Arbitral jurisdiction over premature cashing of a bank guarantee and lack of res judicata effect from a prior summary order

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (…)", reţine următoarele:

Prin încheierea din 24.08.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul arbitral constituit în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, s-a luat act de faptul că pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Bucureşti nu mai susţine excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, întrucât excepţia a rămas fără obiect şi s-a respins, ca nefondată, excepţia de necompetenţă invocată de aceeaşi pârâtă, Tribunalul arbitral declarându-se competent material să soluţioneze acţiunea arbitrală.

Ulterior, prin sentinţa arbitrală nr. 15/22.02.2021, aceeaşi instanţă a admis în parte acţiunea arbitrală formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., care a fost obligată la plata sumei de 60.479.160 RON către reclamantă, cu titlu de contravaloare garanţie de bună execuţie, executată şi încasată la data de 27.04.2016, precum şi la plata sumei de 97.521,33 RON cu titlu de cheltuieli juridice efectuate în perioada 2019- 2020. Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei daune moratorii reprezentând dobânda penalizatoare aferentă sumei de 60.479.160 RON, calculată începând cu data de 18.04.2019 şi până la achitarea integrală, precum şi daune moratorii – dobândă penalizatoare aferentă sumei de 97.521,33 RON. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 953.074,53 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale şi a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata daunelor moratorii - dobândă penalizatoare pentru perioada 27.04.2016 – 17.04.2019 aferente datoriei principale de 60.479.160 RON, precum şi cererea de obligare la plata cheltuielilor arbitrale care nu au legătură necesară şi directă cu cauza.

Prin sentinţa arbitrală nr. 36/21.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de către acelaşi tribunal arbitral s-a respins ca fiind lipsită de interes şi tardivă cererea privind lămurirea şi completarea încheierii din 24.08.2020 (cap. 1 de cerere) formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.; s-a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere nr. IV privind îndreptarea erorii materiale, soluţionat prin încheierea din 17.03.2021, la cererea reclamantei; au fost respinse ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect lămurirea şi completarea considerentelor sentinţei arbitrale şi adăugarea la dispozitivul acesteia a unor explicaţii, răspunsuri la apărări şi raţionamente juridice ale tribunalului arbitral. Prin aceeaşi sentinţă arbitrală s-au respins, ca nefondate, capetele de cerere nr. x şi II, relative la omisiunea pronunţării asupra excepţiei prescripţiei, a inadmisibilităţii acţiunii în constatare şi a revizuirii, în parte, a deciziei CAD nr. 7/09.07.2019.

Împotriva încheierii din 24.08.2020, a sentinţei arbitrale nr. 15/22.02.2021, precum şi a sentinţei arbitrale nr. 36/21.04.2021, pârâta a formulat acţiune în anulare, invocând în drept prevederile art. 608 alin. (1) lit. a), f), g) şi h) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 133 F din 02.12.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins acţiunea în anulare.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

În motivare, autoarea căii de atac a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, precum şi împrejurarea că hotărârea cuprinde motive contradictorii; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor circumscrise punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat, sub un prim aspect, faptul că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură privind competenţa şi autoritatea de lucru judecat.

Astfel, a menţionat faptul că, invocând motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., a înţeles să învedereze necompetenţa Tribunalului arbitral în soluţionarea litigiului, dedusă din caracterul nearbitrabil al acestuia. Acest aspect rezultă pe de o parte din conţinutul Scrisorii de Garanţie de Bună Execuţie nr. 5/2.06.2011, iar pe de altă parte, se impune cu autoritate de lucru judecat în baza deciziei civile nr. 4049/12.09.2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, care a statuat în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzelor rezultând din executarea Scrisorii de Garanţie de Bună Execuţie disputate, în favoarea instanţelor judecătoreşti şi nu a celor arbitrale.

Sub un al doilea aspect, recurenta a învederat încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 9 şi art. 22 C. proc. civ. Astfel, a arătat că deşi a invocat în susţinerea acţiunii motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., supunând atenţiei instanţei mai multe critici subsumate acestuia, curtea de apel le-a înlăturat în mod nelegal şi arbitrar, menţinând erorile tribunalului arbitral.

Sub un al treilea aspect, recurenta a arătat că prin hotărârea recurată instanţa de fond a încălcat prevederile art. 604 alin. (5) C. proc. civ., în condiţiile în care i-a înlăturat susţinerile referitoare la încălcarea principiului egalităţii de tratament, în contextul pretinderii neatacării separate şi a încheierii din 17.03.2021, deşi aceasta din urmă face parte integrantă din hotărârea arbitrală dată asupra fondului litigiului.

În dezvoltarea criticilor circumscrise punctului 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a învederat caracterul contradictoriu al considerentelor sentinţei prin raportare la motivele de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ. Astfel, a arătat că prima instanţă, deşi a calificat criticile subsumate acestor motive ca fiind de netemeinicie şi le-a înlăturat ca fiind inadmisibile, totuşi a procedat, în acelaşi timp, la analiza pe fond a unora dintre acestea, statuând finalmente în sensul respingerii lor ca nefondate, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Intimata A. SpA a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului şi sentinţa atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu referire la motivul de recurs circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se reţine că, de principiu, acesta poate fi primit atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Invocând acest motiv de recurs, recurenta a înţeles în primul rând să aducă argumente vizând încălcarea normelor procesuale de competenţă, cât şi a celor care reglementează autoritatea de lucru judecat, aspecte de natură a pune în discuţie caracterul nearbitrabil al litigiului şi, pe cale de consecinţă, o încălcare a normei statuate în art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte apreciază că, într-adevăr, esenţială pentru clarificarea diferendului dintre părţile litigante este tranşarea controversei referitoare la caracterul arbitrabil al litigiului, reţinut ca atare atât de către tribunalul arbitral, prin încheierea din 24.08.2020, cât şi de către prima instanţă.

Demersul presupune, în mod necesar, cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii alternative, a temeiurilor de drept invocate, cât şi a calificării juridice a cererilor realizate de jurisdicţia arbitrală, precum şi a cadrului procesual, sub aspect subiectiv, în care aceasta din urmă s-a derulat.

Or, din această perspectivă, instanţa supremă constată că prin cererea de arbitrare adresată la 28.01.2020, intimata-reclamantă A. SpA a solicitat obligarea recurentei-pârâte Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata unor daune-interese compensatorii, pentru un prejudiciu pretins a fi cauzat prin îndeplinirea defectuoasă de către pârâtă a unei obligaţii contractuale (clauza 4.2. din contractul de antrepriză încheiat între părţi pentru proiectarea şi execuţia autostrăzii B. nr. x/2011), referitoare la condiţiile de executare a Scrisorii de Garanţie Bancară şi încasarea garanţiei de bună execuţie în valoare de 60.479.160 RON, precum şi la plata daunelor-interese moratorii, cu cheltuielile aferente. Acest context este de natură să configureze, fără echivoc, natura contractuală a răspunderii pretinse în arbitraj, generată nu de presupuse nereguli proprii Scrisorii de Garanţie, sau de încălcarea termenilor acesteia, ca act juridic independent şi distinct de contractul de antrepriză, ci de nerespectarea rigorilor de executare efectivă a garanţiei, respectiv de încasarea imediată şi prematură de către recurenta-pârâtă a sumei constituite cu acest titlu, cu nesocotirea prevederilor contractuale şi a normelor legale ce reglementează materia achiziţiilor publice care impuneau, de o manieră obligatorie, o prealabilă evaluare a existenţei şi a întinderii prejudiciului încercat de beneficiar ca urmare a rezilierii contractului.

Faţă de cele ce preced, cum, pe de o parte, natura juridică a litigiului excedează potenţialele diferende în legătură cu validitatea intrinsecă a Scrisorii de Garanţie, apte să atragă incidenţa clauzei atributive de competenţă în favoarea instanţelor judecătoreşti, iar pe de altă parte, cauza juridică a litigiului – contractul de antrepriză – cuprinde clauza compromisorie în favoarea tribunalului arbitral din cadrul CCIR, Înalta Curte apreciază că în mod just a fost reţinut caracterul arbitrabil al cauzei de faţă, în acord cu prevederile art. 542 C. proc. civ., context în care, atât necompetenţa tribunalului arbitral, cât şi a curţii de apel în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul, au fost corect înlăturate, în aplicarea prevederilor art. 543, art. 550 şi art. 610 C. proc. civ.

Din aceeaşi perspectivă, Înalta Curte reţine, contrar susţinerilor recurentei, respectarea prevederilor art. 430-431 C. proc. civ. de către prima instanţă, în condiţiile în care, pe de o parte, decizia nr. 4049/12.09.2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, care a statuat în sensul stabilirii competenţei în favoarea instanţelor judecătoreşti şi în raport de care se pretinde intervenirea autorităţii de lucru judecat, a fost pronunţată în procedura urgentă a ordonanţei preşedinţiale, iar pe de altă parte, între cele două litigii nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, aptă să antreneze efectul negativ statuat de prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, nici incidenţa efectului pozitiv al lucrului judecat nu poate fi primită întrucât, de o manieră evidentă, înlăturarea clauzei compromisorii a fost circumstanţiată, în respectivul litigiu, de cadrul procesual - privit atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din punct de vedere subiectiv – al ordonanţei preşedinţiale; cu alte cuvinte, nu există identitate între fondul dreptului disputat în procesul anterior, vizând strict executarea concretă a Scrisorii de Garanţie, în cadrul căruia s-a formulat cererea de suspendare a executării pe calea ordonanţei preşedinţiale şi fondul dreptului disputat în prezentul proces, fiind corectă aşadar, înlăturarea incidenţei prevederilor art. 998 C. proc. civ.

În al doilea rând, subsumat aceluiaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a înţeles să invoce încălcarea de către prima instanţa a prevederilor art. 9 şi art. 22 din acelaşi act normativ.

În concret, recurenta supune atenţiei instanţei supreme încălcarea normelor procedurale care reglementează principiile disponibilităţii şi al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului de către prima instanţă, în contextul în care a pretins faptul că tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, astfel încât hotărârea acestuia ar fi anulabilă din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

Deşi dezvoltarea argumentelor aduse în susţinerea acestei pretenţii de către recurentă este într-o bună măsură echivocă, lăsând să transpară în realitate nemulţumirea acesteia faţă de hotărârea pe care prima instanţă a înţeles să o adopte în raport cu criticile formulate, Înalta Curte, procedând la analiza actelor dosarului şi a considerentelor sentinţei atacate, apreciază, contrar susţinerilor recurentei, că hotărârea a fost pronunţată cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil invocate, curtea de apel preocupându-se în mod evident să răspundă argumentat fiecărei ipoteze învederate de către recurenta-pârâtă.

Se impune însă sublinierea că maniera în care pretenţiile acesteia au fost soluţionate nu se poate constitui într-o justificare legitimă a prezentului demers judiciar, întrucât ar presupune o chestiune de reevaluare a probatoriului şi o reapreciere a situaţiei de fapt specifice criticilor de netemeinicie, inadmisibile în recurs.

În al treilea rând, subsumat aceluiaşi motiv de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta reproşează primei instanţe încălcarea prevederilor art. 604 alin. (5) C. proc. civ. Potrivit textului legal evocat, "hotărârea de lămurire sau de completare ori încheierea de îndreptare se pronunţă de îndată şi face parte integrantă din hotărârea atacată".

În susţinerea acţiunii în anulare îndreptate împotriva sentinţei arbitrale nr. 36 din 21 aprilie 2021 prin care Tribunalul arbitral a soluţionat cererea recurentei-pârâte de îndreptare/lămurire/completare, aceasta a înţeles să invoce încălcarea principiului egalităţii faţă de împrejurarea că, deşi cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimata-reclamantă a fost soluţionată de jurisdicţia alternativă fără citarea părţilor şi fără a fi pusă în discuţia contradictorie a acestora, prin încheierea de 17 martie 2021, totuşi cererea sa care a vizat îndreptarea/lămurirea/completarea aceleiaşi hotărâri a fost tratată diferit din punct de vedere procedural, fiind soluţionată printr-o altă sentinţă, pronunţată cu citarea prealabilă a părţilor litigante.

Astfel, recurenta a arătat că respingerea acestei critici circumscrise motivului de anulare statuat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., cu motivarea că eventuala nelegalitate a încheierii din 17 martie 2021 nu poate fi supusă cenzurii instanţei în condiţiile în care aceasta nu a fost atacată cu acţiune în anulare, este de natură că încalce prevederile art. 604 alin. (5) C. proc. civ., întrucât încheierea de îndreptare a erorii materiale din 17 martie 2021 face parte integrantă din hotărârea arbitrală nr. 15 din 22 februarie 2021, contestată.

Analizând considerentele reţinute de instanţa devolutivă, Înalta Curte constată că aceasta a dat eficienţă prevederilor legale pretins a fi încălcate, reţinând că încheierile de îndreptare/lămurire/completare fac corp comun cu hotărârea arbitrală iniţială. Cu toate acestea, prima instanţă a apreciat că această împrejurare nu este suficientă, prin ea însăşi, pentru ca o acţiune în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale să repună în discuţie şi aspectele tranşate distinct, prin actele de procedură pronunţate ulterior, raţionament care nu contravine art. 604 alin. (5) C. proc. civ. şi este confirmat în recurs. Altfel spus, validând teza potrivit căreia acţiunea în anulare are natura juridică a unei veritabile căi de atac exercitate exclusiv în condiţiile speciale şi derogatorii de la dreptul comun prevăzute de lege, Înalta Curte apreciază în sensul că vor putea constitui obiect de analiză pentru instanţa de judecată exclusiv aspectele contestate punctual de către partea interesată, restul dispoziţiilor statuate în hotărârea arbitrală intrând în puterea lucrului judecat.

Pe de altă parte, exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări, garantată părţilor în procesul civil în aplicarea prevederilor art. 8 C. proc. civ. care consacră principiul egalităţii, nu presupune îngrădirea libertăţii legiuitorului de a reglementa, prin instituirea unor proceduri diferite, situaţii juridice particulare, instituţia îndreptării erorii materiale strecurate în hotărâre având în mod evident o factură distinctă în raport cu instituţia completării hotărârii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta poate fi primit în situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Avansând teza considerentelor contradictorii ale sentinţei recurate, titulara căii de atac a învederat că, pe de o parte, prima instanţă a calificat ca fiind de netemeinicie şi nu a analizat criticile subsumate motivelor de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a procedat la examinarea acestora, respingându-le ca nefondate.

Cercetarea atentă a considerentelor sentinţei atacate infirmă însă aceste alegaţii, relevând împrejurarea că doar o parte dintre susţinerile recurentei-pârâte, respectiv cele pe care aceasta însăşi a înţeles să le circumscrie prevederilor art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., au rămas în afara ariei de analiză a instanţei de fond, calificate ca fiind de netemeinicie, respectiv: critica vizând analiza superficială a conţinutului clauzei 4.2 din contract, modalitatea de evaluare a probelor, maniera de stabilire a dobânzilor, inclusiv data scadenţei. Deşi modul de redactare a respectivului considerent (paragraful 5, pagina 9 din sentinţă) prezintă o oarecare ambiguitate, nefiind la adăpost de critică, concluzia anterior reţinută se desprinde totuşi din lecturarea şi analiza integrală şi sistematică a întregului corp al considerentelor.

Sub aspectul criticilor invocate de recurenta-pârâtă şi subsumate de către prima instanţă motivelor de anulare prevăzute de art. 608 alin. (1) lit. g) şi h) C. proc. civ., Înalta Curte constată că înlăturarea acestora, ca nefondate, a fost dispusă motivat, cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind de principiu că motivarea nu presupune analiza fiecărui argument în parte, acceptându-se gruparea acestora pentru a se răspunde printr-un considerent comun şi fiind, în esenţă, o chestiune de conţinut şi nu una de cantitate.

Astfel, cu referire la lit. g) a art. 608 alin. (1) C. proc. civ., se observă că prima instanţă a realizat o analiză a hotărârii arbitrale, reţinând finalmente respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. de către jurisdicţia alternativă.

În ceea ce priveşte lit. h) a art. 608 alin. (1) C. proc. civ., incidentă în situaţia în care hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii, instanţa supremă constată că prima instanţă a realizat o verificare atentă a argumentelor invocate, referitoare la pretinsa încălcare de către hotărârea arbitrală contestată a autorităţii de lucru judecat provizorii a hotărârii arbitrale finale din 22 octombrie 2019, înlăturându-le ca nefondate. În schimb, criticile invocate în recurs în raport cu acest aspect pun în discuţie o pretinsă contradicţie între considerentele reţinute de curtea de apel şi natura juridică a Scrisorii de Garanţie, împrejurare de natură să vizeze netemeinicia sentinţei atacate, necesitatea reaprecierii probatoriului şi a chestiunilor factuale ale cauzei, ceea ce nu poate fi primit, întrucât excedează motivele de nelegalitate statuate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât vor rămâne în afara sferei de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.

De menţionat este şi faptul că recurenta-pârâtă invocă o presupusă contradicţie între considerentele curţii de apel, prin care instanţa a înţeles să înlăture criticile formulate de aceasta pe calea acţiunii în anulare referitoare la încălcarea principiului rolului activ al judecătorului în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de suspendare a prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a unei chestiuni care face obiectul unei alte judecăţi.

Înalta Curte observă, analizând considerentele sentinţei recurate, că acestea prezintă coerenţă şi consistenţă sub aspectul invocat, prima instanţă statuând, pe de o parte, în sensul naturii facultative a măsurii propuse, iar, pe de altă parte, în sensul lipsei caracterului prejudicial al acţiunii în anularea hotărârii arbitrale finale din 22.10.2019 faţă de prezentul litigiu.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va înlătura motivele de casare examinate şi, pentru toate considerentele prezentate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei civile nr. 133F/02.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 9 noiembrie 2022.