Inadmissible revision for review of res judicata interpretation regarding perpetual salary indexation obligation.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În primul litigiu, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.05.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentate de diferenţa dintre salariul efectiv achitat şi salariul cuvenit conform sentinţei civile nr. 3161/31.03.2015 începând cu data de 08.12.2015 şi până la data de 30.04.2018 inclusiv, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata a dobânzii legale începând de la data scadenţei la data plăţii efective, cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 7374/15.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 3161/31.03.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2014; s-a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale achitate şi drepturile salariale majorate cu indicii preţurilor de consum aferenţi anilor 2008-2011 şi primului trimestru al anului 2012, acordate prin sentinţa civilă nr. 3161/31.03.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2014, începând cu data de 08.12.2015 şi până la data de 30.04.2018 inclusiv, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a daunelor interese reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a diferenţelor rezultate, calculată de la data scadenţei fiecărui salariu din perioada de mai sus şi până la data plăţii efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Societatea Română de Televiziune, în termen legal, în temeiul dispoziţiile art. 466 C. proc. civ., art. 275 Codul muncii şi art. 214 din Legea nr. 62/2011.

Prin decizia civilă nr. 2423 din 2 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul formulat de apelanta pârâtă Societatea Română de Televiziune împotriva sentinţei civile nr. 7374/15.10.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul reclamant A., ca nefondat.

În cel de-a doilea litigiu, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.03.2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentate de diferenţa dintre salariul efectiv achitat şi salariul majorat cu indicii creştere a preţurilor de consum aferenţi anilor 2008-2011 şi primul trimestru al anului 2012, conform sentinţei civile nr. 3161/31.03.2015 începând cu data de 01.05.2018 şi până la data de 31.01.2021 inclusiv, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi la plata a dobânzii legale de la data scadenţei la data plăţii efective, cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3721 din data de 21 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale achitate şi drepturile salariale majorate cu indicii preţurilor de consum aferenţi anilor 2008-2011 şi primului trimestru al anului 2012, acordate prin sentinţa civila nr. 3161/31.03.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2014 începând cu data de 01.05.2018 şi până la data de 31.01.2021 inclusiv, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a daunelor interese reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a diferenţelor rezultate, calculată de la data scadenţei fiecărui salariu din perioada de mai sus şi până la data plăţii efective şi a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Societatea Română de Televiziune.

Prin decizia civilă nr. 2540/2022 din 15 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Societatea Română de Televiziune împotriva sentinţei civile nr. 3721 din data de 21 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată.

La 13 mai 2022 (plic fila x), A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul ar. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, cu consecinţa anulării deciziei civile nr. 2540/15.04.2022 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă; cu cheltuieli de judecată.

După prezentarea situaţiei de fapt (respectiv soluţiile şi o parte din considerentele pronunţate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2018 şi nr. z/2021) şi cu menţiunea că, încă nu i s-a comunicat decizia atacată, în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire, a arătat revizuentul, deşi sub imperiul vechiul C. proc. civ. s-a reţinut în mod constant că între cele două cauze trebuie să existe o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, îndeplinirea acestei condiţii nu mai este necesară sub imperiul noului C. proc. civ., în special ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Astfel, sub un prim aspect, s-a susţinut că noţiunea de autoritate de lucru judecat, la care fac referire dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu poate fi înţeleasă decât prin raportare la dispoziţiile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., dispoziţii care consacră atât efectul pozitiv, cât şi efectul negativ al autorităţii de lucru judecat. Or, în condiţiile în care autoritatea de lucru judecat include şi efectul pozitiv, revizuirea întemeiată pe textul indicat poate avea ca obiect şi contrarietatea de considerente, fără a fi necesară astfel îndeplinirea condiţiei triplei identităţi.

Sub un al doilea aspect, s-a arătat că posibilitatea de a formula o cerere de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând contraritatea unor hotărâri judecătoreşti prin prisma considerentelor acestora, rezultă şi din modificarea dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., dispoziţii care reglementează soluţia pe care instanţa de judecată o va pronunţa în măsura în care constată încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru de lucru judecat.

Pe cale de consecinţă, prezenta cerere de revizuire este admisibilă, toate condiţiile cerute de lege fiind îndeplinite, inclusiv existenţa unei contradicţii între decizia a cărei revizuire se solicită şi hotărârea potrivnică, în condiţiile în care singurul motiv pentru care, prin decizia civilă nr. 2540/15.04.2022, Curtea de Apel Bucureşti putea să admită apelul SRTv şi să respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, se referă la faptul că revizuentul nu ar fi justificat un temei pentru a pretinde menţinerea salariului de bază majorat conform sentinţei civile nr. 3161/31.03.2015 şi pentru perioada 01.05.2018 - 31.01.2021, invocându-se faptul că prevederile art. 102 alin. (1) lit. d) din CCM încheiat la nivel de SRTv pe anii 2010-2012 nu puteau produce efecte după data de 07.04.2012, atunci când şi-a încetat valabilitatea.

Or, întinderea în timp a obligaţiei SRTv de a menţine salariul de bază al revizuentului la nivelul majorat conform sentinţei civile nr. 3161/31.03.2015 a fost deja tranşată în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2018

Astfel, instanţele de judecată au reţinut cu putere de lucru judecat: "întrucât indexarea implică menţinerea valorii reale a salariului (corelarea salariilor cu nivelul preţurilor), tribunalul reţine că aceasta se perpetuează fără limită în timp. Aceasta implică o creştere a valorii nominale a salariului. Nu se poate accepta ideea că valoarea nominală a unui salariu, crescută în baza unui anumit temei de drept cu scopul determinat de a se menţine cantitatea de bunuri materiale şi servicii pe care o poate cumpăra un salariat prin raportare la modificarea preţurilor şi tarifelor, trebuie scăzută la valoarea iniţială la data încetării valabilităţii acelui temei", precum şi faptul că: "Faţă de aceste aspecte, nu este fondată susţinerea apelantei-pârâte în sensul că pentru perioada dedusă judecăţii nu există un temei pentru plata sumelor solicitate de reclamant, în condiţiile în care temeiul este chiar obligaţia de a-i majora salariul, dar şi de a-l menţine în acel cuantum stabilit prin titlul executoriu şi care a intrat în conţinutul contractului individual de muncă dintre părţi."

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte revizuirea, cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunţate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanţa s-a pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanţa de revizuire.

Raţiunea acestei condiţii este aceea ca instanţa de revizuire învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Autoritatea de lucru judecat, respectiv efectele lucrului judecat sunt reglementate în art. 430 C. proc. civ., respectiv art. 431 C. proc. civ., raţiunea acestei reglementări o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv.

În aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile expres cerute de lege.

Astfel, în situaţia de faţă, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea la apelul SRTv, depusă în dosarul nr. x/2021, în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, intimatul A. (revizuentul de astăzi) a invocat puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 7374/15.10.2018 şi ale deciziei civile nr. 2423/02.05.2019, redând o parte ale acestora, care privesc, în sinteză, următoarele: "Întrucât indexarea implică menţinerea valorii reale a salariului (corelarea salariilor cu nivelul preţurilor), tribunalul reţine că aceasta se perpetuează fără limită în timp. Aceasta implică o creştere a valorii nominale a salariului. Nu se poate accepta ideea că valoarea nominală a unui salariu, crescută în baza unui anumit temei de drept cu scopul determinat de a se menţine cantitatea de bunuri materiale şi servicii pe care o poate cumpăra un salariat prin raportare la modificarea preţurilor şi tarifelor, trebuie scăzută la valoarea iniţială la data încetării valabilităţii acelui temei (…)", precum şi faptul că: "(…) Faţă de aceste aspecte, nu este fondată susţinerea apelantei-pârâte în sensul că pentru perioada dedusă judecăţii nu există un temei pentru plata sumelor solicitate de reclamant, în condiţiile în care temeiul este chiar obligaţia de a-i majora salariul, dar şi de a-l menţine în acel cuantum stabilit prin titlul executoriu şi care a intrat în conţinutul contractului individual de muncă dintre părţi (…)."

De asemenea, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 2540/2022 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a cărei revizuire se solicită, instanţa de judecată a reţinut că "pentru perioada 08.12.2015-30.04.2018, prin sentinţa civilă nr. 7374/01.10.2018, instanţa a continuat raţionamentul juridic al instanţei exprimat anterior prin sentinţa civilă nr. 3161/31.03.2015, fără însă ca acest raţionament juridic să fie obligatoriu în prezenta cauză care priveşte o altă perioadă, respectiv 01.05.2018-31.01.2021. Obiectul celor două cereri de chemare în judecată este diferit, deoarece privesc perioade diferite. Aşadar, în prezenta cerere nu se impune soluţia pronunţată anterior în dosarul nr. x/2018 sau în dosarul nr. x/2014".

Instanţa de apel a reţinut, totodată, "că majorarea salariului de bază al intimatului-reclamant începând cu data de 07.04.2012, cu indicii preturilor de consum comunicaţi de INS aferenţi anilor 2008-2011 si primul trimestru al anului 2012, conform art. 102 alin. (1) lit. d) din C. civ..M. încheiat la nivel de SRTV pe anii 2010-2012 nu mai este obligatorie, deoarece începând cu data de 01.05.2018 nu mai este aplicabil C. civ..M. încheiat la nivel de SRTV pe anii 2010-2012, ci noul CCM 2018-2019, care în art. 106 lit. b) prevede faptul că se poate compensa salariul de bază al fiecărui angajat cu indicele de creştere a preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, în funcţie de posibilităţile financiare ale angajatorului. Prin urmare, spre deosebire de dispoziţiile CCM 2010-2012, majorarea salariului de bază cu indicii preţurilor de consum nu mai este obligatorie, ci facultativă, în funcţie de posibilităţile financiare ale angajatorului".

În speţă, în conţinutul cererii de revizuire, autorul prezentului demers judiciar susţine că întinderea în timp a obligaţiei SRTv de a menţine salariul de bază al revizuentului la nivelul majorat, conform sentinţei civile nr. 3161/31.03.2015, a fost deja tranşată în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2018, instanţele de judecată reţinând cu putere de lucru judecat în sensul celor expuse de revizuent.

Înalta Curte constată că, în litigiul finalizat cu decizia a cărei revizuire se solicită, a fost analizată existenţa hotărârii pretins potrivnice şi efectele acesteia, reţinându-se că obiectul celor două cereri de chemare în judecată este diferit, deoarece privesc perioade diferite şi că, în prezenta cerere nu se impune soluţia pronunţată anterior în dosarul nr. x/2018 sau în dosarul nr. x/2014.

În acest context, cum în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate şi raportat la dispoziţiile legale menţionate, instanţa de revizuire nu poate să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către instanţa în faţa căreia s-a invocat acest aspect, aşa cum tinde să solicite revizuentul.

Nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Prin cererea de revizuire de faţă nu se urmăreşte retractarea unei decizii pronunţate cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ci rediscutarea modului în care curtea de apel a rezolvat apărarea întemeiată pe dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., operaţiune evident nepermisă.

Aşa fiind, din cele menţionate anterior, rezultă că în speţă nu este îndeplinită condiţia dedusă din dispoziţiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2540/2022 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2540/2022 din 15 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2022.