Loan restitution dispute: court takes note of appellant's acceptance, confirming lower court order to return funds.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2018, pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., obligarea acesteia să-i restituie suma de 102.757 euro, în echivalent RON la curs de referinţă al Băncii Naţionale a României din ziua restituirii şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers judiciar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194, art. 293 C. proc. civ., art. 1576, art. 1578 şi art. 1584 din vechiul C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea acţiunii formulate, în principal ca fiind prescrisă şi în subsidiar ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta şi-a modificat şi completat motivele acţiunii introductive, aşa cum au fost detaliate şi în răspunsul la întâmpinare cu privire la temeinicia acţiunii acesteia şi implicit a netemeiniciei excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocata de pârâtă prin întâmpinare.

Prin încheierea din 5 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca neîntemeiată, a excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin sentinţa civilă nr. 1696 din 9 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

Împotriva sentinţei civile nr. 1696 din 9 octombrie 2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj a declarat apel C., în calitate de succesor unic al reclamantei A., solicitând admiterea apelului şi, pe cale de consecinţă schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost formulată, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond; obligarea intimatei B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel.

Împotriva încheierii din 5 iunie 2019 a declarat apel S.C. B. S.R.L., solicitând desfiinţarea acesteia şi admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, a fost admis apelul declarat de C., succesor al reclamantei A., împotriva sentinţei civile nr. 1696 din 9 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a fost acţiunea formulată de reclamanta A. prin moştenitor, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

A fost obligată pârâta B. S.R.L. să restituie reclamantei împrumutul în sumă de 102.757 Euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua restituirii.

A fost respins apelul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii pronunţate la 5 iunie 2019 de Tribunalul Specializat Cluj.

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

În argumentarea recursului, în ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică decizia recurată, susţinând, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1581 - 1583 raportate la prevederile art. 1023, 1024 C. civ. de la 1864, aplicabile contractului de împrumut din speţă, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011. Potrivit acestor dispoziţii legale, niciun împrumut nu poate fi solicitat de creditor înainte de împlinirea termenului, iar atunci când termenul nu este stabilit, creditorul poate solicita instanţei stabilirea termenului de restituire. Cerere de stabilire a unui termen de restituire nu poate fi făcută decât înăuntrul termenului de prescripţie de trei ani (împlinit, pentru ultima tranşă, pentru ca instanţa este obligată să verifice, în prealabil, că există în speţă o obligaţie civilă perfectă suscepibilă de restituire).

Or, în speţă, instanţa de apel a dispus restituirea împrumutului în baza art. 1576 C. civ., privitor la obligaţia generală de restituire, fără a mai cerceta sau argumenta nicăieri de ce obligaţia, care nu este prescrisă în opinia instanţei, ar fi şi scadentă.

În consecinţă, în opinia recurentei, hotărârea este nelegală sub aspectul refuzului de a verifica existenţa unui termen de restituire şi al necercetării împlinirii termenului de restituire.

Totodată, consideră că decizia atacată încalcă dispoziţiile 966 - 968 C. civ. de la 1864, referitoare la cauza actului juridic.

Reia argumentele din cuprinsul concluziilor scrise în apel conform cărora: "în funcţie de sumele cu care au contribuit fiecare dintre asociaţi s-au stabilit cotele de participare la societate, aceste împrumuturi fiind făcute în considerarea calităţii speciale de asociaţi, cu scopul principal de a finanţa activitatea societăţii, astfel cauza mediată a încheierii actului juridic, asumată de fiecare asociat, a fost aceea de a stabili ulterior soarta sumelor învestite în funcţie de interesul societar".

Aşa fiind, apreciază că în mod corect prima instanţă a concluzionat că în funcţie de sumele cu care au contribuit fiecare dintre asociaţi, inclusiv reclamanta, s-au stabilit cotele de participare la societate.

Recurenta susţine şi încălcarea prevederilor art. 969, 973 C. civ., privitoare la relativitatea efectelor contractului.

Sub un ultim aspect, apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare, la starea de fapt reţinută, a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în analiza condiţiilor recunoaşterii care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei extinctive.

Instanţa de apel a reţinut în considerente că automat şi indiferent de circumstanţe o înregistrare în Registrele contabile ale pârâtei a unei datorii are valoarea juridică a unei recunoaşteri de datorie, cu consecinţa întreruperii cursului prescripţiei extinctive.

Solicitarea sumei de 102.757 euro, la mai mult de 12 ani de la acordarea acesteia, nu poate fi admisă, aceasta reprezentând o creanţă prescrisă în sensul prevederilor legale indicate.

Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine, în esenţă, că, în cuprinsul considerentelor deciziei există o serie de motive contradictorii.

Rezumând, consideră că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre al cărei raţionament este în contradicţie cu starea de fapt reţinuta (care a denaturat vădit sensul a două acte esenţiale în cauză), contradictorie, aplicând în funcţie de interesul conjunctural al intimatei fie statutul de credit de asociat fie cel de credit al unui terţ, şi pronunţată cu greşita aplicare a legii.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul-reclamant C., succesor al reclamantei A. nu a formulat întâmpinare.

La 21 mai 2021, avocat D., apărătorul ales al intimatului C., succesor al reclamantei A., a învederat instanţei încetarea mandatului de reprezentare încheiat cu intimatul.

La 6 aprilie 2022, recurenta-pârâtă a declarat că renunţă la judecata recursului formulat în cauză şi achiesează în totalitate la dispoziţiile deciziei recurate, anexând în acest sens declaraţia administratorului societăţii recurente, E., autentificată prin încheierea de autentificare nr. x din 30 martie 2022.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 18 mai 2022, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, cererea formulată în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ. şi a reţinut:

Se constată că prin cererea transmisă la 6 aprilie 2022 şi înregistrată la 8 aprilie 2022, recurenta-pârâtă a declarat că renunţă la judecata recursului formulat în cauză şi că achiesează în totalitate la dispoziţiile deciziei recurate, anexând în acest sens declaraţia administratorului societăţii recurente, E., autentificată prin încheierea de autentificare nr. x din 30 martie 2022.

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum şi de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia şi libertatea de a-i pune capăt, dar şi stabili cadrul procesual.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Dispoziţiile art. 404 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că renunţarea la calea de atac se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Totodată, prevederile art. 463 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Manifestarea expresă de voinţă a părţii reglementată de art. 404 C. proc. civ. se caracterizează prin aceea că partea care a pierdut procesul, în primă instanţă sau în apel, renunţă la dreptul de a exercita calea de atac, apelul sau, după caz, recursul, împotriva hotărârii respective ori dacă a formulat deja o cale de atac, o retrage.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 404 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că achiesarea la hotărârea atacată poate avea loc şi ulterior exercitării căii de atac, după trimiterea dosarului la instanţa superioară, în cursul judecării căii de atac titularul acesteia putând oricând să se desisteze de continuarea judecăţii în calea de atac, ordinară sau extraordinară, caz în care se va face aplicarea art. 463 C. proc. civ., întrucât partea înţelege să-şi retragă calea de atac.

În cauza de faţă, manifestarea de voinţă a recurentei în sensul de renunţare la judecata cererii de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, reprezintă un act de dispoziţie al acestuia, care nu este supus cenzurii instanţei.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, urmează să ia act de achiesarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la decizia nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 463 C. proc. civ., ia act de achiesarea recurentei-pârâte S.C. B. S.R.L. la decizia nr. 64/2021 din 9 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2022.