Recusal of judges due to procedural denial of witness testimony: objective procedural acts do not constitute subjective bias or violate impartiality

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 958 din 25 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul A..

La termenul de judecată din data de 15.11.2021, procuratorul C., pentru apelantul-reclamant, a formulat cerere de recuzare a membrilor completului de judecată C8ALM.

Prin încheierea nr. 72 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul A., împotriva membrilor completului de judecată C 8 ALM, în compunerea de la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2021, învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2020

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În drept recurentul a invocat dispoziţiile art. 53 alin. (1) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul apreciază că cererea de recuzare nu a fost analizată corect, instanţa neidentificând elemente care să justifice reţinerea unor îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea judecătorilor învestiţi cu judecarea apelului.

În motivarea încheierii s-a reţinut că îndoiala petentului cu privire la imparţialitatea judecătorilor nu a fost însoţită de fapte concrete, acestea nefiind identificate în cauză.

Recurentul arată că dreptul de a solicita proba testimonială printr-o interpretare extensivă a normelor de natură procedurală, poate constitui un motiv care ar putea duce la îndoieli referitoare la imparţialitatea judecătorilor.

Cu toate că prin Decizia în interesul legii nr. 9/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost stabilit ce probe sunt admise şi în ce condiţii în calea apelului, instanţa a dat dovadă, în interpretarea normelor de natură procedurală, de un formalism excesiv în aplicarea acestora, contrar art. 6 pct. 1 CEDO.

Prin administrarea probei testimoniale s-ar fi putut demonstra condiţiile de muncă concrete precum şi alte fapte relevante pentru speţă, decăderea din această probă încălcând dreptul la un proces echitabil.

Neaplicarea clarificărilor date prin Decizia în interesul legii nr. 9/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, relevă îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea judecătorilor recuzaţi.

Înalta Curte, analizând recursul din perspectiva criticilor formulate îl va respinge ca nefondat pentru considerentele ce succed.

Recursul vizează încheierea nr. 72 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale prin care a fost respinsă cererea de recuzare.

Prin cererea de recuzare petentul s-a prevalat de dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. susţinând că judecătorii recuzaţi au aplicat sancţiunea decăderii din administrarea probei testimoniale, formulată prin cererea de apel, aceştia exprimându-şi în acest mod părerea cu privire la soluţia ce se va pronunţa în cauză, lucru ce dă naştere îndoielii cu privire la imparţialitatea lor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că prin art. 41 şi art. 42 C. proc. civ. sunt prevăzute în mod expres şi limitativ cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor, astfel că motivele de recuzare trebuie să privească strict aceste cazuri.

Împrejurarea relevată de petent potrivit căreia completul recuzat l-a decăzut din posibilitatea administrării probei testimoniale nu reprezintă un fapt personal, subiectiv al completului de judecată ci consecinţa exercitării de către recurent a unor drepturi procesuale în afara termenelor procedurale prevăzute.

Aşadar, îndoiala afirmată de recurent excedează limitelor prevăzute de art. 42 alin. (13) având în vedere că depăşirea termenelor procedurale reprezintă fapte obiective pentru judecători, iar nu elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea acestora.

Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviinţarea administrării unei anumite probe sau decăderea din administrarea acesteia sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiţii legale, fără a induce vreunei părţi concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, de un complet legal învestit cu soluţionarea acesteia, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 42 C. proc. civ. şi că nu există indicii că ar fi fost încălcate cele statuate prin art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 72 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 72 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2022.