Withdrawal of revision as procedural disposal and denial of litigation costs for absence of procedural fault

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 22.02.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Teatrul de Păpuşi Puck, a solicitat să se dispună anularea deciziei de sancţionare disciplinară cu avertisment nr. 28/22.01.2019, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, la data de 30.03.2019, reclamanta şi-a completat şi extins acţiunea în contradictoriu şi cu CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând constatarea repetatelor acţiuni de discriminare, hărţuire şi intimidare la care a fost supusă de către angajator în perioada aprilie 2017 – prezent; obligarea pârâtului de rândul 1 la plata sumei de 39.000 euro cu titlu daune morale, pentru prejudiciul fizic şi psihic cauzat ca urmare a acţiunilor de discriminare, hărţuire şi intimidare, precum şi la luarea tuturor măsurilor în vederea respectării demnităţii în muncă şi încetării hărţuirii morale şi la plata cheltuielilor de judecată.

În data de 27.06.2019, managerul pârâtei B. a formulat o cerere de intervenţie accesorie, respinsă ca inadmisibilă de Tribunalul Cluj prin încheierea civilă din 12.12.2019, iar prin decizia nr. 239/A/2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj s-a respins ca inadmisibil apelul declarat de acesta împotriva încheierii, care a fost păstrată şi s-a admis cererea apelantului de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin încheierea civilă din 12.12.2019, s-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât prin întâmpinarea la cererea completatoare şi extinderea de acţiune.

La 05.05.2021, managerul Teatrului Puck, B. a formulat o altă cerere de intervenţie principală şi accesorie, iar prin încheierea de şedinţă din 25.05.2021, instanţa a respins ca inadmisibile cele două cereri formulate, pentru argumentele redate acolo.

Prin sentinţa civilă nr. 1779 din 18.06.2021 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată, completată şi extinsă de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Teatrul de Păpuşi "PUCK" şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi s-au respins cererile reclamantei şi pârâtului de rândul 1 de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 115/26.01.2022 a Curţii de Apel, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1779 din 18.06.2021 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost admisă în parte acţiunea formulată şi completată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii TEATRUL DE PĂPUŞI PUCK CLUJ-NAPOCA şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi în consecinţă a fost anulată decizia nr. 28/22.01.2019 emisă de pârâtul Teatrul de Păpuşi Puck Cluj-Napoca şi a fost obligat acest pârât la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale.

A fost menţinută dispoziţia de respingere a celorlalte pretenţii.

A fost admis apelul declarat de intervenientul B., împotriva încheierii şedinţei publice din data de 20.05.2021 pronunţată de Tribunalul Cluj în acelaşi dosar şi în consecinţă a fost respinsă cererea reclamantei A. de obligare a intervenientului B. la plata cheltuielilor de judecată aferente apărării formulate în raport de cererea de intervenţie din dosar.

A fost respins apelul declarat de pârâtul Teatrul de Păpuşi Puck Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 1779 din 18.06.2021 a Tribunalului Cluj.

A fost obligat pârâtul Teatrul de Păpuşi Puck Cluj-Napoca la plata în favoarea reclamantei a sumei de 10.568 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecăţii în primă instanţă şi în apel, în urma compensării.

Intervenientului B. a înregistrat la dosar în data de 23 februarie 2022 cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând motivele pe care îşi întemeiază cererea, iar la 24 februarie 2022 a depus la dosar cerere de renunţare la revizuire.

Intimata A. a înregistrat la dosar întâmpinare în data de 11.04.2022, prin care a solicitat anularea cererii ca nemotivată, respingerea cererii de revizuire. A invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Intimata a solicitat obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cererea de revizuire în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile art. 404, art. 406, art. 463 şi art. 464 din C. proc. civ. şi celelalte prevederi legale incidente în cauză, Curtea de Apel Cluj – secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 1018/A/2022 din 25 mai 2022 a luat act de renunţarea revizuentului B. la judecarea cererii de revizuire împotriva deciziei civile nr. 115/26.01.2022 a Curţii de Apel, pronunţată în dosarul nr. x/2019. Totodată, a fost respinsă cererea intimatei A., de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la solicitarea revizuentului de a se lua act de cererea sa de renunţare la judecată, precum şi referitor la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recurenta consideră nelegală hotărârea pronunţată sub aspectul modului în care instanţa a soluţionat cererea de renunţare la calea de atac, soluţia dată afectând posibilitatea acordării cheltuielilor de judecată.

Recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta arată că situaţiei deduse judecăţii prin cererea de revizuire îi erau incidente dispoziţiile art. 463 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. potrivit cărora, achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exrcitat-o deja împotriva tuturor sau anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Potrivit recurentei, renunţarea la calea de atac exercitată în cauză, reprezintă o achiesare la hotărâre, însă pentru a produce efecte trebuie să îndeplinească condiţiile legale

Recurenta consideră contradictorie argumentarea expusă de instanţă arătând că, deşi se reţine că revizuentul adresează o cerere expresă de renunţare la calea de atac, se face trimitere apoi la textul de lege care prevede achiesarea tacită.

Prin pronunţarea asupra cererii formulate de revizuent în forma depusă la dosar, respectiv cerere expresă de renunţare la calea de atac, sub forma unui înscris sub semnătură privată, instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a încălcat normele de procedură considerând valabilă o cerere formulată în neconformitate cu cerinţele legale, fiind adăugate astfel la lege condiţii neprevăzute de legiuitor.

Totodată, soluţionarea cererii de renunţare, în condiţţile în care aceasta nu respectă condiţiile procedurale, constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Argumentul instanţei de apel că cererea de renunţare se încadrează în art. 464 alin. (3) C. proc. civ. nu poate fi acceptat deoarece acesta face referire la un act de achiesare tacită, în timp ce instanţa a arătat că achiesarea a fost expresă.

Având în vedere că înregistrarea cererii de revizuire a determinat efectuarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocaţial aferent formulării întâmpinării şi a notelor de şedinţă ulterioare, recurenta arată că era îndreptăţită să i se plătească aceste cheltuieli, revizuentul fiind culpabil pentru toate demersurile care au determinat avansarea cheltuielilor de judecată.

În mod nelegal instanţa a reţinut lipsa culpei revizuentului şi aplicabilitatea art. 406 C. proc. civ. în condiţiile în care acest text de lege se referă la cererea de chemare în judecată şi la necomunicarea cererii părţii adverse.

Intimatul-intervenient B. şi intimatul TEATRUL DE PĂPUŞI PUCK au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, iar recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului-intervenient.

Examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte îl va reţine ca nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta critică decizia instanţei de apel sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor legale privind renunţarea la judecată, considerând că, raportat la temeiul de drept aplicabil, cererea de renunţare la judecata revizuirii nu respectă cerinţele legale sub aspectul formei, astfel că instanţa de apel greşit a luat act de renunţare.

Pe de altă parte, recurenta contestă legalitatea deciziei atacate şi sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată.

Criticile sunt nefondate.

Principiul disponibilităţii este unul dintre principiile fundamentale ale drepului procesual civil român fiind definit ca prerogativa conferită justiţiabililor de a sesiza o autoritate judiciară, de a dispune de obiectul procesului sau de a valorifica ori nu mijloacele de apărare instituite de lege.

Acest principiu conţine şi dreptul părţilor de a exercita sau nu căile de atac prevăzute de lege, de a renunţa la judecata procesului sau la însuşi dreptul pretins ori de a renunţa la judecata căii de atac deja declarate.

Înalta Curte reţine că legiuitorul a înţeles să reglementeze renunţarea la judecată în art. 406-407 C. proc. civ., renunţarea la însuşi dreptul pretins în art. 408 C. proc. civ. şi achiesarea la hotărârea pronunţată în art. 463-464 C. proc. civ., făcând o distincţie clară între regimul juridic aplicabil fiecărui act procesual de dispoziţie în parte, ce are în vedere în special condiţionarea acestor acte de voinţa celorlalte părţi implicate în proces.

Renunţarea la calea de atac exercitată reprezintă un act procedural de dispoziţie permis părţilor în procesul civil, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a luat act de renunţarea la judecata căii de atac a revizuirii, făcută de către intervenientul B. această dispoziţie a instanţei fiind atacată prin prezentul recurs de către intimata A., recursul cuprinzând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 şi 8 C. proc. civ., cu privire la legalitatea actului de renunţare la calea de atac a revizuirii.

Analizând cererea de renunţare la judecata cererii de revizuire cu care a fost învestită, instanţa de apel a reţinut incidenţa în cauză a art. 463 alin. (1) C. proc. civ. cu precizarea că, fiind în prezenţa unei căi extraordinare de atac exercitată împotriva unei hotărâri definitive, iar nu a unei căi de atac ordinare, în reformare, hotărârea îşi păstrează acest caracter definitiv indiferent de împrejurarea că a fost atacată cu revizuire, context în care, în cauză, prin renunţarea la judecata căii extraordinare de atac, iar nu ordinare, are loc doar o desistare a părţii de calea de atac formulată în virtutea principiului disponibilităţii consacrat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., nefiind vorba despre un acord expres privind achiesarea la hotărârea atacată în sensul art. 464 alin. (2) teza 1 din C. proc. civ.

În acest sens, s-a reţinut că revizuentul B. a depus la dosar la 24.02.2022, în ziua ulterioară înregistrării cererii de revizuire şi anterior comunicării cererii către partea adversă, un înscris în care a precizat în mod expres că renunţă la judecarea cererii de revizuire.

Prin acest înscris a fost exprimată manifestarea de voinţă a revizuentului de a renunţa la calea de atac.

Instanţa de apel a mai reţinut că hotărârea atacată nu devine definitivă prin renunţarea la calea de atac extraordinară exercitată, ci reprezintă doar exprimarea manifestării de voinţă a revizuentului de a renunţa la calea de atac exercitată, nefiind, deci, aplicabile prevederile art. 463 şi art. 464 din C. proc. civ. în sensul că atunci când partea renunţă la calea de atac pe care a exercitat-o deja împotriva anumitor soluţii din respectiva hotărâre are loc o achiesare la hotărâre, considerată ca o adeziune la hotărâre, aceasta din urmă devenind definitivă prin neapelare/nerecurare. Dimpotrivă, în cauză, decizia împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire fusese definitivă la data pronunţării.

Cu privire la solicitarea intimatei A. de obligare a revizuentului la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut că potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Cum fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală, având în vedere că revizuentul a depus cererea de renunţare la calea de atac în ziua următoare înregistrării cererii de revizuire şi înainte de comunicarea cererii de revizuire către intimata A., iar pe de altă parte, forma cererii de renunţare îndeplinea condiţiile de formă impuse de art. 464 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Curtea a constatat că revizuentul nu se află în culpă procesuală, nefiind justificată suportarea de către acesta a cheltuielilor de judecată angajate de intimata A. ulterior comunicării cerereii de revizuire şi a cererii de renunţarea la aceasta.

Înalta Curte, constată că, deşi prin decizia atacată nu au fost reţinute dispoziţiile art. 406 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. substanţa motivării vizează aceste texte de lege care reglementează instituţia cererii de renunţare la judecată cu care instanţa a fost învestită prin manifestarea de voinţă a revizuentului.

Având stabilite aceste repere cu privire la natura şi regimul juridic al actului de dispoziţie exercitat de revizuent, Înalta Curte va respinge criticile recurentei cu privire la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi a încălcării normele de procedură privind valabililtatea cererii de renunţare la judecată nefiind adăugate la lege condiţii peste cele prevăzute de legiuitor, cum greşit susţine recurenta.

Astfel, invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 se poate face atunci când prin hotărârea atacată instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Contrar susţinerilor recurentei, atribuţiile instanţei judecătoreşti au fost exercitate în limitele legii, instanţa aribuind cererii formulate regimul juridic astfel cum acesta a rezultat din coroborarea textelor legale aplicabile.

În acest sens, instanţa a reţinut că nu pot fi aplicate dispoziţiile instituţiei achiesării întrucât această instituţie nu este compatibilă cu căile extraordinare de atac care iau în examinare hotărâri definitive, situaţie faţă de care achiesarea nu poate influenţa decizia atacată.

Recurenta a invocat caracterul contradictoriu al argumentelor expuse de instanţă cu privire la instituţia juridică aplicabilă în cauză în ceea ce priveşte cererea de renunţare la judecată.

Faptul că instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile care reglementează instituţia achiesării nu poate reprezenta modificarea de către instanţă a unor condiţii de formă ale cererii de renunţare la judecată în sensul clamat de recurentă şi nici imprimarea unui caracter contradictoriu argumentelor reţinute în soluţionarea acestei cereri.

Astfel cum s-a arătat, particularitatea momentului procesual al cererii de renuntare la judecată, respectiv calea de atac a revizuirii a impus o analiză specifică a dispoziţiilor legale aplicabile unei astfel de cererii fără ca acest demers să se constituie într-unul contradictoriu.

În consecinţă, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 şi 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Înalta Curte reţine ca nefondate şi criticile întemeiate pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Astfel cum corect s-a reţinut, prin decizia atacată, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în contextul inexistenţei culpei procesuale a revizuentului.

Dat fiind faptul că revizuentul a formulat cerere de renunţare la judecată în condiţiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ. care se aplică în mod corespunzător şi în situaţia căilor extraordinare de atac, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 406 alin. (5) (care menţionează efectele renunţării la judecată inclusiv în căile extraordinare de atac, în cauză revizuirea), instanţa de apel a reţinut în mod corect că revizuentul nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Faţă de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1018/A/2022 din 25 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1018/A/2022 din 25 mai 2022 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TEATRUL DE PĂPUŞI PUCK şi intimatul-intervenient B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2022.