Cassation appeal annulled for seeking factual re-evaluation of expert evidence under the legal review standard

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 august 2017 pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 221.573,72 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului produs reclamantei prin executarea necorespunzătoare a obligaţiei asumate de către pârâtă prin contractul nr. x încheiat de părţi la data de 15 decembrie 2011. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357, art. 1381 şi art. 1530 din C. civ.

Prin sentinţa nr. 422/2019 din 12 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa – secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de expert C.; s-a stabilit onorariul definitiv pentru expertiza contabilă judiciară efectuată în apel de expert C. la suma de 2.700 RON, în sarcina apelantei A. S.R.L.; apelanta a fost obligată să achite diferenţa de onorariu de 800 RON în contul Biroului Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Constanţa, în favoarea expertului contabil C., în termen de 5 zile de la pronunţarea deciziei; s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 422 din 12 martie 2019 a Tribunalului Constanţa, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.; s-a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că: s-a admis în parte acţiunea, pârâta fiind obligată la plata sumei de 165.332,56 RON, reprezentând daune-interese compensatorii către reclamantă; de asemenea, pârâta a fost obligată la plata sumei de 9.811,65 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariile de experţi, precum şi la plata sumei de 4.905,82 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariul de expert, către reclamantă.

Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2022 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, sub nr. x/2022, dl. expert C. a solicitat îndreptarea erorii materiale, strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

În motivarea cererii a arătat că odată cu raportul de expertiză a depus şi decontul definitiv pentru stabilirea onorariului cuvenit în dosar, indicând diferenţa de onorariu de achitat, în cuantum de 2.700 RON. De asemenea, a arătat că taxele şi impozitele datorate sunt în procent de 47% şi că în cuprinsul deciziei pronunţate instanţa a admis decontul justificativ, însă a menţionat, dintr-o eroare, sintagma "onorariu definitiv de 2.700 RON", în loc de "diferenţa onorariu cuvenit de 2.700 RON".

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 16 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca nefondată cererea formulată de expertul C. privind îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 2 decembrie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

S-a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva faptului că aceasta a efectuat o cercetare incompletă şi defectuoasă a cauzei, aducând o gravă atingere dreptului pârâtei la un proces echitabil şi, implicit, realizând o încălcare flagrantă a principiului fundamental edictat de art. 6 din C. proc. civ., principiu care transpune în legislaţia procesual civilă prevederile art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ale art. 21 din Constituţie.

Astfel, recurenta a susţinut faptul că instanţa de apel i-a respins, în mod nejustificat, obiecţiunile formulate împotriva raportului de expertiză contabilă întocmit în faza procesuală a apelului.

Respingând acele obiecţiuni, Curtea de Apel Constanţa a preluat integral concluziile expertului contabil, refuzând practic să ducă la capăt propria măsură de cercetare judecătorească, în condiţiile în care expertiza şi obiectivele acesteia au fost dispuse, din oficiu, de către instanţa de apel.

Mai mult, în faţa instanţei de fond au fost instrumentate două rapoarte de expertiză, respectiv un raport de expertiză contabilă şi un raport de expertiză tehnică în construcţii.

În primul rând, expertul nu a menţionat de o manieră exhaustivă şi nici nu a ataşat raportului de expertiză documentele pe care apelanta-reclamantă a înţeles să le comunice expertului şi de care acesta din urmă a ţinut cont la efectuarea raportului.

Pârâta B. S.R.L. a solicitat instanţei de apel să pună în vedere expertului să detalieze şi să depună la dosarul cauzei documentele puse la dispoziţie de apelanta-reclamantă, altele decât cele aflate deja la dosarul cauzei.

Prin respingerea acestei solicitări, instanţa de apel a încălcat, deopotrivă, principiul contradictorialităţii, întrucât probele nu au putut fi dezbătute în contradictoriu de părţile litigante.

În al doilea rând, expertul desemnat a făcut în repetate rânduri afirmaţia potrivit căreia nu se poate formula un răspuns la obiectivele stabilite de către instanţa de apel având în vedere: (i) perioada de timp (5 ani) care a trecut de la predarea imobilului de către chiriaş; (ii) bunurile deteriorate de uzura firească specifică nu ar mai exista, deoarece au fost recondiţionate, iar degradările ar fi fost remediate de către proprietar; (iii) bunurile de folosinţă îndelungată şi obiectele de inventar au fost predate şi preluate doar cantitativ, fără a fi trecută în listele de inventar şi valoarea acestora.

Cu toate acestea, expertul desemnat, în mod inexplicabil, a înţeles să treacă peste propriile convingeri/constatări şi să confere o forţă probantă absolută raportului tehnic în construcţii, întocmit în dosarul de fond (expertul tehnic D.), raport pe baza căruia a calculat, în mod artificial şi nefundamentat valoarea bunurilor deteriorate, ca urmare a exploatării necorespunzătoare.

Or, nici măcar instanţa de fond nu a ţinut cont de constatările expertului tehnic D. pe care nu le-a validat.

Recurenta-pârâtă consideră că expertul C. nu a răspuns obiectivelor stabilite, din oficiu, de către instanţa de apel.

În al treilea rând, expertul desemnat a făcut o serie de aprecieri juridice cu privire la contractul de închiriere, recurenta-pârâtă solicitând înlăturarea acestora.

S-a mai învederat că pârâta B. S.R.L. a solicitat instanţei de apel să pună în vedere expertului desemnat să ţină cont exclusiv de actele aflate la dosarul cauzei şi de bunurile de inventar/reparaţiile care sunt relevate de cele două procese-verbale de predare-primire, cu evidenţierea şi prin raportare la uzura normală.

Mai mult, a solicitat instanţei de apel să pună în vedere expertului să facă dovada achitării tuturor facturilor prezentate de către apelanta-reclamantă şi să facă dovada utilizării/efectuării lucrărilor la obiectivul E. din Predeal, având în vedere obiectul de activitate al apelantei-reclamante, care, la data judecării fondului cauzei, exploata comercial mai multe puncte de lucru (centre de venit).

De asemenea, pârâta a solicitat instanţei de apel să pună în vedere expertului să indice probele care au stat la baza concluziei, potrivit căreia din contabilitatea reclamantei reiese că toate cheltuielile prezentate de către reclamantă sunt alocate exclusiv hotelului din Predeal.

Faţă de aceste argumente, autoarea căii de atac apreciază că instanţa de apel a făcut o cercetare judecătorească incompletă şi defectuoasă.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că se impunea respingerea ca nefondat a apelului promovat de către reclamanta A. S.R.L., întrucât aceasta nu a reuşit nici în apel să demonstreze existenţa şi întinderea pretenţiilor formulate.

În opinia recurentei-pârâte B. S.R.L., este corectă soluţia primei instanţe care nu a validat argumentele reclamantei şi a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Referitor la expertiza tehnică în construcţii, a arătat că tribunalul a reţinut, în mod corect, că expertul nu a făcut altceva decât să reia cuprinsul facturii, fără să identifice lucrările.

Sintetizând concluziile celor două rapoarte de expertiză (contabilă şi tehnică în construcţii) se desprinde concluzia că presupusele investiţii făcute de către apelanta-reclamantă în vederea remedierii presupuselor pagube atribuite intimatei-pârâte nu pot fi identificate prin lucrări concrete şi nici prin alocarea investiţiilor strict obiectivului din Predeal (E.).

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a prezentat, în cuprinsul memoriului de recurs, argumentele pentru care apreciază că este neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, arătând că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost invocat formal.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Părţile nu au înţeles să-şi exercite acest drept.

Prin rezoluţia din 22 august 2022 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 3 noiembrie 2022.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci numai că recurenta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că instanţa de apel i-a respins, în mod nejustificat, obiecţiunile formulate împotriva raportului de expertiză contabilă întocmit în faza procesuală a apelului.

Prin argumentele prezentate, recurenta B. S.R.L. tinde către o reevaluare a mijloacelor de probă şi a situaţiei de fapt, incompatibile cu calea de atac promovată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei ei, legea recunoscând doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, nu şi al treilea grad devolutiv.

De asemenea, se cuvine a fi menţionat că instanţele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenţei şi utilităţii probelor solicitate de părţi, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de nelegalitate.

Potrivit art. 264 din C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanţei învestite cu o cale devolutivă de atac.

Aşa fiind, nu pot reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora.

În lipsa unei argumentaţii în fapt care să vizeze decizia recurată şi care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, întrucât din susţinerile recurentei-pârâte nu pot fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea deciziei recurate prin prisma legalităţii.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului.

O astfel de situaţie se regăseşte şi în cauza de faţă, din moment ce recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., cazul de casare fiind invocat doar formal.

Faţă de cele anterior expuse, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 376/2021 din 23 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2022.