Cassation appeal for non-payment of pandemic hotelier services null for failure to develop grounds of illegality, upholding liability of public health directorate
Legislator summary
AI generated**Anulled the cassation appeal**, thereby upholding the lower court's ruling that compelled the defendant public health directorate to pay the claimant county council approximately 29,444 RON for food and water services related to pandemic prevention; the defendant prevailed procedurally by having its appeal dismissed, but substantively lost the underlying dispute as the initial judgment stands. The case involved a contractual claim for reimbursement of hotelier services provided to public health staff, where the defendant argued it lacked passive procedural capacity and that its refusal to pay was justified by the lack of credit from the central Ministry, which acted as the principal budget officer. The Supreme Court ruled that the appeal was null and void because the appellant failed to identify specific grounds of illegality or develop critiques against the appellate court's specific legal reasoning, instead merely reiterating arguments previously rejected on appeal, violating the mandatory requirements for a cassation petition which limits the review to legal errors rather than a new examination of the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 3 din O.U.G. nr. 13/2011, art. 1350 C. civ, art. 1350 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Cassation appeal for non-payment of pandemic hotelier services null for failure to develop grounds of illegality, upholding liability of public health directorate: , recursul nu a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 28 ianuarie 2021, reclamantul Judeţul Vâlcea - Consiliul Judeţean Vâlcea în contradictoriu cu pârâţii Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea şi Ministerul Sănătăţii a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 29.444,42 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de hrană (masă) şi apă din cadrul Contractului nr. x/5890 din 15 aprilie 2020, încheiat cu Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, privind decontarea din bugetul Ministerului Sănătăţii, a cheltuielilor cu serviciile hoteliere destinate repausului între ture sau gărzi pentru personalul din sistemul public sanitar, în vederea prevenirii răspândirii COVID-19 şi a dobânzii legale calculate la suma de 29.444,42 RON, începând cu data de 14.09.2020, data efectuării procedurii concilierii directe cu pârâţii şi până la plata efectivă a debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 4247 din data de 11 mai 2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 1409 din 14 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesual pasive, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii; a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Vâlcea - Consiliul Judeţean Vâlcea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţul Vâlcea - Consiliul Judeţean Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, având ca obiect pretenţii. În consecinţă, a fost obligată pârâta Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea, să plătească reclamantului suma de 29.444,42 RON, reprezentând contravaloare servicii de hrană şi apă, potrivit Contractului nr. x/5890 din data de 15 aprilie 2020, încheiat de părţi, precum şi dobândă legală penalizatoare, calculată asupra aceleiaşi sume, conform dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 13/2011, începând cu data de 14.09.2020 şi până la data plăţii efective. S-a luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 133/R-CONT din 23 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea împotriva sentinţei civile nr. 1409 din 14 octombrie 2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei decizii, DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ VÂLCEA, a declarat recurs.
Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:
Un prim motiv de casare vizează faptul că instanţa de fond în mod nelegal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii. În acest sens, recurenta susţine că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 201/2020 definesc clar cine dispune asupra sumelor ce urmează să fie decontate, respectiv Ministerul Sănătăţii. Totodată, potrivit recurentei, instanţa de apel nu a apreciat corect raporturile dintre Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea şi nu a luat în considerare că doar Ministerul Sănătăţii este ordonator principal de credite. De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că Tribunalul Vâlcea nu era competent material şi teritorial să judece cauza şi deşi a invocat excepţia la fond, instanţa de apel a reţinut contrariul.
Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 1350 pct. 1 şi 2 C. civ.. Astfel, potrivit recurentei-pârâte, într-o interpretare corectă a textului de lege, instanţa de control judiciar poate observa că prevederile art. 1350 C. civ. pot conduce la răspundere, la repararea posibilului prejudiciu cauzat celeilalte părţi numai dacă refuzul îndeplinirii obligaţiilor ar fi "fără justificare". În opinia recurentei-pârâte, dacă neîndeplinirea obligaţiilor nu este din culpa părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţiile, aceasta nu poate fi obligată la repararea prejudiciului. Aşadar, susţine recurenta-pârâtă, refuzul la plată nu este hotărârea acesteia, ci a ordonatorului de credite, respectiv a Ministerului Sănătăţii.
Totodată, recurenta-pârâtă arată că dispoziţiile art. 1350 C. proc. civ. fac vorbire de un "prejudiciu" suferit de una dintre părţile contractului, ceea ce nu a fost dovedit de către intimatul-reclamant prin actele depuse la dosar. De asemenea, recurenta susţine că în speţă, intimatului-reclamant nu i s-a cauzat niciun prejudiciu, acesta nefiind prestator de servicii, nu a dovedit prejudiciul cauzat şi pretins, instanţa nefăcând nicio referire la prejudiciul suferit.
În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că intimatul-reclamant a avut cunoştinţă de lipsa fondurilor pentru hrană şi apă, fiind înştiinţat de către aceasta, şi deşi avea obligaţia să modifice contractul încheiat cu prestatorul de servicii hoteliere, a preferat, cu rea credinţă să nu modifice contractul. Mai arată recurenta-pârâtă că a depus toate diligenţele necesare pentru a nu se crea vreun prejudiciu, dar intimatul-reclamant a ignorat cu bună-ştiinţă prevederile contractuale.
În drept, recursul nu a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Intimatul – pârât MINISTERUL SĂNĂTĂŢII şi intimatul – reclamant JUDEŢUL VÂLCEA - CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".
Astfel, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recurenta-pârâtă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat în ansamblu criticile exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea instanţei de apel.
Susţinerile recurentei-pârâte prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.
Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.
Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-pârâtă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.
De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.
Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, în sensul că nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei-pârâte nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.
Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ VÂLCEA împotriva deciziei nr. 133/R-CONT din 23 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2022.