Contract action quashed and remanded after appellate court ignored binding cassation instructions on constitutionality referral.

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Civilă la 06.06.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL ENERGIEI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să constate că şi-a îndeplinit obligaţiile exclusive care îi reveneau, potrivit contractului de prestări servicii nr. x/13.09.2016 şi să oblige pârâtul să-i achite suma de 58.313,52 RON, reprezentând preţul contractului, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 24.07.2017 şi până la momentul plăţii efective a debitului, conform art. 10.2 din contract.

Prin sentinţa civilă nr. 3813/19.12.2019, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9.718,82 RON şi a dobânzii penalizatoare, potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011, începând cu 15.11.2016 până la data plăţii efective; a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 442,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 945/06.07.2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a respins cererea reclamantei de completare a hotărârii.

2. Împotriva sentinţei civile nr. 3813/19.12.2019, reclamanta şi pârâta au declarat apel, iar împotriva sentinţei civile nr. 945/06.07.2020 reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 169/A/02.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins ca inadmisibil apelul şi a constatat că, pentru pârât curge un termen pentru exercitarea recursului de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, sens în care a acordat termen la 02.03.2021, complet recurs.

La termenul din 02.03.2021, cu ocazia dezbaterilor, reclamanta A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a deciziei nr. 40/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocând încălcarea art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2), art. art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, în cuprinsul încheierii, instanţa a consemnat faptul că partea a afirmat că nu invocă neconstituţionalitatea Legii nr. 101/2016.

Prin încheierea din 02.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

3. Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia nr. 1209/18.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis recursul, a casat încheierea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La 16.08.2022, reclamanta A. S.R.L. a depus la dosar cererea în forma scrisă de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 55 alin. (3), rap. la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în interpretarea dată prin decizia nr. 40/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

4. Prin încheierea nr. 16/23.09.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins ca inadmisibilă atât cererea de complinire a lipsei formei cererii de sesizare, cât şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

5. Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei la instanţa de apel, spre o nouă judecată a cauzei.

În motivare, a arătat că în faţa curţii de apel a formulat oral o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu dispoziţiile art. 55 alin. (3), rap. la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în interpretarea dată prin decizia nr. 40/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a fost respinsă, prin încheierea din 02.03.2021. Totodată, prin decizia nr. 1209/18.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis recursul său, a casat încheierea recurată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, reţinându-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, deoarece sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivată.

A mai susţinut că, în rejudecare, instanţa a interpretat greşit considerentele deciziei de casare, în sensul că trebuie să verifice dacă se poate pronunţa asupra cererii, luând în calcul exclusiv momentul 02.03.2021.

Potrivit recurentei, conform deciziei de casare reiese că singurul motiv pentru care a fost casată încheierea este reprezentat de nerespectarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Subliniind că instanţa de recurs a evidenţiat ceea ce trebuia să facă instanţa sesizată cu cererea sa, respectiv să analizeze în ce măsură putea să se pronunţe asupra unei cereri care nu a fost formulată cu respectarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, recurenta a concluzionat că instanţa învestită cu cererea de sesizare eronat a considerat că este obligatoriu să judece cauza la 23.09.2022, fără a lua în considerare forma scrisă şi motivată a excepţiei de neconstituţionalitate, depusă la dosar la 16.08.2022.

Totodată, a mai relevat că este eronată şi dispoziţia de respingere a cererii de complinire a lipsei formei cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în condiţiile în care această neregularitate a fost complinită înainte ca instanţa să se pronunţe asupra ei. Astfel, instanţa era obligată să se pronunţe asupra cererii în forma scrisă de sesizare a Curţii Constituţionale.

Procedând astfel, recurenta a susţinut că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.

În continuare, a prezentat condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, din perspectiva art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, şi a prezentat pe larg argumentele dezvoltate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, pentru facilitarea deplinei înţelegeri a prezentelor considerente, Înalta Curte constată, aşa cum s-a reţinut în etapa procesuală anterioară, la termenul din 02.03.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat oral sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a deciziei nr. 40/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de la acelaşi termen. Această încheiere a fost casată, iar cauza trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel, prin decizia nr. 1209/18.05.2021, în care instanţa supremă a reţinut că au fost ignorate prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care impun forma scrisă şi motivată a sesizării instanţei de contencios constituţional, context în care instanţa trebuia să acorde un termen pentru a da posibilitatea părţii de a formula în scris cererea şi de a o pune în discuţia contradictorie a părţilor.

În rejudecare, prin decizia atacată cu prezentul recurs, instanţa de apel a respins ca inadmisibilă atât cererea de complinire a lipsei formei cererii, cât şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că cererea depusă de parte la 16.08.2022 nu poate complini lipsa formei scrise, iar cererea orală din 02.03.2021 nu respectă cerinţele obligatorii din perspectiva art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta susţine că, în rejudecare, au fost încălcate îndrumările date prin decizia de casare, cu privire la modul de soluţionare a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Înalta Curte notează că, deşi recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile acesteia se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât chestiunea pusă în discuţie vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul", iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".

Având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 501 C. proc. civ., privind judecata în fond după casare, rezultă că hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, în caz de casare cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte notează că, prin decizia de casare, instanţa supremă a tranşat chestiunea privitoare la modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, stabilind în mod definitiv că instanţa învestită cu cererea de sesizare trebuia să-i acorde autoarei excepţiei de neconstituţionalitate posibilitatea de a formula în scris motivele şi pentru a fi pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor.

În acest sens, deşi recurenta a depus în faţa curţii de apel, la 16.08.2022, o cerere scrisă cu motivele pentru care a solicitat sesizarea instanţei de contencios constituţional, prin încheierea recurată s-a reţinut că aceasta nu poate complini lipsa formei sesizării din 02.03.2021, motiv pentru care a respins-o ca inadmisibilă, respingând şi cererea formulată oral tot ca inadmisibilă.

Procedând astfel, instanţa a nesocotit prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., producând recurentei o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii.

În considerarea argumentelor expuse anterior, Înalta Curte găseşte ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate invocat de recurentă, care relevă o nerespectarea a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. de aceea, recursul va fi admis, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., urmând a casa decizia atacată şi a trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 16/23.09.2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2022.