Contract interpretation limits: failure to ground cassation in substantive error rather than mere re-weighing of facts

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A. S.R.L. şi B. au chemat în judecată pârâtele C. S.R.L. şi D. S.R.L., solicitând obligarea acestora la plata următoarelor sume: 29.250.000 RON, reprezentând comisionul aferent anului 2015; 14.852.622 RON, reprezentând comisionul aferent anului 2016; 2.509.276 RON, reprezentând comisionul aferent anului 2017, precum şi la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2636/30.12.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamantul B. ca nefondată; a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. ca nefondată; a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L.; a obligat pârâta D. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 19.180 RON, reprezentând comision aferent anului 2016; a respins restul pretenţiilor ca nefondate; a obligat pârâta D. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 2.864 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel în termen legal reclamanţii A. S.R.L. şi B., solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea intimatelor-parate la plata comisionului datorat aferent perioadei 2015-2017, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 249 din 14 februarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii A. S.R.L. şi B..

Recurenţii invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.266 alin. (1) si (2) C. civ.

Recurenţii consideră că instanţa de apel a făcut o "interpretare logică" a Contractului dc intermediere din 01.01.2015, cu precădere a clauzei conţinute dc art. 4.2. din acest contract, eludând astfel regulile de interpretare reglementate expres de art. 1266 C. civ. şi încălcând regula în conformitate cu care, în mod prioritar, contractul se interpretează în sensul voinţei reale a părţilor:

Mai mult, în art. 1266-1269 C. civ. cuprinse în Secţiunea a 5 -a ""Interpretarea contractului'" nu este reglementată "interpretarea logică" cu care a operat instanţa dc apel, fiind evident că decizia din apel a fost dată cu vădita încălcare a normelor de drept material (art. 1266 C. civ.).

Or, în situaţia în care instanţa de apel ar fi interpretat Contractul de intermediere din 01.01.2015 "după voinţa concordantă a părţilor" (art. 1266 alin. (1) C. civ.) şi ar fi ţinut cont de "negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului art. 1266 alin. (2) C. civ., ar fi trebuit să observe că din înscrisurile depuse la dosar rezultă, faptul că acest comision era calculat în funcţie de valoarea tuturor contractelor încheiate de D., ca urmare a activităţii desfăşurate de B., comisionul fiind plătit şi anterior către societatea A. S.R.L.

Clauza conţinută de art. 4.2 din Contractul de intermediere din 2015: "doar în situaţia în care aceste contracte sunt rezultatul exclusiv al Intermedierii" a fost în mod identic conţinută şi în art. 4.2. din Contractul de intermediere din 2014. Or, în temeiul Contractului de intermediere din 2014 a fost achitat un comision de 5.000 euro, reprezentând 1% din valoarea tuturor contractelor încheiate, care a fost de 531.282 euro.

Aşa fiind, rezultă că există o discrepanţă între această clauză din contract şi voinţa reală a părţilor, situaţie în care instanţa de apel era obligată să aplice regulile de interpretare reglementate expres de art. 1266 C. civ., nicidecum "interpretarea logică", aceasta nefiind reglementată de legiuitor.

Dacă instanţa de apel ar fi stabilit care a fost voinţa reală a părţilor, ar fi putut observa că "suma recunoscută de pârâtă" de 19,180 RON reprezentând comision datorat "strict la contractele care au fost încheiate prin negocieri directe" pentru anul 2016 este vădit disproporţionată faţă de comisionul de 100.000 euro pe care pârâtele l-au achitat pentru 2015, în baza actului adiţional. Acest fapt ce conduce la concluzia că în 2015 comisionul a fost calculat prin includerea contractelor obţinute în urma procedurilor de achiziţii publice, iar în 2016 doar prin raportare la contractele încheiate prin negocieri directe. Or, atât comisionul aferent anului 2015, cât şi cel pentru anul 2016 au la bază acelaşi contract - Contractul de intermediere din 01.01.2015 care nu a fost modificat de părţi în sensul acesta.

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 27 octombrie 2022, în temeiul art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, reţinând următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3) care se referă la motivele de ordine publică, precum şi în situaţia alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Recurenţii au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.266 alin. (1) şi (2) C. civ. fiind încălcată regula în conformitate cu care, în mod prioritar, contractul se interpretează în sensul voinţei reale a părţilor.

Conform acestui text de lege, contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literar al termenilor. La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Se constată astfel că, deşi recurenţii invocă încălcarea unor dispoziţii de drept material, criticile vizează în fapt modul de interpretare a obligaţiilor contractuale de către instanţa de apel, faţă de care recurenţii au propria viziune.

Aşadar, criticile nu sunt circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. deoarece vizează netemeinicia deciziei atacate, iar nu nelegalitate acesteia, astfel cum prevede art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie şi reiterarea unor situaţii de fapt fac imposibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

În consecinţă, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 249 din 14 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.R.L. şi D. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2022.