Arbitral annulment: Distinction between imperative statutory law and contractual clauses in public construction contracts

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 96 din data de 26.10.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă; a admis în parte cererea de arbitrare astfel cum a fost precizată şi a dispus revizuirea Modului de soluţionare emis de inginerul DRDP în data de 06.08.2019; prelungirea Duratei de execuţie cu 581 zile; a obligat pârâta la plata următoarelor sume cu titlu de daune interese constând în: 2.950.672,26 RON - costurile indirecte aferente perioadei de mobilizare după data rezilierii, până la predarea şantierului către pârâtă (perioada 19.05.2018 - 17.01.2019); 4.444.492,56 RON - costurile indirecte aferente perioadei de mobilizare din perioada agreată contractual (14.10.2014 - 14.10.2016) nerecuperate prin certificări ca urmare a rezilierii Contractului; 2.259.911,47 RON - profilul nerealizat de reclamantă ca urmare a rezilierii contractului; 12.591.466,20 RON - costuri indirecte aferente perioadei de prelungire a Duratei de execuţie (perioada 14.10.2016 - 18.05.2018); 13.927.068,65 RON - costuri suplimentare cu chirii de echipamente/utilaje suportate ca o consecinţă a prelungirii Duratei de execuţie; 398.149,05 RON - costuri suportate cu întocmirea expertizei pentru verificarea calităţii şi cantităţilor de lucrări executate în perioada aprilie 2017 - august 2017; 193.277,20 RON - costuri suportate cu expertizarea şi proiectarea soluţiilor de conservare şi punere în siguranţă a lucrărilor pe durata suspendării; 1.778.182,60 RON - daune interese pentru certificarea şi plata cu întârziere a lucrărilor executate în perioada aprilie — august 20 17; 7.365.450,94 Ici - dobânda legală penalizatoare calculată pentru suma acordată de 38.543.219.99 RON pentru perioada 08.09.2019 - 26.08.2021 şi în continuare, până la data efectivă a plăţii, dobândă a cărei rată este egală cu rata dobânzii de politică monetară a BNR plus 8 puncte procentuale, potrivit art. 3 alin. 21 din O.G. nr. 13/2011; a respins capătul de cerere constând în obligarea pârâtei la plata TVA; a respins capetele de cerere constând în obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:524.294,86 RON - echivalentul pierderii de oportunitate ca urmare a finanţării proiectului din resurse proprii; 3.288.520 RON- echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a diferenţei de curs valutar leu - euro dintre data transferurilor către România şi data executării hotărârii nrbitrale; 36.251,62 RON - costuri suportate cu pregătirea documentaţiei tehnice în vederea obţinerii Autorizaţiilor de desfiinţare pentru cele 27 de construcţii situate în amplasament; 20.250 RON - costuri suportate cu activităţile necesare obţinerii accesului în cele 27 de construcţii situate în amplasament; 769.832,50 RON - costuri suportate cu realizarea celor 4 sectoare experimentale pe zona de Est şi pregătirea notelor tehnice aferente; 47.088,13 RON şi 133.800 RON costuri suportate cu investigaţiile şi proiectarea unei noi soluţii pentru nodul rutier de la Km 0+000; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.586.307,20 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva acestei sentinţe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acţiune în anulare şi a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b), teza a-II-a, raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., admiterea acţiunii în anulare şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea în parte a senţintei arbitrale nr. 96 din data de 26.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de petenta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 96/26.10.2021 pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Arbitral din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în contradictoriu cu intimata A.. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

Recurenta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că în mod greşit s-a apreciat că referirile acesteia la H.G. nr. 1405/2010 nu pot fi reţinute ca subsumându-se motivului de anulare invocat. În opinia recurentei, dispoziţiile contractuale au valoarea unor norme imperative deoarece sunt aprobate printr-un act normativ, respectiv H.G. nr. 1405/2010.

În acest sens, contractul ce stă la baza pretenţiilor deduse judecăţii a fost încheiat în numele statului român de către CNAIR S.A. în calitatea acesteia de unic administrator al infrastructurii rutiere publice a statului român, şi are ca obiect proiectarea şi execuţia unor lucrări de interes public.

Având în vedere definiţia doctrinară a contractului administrativ şi trăsăturile acestuia, coroborat cu faptul că voinţa autorităţii publice a fost impusă printr-un caiet de sarcini, iar clauzele contractuale sunt reglementate prin H.G. nr. 1405/2010, apreciază recurenta că aceste clauze dobândesc valoarea juridică a unei norme imperative.

În consecinţă, recurenta apreciază că argumentele expuse în acţiunea în anulare privesc nelegalitatea hotărârii arbitrale şi nu netemeinicia acesteia, cum eronat a considerat instanţa, în cauză fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Intimata a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale este o cale de atac specială, iar specificitatea acesteia constă în faptul că nu permite instanţei cenzurarea temeiniciei hotărârii arbitrale, ci numai un control judecătoresc al legalităţii acesteia din perspectiva motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 608 lit. a)-i) C. proc. civ.

Întrucât acţiunea în anulare nu are caracter devolutiv, instanţa nu procedează în cadrul acestei acţiuni la o reevaluare şi interpretare a probelor administrate, ci doar la verificarea legalităţii hotărârii arbitrale din perspectiva dispoziţiilor art. 608 C. proc. civ. care prevede motivele pentru care o astfel de hotărâre poate fi desfiinţată.

Raportat la motivul de anulare invocat de petentă, şi anume 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin sentinţa atacată s-a reţinut că hotărârea arbitrală contestată nu încălcă dispoziţii legale imperative, argumentele pentru care partea a contestat soluţia instanţei arbitrale vizând în fapt soluţia pronunţată de instanţa arbitrală cu privire la fondul pretenţiilor pretinse de reclamantă.

Cum din dispoziţiile care reglementează acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, rezultă că aceasta poate fi exercitată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege şi nu ar putea fi extinsă şi la o situaţie ca cea de faţă care priveşte în realitate temeinicia hotărârii.

În ceea ce priveşte încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii, pornind de la definiţia normei dispozitive şi a celei imperative în raport cu caracterul conduitei prescrise, după cum părţile pot sau nu să deroge de la ele, instanţa a reţinut că normele dispozitive sunt acelea a căror aplicare este lăsată la aprecierea subiectelor de drept civil îngăduind, prin chiar conţinutul lor, să se deroge de la dispoziţiile pe care le cuprind, iar normele de drept civil imperative sunt cele impun părţilor o anumită conduită de la care ele nu pot deroga. Prin urmare, doar încălcarea acestora din urmă ar atrage incidenţa în cauză a cazului prevăzut de art. 608 lit. h) teza ultimă C. proc. civ.

Motivul de recurs indicat de recurentă în susţinerea criticilor formulate este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la motivul de recurs invocat, recurenta critică sentinţa atacată susţinând că greşit s-a apreciat că dispoziţiile contractuale invocate a fi fost încălcate nu au valoarea unor norme imperative deşi sunt aprobate printr-un act normativ, respectiv H.G. nr. 1405/2010, astfel că acestea aparţin ordinii publice atrăgând în consecinţă incidenţa motivului de anulare art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Potrivit art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare dacă aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

Recurenta a avut în vedere teza ultimă a acestui text de lege şi anume încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii.

Dispoziţiile legale evocate au în vedere accepţiunea restrânsă a noţiunii de lege imperativă ca sumă de reguli de conduită cu caracter general, obligatoriu şi impersonal, care stabilesc modul de comportament al subiectelor de drept în cadrul raporturilor juridice civile. Legea imperativă este, în acest sens, diferită de legea părţilor, care, deşi prevede la rândul ei o conduită nederogatorie pentru părţi, are în vedere doar cadrul contractual în limitele căruia părţile sunt obligate să se conformeze întocmai obligaţiilor asumate.

Aşadar, evaluarea modului defectuos de conformare a părţilor la conţinutul unei clauze contractuale nu poate fi reţinut ca o încălcare a unei norme imperative a legii, atunci când partea care o contestă face referire în acest sens la dispoziţiile contractului, chiar şi în situaţia unui contract administrativ, deoarece acest fapt se situează în afara domeniului încălcării legii imperative, prima instanţă operând corect cu aceste distincţii pentru a înlătura acest motiv de anulare a hotărârii arbitrale.

Contrar susţinerilor recurentei, curtea de apel a făcut un judicios examen de legalitate din perspectiva criticilor ce vizau ipoteza de anulare reglementată de art. 608 lit. h) C. proc. civ., constatând că nu este incident în cauză acest motiv de anulare al hotărârii arbitrale întrucât dispoziţiile contractuale invocate nu au caracterul unor norme de ordine publică, chiar dacă acestea preiau conţinutul unei hotărâri de guvern.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta a susţinut că prin hotărârea arbitrală au fost încălcate norme de ordine publică, aceasta critică în realitate modul de interpretare a unor dispoziţii contractuale sub pretextul că acestea ar avea caracterul unor norme imperative.

Pentru a întări cele susţinute în acţiunea în anulare recurenta a arătat că dispoziţiile contractuale invocate a fi fost încălcate sunt aprobate printr-un act normativ, respectiv H.G. nr. 1405/2010.

Critica construită pe acest motiv de către reclamanta reeditează în fapt fondul litigiului arbitral, ceea ce nu este permis prin exerciţiul acţiunii în anulare deoarece cazurile pentru care instanţa de judecată poate dispune desfiinţarea unei sentinţe arbitrale sunt restrictiv prevăzute de lege.

Interpretarea proprie şi nuanţarea unei calificări juridice a contractului părţilor nu se încadrează în motivul acţiunii în anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., deoarece nu vizează încalcarea dispoziţiilor imperative ale vreunei legi ci dispoziţiile contractuale, chiar dacă acestea vizează un contract administrativ, cum este cazul în speţă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 17 din 22 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2022.