Excess timber custody and tort liability: absence of legal obligation to seize surplus wood and passive standing of forest authorities

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a Civilă sub nr. x/2020 la data de 9 iulie 2020, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL) a solicitat în contradictoriu cu pârâţii REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR, GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA şi MINISTERUL APELOR ŞI PĂRDURILOR ca prin hotărârea care se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtei REGIA NATIOANALE A PĂDURILOR prin Direcţia Silvica Suceava prin Ocolul Silvic Marginea la preluarea in custodie de la A. S.R.L. cu sediul în judeţ Suceava, pe baza de aviz de însoţire a volumului total de 4011,73 mc de masă lemnoasă excedentară asimilată prin excelenţa masei lemnoase abandonate acumulate in perioada mai 2017 - august 2019;

- obligarea pârâtei REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR prin Direcţia Silvica Suceava prin Ocolul Silvic Marginea si/sau MINISTERUL APELOR SI PADURILOR şi/Garda Forestiera Suceava la plata către reclamantă a prejudiciului cauzat prin faptul neexecutării obligaţiei de preluare a volumului de 4011,73 mc de masa lemnoasa depozitata forţat de ea aferenta perioadei mai 2017 - august 2019 constând in suma de 434.88 RON/zi de întârziere cu titlu de cheltuieli de paza si suma de 668 RON/zi de întârziere cu titlu de preţ al depozitului/zi, începând cu data de 21.02.2020 (data punerii in întârziere) si pana la data executării efective si integrale a obligaţiei.

În subsidiar, în cazul in care va fi respins ca neîntemeiat petitul 2, reclamanta a solicitat ca in temeiul art. 1536 C. civ. să se dispună obligarea paratei REGIA NATIONALĂ A PĂDURILOR prin Direcţia Silvica Suceava si Ocolul Silvic Marginea la plata dobânzii legale calculată de la data de punerii în întârziere (21.02.2020) şi până la data îndeplinirii efective si integrale a obligaţiei de preluare a volumului de 4011,73 mc de masa lemnoasa depozitata forţat de subscrisa aferenta perioadei mai 2017 - august 2019, asupra sumei de 1.412.129 RON ce reprezintă echivalentul in RON a obligaţiei de preluare a volumului total de 4011,73 mc de masa lemnoasa excedentara.

Prin încheierea din 12 august 2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului de drept comun şi a fost înaintată cauza spre competentă soluţionare secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, pentru repartizarea către un complet care judecă litigii cu profesionişti.

Prin sentinţa civilă nr. 1856 din 30 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi.

A admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu Regia Autonomă a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava şi Ocolul Silvic Marginea şi a obligat pârâta să preia în custodie de la Sucursala Rădăuţi a reclamantei a cantităţii de 4011,73 mc de masă lemnoasă excedentară acumulată în perioada mai 2017 – august 2019.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. SRL).

Prin decizia civilă nr. 409/A din 8 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1856 din 30 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi admiterea apelului, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava şi a Ministerului Apelor şi Pădurilor, respectiv admiterea celui de al doilea petit cu consecinţa obligării pârâtelor la plata prejudiciului cauzat prin faptul neexecutării obligaţiei de preluare a volumului de 4011,73 mc de masă lemnoasă, aferentă perioadei mai 2017 - august 2019 constând în suma de 434.88 RON/zi de întârziere cu titlu de cheltuieli de pază şi a sumei de 668 RON/zi de întârziere cu titlu de preţ al depozitului/zi, începând cu data de 21 februarie 2020 (data punerii în întârziere) şi până la data executării efective şi integrale a obligaţiei de la capătul 1.

În argumentarea memoriului de recurs se arată, cu privire la îndeplinirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale, că instanţa de apel a reţinut condiţia prejudiciului, însă a respins în mod greşit apelul reclamantei, motivat de faptul că nu este îndeplinită condiţia faptei ilicite.

În opinia recurentei, hotărârea instanţei de apel este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale privind răspunderea civilă delictuală, dar şi a legislaţiei specifice în materie silvică, care a fost interpretată trunchiat, fără a se analiza în mod complet situaţia de fapt prezentată de reclamantă prin prisma legislaţiei silvice de drept material aplicabile în perioada de referinţă.

În acest context, recurenta apreciază că în mod eronat Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul societăţii A. S.R.L. în ceea ce priveşte soluţia dată de prima instanţă, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava şi a Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează atribuţiile şi competenţele acestora.

Potrivit art. 4 şi 9 din Ordinul nr. 456/03.03.2016 în vigoare în perioada mai 2017 - august 2019, Garda Forestiera este autoritate de stat de sinteză, de coordonare, inspecţie şi control în domeniul silvic, statut care îi reclamă cu necesitate calitatea procesuală pasivă în cauză.

În acest sens, se arată că, aşa cum a reţinut instanţa de apel, primul capăt de cerere a fost formulat în contradictoriu cu Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava prin Ocolul Silvic Marginea însă, în atribuţiile sale de coordonare în domeniul silvic, Garda Forestieră Suceava este cea care ordonă ocoalelor silvice să preia în custodie masa lemnoasă excedentară pe care operatorul economic ca deţinător nu o poate revendica pe bază de documente justificative.

Aşadar, prejudiciul solicitat la capătul 2 de cerere a fost provocat şi ca urmare a inacţiunii - neîndeplinirea atribuţiilor legale - Gărzii Forestiere Suceava, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă nu are obligaţia preluării materialului lemnos excedentar (capătul 1 de cerere), obligaţie care îi revine Ocolului Silvic Marginea.

Instanţa de apel, ca şi în cazul Gărzii Forestiere Suceava, a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Apelor şi Pădurilor, motivat de faptul că nu poate fi răspunzător pentru prejudiciul produs de Regia Naţională a Pădurilor - capătul 1 de cerere, omiţând să analizeze în mod complet cauza.

Sub aspectul condiţiilor răspunderii civile delictuale, recurenta apreciază că acestea au fost îndeplinite, context în care susţine că până la intrarea în vigoare a art. 191 din Legea nr. 171/2010 a existat un vid legislativ referitor la constatarea cu prilejul inventarierii a unui volum de masă lemnoasă excedentară.

Cu toate acestea, potrivit art. 1 din C. civ., instanţa de apel a analizat existenţa unor uzanţe, fără a analiza şi celelalte aspecte invocate de reclamantă atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de apel, respectiv existenţa unor situaţii asemănătoare reglementate legislativ.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 alin. (14) din Normele din 2016 referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, recurenta susţine că această obligaţie legală şi-a îndeplinit-o, aşa cum rezultă din corespondenţa depusă la dosarul cauzei.

Prin urmare, revenea obligaţia autorităţilor publice implicate, respectiv Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava şi Ocolul Silvic Marginea, care au şi fost obligate să preia materialul lemnos, dar şi Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să asigure aplicarea corectă a legii, astfel încât niciun operator de bună-credinţă să nu fie prejudiciat.

Văzând şi art. 4 din Regulamentul UE nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20.10.2010, recurenta arată că era în imposibilitate obiectivă de a înlătura aceste diferenţe, neputându-le constata decât cu prilejul inventarierii electronice şi, astfel, singura modalitate de lucru era aceea de a refuza recepţia acestor diferenţe şi de a solicita intervenţia Gărzii Forestiere Suceava pentru luarea măsurilor care se impun, respectiv preluarea în custodie de către Ocolul Silvic local a acestei cantităţi de material lemnos şi valorificare ei în condiţiile legii, soluţie reglementată legislativ ulterior.

În această situaţie când nu există dispoziţie legală care să reglementeze cum se procedează cu volumul de masă excedentară, recurenta arată că se aplică izvoare ale dreptului civil, legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului potrivit art. 1 din C. civ., iar faţă de această situaţie arată că instanţa de apel a analizat existenţa unor uzanţe însă nu a analizat aspectele sesizate de recurentă în ceea ce priveşte situaţii similare.

În opinia recurentei-reclamante, legislaţia similară aplicabilă în speţă este Hotărârea nr. 470/2014 pentru aprobarea normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase. Astfel, în situaţia în care exista acel vid legislativ, soluţia corectă ar fi fost sesizarea organelor abilitate în vederea stabiliri proveninţei materiei excedentare lemnoase şi preluare în custodie a acesteia.

Faţă de aceste considerente, recurenta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale şi se impunea admiterea şi a capătului 2 de cerere, astfel cum a fost formulat.

În cauză, intimatele MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR şi REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - prin DIRECŢIA SILVICĂ au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a depus răspuns la întâmpinare solicitând înlăturarea susţinerilor intimatelor ca nefondate.

Conform art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, prin raportare art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs, printre acestea înscriindu-se motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Analizând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor legale enunţate anterior, Înalta Curte reţine că în memoriul depus la dosar pot fi identificate critici ce sunt subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Totodată, se reţine că sancţiunea nulităţii vizează calea extraordinară în ansamblul său, nefiind posibilă aplicarea acesteia doar în ceea ce priveşte unele critici din memoriul de recurs. În consecinţă, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de reclamantă.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenta susţine că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea greşită a normelor de drept material, întrucât în mod eronat Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul societăţii A. S.R.L. în ceea ce priveşte soluţia dată de prima instanţă, de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava şi a Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Critica recurentei referitoare la soluţia dată de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava şi a Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, se constată că aceasta este nefondată şi nu poate fi primită.

Astfel, în ceea ce priveşte calitatea procesuală a pârâtei Garda Forestiera Suceava, dispoziţiile art. 4 din Ordinul nr. 456 din 3 martie 2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Gărzilor forestiere, evocate de reclamantă ce vizează aspecte privind desfăşurarea activităţii de control al regimului silvic şi cinegetic nu îi conferă acestei pârâte calitatea procesuală pasivă, deoarece printre atribuţiile prevăzute de art. 15 din H.G. nr. 743/2015 din 9 septembrie 2015 privind organizarea şi funcţionarea Gărzilor forestiere nu se regăseşte cea de reparare a prejudiciului pretins produs de un alt pârât, respectiv Regia Naţională a Pădurilor.

Tot în acelaşi context, se constată că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 9 din Ordinul nr. 456/2016 din 3 martie 2016 pentru justificarea calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Suceava, întrucât aceste prevederi stabilesc atribuţiile principale ale inspectorului-şef ce răspunde pe raza de competenţă de întreaga activitate a Gărzii pe care o conduce.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei privind incidenţa dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ., de menţinere a acestei pârâte pentru opozabilitatea hotărârii, se constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt opozabile pârâtei Garda Forestiera Suceava, tocmai în condiţiile art. 435 din acelaşi Cod.

De asemenea, dispoziţiile art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 470/2014 din 4 iunie 2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, invocate de recurentă nu pot fi reţinute ca temei pentru reţinerea unei calităţi procesuale în cauză, deoarece aceste dispoziţii reglementează o ipoteză diferită de cea afirmată de reclamantă prin acţiunea introductivă, respectiv aceea a materialelor lemnoase abandonate care sunt identificate de un agent constatator.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Apelor şi Pădurilor, se reţine că potrivit H.G. nr. 43/2020 din 16 ianuarie 2020 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este organizat şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.

Analizând funcţiile pe care ministerul le îndeplineşte, respectiv de strategie şi planificare, de reglementare şi avizare, de reprezentare, de autoritate de stat, de monitorizare, inspecţie şi control, de informare, de administrare, Înalta Curte constată că acestea nu îi conferă calitatea procesuală pasivă în repararea prejudiciului pretins suferit de reclamantă, ca fiind produs de pârâta Regia Naţională a Pădurilor.

Tot în aceeaşi notă poate fi privită şi incidenţa dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 46/2008 din 19 martie 2008 Codul silvic, potrivit cărora "(1) Fondul forestier proprietate publică a statului se administrează de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes naţional, aflată sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, chestiune ce reflectă faptul că pârâta Romsilva se află sub autoritatea Ministerului Apelor şi Pădurilor, însă acest aspect nu conduce la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă în repararea prejudiciului pretins, în cauză nefiind menţionată nicio dispoziţie legală în acest sens.

În argumentarea memoriului de recurs, cu privire la îndeplinirea în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale, recurenta susţine că instanţa de apel a reţinut condiţia prejudiciului, însă a respins în mod greşit apelul său, motivat de faptul că nu este îndeplinită condiţia faptei ilicite şi că hotărârea atacată este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor legale privind răspunderea civilă delictuală, dar şi a legislaţiei specifice în materie silvică, instanţa neanalizând în mod complet situaţia de fapt, prin prisma legislaţiei silvice de drept material aplicabile în perioada de referinţă.

În cauză se constată că reclamanta a susţinut prin cererea introductivă de instanţă că pârâta se fac vinovată de nerespectarea unei obligaţii legale care rezultă din dispoziţiile art. 4 din Regulamentul UE nr. 995/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 20.10.2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn si produse din lemn; art. 2 lit. l) şi alin. (3) al art. 13 din Anexa 1 la H.G. nr. 470/2014 Norme referitoare la provenienţa, circulaţia si comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spatiilor de depozitare a materialelor lemnoase si al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum si a unor masuri de aplicare a Regulamentului UE nr. 995/2010 şi care, potrivit reclamantei, este de refuz de preluare în custodie a masei lemnoase excedentare, deşi a fost solicitată în perioada mai 2017- august 2019, generând un prejudiciu în patrimoniul reclamantei constând în cheltuieli cu paza acestui material lemnos (678 RON/zi) şi cu depozitarea (434,88 RON/zi).

În ceea ce priveşte fapta ilicită, trebuie analizat dacă la datele la care reclamanta a pretins să fie ridicat lemnul excedentar, pârâta Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva avea obligaţia legală să ridice lemnul, aspect ce ar viza neexecutarea obligaţiei legale, iar pârâta se face responsabilă pentru prejudiciul pretins a fi fost încercat de reclamantă constând în cheltuieli făcute cu paza şi cu depozitarea masei lemnoase.

Acest aspect vizează succesiunea în timp a obligaţiei legale, prin raportare la modificările legislative apărute, context în care se reţine că perioada mai 2017-25.07.2019, reclamanta nu avea posibilitatea să apeleze la procedura reglementată de alin. (1) şi (2) al art. 191 şi, implicit, nu se putea folosi nici de cea de la alin. (3), astfel că nu se poate reţine în sarcina pârâtei omisiunea generatoare de prejudicii, imputată de reclamantă, în senul în care aceasta avea obligaţia legală să răspundă solicitărilor adresate de reclamantă în perioada mai 2017- august 2019 de a ridica lemnul.

Cu referire la dispoziţiile evocate de reclamantă - art. 4 din Regulamentul UE nr. 995/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 20.10.2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţa lemn si produse din lemn, se constată că Guvernul României a adoptat H.G. nr. 1004/2016 din 21 decembrie 2016 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn.

În raport cu modificările legislative intervenite, se constată că Hotărârea Guvernului nr. 1004/2016 a fost abrogată, ca urmare a H.G. nr. 497/2020 din 25 iunie 2020 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a celor privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului şi a unor măsuri de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, publicată în Monitorul Oficial nr. 570 din 30 iunie 2020, întrată în vigoare în data de 31 octombrie 2020, cu excepţia prevederilor art. 3, care au intrat în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (art. 5).

În acest context se reţine că la data introducerii acţiunii - 6 iulie 2020, H.G. nr. 1004/2016 nu era în vigoare, iar prin raportare la teza finală a art. 4 alin. (3) din Regulament nu poate fi reţinută în sarcina pârâtei obligaţia acesteia să preia lemnul excedentar, aspect ce vizează şi dispoziţiile Hotărârii nr. 470/2014 pentru aprobarea normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, susţinute de către reclamantă ca fiind izvorul obligaţiei pârâtei, chestiune ce conduce la ideea că dispoziţiile legale pretins încălcate de pârâtă nu stabileau, pentru perioada mai 2017- august 2019, obligaţia pârâtei să preia lemnul excedentar aflat la reclamantă, menţionându-se totodată aspectul că nici prima instanţă nu a stabilit că în cauză ar fi fost vorba despre lemn abandonat.

Cu referire la art. 255 alin. (3) C. proc. civ., critică susţinută de reclamantă privind uzanţa între aceasta şi părţile pe care le-a chemat în proces anterior momentului la care se pretinde că nu i s-a mai răspuns şi nu s-au mai prezentat să ridice lemnul, instanţa de apel a constat că la dosar nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte că anterior lunii mai 2017, la solicitarea reclamantei, pârâta Regia sau ceilalţi pârâţi se prezentau să preia lemnul excedentar, aspect ce confirmă faptul că uzanţele evocate de reclamantă nu vizau aspectele susţinute de aceasta, în raport şi de precizările menţionate în cadrul instanţei de apel, chestiune ce duce la concluzia că nu se poate reţine în sarcina pârâtei fapta ilicită imputată de reclamantă, respectiv omisiunea îndeplinirii unei obligaţii legale.

Pentru ca susţinerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceasta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

În cazul de faţă, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, tinzându-se aşadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, recurenta apreciind că instanţa nu a analizat în mod complet situaţia de fapt, prin prisma legislaţiei silvice de drept material, aspect incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 409/A din 8 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 409/A din 8 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi GARDA FORESTIERĂ SUCEAVA, MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR, REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA - prin DIRECŢIA SILVICĂ SUCEAVA şi REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR prin OCOLUL SILVIC MARGINEA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.