Inadmissibility of cassation appeal in public service contract disputes where Law No. 101/2016 bars extraordinary remedies.

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra cererii de recurs, constată şi reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 21 iulie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Arad, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 475.934,19 RON, reprezentând contravaloare servicii prestate şi neachitate conform facturilor nr. x/28.06.2019, nr. y/28.06.2019, nr. z/28.06.2019, nr. w/29.11.2019 şi nr. 425/21.02.2020, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 998/2016, ale Legii nr. 101/2016, pe dispoziţiile contractelor nr. x/2018 şi nr. y/2017, ale Regulamentului serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân, ale Caietului de sarcini a serviciului şi ale O.G. nr. 71/2002.

Prin sentinţa civilă nr. 713 din 27 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad – secţia a II-a Civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamantă; nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 632/A din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a soluţionat cauza cu ignorarea atât a prevederilor contractuale, cât şi a O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, respectiv a O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local.

Recurenta-reclamantă a susţinut că art. 27 din Regulamentul serviciului impune obligaţia operatorului de a acţiona de urgenţă în cazurile ce presupun o intervenţie promptă, iar art. 28 prevede posibilitatea autosesizării operatorului cu privire la situaţiile care necesită intervenţie şi că există rapoarte zilnice de activitate, aspect cunoscut de beneficiar, singura apărare a intimatei având un caracter formal şi constând în faptul că nu au fost emise comenzi de către intimată pentru serviciile suplimentare, nefiind bugetate sumele solicitate.

A susţinut recurenta-reclamantă că, analizând activitatea efectiv prestată, se poate observa faptul că "urgenţa" - art. 27 din Regulament şi "autosesizarea" - art. 28 din Regulament sunt implicite, că simpla existenţă/prezenţa fizică a câinilor fără stăpân în spaţiul public reprezintă în sine o urgenţă, creând o stare de pericol implicită pentru comunitate şi că autosesizarea presupune ca în orice situaţie în care angajaţii săi observă câini liberi şi neînsoţiţi în spaţiul public să procedeze la capturarea acestora, întrucât intervenţia este necesară automat.

A mai menţionat recurenta-reclamantă că emiterea unei comenzi pentru 50 de câini nu presupune ca, în situaţia în care a atins acest număr, chiar dacă identifică alţi 10 pe domeniul public, să nu mai acţioneze, în aşteptarea unei comenzi formale suplimentare pentru cei identificaţi suplimentar, chiar dacă i se impune un termen de intervenţie de 30 minute. A arătat şi că în multiple cazuri se identifică câini foarte agresivi, situaţi în spaţii inaccesibile sau suspecţi de a fi turbaţi, aspecte care se relevă uneori abia în timpul procesului de capturare. În condiţiile în care serviciul pe care îl prestează are caracter public, recurenta-reclamantă consideră că situaţiile de acest tip generează obligaţia beneficiarului de a-şi adapta comenzile şi implicit bugetul la necesitatea prestării în condiţii optime a serviciului public delegat.

În opinia recurentei-reclamante, caracterul excepţional/urgent al serviciilor prestate suplimentar şi necesitatea acestora ca urmare a autosesizării rezultă inclusiv din faptul că însuşi legiuitorul a considerat necesară reglementarea situaţiei câinilor fără stăpân, fiind adoptată O.U.G. nr. 155 din 21 noiembrie 2001.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că instanţa de apel a interpretat prevederile contractuale cu ignorarea caracterului contractului, dar şi a probatoriului administrat în cauză, în acest sens făcând trimitere la adresele nr. x din 17 iulie 2019 şi nr. 2605 din 21 august 2019, depuse la dosarul cauzei.

Aşadar, a apreciat recurenta-reclamantă, şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi l-a sesizat pe intimatul-pârât că serviciile necesare respectării contractului şi legii aplicabile în materie depăşesc estimările sale şi, implicit, fondurile alocate în acest sens.

În opinia recurentei-reclamante, continuitatea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân nu poate fi menţinută condiţionat de bugetul alocat, instanţele ignorând consecinţa transmiterii prin contracte a pazei juridice a câinilor fără stăpân, răspundere ce presupune implicit şi obligatoriu posibilitatea de a acţiona neîngrădit la sesizări din partea populaţiei, a altor instituţii şi, desigur, şi în cazul autosesizării.

Contractul pentru prestarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, astfel cum a arătat recurenta-reclamantă, nu este un simplu contract de prestări servicii, ci este încheiat în temeiul O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local. Prin contractul respectiv s-a realizat delegarea gestiunii serviciului către recurenta-reclamantă, cu toate implicaţiile legale care decurg din aceasta. Mai mult, conform art. 39 din actul normativ indicat, structura şi nivelul preţurilor în cadrul acestor contracte trebuie stabilită astfel încât să acopere costul efectiv al furnizării/prestării serviciilor, cel puţin sumele investite şi cheltuielile curente de întreţinere şi exploatare şi, printre altele, să respecte autonomia financiară a operatorului.

Potrivit recurentei-reclamante, posibilitatea de a acţiona în afara unor comenzi reiese implicit şi din obligaţia impusă prestatorului de a asigura satisfacerea cerinţelor şi nevoilor de utilitate publică ale comunităţii locale şi continuitatea serviciului public (art. 3 alin. (2) din Regulament, respectiv art. 20 din caietul de sarcini), în contextul în care tot operatorul este cel care ar trebui să identifice câinii fără stăpân, respectiv să întocmească o hartă detaliată a teritoriului cu distribuţia populaţiei de câini fără stăpân, pentru ca apoi sa facă un plan al acţiunilor în vederea gestiunii (art. 9 din Regulament, respectiv art. 6 şi art. 7 din caietul de sarcini).

Mai mult decât atât, a arătat recurenta-reclamantă, potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. b) din contractul nr. x/06.06.2018, autoritatea contractantă are dreptul de a sancţiona operatorul în cazul în care acesta nu asigură continuitatea serviciului.

O altă obligaţie, astfel cum a susţinut recurenta-reclamantă, este cea de asigurare de către operator a unei structuri dimensionate în funcţie de mărimea Municipiului Arad (art. 5 alin. (1) din Regulament, respectiv art. 23 din caietul de sarcini), nicidecum în funcţie de comenzile emise de autoritatea contractantă.

În aceeaşi ordine de idei, recurenta-reclamantă a apreciat că trebuie avut în vedere şi faptul că, în temeiul art. 63 lit. a) din Regulamentul serviciului, operatorul este obligat să respecte şi indicatorii de performanţă ai serviciului în cadrul cărora se ia în calcul numărul de reclamaţii rezolvate, atât cele venind de la cetăţeni, cât şi cele provenind de la alte instituţii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatului-pârât la 23 martie 2022, iar la 21 aprilie 2022 acesta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, susţinând că recurentei-reclamante i-a fost comunicată hotărârea la 6 ianuarie 2022, iar aceasta a declarat recurs la 8 februarie 2022; totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 9 mai 2022, iar aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La 24 mai 2022 recurenta-reclamantă a depus la dosar note scrise, prin care a răspuns excepţiilor şi apărărilor intimatului-pârât.

În şedinţa publică de la 9 noiembrie 2022, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, care primează faţă de excepţiile tardivităţii, respectiv a nulităţii cererii de recurs, vizând chiar existenţa căii de atac, excepţie asupra căreia, pronunţându-se cu prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, potrivit art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speţă, obiectul litigiului constă în pretenţiile reclamantei S.C. A. S.A., în calitate de operator, faţă de pârâtul Municipiul Arad, în calitate de autoritate contractantă, derivând din contractele nr. x din 24 iulie 2017 şi nr. 424 din 6 iunie 2018, ambele având ca obiect prestarea de către reclamantă în beneficiul pârâtului a unor servicii de gestionare a câinilor fără stăpân, iar litigiul pendinte a început la 21 iulie 2020.

Instanţa supremă subliniază că litigiul de faţă se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 53 alin. (1)1 şi art. 55 alin. (3)1 din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 114/2020, în vigoare de la 13 iulie 2020.

Aşadar, având în vedere data declanşării prezentului litigiu - 21 iulie 2020, calea de atac se va determina, potrivit art. 24 şi 27 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 101/2016.

Potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul."

În conformitate cu dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei".

Potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Înalta Curte notează şi că decizia recurată, pronunţată în apel într-un litigiu având ca obiect repararea unui prejudiciu ce decurge din executarea unor contracte de achiziţie publică, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă, în conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "Sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 632/A din 2 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.