Inadmissibility of cassation appeal in insurance liability case under post-2018 Code of Civil Procedure limitations

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. x/2021 la 5 mai 2021, reclamantele A., B. şi C., ultimele două prin reprezentant legal A., i-au chemat în judecată pe pârâţii D., S.C. E. S.A., U.A.T. Oraşul Oţelu Roşu şi S.C. F. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate culpa civilă de 100% pentru pârâtul D., care la 10 mai 2016 a condus autoturismul x pe DJ 608A, izbind cu violenţă victima G., care a decedat; a solicitat să fie obligaţi în solidar pârâţii 1 şi 2 la plata despăgubirilor materiale şi la daune morale. Dacă se va constata o culpă civilă parţială a pârâtului D., au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor 1-2-3-4 în solidar la: despăgubiri materiale în sumă de 16.200 RON, cheltuială la înmormântare şi pomană/cruce de piatră; daune morale în total de 295.000 euro, respectiv 115.000 euro pentru minora C., 65.000 euro pentru concubina A.; obligarea pârâtei 2 – S.C. E. să plătească o penalitate de 0,2% la întreaga sumă de despăgubire cuvenită pentru primul şi al doilea petit pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data înregistrării acţiunii şi până la plata efectivă (art. 38 Norma ASF nr. 23/2014). De asemenea, au solicitat instanţei să ia act că îşi rezervă dreptul de a cere cheltuieli de judecată/onorarii pe cale separată.

Prin sentinţa civilă nr. 706 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamante împotriva pârâtei S.C. E. S-a respins acţiunea formulată de reclamante împotriva pârâtului D.; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei A. 20.000 RON, cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta să plătească reclamantelor B. şi C., prin reprezentat legal A., câte 30.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale; s-a respins cererea reclamantelor având ca obiect plata de daune materiale; s-a respins cererea reclamantelor având ca obiect obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere; a fost obligată pârâta la plata către fiecare reclamanta a câte 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat; au fost obligate reclamantele la plata sumei de 2.800 RON, cheltuieli de judecată către pârâtul D., reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta S.C. E. a declarat apel, iar reclamantele au declarat apel incident.

Prin decizia nr. 243/A din 13 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a fost respinsă excepţia nulităţii apelului incident; a fost respins apelul incident declarat de apelantele-reclamante; a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. E.; a fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantelor.

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs.

În motivare, recurentele-reclamante au susţinut că hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 1.357 C. civ., a art. 435 C. proc. civ., a art. 28 C. proc. pen. şi a art. 1.371 C. civ.

Potrivit recurentelor-reclamante, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că victimei G. i-a revenit vinovăţia exclusivă în producerea accidentului rutier, nereţinându-se vreo culpă în sarcina intimatului-pârât D..

Recurentele-reclamante au arătat că mod corect prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 28 C. proc. pen., care prevăd că hotărârea penală definitivă are autoritate de lucru judecat, susţinând că în speţă nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de o instanţă penală, ci o încheiere penală de respingere a plângerii împotriva ordonanţei de clasare. Astfel, susţin recurentele-reclamante, în mod corect a aplicat prima instanţă teza a II-a a art. 28 C. proc. pen., care prevede că hotărârea definitivă de încetare a procesului penal nu leagă instanţa civilă în ceea ce priveşte vinovăţia autorului faptei ilicite.

Au mai susţinut recurentele-reclamante că în mod corect prima instanţă a aplicat dispoziţiile art. 1.357 C. civ. şi a reţinut că existenţa faptei ilicite a conducătorului auto a constat în nerespectarea regimului legal de viteză în localitate, care, conform art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, era de 50 km/h.

În opinia recurentelor-reclamante, în mod corect prima instanţă a aplicat art. 1.371 C. civ., care reglementează situaţia în care victima a contribuit cu intenţie sau din culpă la cauzarea ori mărirea prejudiciului, reţinând că fapta pârâtului D. de a circula cu o viteză cu 20 km/h mai mare decât viteza legală a condus la agravarea consecinţelor accidentului rutier.

În consecinţă, recurentele-reclamante au apreciat că instanţa de apel a aplicat greşit şi a încălcat art. 1.357 C. civ., art. 435 C. proc. civ., art. 28 C. proc. pen. şi art. 1.371 C. civ., când a constatat că nu există vreo culpă în sarcina intimatului-pârât D. şi a respins acţiunea.

Au mai susţinut recurentele-reclamante că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit art. 1.391 alin. (2) C. civ. când a respins apelul incident.

Sub un alt aspect, recurentele-reclamante au arătat care este cuantumul daunelor morale acordate de instanţele din România şi au solicitat ca la stabilirea cuantumului corect al acestor daune să fie avută în vedere pierderea suferită.

Totodată, recurentele-reclamante au susţinut că, în cazul accidentelor de circulaţie, se datorează de către asigurător dobânda legală penalizatoare de la data producerii accidentului şi până la data plăţii efective pentru sumele stabilite ca daune morale şi materiale, petitul privind penalităţile fiind admisibil şi întemeiat juridic prin prisma art. 35 şi art. 37 din Ordinul nr. 14/2011.

În consecinţă, recurentele-reclamante au apreciat că instanţa a aplicat şi interpretat greşit art. 35 şi art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 când a respins apelul incident.

Recurentele-reclamante au criticat hotărârea şi în raport de prevederile art. 453 C. proc. civ., în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată. Având în vedere multitudinea de termene din dosar, excepţiile invocate, volumul dosarului, precum şi faptul că sediul profesional al avocatei nu este în oraşul în care îşi are sediul tribunalul, au apreciat ca neîntemeiată dispoziţia instanţei de a cenzura onorariul de avocat cerut de reclamante. Recurentele-reclamante au considerat nelegală şi dispoziţia instanţei de a le obliga la plata cheltuielilor de judecata faţă de pârâtul D., din moment ce instanţa a constatat o culpă a acestuia în producerea accidentului.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, solicitând anularea acestuia în raport de dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, precum şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii în raport de solicitarea cuprinsă în recurs şi de soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

La 26 august 2022, intimatul D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, ca tardiv formulat, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentelor, iar la 7 septembrie 2022 acestea au depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La termenul din 9 noiembrie 2022 excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare a fost respinsă în şedinţă publică.

Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, neputând exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, reclamantele au învestit Tribunalul Caraş-Severin la 5 mai 2021, cu o cerere în materia asigurărilor.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menţionată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Recursul are ca obiect decizia nr. 243/A din 13 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă în apel, într-o cerere vizând materia asigurărilor.

Prin raportare la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, se constată că decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului şi, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil. În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., le va obliga pe recurentele-reclamante, ca părţi care au pierdut procesul, să plătească intimatului-pârât D. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentele-reclamante A., C., prin reprezentant legal A. şi B., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei nr. 243/A din 13 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Obligă recurentele-reclamante să plătească intimatului-pârât D. suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.