Validity of service via requested email address for restarting extraordinary appeal deadline in banking credit insurance dispute

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24.09.2020 pe rolul Tribunalului Mureş – secţia Civilă, sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., precum şi C. şi D., în calitate de moştenitori ai defunctei E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A., au solicitat constatarea existenţei obligaţiei pârâtei de a încheia pe durata derulării contractului de credit în numele împrumutatului E. o asigurare de viaţă în vederea asigurării riscului acesteia de deces ori din orice cauză şi constatarea existenţei dreptului împrumutatei E. de a beneficia de o asigurare de viaţă încheiată de pârâtă şi în numele acesteia în vederea asigurării riscului de deces din orice cauză, în temeiul art. 5 pct. 5.7 coroborat cu art. 5 pct. 5.8, art. 6.2.2, art. 6.1.2 lit. e), art. 6.2.1., art. 7.1 lit. a), c), i) şi h), art. 7.2 cu art. 6.2.1, art. 6.2.3. cu art. 8.1. lit. a) din contractul încheiat cu unitatea bancară.

De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciilor cauzate de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiei pârâtei de a încheia, pe durata derulării contractului de credit, în numele împrumutatei E., o asigurare de viaţă în vederea acoperirii riscului de deces din orice cauză, inclusiv dobânda legală şi inflaţia aferente despăgubirii.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (2) ale Legii nr. 193/2000, art. 77 din Legea nr. 296/2004 din Codul consumatorului, art. 998 şi art. 999 C. civ. de la 1864, art. 2 şi art. 3 din Ordonanţa nr. 9/2000 şi art. 2 şi art. 3 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa nr. 13/2011.

Prin sentinţa nr. 37/19.01.2021, pronunţată de Tribunalului Mureş, secţia Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Prin sentinţa nr. 46/20.05.2021, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2020, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţi; aceştia au fost obligaţi la plata sumei de 3.217 RON către pârâta F. S.A., reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel A., B., C. şi D..

Prin decizia nr. 281/A/25.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins apelul formulat de reclamanţi şi aceştia au fost obligaţi la plata către intimată a sumei de 4.197,81 RON, cheltuieli de judecată.

Apelanţii-reclamanţi au formulat cerere de completare a deciziei nr. 281/A/25.10.2021, care a fost respinsă prin decizia nr. 44/21.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

La 28.12.2021, C., D., B. şi A. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost anulat prin decizia nr. 1279/24.05.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a Civilă.

La 5.01.2022, împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat contestaţie în anulare A., B., C. şi D..

Prin decizia nr. 47/A/21.02.2022, Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardivă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 281/A/25.10.2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, în dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei din urmă decizii, A., B., C. şi D. au declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la 21.04.2022, solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi anularea în întregime a hotărârii atacate.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenţii au susţinut că, în mod greşit, curtea de apel a respins ca tardivă formulată contestaţia în anulare, raportându-se la data comunicării hotărârii către altă adresă decât cea indicată de reclamanţi în documentele formulate către instanţele de fond şi de apel.

În acest sens, recurenţii au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1), art. 211, art. 22 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Recurenţii au criticat decizia atacată din perspectiva faptului că instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare nu le-a pus în vedere să formuleze apărări cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată din oficiu, astfel că nu au avut posibilitatea să justifice faptul că au formulat în termen calea extraordinară de atac. Prin urmare, s-a arătat că instanţa nu a efectuat o activitate de cercetare temeinică şi nu a soluţionat în mod legal contestaţia în anulare, nefiind astfel respectate toate principiile şi garanţiile procesuale în vederea soluţionării legale şi temeinice a contestaţiei şi a cererii de completare a hotărârii.

S-a mai susţinut de către recurenţi că soluţia pronunţată de curtea de apel a fost întemeiată pe susţineri nefondate, deoarece termenul de formulare a contestaţiei nu a început să curgă de la data când decizia civilă nr. 281/A/25.10.2021 a ajuns, din vina instanţei de apel, la o adresă care nu a fost indicată de contestatori ca fiind adresa de comunicare a citaţiilor şi actelor de procedură, ci a început să curgă cel mai devreme la data când recurenţii au luat cunoştinţă de conţinutul plicului care conţinea decizia, respectiv din 20.12.2021.

Recurenţii au arătat că prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt incidente deoarece instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, având în vedere că avea obligaţia să comunice decizia atacată, cu respectarea legii, la adresa de e-mail x@x.ro, indicată de către reclamanţi prin actele depuse la dosar. Astfel, s-a învederat că, în mod greşit, curtea de apel a reţinut că decizia atacată cu contestaţie în anulare a fost comunicată la data de 18.11.2021, la adresa de domiciliu a mandatarului împrumutatului, respectiv la adresa din Buzău.

Producându-se această eroare, provocată de către instanţa de apel, mandatarul recurenţilor a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei nr. 281/A/25.10.2021 abia la data de 20.12.2021, când a redactat şi contestaţia în anulare, iar prin raportare la această dată termenul de 15 zile de formulare a contestaţiei în anulare a fost respectat, calea de atac fiind formulată după 15 zile de la data de 20.12.2021, respectiv în 05.01.2022.

Recurenţii au subliniat că adresa de domiciliu a mandatarului împrumutatului nu a fost indicată în cererea de chemare în judecată ca fiind adresa de corespondenţă pentru comunicarea citaţiilor şi a actelor de procedură, aceasta întrucât de cele mai multe ori mandatarul împrumutatului nu locuieşte la adresa respectivă. O comunicare legală a deciziei recurate s-ar fi realizat dacă aceasta ar fi fost transmisă la adresa de e-mail x@x.ro, astfel cum s-a solicitat.

În sensul celor arătate, au fost indicate şi prevederile art. 154 alin. (6), coroborate cu art. 165 pct. 3 C. proc. civ. dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare pentru comunicarea actelor de procedură, cum este cazul în speţă, comunicarea deciziei recurate se poate face de către grefa instanţei şi prin poştă electronică.

Concluzionând, având în vedere că decizia nr. 281 nu a fost comunicată la adresa de corespondenţă electronică, astfel cum s-a solicitat, recurenţii au apreciat că nu a avut loc o comunicare legală în cauză, astfel încât contestaţia în anulare a fost în mod greşit respinsă ca tardivă.

La 27.06.2022, intimata F. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii recursului, iar pe fond respingerea căii de atac, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

La termenul de astăzi, apărătorul intimatei a arătat că nu mai susţine excepţia netimbrării, având în vedere că a fost depusă la dosar dovada plăţii taxei judiciare de timbru. Totodată, a susţinut în continuare excepţia inadmisibilităţii recursului din perspectiva faptului că numai hotărârile definitive pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac, iar decizia nr. 281/A/25.10.2021 a fost dată cu recurs, excepţie pe care Înalta Curte a respins-o pentru argumentele reţinute în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul, Înalta Curte îl va admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei pentru o nouă judecată în faţa curţii de apel.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., analiza instanţei de recurs presupune examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar soluţia pronunţată de curtea de apel, prin decizia recurată, este aceea de respingere ca tardivă a contestaţiei în anulare, neprocedându-se la o judecată pe fond a căii extraordinare de atac.

Ca atare, instanţa supremă va analiza legalitatea deciziei curţii de apel prin prisma criticilor ce vizează respingerea ca tardivă a contestaţiei în anulare, încadrabile în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (5) C. proc. civ., deoarece recurenţii critică încălcarea normelor de procedură aplicate în examinarea excepţiei de tardivitate.

Recurenţii îşi justifică formularea căii de atac a contestaţiei în anulare peste termenul legal impus de art. 506 alin. (1) C. proc. civ. (15 zile de la comunicarea hotărârii), motivat de faptul că decizia nr. 281/A din 25.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată la domiciliul mandatarului contestatorilor şi nu la adresa indicată pentru transmiterea actelor de procedură, respectiv la adresa de e-mail x@x.ro, aşa cum aceştia precizează că s-a solicitat.

Se constată, astfel, că problema care se impune a fi lămurită de către instanţa de recurs vizează nerespectarea termenului imperativ de declarare a contestaţiei în anulare, prin raportare la procedura comunicării hotărârii atacate cu contestaţie în anulare în condiţiile legii.

În cauză, recurenţii invocă, pentru a justifica nelegala comunicare a deciziei de către instanţa de apel, faptul că prin cererea de apel au solicitat ca citaţiile şi actele de procedură să fie comunicate la adresa de e-mail x@x.ro, solicitare ignorată de instanţa de apel.

Înalta Curte constată că dezlegările jurisdicţionale pe care curtea de apel le-a dat excepţiei procesuale referitoare la tardivitatea contestaţiei în anulare sunt eronate şi fondate pe o greşită aplicare a normelor de procedură incidente în această materie, criticile cu acest obiect fiind întemeiate.

Regula generală instituită prin dispoziţiile art. 154 alin. (1) C. proc. civ. este aceea a comunicării citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură, din oficiu, prin agenţii procedurali ai instanţei sesizate, prin alt salariat al acesteia, prin agenţi sau salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul.

Totodată, alin. (6) al art. 154 C. proc. civ. prevede: "Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoţită de semnătura electronică extinsă a instanţei care va înlocui ştampila instanţei şi semnătura grefierului de şedinţă din menţiunile obligatorii ale citaţiei. Fiecare instanţă va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citaţii şi acte de procedură".

De asemenea, aşa cum rezultă din prevederile art. 156 alin. (7) C. proc. civ. şi ale art. 241 alin. (3) C. proc. civ., instanţa are obligaţia de a verifica efectuarea procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen, iar când este cazul, va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri, precum şi folosirea altor mijloace ce pot asigura încunoştinţarea părţilor (telefonic, telegrafic, prin fax, poştă electronică) sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înştiinţarea pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea primirii actului, respectiv a înştiinţării, dacă părţile au indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop.

Potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ.: "(1) În caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156."

Aşa cum corect s-a susţinut în cadrul recursului, în cererea de apel, A., B., C. şi D. au solicitat comunicarea citaţiilor şi a actelor de procedură la adresa de e-mail x@x.ro, în atenţia reprezentantului convenţional G., a cărui procură a fost depusă la dosar.

Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că în mod greşit curtea de apel a reţinut că decizia nr. 281/A din 25.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată contestatorilor la 18.11.2019, "prin punerea corespondenţei în cutia poştală de la domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură din Buzău, judeţul Buzău", fiind încălcate dispoziţiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ. şi ale art. 158 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care această procedură trebuia efectuată electronic, aşa cum părţile au solicitat.

Prin urmare, sunt întemeiate criticile recurenţilor privind aplicarea greşită a normelor procedurale ce reglementează termenul de declarare a contestaţiei în anulare, prin raportare la data reţinută de către curtea de apel ca fiind cea la care s-a comunicat decizia din apel.

Înalta Curte apreciază că efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) C. proc. civ., dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ.

De aceea, actul de citare a părţii în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) C. proc. civ.. Or, vătămarea a fost demonstrată prin soluţia data asupra contestaţiei în anulare, remediabilă în sistemul căilor de atac recunoscute de lege.

În acest context, în mod eronat curtea de apel a admis excepţia tardivităţii căii de atac, prin raportare la art. 506 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea unei comunicări nelegale a hotărârii instanţei de apel, care nu putea fi opozabilă titularilor căii extraordinare de atac.

În aceste condiţii, sancţiunea decăderii contestatorilor din dreptul de a le fi examinate criticile deduse judecăţii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., este lipsită de suport legal şi a produs părţii o vătămare a cărei înlăturare nu poate fi realizată decât prin anularea deciziei atacate cu recurs în condiţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. ce reprezintă regula de drept comun în materia nulităţii actelor de procedură.

În ce priveşte celelalte motive de recurs invocate de recurenţi şi reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti") şi de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), se constată că nu s-au dezvoltat critici încadrabile în conţinutul acestor texte de lege, acestea fiind invocate formal.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa în speţă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenţii B., D., C. şi A. împotriva deciziei nr. 47/A/21.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranşa definitiv asupra culpei procesuale a părţilor litigante şi nici a îndreptăţirii acestora la a pretinde obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre o nouă judecată a cauzei, rămâne în sarcina instanţei de rejudecare să analizeze cererea formulată de către intimata F. S.A. având ca obiect obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în recurs, în raport de decizia ce se va pronunţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii B., D., C. şi A. împotriva deciziei nr. 47/A/21.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată curţii de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2022.