Vicarious liability for workplace fatality classified as delictual tort, not labor dispute, establishing territorial jurisdiction at site of incident

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului Ilfov – secţia civilă, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., au solicitat:

- obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 Euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul nepatrimonial înregistrat de aceasta, ca urmare a accidentului de muncă din data de 8 octombrie 2014, soldat cu decesul tatălui său, D.;

- obligarea pârâtei la plata către reclamantul B. a sumei de 200.000 Euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul nepatrimonial înregistrat de acesta, ca urmare a accidentului de muncă din data de 8 octombrie 2014, soldat cu decesul tatălui său, D.;

- obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie, începând cu data decesului tatălui său (08.10.2014) şi până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani;

- obligarea pârâtei la plata către reclamantul B. a unei prestaţii periodice lunare în cuantum de 1/4 din salariul minim pe economie, începând cu data naşterii sale (27.05.2015) şi până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 de ani;

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-şi în fapt cererea, reclamanţii au arătat că, aşa cum reiese din rechizitoriul întocmit la data de 8 iulie 2019 de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, în dosarul penal nr. x/2014, la 8 octombrie 2014, pe şantierul aparţinând pârâtei S.C. C. S.R.L. din oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, a avut loc un accident de muncă, soldat cu decesul tatălui reclamanţilor, D., accident produs datorită nerespectării măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă obligatorii, potrivit legii, pe şantierul societăţii angajatoare, respectiv din cauza faptului că administratorul acesteia, inculpatul E., nu a efectuat împământarea betonierei potrivit indicaţiilor producătorului, fapt ce a dus la electrocutarea şi decesul tatălui lor.

Prin procesul-verbal de cercetare nr. x/26.02.2016 întocmit de Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov, s-a reţinut că accidentul de muncă care s-a soldat cu decesul salariatului D., s-a datorat nerespectării obligaţiilor legale de securitate şi sănătate în muncă, angajatorul neluând măsura protecţiei suplimentare împotriva electrocutării prin atingere indirectă, prin aceasta fiind încălcate prevederile din documentaţia echipamentului de muncă, ale art. 5 din H.G. nr. 1146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă şi ale punctelor 3.3.3.1 şi 3.3.3. 2 lit. b) din Anexa nr. 7 a aceleaşi hotărâri, coroborate cu prevederile art. 13 lit. q) din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a instrucţiunilor proprii pentru aplicarea reglementărilor de sănătate şi securitate în muncă pentru utilizarea sculelor electrice din dotare.

Întrucât inculpatul E. a decedat, dosarul penal nu a mai putut fi soluţionat, instanţa dispunând încetarea procesului penal, iar acţiunea civilă a fost lăsată soluţionată.

În drept, reclamanţii au invocat următoarele dispoziţii legale: art. 36, art. 252, art. 253, art. 412, art. 426, art. 529, art. 1349 şi urm., art. 1373 alin. (1) şi (2), art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1390 şi art. 1391 din C. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 17 ianuarie 2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului F23 civil, invocată din oficiu şi, în temeiul art. 200 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus înaintarea dosarului privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâta S.C. C. S.R.L. la Serviciul Registratură, în vederea repartizării aleatorii pe completurile specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale.

La data de 27 aprilie 2022, reclamanţii A. şi B. au depus o cerere modificatoare, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare pentru reclamanta A., calculată la suma reprezentând daunele datorate acesteia, de la data de 8 octombrie 2014 până la momentul plăţii daunelor morale, iar la sumele reprezentând prestaţia periodică lunară datorată acesteia de la data scadenţei fiecărei prestaţii până la momentul plăţii sumelor datorate cu acest titlu, iar pentru reclamantul B. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare calculată la suma reprezentând daunele datorate acestuia de la data de 27 mai 2015 până la momentul plăţii daunelor morale, iar la sumele reprezentând prestaţia periodică lunară datorată acestuia de la data scadenţei fiecărei prestaţii până la momentul plăţii sumelor datorate cu acest titlu.

La termenul din 8 iunie 2022, Tribunalul Ilfov a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, având în vedere domiciliul reclamanţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1620 din 8 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Ilfov, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Vaslui.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Ilfov a evocat dispoziţiile art. 269 alin. (1) şi alin. (2) din Codul muncii, precum şi pe cele ale art. 208 şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, prevederi care reglementează competenţa teritorială în materia litigiilor de muncă, reţinând că în speţă reclamanţii au domiciliul în jud. Vaslui, aşa cum s-a menţionat în cererea de chemare în judecată.

Pe rolul Tribunalului Vaslui, cauza a fost înregistrată, sub nr. x/2022, la data de 6 iulie 2022.

Prin notele scrise depuse pentru termenul de judecată din 22 septembrie 2022, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vaslui în soluţionarea cauzei.

Tribunalul Vaslui – secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 976/2022 din 22 septembrie 2022, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Ilfov – secţia civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, în baza dispoziţiilor art. 134 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei sentinţe, s-a arătat că reclamanţii urmăresc satisfacerea unor drepturi proprii, rezultate ca urmare a decesului autorului lor. Ei nu urmăresc satisfacerea unor drepturi ce au aparţinut defunctului, acţiunea acestora neavând drept izvor contractul individual de muncă al defunctului.

Din motivarea în fapt se reţine că reclamanţii nu invocă un prejudiciu al defunctului rezultat din raportul de muncă, ci propriul prejudiciu rezultat ca urmare a decesului tatălui lor. În cauză, instanţa nu este chemată să soluţioneze un conflict de muncă între angajat şi fostul angajator.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul Vaslui a apreciat că urmaşii persoanei decedate (salariat la momentul respectiv) nu pot solicita prin intermediul unei acţiuni specifice litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale pretenţii rezultate în urma unui accident de muncă, aşa cum a fost acesta calificat de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Ar fi putut solicita autorul acestora, în baza contractului individual de muncă.

Au fost redate dispoziţiile art. 253 din Codul muncii, care stabilesc că:

,,(1) Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

(2) În cazul în care angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanţelor judecătoreşti competente".

Tribunalul Vaslui a reţinut că Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) face trimitere expresă la prevederile C. civ. care se vor aplica pentru răspunderea contractuală, fără a reglementa în mod expres reguli speciale după care va fi soluţionată acţiunea în despăgubiri care se întemeiază pe o culpă delictuală, precum este aceea care există în cazul unui accident de muncă soldat cu moartea angajatului.

S-a constatat că răspunderea juridică a angajatorului, S.C. C. S.R.L., nu s-a născut în baza contractului individual de muncă, ci în baza unui delict, fapta cauzatoare de prejudiciu fiind infracţiunea de ucidere din culpă, săvârşită de inculpatul E., faptă a cărei latură penală a fost soluţionată, iar latura civilă a rămas nesoluţionată.

Aşadar, în cauză este vorba de o răspundere delictuală specifică prevederilor din C. civ., dispoziţiile art. 253 Codul muncii neputând fi extrapolate în această situaţie.

Deosebirea dintre culpa contractuală şi cea delictuală are consecinţe practice diferite în materie de responsabilitate pentru accidentele survenite cu ocazia executării unui contract.

În considerarea faptului că acţiunea în pretenţii rezultată din săvârşirea unei fapte delictuale, nu are natura unui litigiu de muncă, ci a unui litigiu civil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă la data de 3 octombrie 2022.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză, conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Vaslui are la bază calificarea juridică diferită dată de cele două instanţe litigiului dedus judecăţii.

Astfel, în timp ce Tribunalul Ilfov a calificat litigiul ca fiind unul de muncă, Tribunalul Vaslui l-a calificat ca fiind de drept comun.

Prin urmare, determinarea instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza depinde de stabilirea corectă a naturii litigiului dedus judecăţii.

Cu privire la această chestiune, Înalta Curte constată că, prin acţiunea promovată, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei să dispună angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei S.C. C. S.R.L. şi obligarea acesteia la acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamanţi, ca urmare a accidentului de muncă din data de 8 octombrie 2014, soldat cu decesul tatălui lor, D..

Reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 1373 alin. (1) şi (2) din C. civ., care reglementează una dintre formele răspunderii civile delictuale pentru fapta altuia, respectiv răspunderea comitentului pentru prejudiciul cauzat terţilor prin fapta ilicită a prepusului.

Acest text de lege prevede că: "(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul său ori al altuia".

Aşadar, reclamanţii au învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii rezultată din săvârşirea unei fapte civile delictuale.

Nu se poate considera că a fost dedus judecăţii un conflict de muncă, aşa cum în mod eronat a reţinut Tribunalul Ilfov, atâta timp cât obiectul acţiunii nu are legătură cu contractul individual de muncă încheiat de societatea pârâtă cu autorul reclamanţilor.

Prin urmare, obiectul şi temeiul juridic al cererii impun concluzia că litigiul este unul de drept comun.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, este aplicabilă atât regula generală de drept comun în materia competenţei teritoriale, instituită de art. 107 din C. proc. civ., cât şi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din acelaşi act normativ care stipulează că: "în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa locului în care s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul".

În cauză, opţiunea reclamanţilor a fost în sensul soluţionării cauzei la instanţa locului în care s-a săvârşit fapta ilicită (accident de muncă soldat cu decesul numitului D.), respectiv pe şantierul din oraşul Popeşti-Leordeni, str. x, jud. Ilfov, deschis de societatea pârâtă C. S.R.L., care are sediul tot în circumscripţia Tribunalului Ilfov.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2022.