Contractual late-payment penalties and strict compliance with cassation judgment limits on re-judgment evidence

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 27 august 2013, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Amenajarea Domeniului Public şi Privat 4 S.A. la plata sumei de 1.250.527,99 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, calculate în temeiul contractului nr. x din 17 iulie 2009, astfel cum rezultă din cuprinsul facturii nr. x din 7 iunie 2012.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 95 pct. 1, art. 94 pct. 1 lit. j) şi art. 111 C. proc. civ., art. 1516, art. 1517 şi art. 1528 C. civ. şi art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta Amenajarea Domeniului Public şi Privat 4 S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile şi, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 10 februarie 2014, Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Prin cererea depusă la 16 aprilie 2014, B. a solicitat să se ia act de subrogarea sa în drepturile reclamantei S.C. A. S.R.L, în temeiul art. 1566 – 1586 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 16 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a dispus înregistrarea în sistemul Ecris în calitate de reclamant a dlui. B..

Prin sentinţa civilă nr. 5169 din 27 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta Amenajarea Domeniului Public şi Privat 4 S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B..

Prin încheierea din 22 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a suspendat judecata apelului până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, dosarul având ca obiect anularea contractului de cesiune de creanţă din 26 februarie 2014.

Prin încheierea din 15 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de apelantul B..

Prin cererea depusă la 6 iulie 2016, C.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L., a precizat că îşi însuşeşte apelul declarat de apelantul B..

Prin încheierea din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a constatat că a intervenit transmiterea calităţii procesuale active a apelantului B. către S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de cesiune de creanţă din 26 februarie 2014, prin sentinţa civilă nr. 2382 din 29 februarie 2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2014.

La 13 octombrie 2016, B. a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii şi introducerea sa în cauză, iar pe fond, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În şedinţa din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de B..

Prin decizia civilă nr. 1895A din 16 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.., împotriva sentinţei civile nr. 5169 din 27 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă; a respins cererea de intervenţie accesorie în interesul apelantei-reclamante.

Împotriva deciziei civile nr. 1895A din 16 noiembrie 2016, S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 3647 din 25 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Amenajarea Domeniului Public şi Privat 4 S.A. A admis recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. împotriva deciziei civile nr. 1895A din 16 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă sub nr. x/2013*.

Prin decizia nr. 1806 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C.. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.A. (fostă Amenajarea Domeniului Public şi Privat 4 S.A.). A schimbat sentinţa în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 286.451,29 RON cu titlu de penalităţi aferente facturilor emise în perioada 18 octombrie 2011 – 5 martie 2012 şi a obligat pârâta la plata sumei de 8.469,51 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente etapei procesuale a fondului. A admis cererea de intervenţie accesorie în favoarea apelantei-reclamante formulată de B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. D. S.A., solicitând instanţei să admită calea de atac formulată, să caseze hotărârea atacată şi să trimită cauza spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs sunt în esenţă următoarele:

Prin memoriul de recurs se afirmă că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor cererea de intervenţie accesorie şi nici nu a motivat admiterea acesteia. Astfel, recurenta susţine că în ceea ce priveşte cererea de intervenţie nu se regăseşte niciun considerent în decizia atacată prin care să fie motivată admiterea cererii de intervenţie, deşi instanţa de apel era obligată să analizeze pe fond inclusiv calitatea procesuală a intervenientului.

Sub un alt aspect, recurenta susţine că, deşi prin decizia de casare din primul ciclu procesual, instanţa de recurs a dispus să fie analizate în fond pretenţiile reclamantei, curtea de apel nu a dispus refacerea raportului de expertiză anulat şi a stabilit valoarea penalităţilor pe baza unor calcule eronate, nerespectând prevederile art. 501 C. proc. civ.. În acest sens, recurenta consideră că instanţa de apel era obligată să dispună refacerea raportului de expertiză şi completarea acestuia conform convenţiei părţilor prin prisma motivelor de apel şi în limitele statuate prin decizia de casare cu privire la diferenţa de penalităţi. Mai arată recurenta că deşi s-a solicitat refacerea raportului de expertiză, instanţa de apel nu a dispus refacerea acestuia.

Un alt motiv de recurs susţinut de recurenta-pârâtă vizează faptul că aceasta nu datorează penalităţile aferente facturilor emise în intervalul 23 octombrie 2009 – 5 martie 2012, calculate pentru perioada 13 decembrie 2011 şi până la data achitării fiecărei facturi deoarece sunt incluse în suma de 884.479,12 RON, sumă care a fost deja achitată. Recurenta susţine că aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat.

Totodată, autoarea căii de atac arată că nu au fost corect aplicate normele de drept material întrucât curtea de apel nu a analizat temeiul de drept raportat la clauzele contractului de furnizare în baza căruia au fost emise facturile în discuţie, nu a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi nici intenţia de îmbogăţire fără justă cauză a intervenientului.

Recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs şi a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Prin încheierea din 21 septembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi a fost fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2022 cu citarea părţilor.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă a invocat în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată fără să pună în discuţia părţilor cererea de intervenţie accesorie.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa supremă constată că susţinerile recurentei-pârâte referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., sunt nefondate. Potrivit acestui text de lege, instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate. Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.

Înalta Curte constată că din încheierea de şedinţă de la data de 18 noiembrie 2020 la care au avut loc dezbaterile şi care face parte integrantă din decizia recurată nr. 1806 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rezultă fără echivoc că părţile şi-au exprimat poziţia procesuală cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B., li s-a dat posibilitatea să combată argumentele invocate de cealaltă parte şi s-au respectat drepturile şi garanţiile procesuale ale părţilor.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că instanţa de apel a pronunţat sentinţa recurată cu respectarea normelor procedurale aplicabile în materie, ţinând seama de caracterul devolutiv ce este specific căii de atac a apelului şi în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., judecata realizată de instanţa de apel a avut ca repere de analiză dispoziţiile legale incidente cauzei, aşa încât nu se poate reţine un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă, cu privire la încălcarea principiului contradictorialităţii.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentă-pârâtă invocă şi încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., privind limitele rejudecării după casare, în sensul că instanţa de apel nu s-a conformat deciziei de casare.

Referitor la această critică, Înalta Curte reţine că potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.: "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul."

Recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă că, deşi prin decizia de casare instanţa de recurs a dispus să fie analizate în fond pretenţiile reclamantei, curtea de apel nu a dispus refacerea raportului de expertiză şi a stabilit valoarea penalităţilor pe baza unor calcule eronate, nerespectând prevederile art. 501 C. proc. civ.. Totodată, potrivit recurentei, instanţa de apel era obligată să dispună refacerea raportului de expertiză şi completarea acestuia conform convenţiei părţilor prin prisma motivelor de apel şi în limitele statuate prin decizia de casare cu privire la diferenţa de penalităţi.

Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs nu poate fi reţinut. Prin decizia de casare nr. 3647 din 25 septembrie 2018, Înalta Curte, examinând criticile formulate de către recurentă a constatat că sunt întemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., statuând: "având în vedere că penalităţile care exced sumei de 884.479,12 RON nu au fost analizate pe fond în dosarul de insolvenţă nr. x/2011, cererea de majorare a penalităţilor fiind respinsă ca tardivă, rezultă ca nu a existat o statuare a judecătorului-sindic cu privire la fondul acestor pretenţii, care să fi intrat în autoritatea de lucru judecat…dat fiind că reclamanta a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 1.250.527,99 RON, rezultă că pentru diferenţa de penalităţi care excede sumei de 884.479,12 RON nu este incident efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

Ca atare, instanţa de apel, cu ocazia rejudecării, era obligată să ţină seama de dezlegările date de instanţa de recurs şi să analizeze motivele de apel cu privire la penalităţile care exced sumei de 884.479,12 RON.

Or, examinând decizia recurată, instanţa supremă constată că s-au respectat întocmai îndrumările instanţei de recurs. Astfel, instanţa de apel a răspuns aspectelor tranşate de instanţa de casare şi a constatat în mod corect că este întemeiată în parte cererea de chemare în judecată, referitor la pretenţiile ce exced sumei de 884.479,12 RON, cu titlu de penalităţi.

În acest context, în considerentele deciziei atacate, instanţa de prim control judiciar a analizat probele administrate în primă instanţă şi apel, în rejudecare fiind solicitată şi administrată doar proba cu înscrisuri, contrar susţinerilor recurentei-pârâte potrivit cu care s-a solicitat proba cu o nouă expertiză, a stabilit situaţia de fapt şi a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speţa dedusă judecăţii, stabilind că cererea de chemare în judecată este întemeiată, iar pârâta trebuie să plătească penalităţi în cuantum de 286.451,29 RON aferente facturilor emise în perioada 31.08.2011-05.03.2012.

Procedând astfel, instanţa de apel a respectat pe deplin dispoziţiile date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, pronunţând o hotărâre cu respectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ., analizând raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, stabilind în mod corect şi complet situaţia de fapt şi răspunzând clar argumentelor părţilor.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat în esenţă faptul că instanţa de apel nu a motivat admiterea cererii de intervenţie accesorie. Potrivit recurentei, în decizia recurată nu se regăseşte niciun considerent prin care să fie motivată admiterea cererii de intervenţie şi nici analiza pe fond cu privire la calitatea procesuală a intervenientului.

Motivul de casare invocat de către recurenta-pârâtă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi reţinut.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor legale incidente cu privire la cererea de intervenţie accesorie astfel cum sunt reglementate de art. 63 şi 67 C. proc. civ. şi a expus considerentele în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la fila x din hotărârea recurată.

Referitor la critica prin care se arată că nu s-a analizat pe fond calitatea procesuală a intervenientului, Înalta Curte reţine că în şedinţa publică din 16 noiembrie 2016 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de B., ocazie cu care Curtea de apel a analizat condiţiile privind admisibilitatea în principiu a cererii şi a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul intimatei-reclamante.

Având în vedere că cererea de intervenţie accesorie este o cerere incidentală grefată pe cererea principală, fiind astfel o simplă apărare, iar după admiterea în principiu a acesteia, potrivit art. 64 C. proc. civ., instanţa de judecată o admite sau o respinge în funcţie de soluţia dată asupra cererii principale, Înalta Curte reţine că întinderea obligaţiei de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura şi circumstanţele specifice fiecărei cauze.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens evocând şi aplicând în cauza dedusă judecăţii textele de lege şi actele normative care au stat la baza adoptării soluţiei sale.

Cu privire la argumentele expuse în susţinerea motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu dezvoltă veritabile critici de nelegalitate care să poată fi subsumate acestor motive de casare, susţinerile acesteia reprezintă critici de netemeinicie, recurenta-pârâtă făcând trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisuri şi proba cu expertiză şi totodată aducând în discuţie clauzele contractului de furnizare şi aspecte legate de emiterea facturilor. Instanţa supremă reţine că prin expunerea acestor critici, recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de apel mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1806 din 16 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1806 din 16 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 noiembrie 2022.