Cassation of appellate decision for lack of reasoning in debt collection arising from assignment of claims

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, reclamanta S.C. A. S.R.L. - societate în faliment - reprezentată legal de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 130.000 euro şi 7.000 lire sterline sau contravaloarea acestor sume în RON, calculată la cursul de schimb din ziua plăţii, reprezentând creanţe certe, lichide şi exigibile; dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit prevederilor legale, de la data naşterii obligaţiei de plată, până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 408 din 25 februarie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Alba – secţia I Civilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă; a fost obligată pârâta la plata sumei de 130.000 euro şi 7.000 lire sterline sau contravaloarea în RON a acestor sume, calculată la cursul de schimb valutar din ziua plăţii, reprezentând preţul cesiunii de creanţă care a făcut obiectul contractului de cesiune de creanţă încheiat între părţi sub nr. x/4.11.2013 şi respectiv nr. 5/4.11.2013 cu încheiere de dată certă nr. 17/2013 la Cabinet de Avocat D., din data de 4.11.2013; a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate potrivit prevederilor legale, de la data naşterii obligaţiei legale de plată şi până la plata efectivă, dobândă aferentă sumelor de mai sus; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 408 din 25 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Alba – secţia I Civilă a formulat apel C. S.R.L.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 decembrie 2016 instanţa de apel a dispus suspendarea prezentului dosar în baza art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului x/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia motivat de împrejurarea că soluţionarea cauzei depinde de soluţionarea dosarului nr. x/2014 Prin decizia nr. 545 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2014 a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar E. împotriva deciziei nr. 483/2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost repusă pe rol la 09 iunie 2020.

Prin decizia nr. 101 din 9 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta C. S.R.L., reprezentată de administratorul judiciar F.., împotriva sentinţei nr. 408 din 25 februarie 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Alba – secţia I Civilă, care a fost schimbată în tot, în sensul că a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată de lichidatorul judiciar C.I.I. B..

Împotriva deciziei nr. 101 din 9 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă, S.C. A. S.R.L. PRIN C.I.I. B. a declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, la pronunţarea deciziei recurate, instanţa de apel nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi. Astfel, susţine recurenta-reclamantă, instanţa a motivat hotărârea, prin redarea in extenso a considerentelor altei hotărâri, în speţă decizia nr. 545/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/2014 şi lapidar considerentele pentru care a admis apelul intimatei-pârâtei.

Recurenta-reclamantă invocă şi faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, aplicând greşit normele de drept cuprinse în art. 208, art. 435, art. 478 C. proc. civ. şi art. 1.574 alin. (2), art. 1.566, art. 1.571-1.575, art. 1.578, art. 1.270 şi art. 1.350 din noul C. civ.

Cu referire la aplicarea greşită a normelor cuprinse în art. 208 şi art. 478 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că în faţa instanţei de apel a invocat excepţia decăderii apelantei-pârâte din dreptul de a mai invoca excepţii sau de a mai propune probe întrucât, deşi citată în faţa primei instanţe, apelanta-pârâtă nu a formulat întâmpinare în termenul legal, nu a invocat excepţii şi nu a solicitat probe în combaterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă arată că, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ., nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Potrivit recurentei-reclamante, dacă s-ar permite invocarea excepţiilor şi a probelor direct în faza apelului, fără ca prima instanţă să se fi putut pronunţa asupra acestora, s-ar goli de conţinut norma imperativă prevăzută la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că, în faţa instanţei de apel, la termenul din 09.02.2021, reprezentantul intimatei-pârâte a renunţat în mod expres la susţinerea excepţiei nulităţii absolute a contractului de cesiune nr. x/04.11.2013, nr. dată certă 17/04.11.2013, renunţare asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat.

O altă critică vizează faptul că instanţa de apel în mod nelegal apreciat că pârâta nu este decăzută din dreptul a invoca nulitatea absolută a contractului de cesiune şi excepţia de neexecutare a contractului, întrucât facturile indicate de instanţă şi contractul aferent acestora nu o vizează şi nu au fost indicate în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte încălcarea normelor cuprinse în art. 1.270 şi art. 1.350 C. civ., recurenta-reclamantă arată că instanţa de apel a interpretat eronat actul juridic încheiat între cele două societăţi, ce a stat la baza acţiunii sale. În susţinerea acestei critici, recurenta-reclamantă expune situaţia de fapt şi modul de derulare a raporturilor contractuale.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă arată, totodată, că instanţa de apel a admis excepţia neexecutării contractului, cu încălcarea normelor cuprinse în art. 1.574 alin. (2), art. 1.566, art. 1.571, art. 1.575 şi art. 1.578 din noul C. civ.

Cu referire la încălcarea normei cuprinse în art. 435 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că decizia nr. 545 din 05 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014, hotărârile instanţelor inferioare, precum şi rapoartele de expertiză întocmite în acest dosar, nu îi sunt opozabile, întrucât nu a fost parte în respectivul dosar, nu şi-a putut formula apărări şi nu au fost pronunţate în condiţii de contradictorialitate cu recurenta-reclamantă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2022 cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că obligaţia de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părţi în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanţei observaţiile, argumentele şi mijloacele sale de probă, corelativ cu obligaţia instanţei ca aceste observaţii şi argumente să fie examinate în mod efectiv.

În jurisprudenţa sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătoreşti între altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunţate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menţionate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziţii legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiţiei, cât şi pentru a da posibilitatea instanţelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv şi eficient al modului de desfăşurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă a arătat că la pronunţarea deciziei recurate, instanţa de apel nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, motivând hotărârea, prin redarea in extenso a considerentelor altei hotărâri, în speţă decizia nr. 545/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanţa de apel a analizat apărările recurentei-reclamante raportat la temeiurile legale invocate de aceasta, precum şi probele administrate în cadrul litigiului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Instanţa supremă reţine că instanţa de apel, în motivarea deciziei recurate, a redat la filele x considerentele deciziei nr. 545 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi se impunea completarea considerentelor cu propriile argumente care să reflecte mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluţia din dispozitiv.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă în raţionamentul indicat clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte reţine întemeiată critica recurentei prin care susţine că instanţa de apel a redat succint considerentele pentru care a admis apelul intimatei-pârâte. Astfel, se observă că instanţa de apel s-a rezumat la a arăta că raportat la soluţia definitivă dată prin decizia nr. 545/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, creanţa pretins cedată ce a stat la baza cererii de chemare în judecată, nu există, fără a expune propriile argumente în susţinerea soluţiei pronunţate, din considerente lipsind examinarea susţinerilor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare critică relevantă şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Totodată, se constată că instanţa de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza argumentelor recurentei-reclamante cu privire la criticile prin care susţine încălcarea dispoziţiilor art. 435 C. proc. civ., arătând că decizia nr. 545 din 05 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2014, precum şi rapoartele de expertiză întocmite în acest dosar, nu îi sunt opozabile, întrucât nu a fost parte în respectivul dosar.

O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze la susţinerile şi apărările părţilor, la probatoriul administrat, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În acest context apare cu evidenţă faptul că decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a dreptului recurentului-reclamant la un proces echitabil.

Mai mult decât atât, instanţa are obligaţia de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Or, prin nemotivarea hotărârii, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, revenind instanţei de apel, în rejudecare, rolul reexaminării depline a cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN C.I.I. B. împotriva deciziei nr. 101/2021 din 9 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Faţă de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa supremă nu va mai analiza criticile exprimate prin cererea de recurs subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din acelaşi cod.

În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale şi în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la apărările recurentei şi va pronunţa o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară şi precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. PRIN C.I.I. B. împotriva deciziei nr. 101/2021 din 9 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia a II-a Civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2022.