Cassation standards for material jurisdiction, specialized section jurisdiction, and abuse of power in real estate possession disputes

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, constată şi reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată rectificată, (formulată iniţial ca şi cerere reconvenţională), disjunsă din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., prin lichidator judiciar C.., solicitând instanţei să o oblige pe pârâtă să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în satul Drăguş, înscris în CF nr. x Drăguş, CF vechi nr. x Drăguş, cu nr. cad. x, respectiv nr. top. x, cu adresă administrativă Drăguş nr. x, jud. Braşov, teren în suprafaţă de 1.431 mp, pe care se află construită o clădire parter + etaj, cu amprentă la sol de 404 mp şi anexă cu amprentă la sol de 6 mp, precum şi să o oblige pe pârâtă să elibereze spaţiile menţionate mai sus şi să predea reclamantei, în calitate de proprietar de drept, cheile tuturor încăperilor; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 685/C din 30 septembrie 2021, pronunţată în dosar nr. x/2019, Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantă.

A obligat-o pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în satul Drăguş, înscris în CF nr. x Drăguş, CF vechi nr. x Drăguş, cu nr. cad. x, respectiv nr. top. x, cu adresă administrativă Drăguş nr. x jud. Braşov, teren în suprafaţă de 1431 mp, pe care se află construită o clădire parter + etaj, cu amprentă la sol de 404 mp, precum şi anexă cu amprentă la sol de 6 mp.

A obligat-o pe pârâtă să elibereze spaţiile menţionate mai sus şi să predea reclamantei cheile tuturor încăperilor.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 179/Ap/2022 din 9 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă, apelanta fiind obligată la plata sumei de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost recurată de pârâtă.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a dezvoltat următoarele critici:

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a invocat necompetenţa materială a instanţei.

În acest sens, potrivit recurentei-pârâte, competenţa materială aparţine în primă instanţă judecătoriei, în raport cu dispoziţiile art. 94 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut că valoarea imobilului se situează sub 200.000 RON, potrivit valorii de declarare fiscală, acţiunea în evacuare fiind de competenţa judecătoriei, chiar dacă litigiul a fost disjuns.

Recurenta-pârâtă a invocat şi motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în raport de specializarea secţiilor tribunalului şi ale curţii de apel, susţinând că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal, în timp ce apelul a fost soluţionat de secţia civilă.

Recurenta-pârâtă a susţinut nelegalitatea hotărârii şi din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă, invocând excesul de putere al instanţei, cu favorizarea unui subiect de drept ce nu este parte a sistemului cooperaţiei de consum.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de judecată avea de examinat titlurile de proprietate şi relevanţa lor juridică, pe baza legăturii subiectului de drept - persoana juridică - cu imobilul în litigiu.

Astfel cum a susţinut recurenta-pârâtă, deşi un subiect de drept este constituit în 2009 şi în afara sistemului cooperaţiilor de consum, i-au fost atribuite bunuri supuse solidarităţii cooperatiste şi legii cooperaţiei, lege specială şi derogatorie.

A mai arătat recurenta-pârâtă că deţinea calitatea de cooperativă de consum în sistemul cooperatist din 1986 şi că este legată de dobândirea patrimoniului şi imobilului din 1955.

În opinia recurentei-pârâte, prin abuz de putere şi cu încălcarea legislaţiei speciale, instanţa de apel a atribuit un imobil teren şi construcţie ce nu a figurat niciodată în patrimoniul societăţii nou înfiinţate, în baza unei adeverinţe emise de Primar.

O altă critică în susţinerea acestui motiv de recurs vizează faptul că reclamanta nu deţine un drept de proprietate legal asupra imobilului şi nu a avut o legătură juridică necesară cu imobilul.

A arătat recurenta-pârâtă că se atestă cu înscrisuri autentice administrative şi cu dată certă legătura de proprietate şi dreptul existent în ceea ce o priveşte, atât pentru teren, cât şi pentru construcţie şi, făcând trimitere la art. 644 şi art. 645 din C. civ. de la 1864, a susţinut că dreptul său de proprietate este dobândit, în condiţiile legii, prin edificarea construcţiei - accesiune, respectiv prin posesia imobilului din 1968-2022 (peste 50 de ani).

A susţinut, totodată, recurenta-pârâtă că instanţa de apel a reţinut că extrasul de carte funciară ce instituie o prezumţie de proprietate îi este opozabil, ceea ce nu este legal, întabularea făcându-se pe bază de adeverinţă şi declaraţie falsă de constructor.

Totodată, potrivit recurentei-pârâte, reclamanta are un capital minim şi nesemnificativ de 500 RON/membru, fiind atestat de probe că aceasta s-a constituit în anul 2009/2010 prin asocierea a 10 persoane fizice, în baza Legii nr. 1/2005, neputând avea decât patrimoniul dobândit şi constituit legal după înfiinţare.

Astfel cum a afirmat recurenta-pârâtă, reclamanta nu are legătură cu bunul decât artificial, scriptic, în baza unor acte juridice ce nu constituie titlu de proprietate.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat încălcarea art. 480 din C. civ. de la 1864 şi a arătat că deţine titluri de proprietate având legătură cu imobilul din 1955, respectiv 1968, iar reclamanta nu deţine acte de proprietate, înscrierea în cartea funciară a imobilului fiind făcută fără drept.

Un ultim motiv de recurs invocat este reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă susţinând că dobândirea proprietăţii prin Legea cooperaţiei şi respectiv prin formele de constituire a subiectului de drept supuse judecăţii nu au fost analizate.

Astfel cum a susţinut recurenta-pârâtă, titlul său de proprietate este reprezentat de legea cooperatistă şi de legătura cu imobilul din 1968, iar reclamanta nu deţine un titlu de proprietate, în acest sens invocând: inexistenţa unei continuităţi cu fosta cooperaţie din satul Drăguş, nerealizarea scopului înfiinţării societăţii în perioada 2011-2022, cauza juridică a înfiinţării societăţii nu este una cooperatistă, confundarea interesului cooperatist şi respectiv privat/asociativ cu interesul public local al întregii comunităţi.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat criticile sale ce vizau următoarele aspecte: cooperaţia existentă sub Uniunea Cooperaţiilor a fost absorbită în cadrul Cooperativei de consum B. din 1968; convertirea imobilului în cartea funciară Drăguş în baza unei cereri din 30.07.2009 este făcută de un neproprietar; instanţa s-a raportat la înscrisuri care nu îi pot fi opuse, administrative.

În opinia recurentei-pârâte, nu pot constitui titlu de proprietate certificatul de urbanism nr. 12 emis în temeiul Legii nr. 50/1990, la cererea reclamantei, la 16 aprilie 2010, certificatul pentru înscrierea în foaia de carte funciară, extrasul de carte funciară.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă a arătat că exercită prerogativele dreptului de posesie din 1968, în timp ce reclamanta nu are nici o legătură cu bunul, nu este succesoare a fostei Cooperative de consum Drăguş - desfiinţată în 1968, nu deţine titluri de proprietate nici pentru teren şi nici pentru imobilul construcţie, nu a avut niciodată un patrimoniu echivalent al imobilului revendicat, nu a desfăşurat acte specifice cooperatiste în perioada 2010-2020, întabulările în cartea funciară neputând avea ca efect constituirea dreptului de proprietate.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei la 5 mai 2022, iar la 7 iunie 2022 aceasta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 17 iunie 2022, iar la aceeaşi dată aceasta a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, cu respectarea dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o va respinge, întrucât în memoriul de recurs au fost expuse critici ce pot fi subsumate motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând recursul cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu sunt fondate motivele de casare invocate, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi primit.

Preliminar, instanţa supremă apreciază că, faţă de împrejurarea că în argumentarea acestei critici s-a invocat în realitate încălcarea competenţei materiale de primă instanţă, critica trebuie încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă.

Examinând critica din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată de către reclamantă în faţa tribunalului şi a fost respinsă .

Această excepţie nu a fost reiterată pe calea apelului, deşi recurenta din cauza de faţă avea posibilitatea să o facă, având calitatea de apelantă.

Invocarea excepţiei în acest context în recurs, în condiţiile în care partea avea posibilitatea să o facă în apel, este realizată omisso medio, cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care motivul de recurs astfel argumentat nu va fi primit.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nu este întemeiat, întrucât examinarea actelor dosarului conduce la concluzia că atât în fond, cât şi în apel cauza s-a soluţionat de către secţii civile, neexistând niciun indiciu că în fond cauza s-a soluţionat de o instanţă de contencios administrativ, aşa cum susţine recurenta. Ca urmare, nu s-a încălcat nici principiul specializării, nici cel al alcătuirii instanţei.

Nu poate fi reţinut nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Din perspectiva acestui motiv de casare, depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti se concretizează într-o imixtiune a acestora în sfera activităţii executive sau legislative. Excesul de putere derivă din trecerea abuzivă a barierelor între funcţiile ce revin autorităţilor publice, partajate la nivelul sistemului etatic, un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale sau prin legi organice.

În speţă, însă, ceea ce impută recurenta-pârâtă instanţei de apel este modul cum a stabilit situaţia de fapt, raporturile juridice dintre părţi şi modalitatea de apreciere a probelor, operaţiune inerentă pentru realizarea scopului final al judecăţii, de esenţa atribuţiilor puterii judecătoreşti, care vizează stabilirea elementelor de fapt şi, în final, determinarea adevărului în cauză.

Aşadar, aceste critici nu constituie o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti şi nu pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat formal.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea art. 480 din vechiul C. civ. şi a arătat că deţine titluri de proprietate, având legătură cu imobilul din 1955, respectiv 1968, iar reclamanta nu deţine acte de proprietate, înscrierea în cartea funciară a imobilului fiind făcută fără drept.

Înalta Curte subliniază faptul că nu este suficientă enunţarea unei critici care reproduce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că invocarea aplicării greşite ori a încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar indicarea normei de drept material în mod punctual, dar şi reflectarea mecanismului său corect de aplicare la speţă şi modul în care instanţa de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, nemulţumirea recurentei-pârâte legată de hotarârea recurată, de modul în care instanţa de apel a statuat asupra stării de fapt, în raport de probele administrate, nu supune instanţei de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, ci reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs, cale excepţională de atac care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile art. 483 alin. (3), raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce priveşte motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura de la analiză criticile de netemeinicie invocate de recurenta-pârâtă, care vizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi probele administrate în cauză.

Astfel cum s-a arătat în precedent, starea de fapt reţinută de instanţa devolutivă nu poate fi repusă în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, motiv pentru care criticile formulate nu se circumscriu motivului de casare invocat şi nu pot fi analizate din perspectiva prefigurată de pârâtă.

Sub un ultim aspect, contrar susţinerilor recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel nu a analizat toate argumentele sale, Înalta Curte reţine că garantarea dreptului la un proces civil echitabil include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv şi consistent al argumentelor părţilor.

Aşadar, obligaţia de motivare impune o apreciere ataşată de natura cauzei şi de circumstanţele sale, motivarea unei hotărâri fiind înţeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părţi, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Examinarea deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanţa de apel a expus de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, care conduce logic la soluţia pronunţată, astfel cum reiese din considerentele expuse la pag. 4-5 ale hotărârii recurate.

În consecinţă, în raport cu raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, apreciind că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de recurs invocate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.

În temeiul dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 5.950 RON reprezentând onorariu avocaţial, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei civile nr. 179/Ap/2022 din 9 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – secţia Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 5.950 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.