Inopposability of Donation Contract: Fraud Against Creditors and Statutory Presumption of Equal Marital Contribution

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a Civilă, la data de 12 februarie 2019 reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat instanţei să constate inopozabilitatea contractului de donaţie încheiat între pârâtii B., C., D. şi E. autentificat sub nr. x din data de 13.04.2018 de BNP F. în ceea ce priveşte cota-parte din imobil donată de B..

Prin încheierea din data de 19.02.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a fost declinată competenţa funcţională a secţiei în favoarea secţiei a VI-a Civilă- litigii cu profesionişti.

Prin încheierea din data de 17.10.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost declinată competenţa funcţională a secţiei în favoarea secţiei a III-a civilă.

Prin sentinţa Civilă nr. 100F din data de 3.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin precizarea depusă la primul termen de judecată după stabilirea competenţei, respectiv la data de 25.06.2020, societatea A. S.R.L. a arătat faptul ca parte din imobilul situat în Mun. Bucureşti, Str. x, Nr. 1, având număr cadastral x, cu privire la care solicită să se constate inopozabilitatea faţă de pârâta B. a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/13.04.2018, este de 50%.

Prin încheierea din 25.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, faţă de obiectul cererii, respectiv inopozabilitatea unui act juridic, a fost respinsă, ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii având în vedere faptul că stabilirea cotelor de proprietate poate face obiectul unui partaj.

Prin sentinţa civilă nr. 1426 din 07.08.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., pârâtul C., pârâtul D., şi pârâta E.. A fost declarat inopozabil faţă de reclamantă Contractul de donaţie autentificat sub nr. x în data de 13.04.2018 la BNP F., având ca obiect imobilul apartament situat în mun. Bucureşti, str. x, înscris în CF x (provenită din conversia de pe hârtie a CF vechi nr. x) a mun. Bucureşti Sector 3, având nr. cadastral x (nr. cadastral vechi x). Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 18.507,54 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat de 11.314,04 RON şi taxă judiciară de timbru de 7.188,5 RON.

Împotriva încheierii din 25.06.2020 şi a sentinţei civile nr. 1426/07.08.2020, au formulat apel B., C., D. şi E.

Prin decizia civilă nr. 1152 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă a fost respins apelul formulat împotriva încheierii pronunţate la 25.06.2020 de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, formulat de apelanţii B., C., D. şi E., în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. A fost admis apelul formulat de apelanţii B., C., D. şi E., împotriva sentinţei civile nr. 1426 din 07.08.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. A fost schimbată, în parte, sentinţa civilă atacată, în sensul că, a fost declarat inopozabil faţă de reclamantă Contractul de donaţie autentificat sub nr. x/13.04.2018 la B. C. pen. F., având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, str. x, pentru cota-parte de 50% din imobil donată de pârâta B.. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei. A fost obligată apelanta B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.998 RON, către intimată.

Împotriva deciziei civile nr. 1152 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, au formulat recurs recurenţii G., D., C. şi B. solicitând casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare instanţei competente, arătând că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii susţin că instanţele au apreciat în mod greşit că reclamanta şi-ar fi precizat cererea de chemare în judecată în termenul legal, fiind încălcate dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. în condiţiile în care s-a reţinut că prima zi de judecată poate fi considerat primul termen în faţa instanţei de judecată competente.

În cauză, primul termen de judecată a fost la 17.10.2019 reclamanta depunând cererea precizatoare ulterior acestuia, la data de 25.06.2020.

Judecarea eronată a acestui aspect a condus la respingerea greşită a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de recurenţi şi la o motivare bazată pe temeiuri de drept care nu se pot aplica în cauză.

Astfel, pentru a se stabili o cotă parte din contribuţie la dobândirea de către soţi a bunurilor în timpul căsătoriei, este necesar să fie avută în vedere întreaga masă a bunurilor comune, imobile sau mobile şi nu numai un singur bun.

Prin urmare, în mod nelegal a reţinut instanţa că recurenta B. ar fi avut o cotă parte de contribuţie de 50 % la dobândirea bunului achiziţionat în timpul căsătoriei, în acest mod statuându-se nelegal şi nejustificat asupra întregii mase a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, deşi instanţa nu a fost învestită cu o astfel de cerere.

Instanţa de apel nu a înfăţişat argumentele proprii care au stat la baza respingerii primului motiv de apel, redând doar susţinerile reclamantei, ceea ce echivalează nu nemotivarea.

Printr-o altă critică se arată că a avut loc aplicarea greşită a art. 1562 alin. (1) C. civ. atunci când a constatat intenţia recurentei de fraudare a intereselor reclamantei la data efectuării actului de donaţie reţinând că trecuseră doar 2 luni de la data avalizării biletului la ordin prin care se garantau cele două promisiuni de vânzare-cumpărare.

Recurenta consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii iniţiate de reclamantă, prin actul de donaţie aceasta nefiind prejudiciată deoarece starea de solvabilitate a recurentei a crescut în condiţiile în care s-a degrevat de ratele lunare pe care le avea de plătit pentru imobilul donat. Prin urmare, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015.

Referitor la cheltuielile de judecată se arată că instanţa de apel a motivat generic acordarea acestora, ceea ce echivalează nu nemotivarea.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs indicat de recurenţi în susţinerea criticilor formulate este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aşadar, acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial, încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte, şi anume aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, de exemplu atunci când se aplică norme de drept comun la situaţii pentru care există o normă specială sau sunt aplicate norme speciale, prin analogie, la situaţii ce nu cad sub incidenţa ei, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i se dă o interpretare greşită, ori sunt încălcate principii generale de drept.

O primă critică vizează încălcarea dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. din perspectiva faptului că reclamanta ar fi precizat cererea de chemare în judecată cu depăşirea termenului legal.

Înalta Curte constată că o astfel de critică este corespunzătoare motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, C. proc. civ. care vizează încălcarea normelor de procedură, dispoziţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. fiind norme de procedură.

Critica va fi reţinută ca nefondată, precizarea depusă de reclamantă, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, fiind făcută cu respectarea normelor procedurale.

Astfel, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. Modificarea cererii peste termenul prevăzut la alin. (1) este permisă în cazurile expres prevăzute la alin. (2) punctele 1-4.

În cauză, cererea precizatoare a câtimei obiectului cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă se încadrează în dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. în conformitate cu care nu se va da termen ci se vor trece în încheierea de şedintă, declaraţiile verbale când reclamantul îşi măreşte sau micşorează cuantumul obiectului cererii.

Cum prin cererea de chemare în judecată nu fusese precizată întinderea sancţiunii inopozabilităţii contractului de donaţie, cererea precizatoare a arătat că opozabilitatea este solicitată pentru cota-parte de 50% din imobilul donat de pârâta B..

În consecinţă, vor fi înlăturate şi criticile prin care se arată că formularea cererii precizatoare s-a făcut cu depăşirea primului termen de judecată, întrucât situaţia incidentă în cauză nu este cea reglementată prin art. 204 alin. (1) C. proc. civ., cum greşit susţin recurenţii, ci astfel cum s-a menţionat anterior, aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii a avut la bază, nu modul în care instanţa a interpretat dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. ci prezumţia legală stabilită de art. 357 alin. (2) C. civ., conform căreia până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală.

Or, în condiţiile în care această prezumţie nu a fost răsturnată, instanţa a dat eficienţă efectului prezumţiei legale reglementat prin art. 328 C. proc. civ.

În consecinţă, în mod legal a reţinut instanţa că recurenta B. a avut o cotă parte de contribuţie de 50 % la dobândirea bunului achiziţionat în timpul căsătoriei.

Recurenţii au susţinut că instanţa de apel nu a înfăţişat argumentele proprii care au stat la baza respingerii primului motiv de apel referitor la modul de soluţionarea a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

O astfel de critică ce vizează nemotivarea hotărârii poate fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi va fi reţinută ca nefondată deoarece din considerentele deciziei atacate rezultă atât analiza temeiniciei excepţiei inadmisibilităţii dar şi a respectării dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. de către prima instanţă, exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod fiind respectate.

În acest sens, se constată că motivul de apel privind soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii de către prima instanţă a fost analizat din perspectiva prezumţiei legale prevăzute de art. 357 alin. (2) C. civ. instanţa reţinând că aceasta este incidentă în cauză întrucât partea interesată nu a răsturnat-o prin probele administrate. Dimpotrivă, prin apărările efectuate, a confirmat existenţa regimului comunităţii legale, bunurile dobândite în timpul căsătoriei fiind bunuri comune în devălmăşie.

Printr-o altă critică se arată că a avut loc aplicarea greşită a art. 1562 alin. (1) C. civ. atunci când s-a constatat intenţia recurentei de fraudare a intereselor reclamantei la data efectuării actului de donaţie.

Conform acestor dispoziţii, dacă dovedeşte un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile faţă de el actele încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate.

Prin critica întemeiată pe acest text de lege, recurenţii consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii iniţiate de reclamantă, aceasta nefiind prejudiciată prin actul de donaţie deoarece starea de solvabilitate a acestora a crescut în condiţiile în care prin înstrăinarea imobilului s-au degrevat de ratele lunare pe care le aveau de plătit pentru imobilul donat.

Instanţa de apel a reţinut intenţia de fraudare a creditorului având în vedere că imobilul donat era unicul bun care garanta creanţa creditoarei, iar pârâta B., în calitatea sa de administrator al H. S.R.L., cunoştea situaţia economică a societăţii comerciale debitoare, având posibilitatea de a evalua capacitatea acesteia de a îşi achita la scadenţă datoriile, inclusiv cele faţă de reclamantă.

Aşadar, prin înstrăinarea cu titlu gratuit a unicului bun aflat în patrimoniu şi având în vedere valoarea creanţei, recurenţii şi-au creat o stare de insolvabilitate în frauda intereselor intimatei.

Susţinerea recurenţilor că, prin înstrăinarea imobilului au fost eliminatele ratele de credit aferente imobilului şi ca atare au fost degrevaţi de datorii, nu este de natură să contrazică intenţia de fraudare a creditoarei şi nici nu infirmă crearea stării de insolvabilitate, solvabilitatea având în vedere posibilitatea concretă de îndestulare a creditorului, respectiv existenţa unor bunuri în patrimoniu.

Or, simpla degrevare a debitorilor de la plata ratelor de credit în schimbul înstrăinării cu titlu gratuit a bunului nu reprezintă o creştere a patrimoniului, dimpotrivă, o scădere a valorii acestuia, astfel că şi această critică este nefondată.

Din perspectiva reţinerii stării de insolvabilitate recurenţii au susţinut şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015.

Critica este nefondată. Invocarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015, care vizează definiţia stării de insolvenţă a persoanei fizice, a avut în vedere lămurirea a ceea ce înseamnă stare de insolvabilitate.

Astfel, raportat la aceste dispoziţii legale instanţa de apel a reţinut că insolvenţa este starea patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, situaţie care se regăseşte în cauză în condiţiile în care creditoarea a rămas fără bunuri din care să-şi îndestuleze creanţa, singurul bun din patrimoniul debitoarei fiind înstrăinat cu titlu gratuit.

Recurenta a criticat cheltuielile de judecată acordate susţinând că instanţa de apel a motivat generic admiterea acestora, ceea ce echivalează cu nemotivarea.

Înalta Curte, reţine ca nefondată şi această critică având în vedere că instanţa de apel a motivat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat reţinând că acesta este proporţional cu munca depusă, obiectul cauzei şi valoarea litigiului, precum şi complexitatea cauzei, nefiind elemente care să determine reducerea onorariului de avocat raportat la prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de motivare respectând dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

Faţă de considerentele reţinute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii G., D., C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1152 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L.

Totodată, reţinând culpa procesuală în raport cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenţii să plătească intimatei suma de 11.603,93 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii G., D., C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1152 din 29 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L.

Obligă recurenţii să plătească intimatei suma de 11.603,93 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2022.