Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2294/2022 AI generated

Late appeal against rejection of Constitutional Court referral: strict 48-hour deadline for unconstitutionality exceptions

Case Number Decizia nr. 2294/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal of the plaintiff/appellant as tardily filed, effectively upholding the lower court's order that had dismissed the plaintiff's request to refer a unconstitutionality exception to the Constitutional Court; the dispute originated from a civil execution proceeding where the plaintiff challenged the seizure of assets and later attempted to contest the procedural bar to her main appeal via a constitutional review request, which was initially rejected by the Court of Appeal. The decisive legal basis was Article 29(5) of Law No. 47/1992, which establishes a strict 48-hour imperative term for appeals against orders rejecting requests to the Constitutional Court, starting from the date of pronouncement; the court held that the appellant's appeal, filed nearly a month after the deadline, resulted in the loss of the right to file the appeal under Article 185(1) of the Code of Civil Procedure, making any subsequent arguments regarding the merits or new exceptions inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 720 alin. (4) din C. proc. civ, art. 728 alin. (1) din C. proc. civ, art. 718 alin. (1) din C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 487 din C. proc. civ; Late appeal against rejection of Constitutional Court referral: strict 48-hour deadline for unconstitutionality exceptions: The decisive legal basis was Article 29(5) of Law No. 47/1992, which establishes a strict 48-hour imperative term for appeals against orders rejecting requests to the Constitutional Court, starting from the date of pronouncement; the court held that the appellant's appeal, filed nearly a month after the deadline, resulted in the loss of the right to file the appeal under Article 185(1) of the Code of Civil Procedure, making any subsequent arguments regarding the merits or new exceptions inadmissible.

Keywords

AI generated
procedural deadline objection of unconstitutionality civil annulment referral order article of civil procedure cassation review

Cited Legislation

AI generated
art. 720 alin. (4) din C. proc. civ
542 din 19 februarie 2016, a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B.; a respins capătul de cerere privind întoarcerea executării silite; în temeiul art. 720 alin.
art. 728 alin. (1) din C. proc. civ
727 şi art. 728 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr.
art. 718 alin. (1) din C. proc. civ
(3) şi art. 718 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Totodată, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar potrivit dispoziţiilor art.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Main ground for annulling the appeal as tardy, as it establishes the specific 48-hour deadline for appealing orders on unconstitutionality references.
art. 487 din C. proc. civ
(5) şi art. 487 din C. proc. civ., motivarea recursului se poate face în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimata B., Înalta Curte reţine că este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
art. 485 alin. (1) din C. proc. civ
Textul de lege anterior menţionat instituie o excepţie de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

Main ground for annulling the appeal as tardy, as it establishes the specific 48-hour deadline for appealing orders on unconstitutionality references.

art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Procedural basis establishing that failure to respect an imperative procedural term results in the loss of the right to exercise the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2015 pe rolul Judecătoriei Oneşti, sub nr. x/2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestaţie la executare împotriva procesului-verbal de sechestru din 1 septembrie 2015 din dosarul de executare nr. x/TAA/2014/1, solicitând desfiinţarea acesteia.

Judecătoria Oneşti, prin sentinţa civilă nr. 542 din 19 februarie 2016, a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B.; a respins capătul de cerere privind întoarcerea executării silite; în temeiul art. 720 alin. (4) din C. proc. civ., a dispus comunicarea hotărârii, din oficiu şi de îndată, la momentul rămânerii definitive, către Biroul Executorului Judecătoresc C.; contestatoarea a fost obligată să achite către Biroul Executorului Judecătoresc C. suma de 90 RON, reprezentând contravaloare copii xerox şi să plătească intimatei cheltuieli de judecată în cuantum de 300 RON – onorariul de avocat.

Tribunalul Bacău – secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 480/A din 24 august 2016, a respins ca nefondat apelul formulat apelanta-contestatoare A. împotriva sentinţei civile nr. 542 din 19 februarie 2016 a Judecătoriei Oneşti; apelanta a fost obligată la plata sumei de 346 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat la data de 12 octombrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Bacău – secţia I civilă.

Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 145 din 6 martie 2017, a respins ca inadmisibil recursul promovat de A. împotriva deciziei civile nr. 480/A din 24 august 2016 a Tribunalului Bacău – secţia I civilă.

Prin încheierea din 6 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de recurenta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 727 şi art. 728 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale, întrucât prevederile legale criticate pentru neconstituţionalitate nu au legătură cu problema de drept pusă în discuţie, respectiv inadmisibilitatea recursului, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi art. 718 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Împotriva acestei încheieri, recurenta A. a declarat recurs, înregistrat la data de 27 aprilie 2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2015.

În recursul său, de altfel, nefundamentat în drept, recurenta A. a susţinut faptul că instanţa de control constituţional ar putea emite o decizie în care să se arate că prevederile articolului din noul C. proc. civ. are aplicabilitate în mod hotărâtor în ce priveşte executarea silită, nu numai în ce priveşte persoanele fizice, ci şi în cazul persoanelor juridice.

Recurenta consideră că legiuitorul a înţeles să protejeze, deopotrivă, atât persoana juridică, cât şi persoana fizică, căci ambele pot fi vătămate prin executare, iar persoanei juridice, aşa cum este A. nu i se pot executa silit singurele bunuri apte de a face să-şi continue activitatea, executare care a determinat blocarea activităţii Asociaţiei, întrucât nu mai dispune de resurse pentru a-şi procura alte bunuri de natura celor executate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata B. a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului, solicitând admiterea acesteia şi respingerea căii extraordinare de atac. Totodată, a arătat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, acesta este un impediment pentru sesizarea Curţii Constituţionale de către instanţa de judecată.

La data de 17 iulie 2017, recurenta A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, arătând, în ceea ce priveşte excepţia invocată de intimată, cu referire la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevede că termenul de declarare a recursului curge de la data pronunţării, că pronunţarea nu s-a făcut în şedinţă publică. Totodată, a menţionat că o încheiere nu se poate ataca, dacă partea nu cunoaşte considerentele pentru care instanţa a adoptat acea soluţie.

Pe cale de consecinţă, recurenta consideră că statuarea în cuprinsul Legii nr. 47/1992, respectiv la art. 29 alin. (5) a prevederii că termenul de recurs curge de la pronunţare este neconstituţională, arătând că înţelege să invoce, în recurs, această excepţie, câtă vreme pronunţarea nu s-a făcut în şedinţă publică, ca să aibă cunoştinţă de considerentele încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

La data de 21 septembrie 2017, magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de recurenta A., concluziile acestuia fiind în sensul că "soluţia preconizată este aceea de respingere a recursului, ca tardiv, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 185 alin. (1) din acelaşi Cod, avându-se în vedere că recursul nu a fost declarat şi motivat în cadrul termenului procedural legal, prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale".

Prin punctul de vedere depus cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, recurenta A. a solicitat, din nou, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Completul de filtru, prin încheierea din 18 ianuarie 2018, a dispus comunicarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale către intimata B. şi a fixat termen la data de 22 februarie 2018, cu citarea părţilor, pentru a pune în discuţie această cerere, precum şi pentru a da posibilitatea acestora să-şi exprime, în scris, un punct de vedere cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, invocată de recurenta A..

La termenul din 22 februarie 2018, s-a încuviinţat cererea de amânare a judecării cauzei, formulată de către D., în calitate de reprezentant legal al A., pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale.

Prin înscrisul depus la dosar la 21 februarie 2018 intimata B. a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, arătând că textul de lege criticat este constituţional şi că potrivit dispoziţiilor art. 470 alin. (5) şi art. 487 din C. proc. civ., motivarea recursului se poate face în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, prin încheierea din 26 aprilie 2018, a admis cererea formulată de recurenta A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, invocată de recurentă, în ce priveşte sintagma "cu recurs… în termen de 48 de ore de la pronunţare". Totodată, instanţa supremă a suspendat judecata recursului declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

La data de 15 iulie 2022, Curtea Constituţională a înaintat o copie a deciziei nr. 723 din 2 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.

Prin rezoluţia din 22 august 2022 s-a fixat termen la 3 noiembrie 2022, cu citarea părţilor, pentru repunerea cauzei pe rol, după soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii declarării recursului, invocată de intimata B., Înalta Curte reţine că este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Textul de lege anterior menţionat instituie o excepţie de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., atât în privinţa duratei, cât şi a momentului de la care începe să curgă.

Astfel, în cazul încheierilor de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, durata termenului de recurs este de 48 de ore, iar momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului coincide cu data pronunţării hotărârii. De la data comunicării hotărârii începe să curgă un nou termen de aceeaşi durată pentru depunerea motivelor de recurs, conform art. 487 alin. (1) teza finală raportat la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

De asemenea, art. 181 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod prevede că atunci când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea din 6 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 727 şi art. 728 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, formulată de recurenta-reclamantă A..

Cum termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunţării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, iar art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că termenul stabilit pe ore începe să curgă de la ora zero a zilei următoare, rezultă că acest termen a început să curgă la 7 martie 2017, ora zero şi s-a împlinit la 9 martie 2017, ora zero.

Cu privire la data declarării recursului, instanţa supremă constată că recurenta A. a transmis, prin fax, cererea de recurs la 4 aprilie 2017 .

Având în vedere că recursul a fost declarat cu depăşirea termenului imperativ de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fără ca recurenta să invoce şi să dovedească existenţa unor motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, devine incident art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., conform căruia, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Ca urmare a exercitării recursului cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea specială, instanţa supremă constată că a intervenit decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale de atac, cu consecinţa pierderii de către recurentă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 6 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 noiembrie 2022.