Revision petition regarding compulsory execution for a credit contract: principal appeal dismissed, incidental appeals allowed, decision quashed and remanded for new judgment on the limitation period for revision

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursurilor, constată următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă la 28.09.2017 sub nr. x/2017, contestatorii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu intimata F., au formulat contestaţie la executare împotriva tuturor actelor de executare din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. G.; a solicitat anularea încheierilor din 10.11.2016 a Judecătoriei Sectorului 4, pronunţată în dosarul nr. x/2016, din 28.09.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2016, din 29.06.2016 a Judecătoriei Sectorului 4, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi a celei din 08.02.2017 a Judecătoriei Sectorului 5, pronunţată în dosarul nr. x/2017; au mai solicitat suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 7908/27.07.2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – secţia Civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare şi a obligat contestatorii la plata către B.E.J. G. a sumelor de 1.151,92 RON, reprezentând contravaloare fotocopiere dosar de executare şi de 21.400,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Împotriva acestei sentinţe, contestatorii au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 3213/20.10.2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis excepţia inadmisibilităţii motivelor noi de apel invocate de E. prin notele din 16.12.2019 şi le-a respins ca inadmisibile, a admis excepţia de tardivitate a motivelor de apel invocate de D., prin notele din 01.07.2020 şi le-a respins ca tardiv formulate; a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis contestaţia la executare şi a anulat executarea silită şi toate actele de executare din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. G.; a obligat intimata să-i achite contestatorului E. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată şi i-a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru; a obligat intimata să achite către B.E.J. G. suma de 1.151,92 RON, reprezentând contravaloarea fotocopierii dosarelor de executare şi către apelanţii A. şi C. suma de câte 8.513,38 RON pentru fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. La data de 18.01.2021, F.. a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă sub nr. x/2021 o cerere de revizuire a deciziei nr. 3213/20.10.2020 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cadrul căreia a solicitat să fie repusă în termenul de declarare a căii de atac.

Prin încheierea din 15.04.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis cererea de repunere în termenul de revizuire, în raport cu art. 186 C. proc. civ., cu motivarea că având în vedere motivul de revizuire invocat, respectiv încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, prin raportare la considerentele deciziei atacate, revizuenta a fost în imposibilitatea exercitării căii de atac până la data comunicării deciziei nr. 3213/2020, motiv pentru care a respins excepţia tardivităţii revizuirii.

Prin decizia civilă nr. 880/20.05.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a calificat excepţia inadmisibilităţii ca fiind o apărare, a respins ca nefondată cererea de revizuire şi a obligat revizuenta la plata către intimatul E. a sumei de 4.500 RON şi către intimatul D. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

4. Împotriva acestei decizii, revizuenta a declarat recurs principal, solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivare, a susţinut că a solicitat revizuirea deciziei nr. 3213/2020 a Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la considerentele sentinţei civile nr. 4897/22.06.2016 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi ale deciziei civile nr. 618A/19.02.2018 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a Civilă. Însă, cererea a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

În continuare, a prezentat detaliat aspecte legate de situaţia de fapt şi de identitatea chestiunii litigioase existente între cele două dosare, nr. x/2015 şi nr. y/2017, cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei izvorâte din contractul de limită de creditare nr. x/21.04.2005 şi actele subsecvente.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că instanţa de revizuire a încălcat regulile de procedură reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rap. la art. 431 alin. (2) şi art. 430 alin. (1) şi (2), respectiv art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, a relevat că instanţa de revizuire a ignorat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat şi nu a supus analizei sale incidenţa motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva manifestării pozitive a autorităţii de lucru judecat, care nu impune întrunirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în procesele în care s-au pronunţat hotărâri potrivnice.

Totodată, a arătat că prin încălcarea art. 435 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de revizuire a încălcat opozabilitatea conferită de lege hotărârilor judecătoreşti în privinţa terţilor, în lipsa unei probe contrare administrată de aceştia. De altfel, au fost încălcate efectele hotărârii judecătoreşti faţă de terţi, conferite de art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit recurentei, vătămarea care i-a fost produsă este evidentă, întrucât ignorând efectul pozitiv al chestiunilor dezlegate prin considerentele hotărârilor definitive invocate, instanţa de revizuire a menţinut decizia a cărei retractare a solicitat-o care, contrar celor statuate anterior, infirmă caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei născute din contractul de credit, cu consecinţa imposibilităţii recurentei de a continua urmărirea silită a creanţei sale în dosarul de executare nr. 2959/2016 aflat pe rolul B.E.J. G..

A mai susţinut că instanţa de revizuire a introdus pe cale judiciară condiţii suplimentare de admisibilitate a revizuirii, cu încălcarea drepturilor privind liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil, dreptul al un remediu efectiv şi la o cale de atac efectivă, conform art. 21 din Constituţie, art. 13 din C.E.D.O. şi art. 47 din C.D.F.U.E.

De asemenea, recurenta a dezvoltat pe larg aspecte doctrinare legate de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, subliniind diferenţele dintre cele două efecte ale autorităţii de lucru judecat, pozitiv şi negativ, din perspectiva prevederilor art. 431 alin. (2) şi art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta a relevat că instanţa de revizuire a reţinut aplicabilitatea art. 435 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că "nefiind părţi sau succesori ai părţilor, intimaţilor din prezenta cauză hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2015 le este opozabilă, aceştia putând face dovada contrarie", pentru ca în continuare instanţa să constate contradictoriu că "este firesc ca acestora să nu li se impună soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015 în contextul în care nu au participat la judecarea procesului şi nu au putut formula apărări".

În acest context, recurenta a afirmat că aceste considerente sunt contradictorii, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pornind de la aceste repere, a mai afirmat că instanţa de revizuire nu a dat eficienţă opozabilităţii sentinţei nr. 4897/22.06.2016 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi a deciziei civile nr. 618A/19.02.2018 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a Civilă, faţă de terţi, în condiţiile în care intimaţii nu au administrat nicio probă.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii în ce priveşte interpretarea art. 435 alin. (2) C. proc. civ. şi aprecierea asupra efectelor hotărârilor din dosarul nr. x/2015, în raport cu intimaţii din cauză.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a reiterat încălcarea normelor de la art. 431 alin. (2), art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 435 alin. (2) C. proc. civ., subliniind că a fost adusă atingere securităţii juridice şi că a fost nesocotită legislaţia relevantă a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, cât şi a chestiunilor statuate de jurisprudenţa comunitară.

Intimaţii au depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea recursului.

În temeiul art. 491 C. proc. civ., intimaşii A., B. şi C., D. şi E. au formulat recursuri incidente împotriva încheierii din 15.04.2021 precum şi a deciziei, solicitând casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului său incident, E. a arătat că dispoziţia de repunere în termen şi de respingere a excepţiei tardivităţii sunt nelegale, întrucât termenul de o lună, reglementat de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se calculează de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri respectiv în cauză, 20.10.2020 şi nu de la data comunicării hotărârii.

A mai relevat că nu are nicio relevanţă data când i-a fost comunicată hotărârea părţii adverse, în condiţiile în care legea nu condiţionează exercitarea revizuirii de comunicarea acesteia.

Potrivit recurentului, întrucât termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la data pronunţării ultimei hotărâri, şi nu de la comunicare, cererea de repunere în termen se impunea a fi respins ca neîntemeiată, iar excepţia tardivităţii revizuirii trebuia admisă.

De asemenea, a arătat că hotărârea recurată este nelegală şi în privinţa calificării excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire ca apărare de fond, având în vedere că revizuirea nu este îndreptată împotriva soluţiilor cuprinse în dispozitivele sentinţei civile nr. 4897/22.06.2016 şi a deciziei civile nr. 618A/19.02.2018, iar motivele revizuirii vizau o contrarietate de considerente.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În memoriul lor de recurs incident, A., B. şi C. au invocat nelegalitatea hotărârilor, solicitând casarea lor şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

În motivare, au arătat că art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar acest text legal nu distinge între revizuirea exercitată pentru nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat şi cea întemeiată pe nesocotirea autorităţii de lucru judecat, astfel că nici instanţa nu avea voie să facă o astfel de distincţie.

S-a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 461 alin. (1) C. proc. civ., subliniind că revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată prin dispozitivul hotărârii, deoarece efectul admiterii revizuirii este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

Totodată au arătat că a fost încălcată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, sens în care au redat un paragraf din cuprinsul hotărârii recurate şi au afirmat că se încalcă şi art. 425 C. proc. civ., necunoscându-se pe ce se întemeiază concluzia instanţei referitoare la faptul că "Decizia Curţii Constituţionale nr. 346/16 iunie 2020 nu are în vedere situaţia regăsită în speţă (...)".

De altfel, potrivit recurenţilor, instanţa de revizuire a încălcat şi art. 186 C. proc. civ., care condiţionau repunerea în termen a revizuentei de dovedirea de către aceasta a faptului că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, deci a unei împrejurări care exclude culpa sa. Or, în cauză, motivul invocat de revizuentă privitor la comunicarea hotărârii după expirarea termenului legal de revizuire, nu reprezenta un motiv temeinic pentru repunerea în termen.

Recurenţii au mai invocat nelegalitatea deciziei şi în ce priveşte calificarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire ca fiind o apărare de fond.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs incident, D. a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârilor, cu privire la dispoziţiile de admitere a cererii de repunere în termen şi de respingere a excepţiei tardivităţii, precum şi a calificării excepţiei inadmisibilităţii ca fiind o apărare de fond.

În motivare, a arătat că instanţa de revizuire trebuia să reţină că motivul invocat de revizuentă în susţinerea cererii de repunere în termenul de revizuire nu poate fi considerat temeinic, în afara oricărei culpe, întrucât aceasta trebuia să cunoască legea.

Potrivit recurentului, asupra motivului invocat de revizuentă în susţinerea cererii de repunere în termen, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe hotărâri, sens în care a redat mai multe paragrafe din decizia nr. 346/16.06.2020.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă a răspuns la întâmpinări şi a înregistrat la dosar întâmpinare la recursurile incidente.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinări.

Analizând decizia atacată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de recurenţi, Înalta Curte reţine următoarele:

În privinţa recursului principal declarat de revizuienta F. din analiza cauzei cererii de revizuire, rezultă că cererea formulată de revizuentă se fundamentează pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind evocată nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Totodată, revizuenta a solicitat să fie repusă în termenul de declarare a căii de atac, susţinând că doar la data de 30.12.2020, când i-a fost comunicată hotărârea, a luat cunoştinţă de încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor sentinţei nr. 4897/22.06.2016 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi ale deciziei civile nr. 618A/19.02.2018 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a Civilă.

Prin încheierea din 15.04.2021, a fost admisă cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire şi, totodată, s-a respins excepţia tardivităţii revizuirii.

Prin decizia civilă care formează obiectul recursurilor, a fost calificată excepţia inadmisibilităţii ca fiind o apărare şi respinsă ca nefondată cererea de revizuire.

Înalta Curte notează că în considerarea motivelor invocate se impune analizarea cu prioritate a criticilor aduse încheierii din 15.04.2021, formulate prin recursurile incidente, prin care recurenţii pun în discuţie legalitatea încheierii atacate din perspectiva dispoziţiei de admitere a cererii de repunere în termen şi celei de respingere a excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, pentru că, în măsura în care acestea sunt fondate, produc consecinţe asupra motivelor de recurs invocate atât prin recursurile incidente, cât şi prin recursul principal.

În privinţa criticilor privind încălcarea prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dezvoltând această critică, prin recursurile incidente s-a susţinut că instanţa de revizuire în mod greşit a argumentat că necomunicarea hotărârii înăuntrul termenului de revizuire constituie un motiv temeinic care a împiedicat-o pe revizuentă să promoveze calea de atac înăuntrul termenului şi în consecinţă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 186 C. civ.

Potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Instanţa supremă notează că revizuenta a formulat cererea de revizuire la 30.12.2020, iar decizia a cărei retractare a solicitat-o a fost pronunţată la 20.10.2020.

Reglementarea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul stabilirii condiţiilor în care se poate anula o hotărâre a instanţei, are drept scop protejarea autorităţii de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, pentru a asigura ordinea şi stabilitatea juridică.

Efectul pozitiv poate fi invocat, ca temei al revizuirii, în procesele pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, întrucât noua formă a art. 513 alin. (4) reglementează posibilitatea instanţei de revizuire de a "trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

După apariţia Legii nr. 310/2018, conţinutul art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu a fost însă modificat, ca atare, legea nu a îngăduit ca termenul de revizuire să curgă de la un alt moment decât cel al rămânerii definitive a ultimei hotărâri, spre exemplu de la cel al comunicării ei.

Aceasta relevă că optica legiuitorului sub aspectul termenului de declarare a căii de atac a revizuirii a rămas neschimbată faţă de fosta reglementare. Aşa fiind, sunt pe deplin incidente considerentele expuse de Curtea Constituţională în decizia nr. 743/22.11.2018, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care autorul său o motivase din perspectiva imposibilităţii celui interesat de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri, pe motiv că ar încălca puterea de lucru judecat derivată din altă hotărâre, atât timp cât ultima hotărâre nu este redactată şi comunicată, pentru a putea fi făcut un examen comparativ al argumentelor instanţelor.

În paragraful 16 al deciziei, instanţa de contencios constituţional a reţinut că hotărârea atacată cu revizuire "nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate (...)". Iar în paragraful 19 al aceleiaşi decizii, a reţinut că "pentru a beneficia de remediul prevăzut de calea extraordinară de atac a revizuirii în situaţia în care se ajunge la încălcarea autorităţii de lucru judecat prin pronunţarea a două hotărâri potrivnice este necesar ca această contrarietate să rezulte din confruntarea dispozitivelor celor două hotărâri" şi că, deşi prin prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., se statuează că autoritatea de lucru judecat are aplicabilitate şi în ceea ce priveşte considerentele pe care dispozitivul se sprijină, aceste dispoziţii "se referă la considerentele care au fundamentat şi condus la soluţiile celor două hotărâri contrare/potrivnice".

Se cuvine subliniat că în noua reglementare, care permite promovarea căii de atac a revizuirii pentru valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, legiuitorul nu a adaptat şi dispoziţiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ., care continuă să pretindă ca revizuirea să fie motivată prin însăşi cererea de declarare sau înăuntrul termenului de exercitare, sub sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, în condiţiile în care aceste aspecte nu au fost avute în vedere la analiza îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 186 C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă examinare a argumentelor prezentate în justificarea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac şi a soluţiei referitoare la respingerea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, urmând a ţine cont de dezlegările arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) teza I C. proc. civ., să admită recursurile incidente, să caseze încheierea din 15.04.2021 şi decizia atacată şi să trimită cauza aceleiaşi curţi de apel, spre o nouă judecată.

În condiţiile admiterii acestui motiv, care atrage casarea hotărârilor pentru nerespectarea regulilor de procedură, analiza celorlalte motive de recurs devine de prisos.

Totodată, faţă de considerentele expuse, constatând soluţionarea greşită a cererii de repunere în termenul pentru formularea revizuirii şi prin urmare a excepţiei tardivităţii acesteia, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul principal formulat de revizuientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul principal declarat de revizuenta F. împotriva deciziei civile nr. 880/20.05.2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă.

Admite recursurile incidente formulate de recurenţii A., B. şi C., precum şi de D. şi de E. împotriva încheierii din 15.04.2021 şi a aceleiaşi decizii, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2021, pe care le casează şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2022.