Restitution claim quashed and remanded after appeal court impermissibly changed legal basis.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei S.C. B. la restituirea sumei totale de 42.000 EUR, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, cu motivarea că respectiva sumă reprezintă o plată nedatorată.

Prin sentinţa civilă nr. 294/NLP/PI din 18 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2020, s-a respins excepţia prematurităţii cererii; s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B.; s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 42.000 EUR precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată cu începere din data de 24.03.2020 şi până la data restituirii integrale; totodată, s-a dispus obligarea pârâtei la plata parţială a cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.195,55 RON.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel S.C. B. .

Prin decizia civilă nr. 103/A din 22.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă a fost admis apelul declarat de pârâta S.C. B., în contradictoriu cu A.. A fost schimbată sentinţa apelată, în sensul că a fost respinsă acţiunea reclamantului A.. A fost înlăturată dispoziţia de obligare a pârâtei S.C. B. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 103/A din 22.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, A. a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Potrivit recurentului-reclamant, în mod eronat instanţa de apel a calificat raportul obligaţional faţă de C. S.R.L. ca fiind un contract de împrumut liber consimţit, iar din cauza erorii sub calitatea persoanei faţă de care s-a efectuat împrumutul, ar fi incidente dispoziţiile prevăzute de art. 1207 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3 C. civ., cu privire la anularea contractului de împrumut pentru viciul de consimţământ cauzat de eroarea asupra persoanei cocontractantului. Or, susţine recurentul, instanţa de apel nu a fost sesizată cu regimul juridic al anulabilităţii unui contract de împrumut pe temeiul invocat de către Curtea de apel. Mai mult, arată recurentul, instanţa de apel a depăşit calificarea dată de către acesta raportului juridic litigios, încălcându-se astfel principiul disponibilităţii părţilor, în condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a invocat prevederile art. 1207 C. civ.

Totodată, recurentul-reclamant susţine că decizia recurată este nelegală, cuprinzând numai motive străine de natura cauzei, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Astfel, recurentul-reclamant arată că prin cererea de chemare în judecată a relevat starea de fapt potrivit căreia în temeiul acordului asociaţilor din C. S.R.L. (A. şi D.) s-a convenit asumarea obligaţiei de creditare a Societăţii pentru a asigura acesteia sprijinul financiar cu suma de 42.000 euro. De asemnea, recurentul arată că natura juridică a creditării societăţii are în obiect un raport juridic societar între asociaţi şi societatea însăşi, iar în temeiul acestui raport s-a obligat să pună la dispoziţia societăţii C. S.R.L. suma totală de 42.000 euro. Or, susţine recurentul, instanţa de apel în mod greşit a stabilit o altă natură a raportului de creditare a societăţii C. S.R.L., în sensul că ar fi intervenit un contract de împrumut între acesta şi intimata-pârâtă B., care ar fi supus sancţiunii nulităţii relative pentru viciul de consimţământ referitor la eroarea relativă asupra persoanei cocontractantului.

Totodată, potrivit recurentului-reclamant, calificarea instanţei de apel este eronată întrucât între acesta şi intimata-pârâtă nu a fost încheiat un contract de împrumut, nefiind îndeplinite niciuna dintre condiţiile de fond ale contractului de împrumut astfel cum sunt prevăzute de art. 1179 alin. (1) pct. 1 şi 4 C. civ.. Aşadar, în opinia recurentului-reclamant, calificarea dată de instanţa de apel existenţei unui asemenea contract este străină de natura pricinii. De asemenea, susţine recurentul, nu sunt incidente distincţiile făcute de instanţa de apel între natura juridică a acţiunii în restituirea plăţii nedatorate, pe care în mod greşit o consideră redusă la preexistenţa unei obligaţii de plată ce i-ar reveni acestuia în calitate de debitor şi impunerea arbitrară a instituţiei nulităţii contractului de împrumut care ar fi intervenit în mod eronat între acesta şi intimata-pârâtă.

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, arată recurentul, temeiul de drept indicat de către acesta prin cererea de chemare în judecată este reprezentat de prevederile art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată, acesta efectuând două plaţi în cuantum total de 42.000 euro din eroare în contul intimatei-pârâte B.. Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea civilă pentru plata nedatorată şi în consecinţă sunt incidente dispoziţiile legale privind obligaţia de restituire a prestaţiilor, potrivit recurentului.

În opinia recurentului-reclamant, instanţa de apel a confundat actul de încheiere a unui contract caracterizat prin manifestarea de voinţă a asociaţilor având scopul creditării societăţii, considerând în mod greşit că faptul plăţii constituie contract de împrumut şi că astfel s-a produs eroarea asupra persoanei împrumutate. În continuare, autorul recursului susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1344 C. civ., reţinând în mod greşit că ar avea dreptul la restituirea plăţii nedatorate numai cel care în calitate de solvens face o plată lipsită de temei şi în afara unei obligaţii corelative unei alte persoane faţă de care se află, după caz, într-un raport civil contractual sau de răspundere civilă delictuală. În acest mod, susţine recurentul, instanţa de apel îi ataşează o intenţie inexistentă, respectiv aceea de a încheia un contract de împrumut, deşi ceea ce s-a invocat, susţinut şi probat în prezenta cauză, se referă la un fapt al plăţii îndreptat din eroare către o terţă persoană. Prin urmare, autorul căii de atac apreciază excesivă reţinerea în drept a instanţei de apel potrivit căreia este obligat să recurgă la nulitatea unui contract de împrumut încheiat cu intimata-pârâta din eroare, în condiţiile în care nu există un contract de împrumut încheiat cu aceasta.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recurentul-reclamant susţine, în esenţă, că instanţa de apel a schimbat temeiul juridic al acţiunii, în condiţiile în care acesta a invocat prin cererea de chemare în judecată prevederile art. 1341 C. civ. privind plata nedatorată, nesolicitând anularea unui contract de împrumut şi neinvocând prevederile art. 1207 C. civ., temei reţinut de către instanţa de apel în considerente.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa supremă reţine că temeiul juridic sau cauza reprezintă unul dintre cele trei elemente ale acţiunii civile, alături de părţi şi obiect. Temeiul juridic poate fi definit ca fiind fundamentul dreptului dedus judecăţii, respectiv situaţia de fapt calificată juridic. Acest element al acţiunii civile este guvernat de principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ., fiind configurat de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel, deşi a reţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de restituire a plăţii nedatorate, din considerentele deciziei recurate nu rezultă că au fost analizate apărările recurentului-reclamant formulate prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de apel în funcţie de acest temei legal, precum şi la probele administrate în cadrul litigiului, respectiv extrasele de cont depuse, interogatoriul recurentului şi martorul audiat.

Instanţa de prim control judiciar, admiţând apelul intimatei-pârâte, a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile de restituire a plăţii nedatorate, întrucât viramentele bancare în valoare de 42.000 euro nu au semnificaţia unor plăţi efectuate de către recurentul-reclamant în considerarea unei datorii preexistente pe care acesta ar fi avut-o faţă de intimata-pârâtă, ci ele reflectă intenţia reclamantului de a constitui un raport juridic de împrumut. Concret, instanţa de apel a reţinut că reclamantul nu a plătit crezând că stinge o datorie, de vreme ce nu avea o obligaţie faţă de intimata-pârâtă, ci prin remiterea acestor sume de bani între părţi s-a constituit un contract real de împrumut, prevăzut de art. 2158 C. civ., afectat de o eroare asupra persoanei cocontractantului. Astfel, s-a constatat că, această pretinsă eroare, vizează unul dintre elementele de validitate ale contractului, respectiv consimţământul, iar restituirea plăţii efectuate din eroare în favoarea intimatei-pârâte nu poate fi obţinută de recurentul-reclamant decât ca efect al anulării acestui contract de împrumut, potrivit art. 1207 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3 C. civ.

Înalta Curte nu neagă principiul rolului activ al judecătorului, respectiv dreptul acestuia de a stabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. Cu toate acestea, se constată întemeiate susţinerile formulate prin cererea de recurs, potrivit cărora instanţa de apel nu a fost sesizată cu regimul juridic al anulabilităţii unui contract de împrumut în condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a invocat prevederile art. 1207 C. civ., Curtea de apel depăşind calificarea dată de către reclamant raportului juridic litigios, cu încălcarea principiului disponibilităţii.

Sub acest aspect, instanţa supremă reţine că temeiul juridic al acţiunii se stabileşte în baza motivelor de fapt şi de drept invocate de reclamant în faţa primei instanţe, iar judecătorul nu poate schimba cauza acţiunii.

A accepta soluţia contrară ar echivala cu recunoaşterea dreptului de a schimba în apel temeiul juridic al acţiunii. Or, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ., "în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit temeiul juridic al acţiunii cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 9 şi art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind astfel incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 103/A din 22 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs, subsumate pct. 6 şi 8 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în limitele efectului devolutiv al apelului, va lămuri temeiul juridic al acţiunii prin raportare la apărările recurentului-reclamant şi la motivele de fapt şi de drept invocate de acesta în faţa primei instanţe şi va pronunţa o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară şi precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 103/A din 22 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2022.