Inadmissibility of cassation in maritime transport liability for lack of agency contract and joint liability

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2019 la 18 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. şi D., a solicitat obligarea acestora în solidar după cum urmează: în principal, la plata de despăgubiri egale cu valoarea mărfii facturate şi declarate la predarea către pârâte, în cantitate de 3.193,243 MT (metric tons) - tone subprodus minereu metalifer, pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiei de a transporta marfa proprietatea reclamantei la destinaţia indicată şi de a o preda destinatarului indicat de care reclamantă; în subsidiar, la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piaţă a mărfii indicate, pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiei de a transporta marfa proprietatea reclamantei la destinaţia indicată şi de a o preda destinatarului indicat de către reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 1084 din 21 octombrie 2020, Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L şi, în consecinţă, a respins acţiunea în privinţa acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti române şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.R.L. şi E. ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti române.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin încheierea din 13 septembrie 2021, instanţa de apel a amânat pronunţarea la 20 septembrie 2021.

Prin decizia civilă nr. 363 din 20 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. împotriva sentinţei civile nr. 1084 din 21 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a Civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele-pârâte E. şi S.C. C. S.R.L.

Reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 septembrie 2021 şi deciziei civile nr. 363 din 20 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că înscrisurile depuse la dosar confirmă afirmaţiile sale în sensul că intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. nu a acţionat în calitate de agent portuar general la Constanţa pentru societatea din China - D., pentru că nu a avut niciun contract de agenţie încheiat în acest sens, cum a avut, de exemplu, încheiat cu societatea F. şi cu G.. Acest fapt dovedeşte, în opinia recurentei-reclamante, că aceasta era şi uzanţa comercială de a acţiona în calitate de agent portuar general pentru diverse firme în baza unor contracte de agenţie şi că, în cazul de faţă, nu a fost încheiat un astfel de contract între S.C. C. S.R.L. şi D..

Raportat la aceste argumente, recurenta-reclamantă a apreciat că decizia recurată este nelegală, motivele reţinute de către instanţă pentru admiterea apelului fiind contradictorii, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ce priveşte înscrisul întitulat "minutes of the meeting", reprezentând minuta discuţiei care ar fi fost purtată în data de 21.11.2016 şi în care s-ar menţiona expres calitatea de agent a S.C. C. S.R.L., conform celor reţinute de către instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, recurenta-reclamantă a cerut a se observa că, prin adresa depusă pentru termenul de judecată din 13 septembrie 2021, a solicitat depunerea înscrisului în original, în temeiul art. 292 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea neluării lui în seamă şi a precizat că nu recunoaşte acest înscris.

Astfel cum a susţinut recurenta-reclamantă, deşi prin încheierea de şedinţă din 13 septembrie 2021 s-a reţinut că pârâta S.C. C. S.R.L., prin avocat a arătat că nu are documentul în original şi că înţelege să nu se mai folosească de acesta, instanţa de apel a reţinut în mod nelegal, în considerentele deciziei recurate, că din înscrisul întitulat "minutes of the meeting" ar rezulta expres calitatea de agent a acestei pârâte.

În raport de acest aspect, recurenta-reclamantă a precizat că, pe de o parte, instanţa de apel era obligată să facă aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., iar pe de altă parte că, printr-un înscris datat 21 noiembrie 2016, chiar dacă nu ar fi fost contestat sau ar fi fost prezentat în original, părţile nu ar fi putut să atribuie retroactiv nicio calitate pentru un raport juridic încheiat într-un an anterior, în decembrie 2015.

Ca atare, recurenta-reclamantă a apreciat că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu nesocotirea dispoziţiilor prevăzute de art. 292 alin. (2) C. proc. civ., caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, astfel cum reiese din documentele de transport – conosamente - nr. x/16.12.2015 şi nr. x/16.12.2015, transportul a fost asigurat de S.C. C. S.R.L., societate care a facturat în decembrie 2015 către reclamantă servicii transport în sumă de 278,738,75 RON. Recurenta-reclamantă a susţinut că nu s-a încheiat un contract de servicii cu S.C. C. S.R.L., relaţia comercială fiind stabilită în baza comenzii trimise pe e-mail şi a facturilor primite. În luna decembrie 2015, când s-a încheiat raportul juridic între intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. şi recurentă, intimata nu i-a adus la cunoştinţă că acţionează în calitate de agent al unei alte societăţi din China, fapt obligatoriu pentru a se putea reţine că raportul juridic s-a creat între recurentă şi societatea din China.

În raport de aceste argumente, s-a apreciat că în mod nelegal a reţinut instanţa de apel că intimata S.C. C. S.R.L. ar fi acţionat doar în calitate de cărăuş şi că acest contract de transport maritim s-ar fi încheiat, în formă simplificată, între recurentă şi societatea din China.

Recurenta-reclamantă a susţinut că a încheiat contractul de transport internaţional în formă simplificată cu pârâta S.C. C. S.R.L. şi nu cu D., acest fapt fiind dovedit de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

A mai arătat recurenta-reclamantă că societatea D. a avut calitatea de cărăuş "efectiv", în conformitate cu dispoziţiile art. 1 pct. 1 şi pct. 2 din Convenţia din 1978 a Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare, dar cărăuş, în accepţiunea acestor dispoziţii, a fost pârâta S.C. C. S.R.L.

Potrivit recurentei-reclamante, în lipsa unui contract de agent încheiat de către pârâta S.C. C. S.R.L. cu D., nu se poate reţine că aceasta ar fi acţionat în calitate de agent al societăţii din China, indiferent de menţiunile inscripţionate pe facturile fiscale de la dosar.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că, în raport de dispoziţiile art. 2.072 şi art. 2.078 din C. civ., contrar celor reţinute de către instanţa de fond, chiar dacă nu există nicio dispoziţie expresă în cadrul conosamentului, răspunderea solidară a celor două pârâte izvorăşte din prevederile art. 10 pct. 1 din Convenţia din 1978 a Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, indiferent în ce calitate ar fi acţionat S.C. C. S.R.L., de prepus sau de mandatar (agent) al societăţii D., dispoziţiile art. 10 pct. 2 din Convenţia din 1978 a Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat şi dispoziţiile art. 2.095 şi art. 2.043 C. civ. şi a arătat că orice referire din Convenţia din 1978 a Naţiunilor Unite privind transportul de mărfuri pe mare cu privire la prepuşii şi mandatarii cărăuşului trebuie interpretată în sensul că include noţiunile din dreptul civil român de comisionar, mandatar, agent.

Recurenta-reclamantă a arătat şi că denumirea celor două societăţi este similară şi că pe documentele emise de acestea (facturi, conosamente) apare inserat cu caractere mari "COSCO", fără nicio referire că ar fi vorba de societatea din China, pentru a induce în eroare cu privire la persoana cocontractantului.

În subsidiar, în cazul în care instanţa de judecată va considera că raportul juridic s-ar fi creat între recurenta-reclamantă şi H., fiind în prezenţa unui raport de drept internaţional privat, recurenta-reclamantă a susţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1088 C. civ. şi că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă E. a formulat întâmpinare la 15 aprilie 2022, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului semnatar al cererii de recurs, având în vedere că s-a dispus intrarea recurentei în faliment, precum şi excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (1), coroborat cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

La 15 aprilie 2022, intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Întâmpinările au fost comunicate la 26 aprilie 2022, respectiv 29 aprilie 2022, iar recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinări.

La termenul din 9 noiembrie 2022 s-a arătat în şedinţă că nu se insistă în soluţionarea excepţtiei lipsei calităţii de reprezentant.

Înalta Curte, soluţionând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi acesta presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

În speţă, reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere civilă contractuală a transportatorului, chemându-le în judecată pe pârâtele S.C. C. S.R.L şi E., pentru a fi obligate la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligaţiei de a transporta pe mare marfa proprietatea reclamantei la destinaţia indicată şi de a o preda destinatarului.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Recursul are ca obiect încheierea din 13 septembrie 2021 şi decizia civilă nr. 363 din 20 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în apel, într-o cerere pronunţată în materia dreptului maritim, întemeiată pe un contract de transport maritim.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., decizia atacată este una nesupusă recursului, fiind pronunţată în materia navigaţiei civile.

Faptul că în dispozitivul deciziei recurate s-a menţionat dreptul părţii de a formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicare nu poate avea ca efect recunoaşterea căii de atac a recursului în alte cazuri decât cele prevăzute de lege, în acest sens putând fi evocat şi art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., împotriva încheierii din 13 septembrie 2021 şi a deciziei civile nr. 363 din 20 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.