Cassation admissibility: exclusion of substantive error and omission from operative part from Article 488 grounds of illegality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the claimants, ruling that the lower court's decision suspending the proceedings remains in force. The dispute concerned a procedural challenge to an appellate decision that suspended a civil case, where the appellants argued that their request for restoration to the prior situation was omitted from the tribunal's operative part of the judgment and sought trial in absentia. The Court held the appeal null under Article 486(1)(d) and Article 487(1) of the Code of Civil Procedure because the grounds did not constitute permissible illegality under the exclusive list in Article 488, noting that arguments regarding the omission of specific claims in the judgment's operative part constitute mere dissatisfaction or substantive error, which are outside the scope of cassation review as the appeal failed to frame the issues within the statutory grounds for reversal.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Cassation admissibility: exclusion of substantive error and omission from operative part from Article 488 grounds of illegality: Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 3 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a dispus suspendarea judecării recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 780/A/2021 din 9 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj.
Împotriva acestei încheieri, A. şi B. au formulat recurs.
Recurenţii arată că prin cererea de chemare în judecată au solicitat repunerea în situaţia anterioară, solicitare care se regăseşte în motivarea hotărârii, însă nu se regăseşte în dispozitivul sentinţei nr. 780/A/2021 din 9 iunie 2021, pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj. Totodată, solicită judecarea cauzei în lipsă şi repunerea pe rol a cauzei.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Intimatul – pârât C. a formulat întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu recursul formulat.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".
Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că susţinerile recurenţilor cu privire la solicitările acestora din cadrul cererii de chemare în judecată, reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs.
Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse succint de către recurenţi nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva încheierii din 3 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva încheierii din 3 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2022.