Standing to challenge corporate resolution via absolute nullity based on public order versus shareholder status under Law 31/1990

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului, constată şi reţine următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia Comercială la 12.05.2005 sub nr. x/2005, reclamanta A.. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a deciziei consiliului de administraţie al pârâtei din 10.05.2002 şi a actului adiţional nr. x/21.05.2002 încheiat la actul constitutiv al pârâtei.

În drept, a invocat art. 114, art. 132 alin. (3), art. 134 alin. (1), art. 205-213 din Legea nr. 31/1990, art. 2 din Decretul nr. 167/1958, art. 5 C. civ. şi art. 2 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2690/COM/20.09.2005, Tribunalul Constanţa – secţia Comercială a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că legea aplicabilă este cea de la data emiterii actului atacat, 10.05.2002, şi a evocat art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, reţinând că la data emiterii deciziei consiliului de administraţie din 10.05.2002, reclamanta nu avea calitatea de acţionar.

Totodată, a mai reţinut că B. S.A. nu putea vinde drepturi din litigii viitoare, astfel încât contractul de cesiune litigioase nr. x/15.10.2004 nu poate conferi reclamantei calitate procesuală activă.

2. Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin încheierea din 13.03.2006, Curtea de Apel Constanţa – secţia comercială, maritimă şi fluvială şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata cauzei, în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea dosarului nr. x/2005 al Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a Comercială, având ca obiect constatare nulitate contract cesiune de drepturi litigioase nr. x/15.10.2005.

La 08.02.2021, apelanta-reclamantă a solicitat repunerea pe rol a cauzei.

Prin decizia civilă nr. 196/19.04.2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins cererea de repunere pe rol ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă şi a constatat perimat apelul.

Instanţa de apel a reţinut în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. că s-a împlinit termenul de perimare de 6 luni, care a început să curgă de la 10.07.2020.

3. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta şi numita C. S.A.

Prin decizia nr. 2317/04.11.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului, totodată a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta C. S.A.

S-a reţinut în considerentele acestei decizii că instanţa de apel nu trebuia să analizeze excepţia lipsei calităţii procesuale active a părţii care a formulat cererea de repunere pe rol, ci să verifice dacă este sau nu întemeiată soluţia tribunalului asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active, urmând ca instanţa să examineze dacă se mai impune sau nu excepţia perimării.

4. În rejudecare, prin încheierea din 25.05.2022, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a pus în vedere cesionarei C. S.A. să precizeze, prin cerere scrisă, dacă înţelege să intervină în cauză în calitate de succesor în drepturi al apelantei-reclamante.

La 21.06.2022 C. S.A. a depus la dosar o cerere de intervenţie în interes propriu, iar la termenul din 22.06.2022 aceasta a fost calificată ca fiind o cerere de introducere în cauză a societăţii, în calitate de succesor cu titlu particular în drepturile apelantei-reclamante. Astfel, instanţa de apel a luat act de transmiterea calităţii procesuale active a societăţii A.. către C. S.A., având în vedere cesiunea intervenită în anul 2013 între cele două enităţi, constatând că cea din urmă are calitatea de apelantă-reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 265/22.06.2022, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins excepţia perimării apelului şi a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că nu sunt incidente prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 132/1990, având în vedere data emiterii deciziei consiliului de administraţie din 10.05.2002.

Totodată, a constatat că nici art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1900 nu este aplicabil, întrucât reclamanta a dobândit calitatea de acţionar ulterior datei la care a fost adoptată decizia a cărei nulitate s-a cerut a se constata iar contractul de cesiune nr. x/15.10.2004 nu poate conferi reclamantei calitatea procesuală activă.

5. Împotriva acestei decizii, reclamanta C. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac exercitate şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi admiterea acţiunii.

În motivare invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după prezentarea unui paragraf din considerentele deciziei recurate şi a unor aspecte teoretice referitoare la interesul în formularea acţiunii, recurenta a arătat că a devenit acţionar în societatea pârâtă prin oferta publică de cumpărare de acţiuni emisă în cadrul reglementat al Bursei de Valori Bucureşti, atât de la vânzători independenţi, cât şi de la D. S.A.

A mai susţinut că, la data preluării acţiunilor nu au fost cunoscute o serie de acte şi de date, chestiune care ulterior, după identificarea acestora, ar fi putut conduce la o altă poziţionare a sa, în raport cu intenţia de a achiziţiona acţiunile.

Potrivit recurentei, în acest context, a solicitat instanţei de judecată să constate nulitatea deciziei consiliului de administraţie al pârâtei din 10.05.2002, pentru încălcarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, însă instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia, rezumându-se să analizeze excepţia lipsei de interes, pronunţând astfel o hotărâre nelegală.

A susţinut că noţiunea de ordine publică nu se limitează doar la dispoziţiile legale imperative, subliniind că instanţele de judecată pot conferi caracter de ordine publică unei dispoziţii legale, în ipoteza în care consideră că respectarea sa este absolut necesară pentru ocrotirea intereselor generale ale societăţii.

După o prezentare detaliată a modalităţii în care a preluat acţiunile în anul 2004, recurenta a relevat că efectul deciziei consiliului de administraţie din 10.05.2002 a transformat participarea sa în una derizorie şi flexibilă în vederea unor tranzacţii viitoare, context în care a afirmat că a probat calitatea de parte interesată în cauză.

Totodată, a mai susţinut că asociatul care a contribuit cu votul său favorabil la obţinerea majorităţi, respectiv D. S.A. are calitate procesuală activă pentru a introduce acţiunea în constatarea nulităţii, deoarece cererea este grefată pe dreptul comun, şi nu pe legea societăţilor comerciale.

Invocând dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, recurenta a mai arătat că acţiunea în anulare are caracterul unei acţiuni sociale, deoarece ea este exercitată exclusiv în folosul societăţii şi al acţionarilor şi nu pentru valorificarea unui interes personal, chiar dacă implicit are şi consecinţe de această natură. Ca atare, interesul său în formularea cererii de chemare în judecată derivă din împrejurarea că decizia consiliului de administraţie este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri şi că încalcă regula impusă prin legea societăţilor comerciale, menită să protejeze interesul general al creditorilor societăţii.

De asemenea, a arătat că o astfel de acţiune poate fi introdusă şi de către oricine are un interes legitim, potrivit dreptului comun.

Conform recurentei, particularitatea scutirii de proba interesului îşi are izvorul în natura sui generis, necontractuală, a hotărârii adunării generale unde majoritatea decide, iar minoritatea se supune, cu condiţia ca decizia să fie conformă cu legea sau statutul societăţii.

Intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Situaţia de fapt stabilită în etapele devolutive ale procesului constă în adoptarea deciziei a consiliului de administraţie al pârâtei B. S.A. din 10.05.2002, prin care a fost aprobată majorarea valorii nominale a fiecărei acţiuni de la 169.280 RON la 194.280 RON, rezultând şi o majorare a capitalului social, respectiv modificarea actului constitutiv al societăţii, cu referire la art. 6.

Ulterior acestei decizii, a fost încheiat actul adiţional nr. x/21.05.2002 la actul constitutiv al pârâtei, prin care a fost menţionată majorarea capitalului social şi valoarea nominală a acţiunii, iar la 12.05.2005, A.., autoarea recurentei C. S.A., prevalându-se de calitatea de acţionar al pârâtei, ca urmare a cumpărării pachetului de acţiuni de la D. S.A. la 08.10.2004 şi de drepturile conferite de contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. x/15.10.2004, a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în constatare a nulităţii deciziei consiliului de administraţie din 10.05.2002 şi a actului adiţional din 21.05.2002, pentru încălcarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, invocând dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 5 C. civ. din 1864.

Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

Sentinţa astfel pronunţată a fost păstrată în apel, prin decizia civilă care formează obiectul recursului formulat de reclamanta C. S.A. întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Niciuna dintre criticile expuse în memoriul de recurs nu este fondată.

O primă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acţiunii în constatare a nulităţii deciziei consiliului de administraţie al pârâtei B. S.A. din 10.05.2002 pentru încălcarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, sens în care recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa s-a limitat la analizarea excepţiei lipsei de interes.

Analiza deciziei recurate infirmă această critică, hotărârea instanţei de apel fiind dată cu respectarea exigenţelor motivării impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că nu se mai impunea a fi analizate aspectele ce ţin de chestiunea încălcării ordinii publice şi a bunelor moravuri, având în vedere considerentele decisive reţinute în privinţa lipsei de interes personal, ca şi condiţie necesară de exercitare a acţiunii civile.

De aceea, critica recurentei nu poate fi primită, motiv pentru care nici argumentele referitoare la dovedirea încălcării ordinii publice şi a bunelor moravuri nu vor fi examinate, întrucât excedează limitelor controlului judiciar ce poate fi realizat în cadrul prezentei căi de atac.

Subsumat aceleiaşi critici, recurenta a susţinut că acţiunea în anulare are caracterul unei acţiuni sociale, deoarece este exercitată exclusiv în folosul societăţii şi al acţionarilor, iar nu pentru valorificarea unui interes personal. Astfel, arată că interesul său de a ataca decizia din 10.05.2002 derivă din împrejurarea că aceasta este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri şi încalcă regula impusă de Legea nr. 31/1990.

În acest context, mai subliniază că art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 face referire la orice persoană interesată doar cu privire la acţiunea în constatarea nulităţii absolute, astfel că aceasta nu mai este una specific societară, ci una de drept comun, sens în care particularitatea scutirii de proba interesului îşi are izvorul în natura sui generis, a acestei acţiuni.

Înalta Curte notează că, instanţa de apel a menţinut dispoziţia privind respingerea acţiunii, în considerarea a două motive principale; primul este acela că dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente, în raport cu data adoptării deciziei a cărei nulitate se invocă, respectiv 10.05.2002, iar calitatea procesuală activă se recunoaşte exclusiv acţionarului, conform art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în forma în vigoare la 10.05.2002, context în care a arătat că predecesorul reclamantei, D. S.A. nu a atacat decizia consiliului de administraţie, iar reclamanta a dobândit calitatea de acţionar la 08.10.2004, ulterior datei la care a fost adoptată aceasta. Al doilea motiv a constat în faptul că, în cazul acţiunii în constatarea nulităţii fundamentată pe dreptul comun, reclamanta nu a făcut dovada interesului determinat, actual şi legitim, ca şi condiţie necesară pentru exercitarea acţiunii civile.

Întreaga construcţie juridică expusă de către recurentă în sensul că acţiunea sa este exercitată exclusiv în folosul societăţii şi al acţionarilor, iar nu pentru valorificarea unui interes personal, nu poate fi primită.

Aşadar, chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea căii de atac a recursului constă în a stabili măsura în care, independent de calitatea de acţionar dobândită la 08.10.2004, recurenta se poate prevala de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi justifica demersul său de "persoană interesată", respectiv dacă a dovedit un interes, condiţie pentru exercitarea acţiunii fundamentate pe dreptul comun, în vederea anulării deciziei din 10.05.2002, adoptată de consiliul de administraţie al pârâtei.

Referitor la art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, invocat ca temei al acţiunii, Înalta Curte notează că, în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că acest text legal nu este aplicabil, având în vedere că a fost introdus prin Legea nr. 161/2003, ulterior datei din 10.05.2002, când a fost adoptată decizia a cărei nulitate se solicită a se constata.

Ca atare, o eventuală analiză a cauzei din perspectiva art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi a verificării în ce măsură o recurenta se poate prevala în acelaşi timp atât de calitatea de asociat, cât şi cea de terţ "orice persoană interesată" şi a necesităţii justificării sau nu a unui interes legitim, în raport cu dubla calitate, nu se mai impune.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în varianta în vigoare la data adoptării deciziei – 10.05.2002 - calitatea procesuală activă de a ataca în justiţie hotărârile adunării generale aparţine oricăruia dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

Prin urmare această dispoziţie legală stabileşte în mod expres condiţiile în care acţionarii pot contesta hotărârile adunării generale, iar sub acest aspect, argumentează instanţa de apel, recurenta a dobândit calitatea de acţionar ulterior, la data de 08.10.2004, fiind succesorul fostului acţionar al pârâtei, când a preluat acţiunile de la D. S.A. care nu a contestat decizia consiliului de administraţie.

În egală măsură, în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată, că acţionarii nu pot fi consideraţi "orice persoane interesate" ci au dreptul contestării hotărârii societăţii în condiţiile expres prevăzute de lege.

În memoriul de recurs, recurenta a reluat susţinerile conform cărora acţiunea în constatarea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale, întemeiată pe încălcarea unor norme de ordine publică, poate fi introdusă nu doar de acţionarii care au votat contra sau care nu au participat, ci de oricine are un interes legitim, potrivit dreptului comun. În acest context, a dezvoltat un set de critici care vizează interesul său în exercitarea unei astfel de acţiuni, în justificarea căreia recurenta arată că a formulat-o în folosul societăţii şi al acţionarilor, iar decizia consiliului de administraţie este contrară ordinii publice şi bunelor moravuri, fiind încălcată regula impusă prin Legea nr. 31/1990 menită să protejeze interesul general al societăţii.

Pornind de la aceste repere, recurenta tinde să justifice legitimarea sa procesuală activă.

Înalta Curte notează că, acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic fundamentată pe dreptul comun poate fi promovată de orice persoană care are un interes juridic şi în orice moment, fiind menită să sancţioneze nerespectarea la momentul încheierii actului juridic a unei norme ce ocroteşte un interes general.

Astfel, analiza interesului prin prisma condiţiei de exercitare a acţiunii civile trebuie justificat de reclamant doar în persoana sa, întrucât această cerinţă se apreciază numai în raport cu acesta.

Or, în cauză, recurenta, deşi face trimitere la normele de drept comun, în privinţa condiţiei interesului personal expune argumente privind interesul societar colectiv societar, contrar art. 33 C. proc. civ., potrivit căruia interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

De aceea, criticile recurentei nu pot fi primite, în condiţiile în care recurenta nu a probat astfel cum în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată interesul personal în exercitarea acţiunii privind constatarea nulităţii fundamentate pe dreptul comun.

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, criticile recurentei nejustificând modificarea sau casarea ei, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 265/22.06.2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a Civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2022.