Revindication of solar panels as movable accessories to immovable property: inapplicability of good-faith acquisition rules for registered fixtures

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 09.11.2018, reclamanta A.. a chemat in judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând tribunalului ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâtei la restituirea către aceasta a următoarelor panouri solare sau, după caz, la plata despăgubirilor: a) 3.024 bucăţi panouri solare cu puterea de 230 Wp, tip x-60, fabricant C..; b) 554 bucăţi panouri solare cu puterea de 200 Wp, tip x-72, fabricant C.. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 563 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 883 din 09.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata. S-a luat act de precizarea pârâtei în sensul că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel A.. solicitând admiterea apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă prin decizia civilă nr. 485/2021 din 27 septembrie 2021 a respins apelul declarat de A.. împotriva sentinţei civile nr. 883 pronunţată la data de 09.07.2020 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva deciziei civilă nr. 485/2021 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a Civilă, reclamantă A.. a declarat recurs.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că potrivit art. III, pct. 3.2 din contractul încheiat cu societatea care i-a livrat pârâtei panourile, dreptul de proprietate asupra acestor bunuri se transferă prin plata integrală a preţului.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei atacate, recurenta arată că s-a reţinut greşit aplicarea art. 937 alin. (1) C. civ. în favoarea pârâtei, având în vedere alin. (4) al art. 937 C. civ., care exclude bunurile mobile care sunt accesorii unui imobil.

Potrivit dispoziţiilor legale incidente parcurile fotovoltaice au regimul juridic al unor bunuri imobile, supuse obligaţiei înscrierii în cartea funciară, fapt ce face incident alin. (4) al art. 937 C. civ., şi înlătură aplicabilitatea alin. (1) al art. 937 C. civ., invocat de instanţa de apel, fiind o eroare de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale de drept material.

Recurenta invocă şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1678 C. civ., raportat la faptul că panourile fotovoltaice nu sunt bunuri de gen, ci individuale, fiecare panou fotovoltaic având o serie proprie şi unică de individualizare, neputându-se încadra în categoria bunurilor de gen.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut existenţa motivelor contradictorii care stau la baza hotărârii acesteia, atunci când se reţine, pe de o parte, că intimata-pârâtă a devenit proprietara panourilor fotovoltaice în baza Contractului de inginerie, achiziţii şi construcţii din data de 12.06.2013, iar pe de altă parte se arată că intimata-pârâtă a dobândit doar posesia asupra panourilor fotovoltaice în temeiul contractului, coroborat cu Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor în ceea ce priveşte Centrala electrică fotovoltaică Sălard de 3,73 MW, încheiat la 06.11.2013, însă proprietatea ar fi dobândit-o în temeiul art. 1678 C. civ.

Solicită ca instanţa de recurs să observe că, deşi proprietatea asupra unui bun se poate dobândi sub mai multe forme, dobândirea efectivă a calităţii de proprietar nu se realizează decât printr-o singură modalitate juridică, neputându-se susţine mai multe variante. De aici rezultă o anumită incertitudine inclusiv la nivelul instanţei de apel, în ceea ce priveşte calitatea de proprietară a intimatei-pârâte asupra panourilor fotovoltaice în legătură cu care este formulată acţiunea în revendicare.

Recurenta arată că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit clauzele contractuale, reţinând că lipsa de diligenţă în alegerea persoanei căreia proprietarul i-a încredinţat bunul mobil trebuie suportată de către proprietar, iar nu de terţul care, cu bună-credinţă, a dobândit bunul respectiv de la cel care avea aparenţa de proprietar.

Contrar acestei afirmaţii recurenta arată că s-a manifestat în sensul protejării intereselor sale întrucât a păstrat rezerva proprietăţii bunurilor, a ştiut unde vor ajunge panourile fotovoltaice să fie puse în operă, respectiv în parcul fotovoltaic ce urma să se edifice pe numele şi în interesul societăţii pârâte.

Prin urmare, instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractuale explicite şi nu a avut în vedere operaţiunile comerciale care au stat la baza livrării panourilor fotovoltaice, extrăgând consecinţe juridice, în temeiul art. 937 C. civ., într-un mod eronat şi nelegal.

Recurenta susţine şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1275 alin. (2) C. civ., arătând că textul de lege prevede două condiţii pentru a se reţine buna-credinţă, respectiv că este de bună-credinţă dobânditorul care, la data intrării în posesie, nu a cunoscut şi nici nu putea să cunoască obligaţia asumată anterior de înstrăinător.

Instanţa de apel a aplicat în mod greşit această dispoziţie legală prin raportare la situaţia de fapt, astfel cum a fost probată în cauză.

Recurenta mai arată că aceeaşi este situaţia în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea art. 938 C. civ. la care face referire instanţa de apel.

Se mai argumentează în sensul că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit regimul juridic al formării voinţei persoanei juridice, validând astfel interpretarea instanţei de fond în această privinţă, care a susţinut că voinţa societăţii este exprimată de reprezentanţii legali ai acesteia, astfel că reţinerea relei-credinţe a asociatului majoritar al pârâtei nu determina reţinerea relei-credinţe a pârâtei înseşi.

La 20.01.2022 intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi nemotivarea acestuia, iar pe fondul cauzei respingerea recursului ca nefondat.

La 09.02.2022 recurenta-reclamantă A.. a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 31.03.2022, constatând întrunite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea raportului către părţile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 23.06.2022 au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă B. S.R.L şi a fost admis în principiu recursul.

La termenul din data de 10 noiembrie 2022, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul şi a reţinut următoarele:

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut existenţa motivelor contradictorii arătând că instanţa a reţinut pe de o parte că pârâta a devenit proprietara panourilor fotovoltaice în baza Contractului de inginerie, achiziţii şi construcţii din data de 12.06.2013, iar pe de altă parte, că aceasta a dobândit doar posesia.

Înalta Curte reţine ca nefondată această critică având în vedere că hotărârea pronunţată se subsumează elementelor necesar a fi reţinute şi prevăzute art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, fiind arătate motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile apelantei privind temeiul de drept invocat prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la modul de interpretare a dispoziţiilor legale privind temeiul de drept aplicabil acţiunii în revendicare formulată în cauză, acestea vor face obiectul analizei motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs ce vizează încălcarea normelor de drept material, recurenta arată că greşit a fost reţinută aplicarea art. 937 alin. (1) Cod deşi în cauză este incident alin. (4) al aceluiaşi text de lege, critică ce se reţine ca fondată.

Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată are ca obiect acţiune în revendicare întemeiată pe art. 563 C. civ., conform căruia proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Pentru a stabili însă regimul juridic aplicabil acţiunii în revendicare trebuie avută în vedere calificarea legală a bunului revendicat.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta pretinde pârâtei restituirea unor panouri fotovoltaice instalate într-un parc fotovoltaic.

Prin decizia atacată, instanţa de apel a reţinut dispoziţiile art. 935 C. civ. care reglementează prezumţia de titlu de proprietate în privinţa bunurilor mobile.

Potrivit acestui text de lege, oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.

Instanţa de apel a reţinut şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 937 C. civ. potrivit căruia persoana care, cu bună credinţă, încheie cu un neproprietar un titlu translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă.

Aceste texte de lege au fost aplicate greşit în cauză întrucât calificarea bunurilor supuse revendicării în cauză este eronată şi ca atare şi dispoziţiile legale reţinute în motivarea soluţiei pronunţate.

Panourile fotovoltaice au natura unor bunuri mobile accesorii unui imobil, acestea fiind înscrise în cartea funciară a construcţiei ca bun accesoriu.

Această calificare a bunurilor revendicate intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 937 alin. (4) din C. civ., conform cărora prevederile acestui articol nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii unui imobil, cum corect a susţinut recurenta.

Cu alte cuvinte, prezumţia de proprietate instituită prin art. 935 C. civ. precum şi dispoziţiile art. 937 din acelaşi cod, nu sunt aplicabile în cauză.

Întrucât instanţa de apel a aplicat eronat aceste dispoziţii legale, pe cale de consecinţă, a analizat greşit şi condiţiile exercitării acţiunii în revendicare mobiliară.

Având în vedere obiectul litigiului şi raportat la dispoziţiile legale menţionate care impun concluzia încălcării normelor de drept material, Înalta Curte constată incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul aplicării greşite a regimului juridic al bunurilor ce formează obiectul acţiunii în revendicare.

În rejudecarea cauzei, instanţa de apel va analiza condiţiile exercitării acţiunii în revendicare mobiliară astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 563 C. civ. care reprezintă temeiul juridic al acţiunii şi va ţine seama de aplicabilitatea dispoziţiilor art. III, pct. 3.2 din contractul încheiat de recurentă cu societatea care i-a livrat pârâtei panourile fotovoltaice, conform cărora dreptul de proprietate asupra acestor bunuri se transferă prin plata integrală a preţului.

Totodată, pentru stabilirea calităţii de proprietar al bunurilor revendicate, instanţa de apel va analiza toate raporturile contractuale care au generat intrarea bunurilor revendicate în posesia pârâtei.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A.. împotriva deciziei civile nr. 485/2021 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., va casa decizia atacată şi va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A.. împotriva deciziei civile nr. 485/2021 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.