s-a făcut sumar, decizia atacată necuprinzând motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

În acest sens se arată că instanţa de apel s-a bazat pe probe neadministrate în cauză respectiv raportul de expertiză întocmit în cadrul procedurii de administrare de dovezi şi nu a indicat motivele care susţin soluţia pronunţată, respectiv nu a arătat dacă deficienţele pretinse de reclamantă se încadrează în categoria viciilor reglementate de art. 1707 C. civ., pentru a fi atrasă răspunderea pentru vicii ascunse.

Instanţa de apel s-a rezumat doar să reţină că sunt îndeplinite condiţiile pentru a răspunde legal şi contractual, fără a analiza acele elemente esenţiale care să conducă la o astfel de concluzie.

La termenul din data de 10 noiembrie 2022, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul şi a reţinut următoarele:

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta susţine încălcarea normelor de procedură de către instanţa de apel arătând faptul că întocmirea minutei s-a făcut cu încălcarea art. 401 C. proc. civ. întrucât aceasta a fost consemnată pe citativul creat de grefierul de şedinţă şi că pronunţarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.

Analizând aceste critici Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Conform art. 401 C. proc. civ. după ce a fost luată hotărârea, se va întocmi de îndată o minută care va cuprinde soluţia şi în care va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflaţi în minoritate. Minuta, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, se va semna pe fiecare pagină de către judecători şi, după caz, de magistratul asistent, după acre se va consemna într-un registru special.

Văzând aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs, respectiv că minuta este consemnată pe citativ, nu se regăsesc în conţinutul normei juridice invocate, legiuitorul neindicând consemnarea minutei pe un act procedural având o anumită formă.

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia pronunţarea hotărârii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ. Înalta Curte o va reţine ca nefondată având în vedere că ipotezele prevăzute de acest text de lege sunt alternative, în cauză soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a invocat încălcarea art. 1710 alin. (1) C. civ. pe considerentul că instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în condiţiile în care cererea de chemare în judecată este fundamentată pe art. 1350 C. civ.

Înalta Curte reţine că temeiul acţiunii este reprezentat de art. 1350 C. civ. conform căruia orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu.

Aşadar reclamanta s-a prevalat de dispoziţiile generale prin angajarea răspunderii contractuale sub aspectul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor asumate de pârâtă.

Prima instanţă a motivat soluţia pronunţată reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 9 pct. 9.5 şi pct. 9.7 din contractul de lucrări nr. x/03.10.2016, precum şi art. 1863 C. civ., conform căruia antreprenorul datorează garanţie contra viciilor lucrării şi pentru calităţile convenite, potrivit dispoziţiilor privind garanţia contra viciilor lucrului vândut, care se aplică în mod corespunzător. În acest sens, prima instanţă a reţinut şi dispoziţiile art. 1707 C. civ.

Prin apelul formulat pârâta a arătat faptul că hotărârea atacată este nelegală, întrucât acţiunea reclamantei este inadmisibilă faţă de reglementarea din art. 1710 C. civ., întrucât singurele instrumente juridice recunoscute cumpărătorului de către legiuitor, doctrină şi jurisprudenţă sunt acţiunea estimatorie şi acţiunea redhibitorie, iar din analiza acţiunii introductive, se observă că aceasta este o acţiune pură în pretenţii care excedează dispoziţiilor art. 1710 C. civ., în condiţiile în care singura motivare în drept a cererii de chemare in judecată a fost făcută la modul general, indicându-se art. 1350 C. civ.

Instanţa de apel a înlăturat această critică reţinând că incidenţa acestor dispoziţii legale nu fost contestată de către reclamantă printr-un apel principal sau incident împotriva considerentelor hotărârii instanţei de fond, astfel că nu poate reţine apărarea formulată în sensul inaplicabilităţii acestor norme de drept. Astfel, instanţa de apel a reţinut că în cazul contratului de antrepriză pentru lucrări de construcţii apelanta datorează garanţie contra viciilor lucrării şi pentru calităţile convenite conform art. 1863 şi art. 1868 C. civ., părţile stabilind şi contractual o asemenea garanţie prin clauzele art. 9.

Prin recurs a fost reiterată inadmisibilitatea acţiunii raportat la temeiul juridic indicat prin cererea de chemare în judecată care în opinia recurentei vine în conflict cu natura pretenţiilor reclamantei.

Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude.

În cauză, recurenta susţine că temeiul juridic reţinut prin decizia atacată este altul decât cel indicat prin acţiune, ceea ce atrage inadmisibilitatea acesteia.

Critica este nefondată, instanţa de apel reţinând în mod corect admisibilitatea acţiunii în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză.

Astfel, temeiul legal al acţiunii formulate în cauză îl constituie răspunderea contractuală întemeiată pe art. 1350 C. civ.

Prin urmare, relevant în determinarea admisibilităţii acţiunii este tipul de răspundere care trebuie stabilit în raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

Trimiterea instanţei de apel la dispoziţiile legale ce susţin tipul de răspundere dedus judecăţii, nu reprezintă o modificare a temeiul juridic al acţiunii ci o argumentare în drept a soluţiei pronunţate.

Recurenta a susţinut şi aplicarea sau interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1876, art. 1266 şi art. 1270 C. civ. deoarece, contrar art. 10.5 din contract, instanţa a reţinut că neexercitarea dreptului beneficiarului de a examina şi măsura lucrările care devin ascunse, nu constituie condiţie pentru promovarea acţiunii.

Şi această critică va fi înlăturată având în vedere că dispoziţiile art. 1876 prevăd dreptul beneficiarului de a controla stadiul de execuţie al lucrărilor, neexercitarea acestui drept neavând ca efect inadmisibilitatea acţiunii răspunderii executantului pentru vicii, cum corect a reţinut instanţa de apel.

În ceea ce priveşte greşita aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1863 coroborat cu art. 1707 C. civ. în sensul confundării viciilor ascunse cu cele aparente şi ca atare, şi a tipului de răspundere aplicabil în cauză, Înalta Curte constată că această critică are în vedere situaţia de fapt deoarece implică o apreciere a probelor care au determinat calificarea de către instanţele de fond a viciilor afirmate de reclamantă.

Or, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. instanţa de control judiciar nu este chemată să reanalizeze situaţia de fapt sau probele administrate. Ca atare, deşi recurenta arată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii acesteia pentru vicii ascunse acestea fiind în realitate vicii aparente, o astfel de critică vizează fondul cauzei, iar nu nelegalitatea deciziei atacate.

Referitor la faptul că procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor s-a semnat fără obiecţiuni cu privire la lucrările executate, Înalta Curte reţine că acest aspect nu exclude angajarea răspunderii pentru vicii ascunse ale lucrării, prin urmare şi această critică este nefondată. Se are în vedere faptul că după semnarea acestui proces-verbal începe să curgă perioada de garanţie a lucrării în care pot fi descoperite viciile ascunse ale acesteia, situaţie care se regăseşte în cauză.

Înalta Curte nu contestă faptul că răspunderea pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate este o instituţie de drept diferită de garanţia contra viciilor, însă cele două nu se exclud în cazul unui contract de antrepriză, cum este cel dedus judecăţii.

Reclamanta a urmărit atragerea răspunderii recurentei în temeiul garanţei pentru vicii sub forma obligării antreprenorului la plata contravalorii lucrărilor executate necorespunzător sau neexecutate, potrivit dispoziţiilor art. 1350 C. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, art. 1862 C. civ. a fost corect aplicat de către instanţa de apel în condiţiile în care s-a reţinut existenţa viciilor ascunse în lucrările efectuate.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta arată că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii deoarece instanţa s-a bazat pe probe neadministrate în cauză respectiv pe raportul de expertiză întocmit în cadrul procedurii de administrare de dovezi şi nu a indicat motivele care susţin soluţia pronunţată, respectiv nu a arătat dacă deficienţele pretinse de reclamantă se încadrează în categoria viciilor reglementate de art. 1707 C. civ., pentru a fi atrasă răspunderea pentru vicii ascunse.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 363 C. proc. civ. probele asigurate în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor vor fi cercetate de instanţă, la judecarea procesului, sub raportul admisibilităţii şi al concludenţei lor, iar în cazul în care este necesar, instanţa va proceda, dacă este cu putinţă, la o nouă administrare a acestora.

Aşadar instanţa este în măsură să aprecieze necesitatea readministrării probei obţinute în cadrul procedurii de asigurare a dovezilor fără ca acest lucru să fie obligatoriu. Prin urmare, faptul că instanţa de apel a reţinut această probă fără a mai dispune readministrarea ei nu echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate şi nici cu contradictorialitatea acesteia, cum greşit susţine recurenta.

Din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a analizat condiţiile angajării răspunderii civile a pârâtei reţinând şi că între părţi s-a încheiat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, iar nu cel de recepţie finală.

Probele administrate au condus la atragerea răspunderii civile a pârâtei, iar aceste aspecte se află la baza motivării soluţiei pronunţată, instanţa de apel expunând detaliat elementele esenţiale pentru care a menţinut soluţia pronunţată de prima instanţă, astfel că au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 191/2022 din 05 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 191/2022 din 05 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.