Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2175/2022 AI generated

Insolvency stay of damages claim against insolvent insurer: exemption for debtor’s appeal under Law 85/2014

Case Number Decizia nr. 2175/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, set aside the appellate court’s order suspending the litigation, and remanded the case for renewed judgment, effectively restoring the proceedings for the plaintiff heirs and leaving the initial judgment partially in force regarding the merits. The dispute involved a civil action for damages arising from a fatal road accident, where the insurance company defendant entered bankruptcy; the appellate court had suspended the appeals of both the defendants (the insurer) and the plaintiffs (the heirs) pursuant to the automatic stay effects of the insolvency proceedings, but the plaintiffs challenged this suspension. The High Court held that the automatic suspension under Article 262(4) of Law No. 85/2014 did not apply to the insurer’s appeal, as Article 75(2) exempts appeals filed by the debtor against claims that predate the insolvency procedure; furthermore, it clarified that the suspension applies only to actions aiming at the realization of claims, and the definitive nature of the bankruptcy opening order extinguishes the underlying civil action, directing the remanded court to process the claims through the insolvency framework rather than maintaining the suspended civil suit.

Legislator headnote

AI generated

art. 480 alin. (2) C. proc. civ, art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, art. 262 din Legea nr. 85/2014, art. 242 din Legea nr. 85/2014; Insolvency stay of damages claim against insolvent insurer: exemption for debtor’s appeal under Law 85/2014: Prin încheierea din 08 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă s-a suspendat de drept judecata apelurilor declarate de apelanţii F. S.A. şi A., B., C., D. şi E., în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Keywords

AI generated
insolvency of the insurer opening of bankruptcy actions for damages stay of proceedings article of civil procedure effects of the judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 480 alin. (2) C. proc. civ
a declarat apel prin care a solicitat schimbarea hotărârii în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ.
art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
496 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii evocă dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin.
art. 262 din Legea nr. 85/2014
690/08.11.2018, dispoziţiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce priveşte creanţele din asigurări, îşi găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art.
art. 242 din Legea nr. 85/2014
262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art.
art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014
Recurenţii evocă şi dispoziţiile art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi ale art.
art. 412 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
85/2014 şi ale art. 412 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 05.02.2021, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta F. S.A. şi cu intervenientul forţat G., obligarea pârâtei la plata sumei de 1.966 RON cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea reclamantei C. şi a câte 250.000 RON fiecărui reclamant, cu titlu de daune morale pentru vătămările ce le-au fost cauzate prin decesul tatălui lor, H., ca urmare a accidentului rutier din 25.11.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 172/LP/2021 din 30 septembrie 2021, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., şi E., în contradictoriu cu pârâta F. S.A. şi intervenientul forţat G..

A fost obligată pârâta să achite reclamantei C. suma de 1.966 RON, reprezentând daune materiale şi suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, iar reclamanţilor A., B., D. şi E. câte 70.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse restul pretenţiilor referitoare la daunele morale şi a fost obligată pârâta să achite reclamantei C. cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta F. S.A. a declarat apel prin care a solicitat schimbarea hotărârii în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ. şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamanţilor. În subsidiar, a solicitat diminuarea cuantumului daunelor morale acordate la o sumă echitabilă.

Reclamanţii A., B., C., D. şi E. au formulat apel incident împotriva aceleiaşi sentinţe, prin care au solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul majorării daunelor morale acordate de prima instanţă de judecată.

La 2 martie 2022, apelanta-pârâtă F. S.A. a depus la dosar o cerere de suspendare a cauzei, motivat de faptul că, prin sentinţa nr. 507/09.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei societăţii F. S.A.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 08 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă s-a suspendat de drept judecata apelurilor declarate de apelanţii F. S.A. şi A., B., C., D. şi E., în temeiul dispoziţiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Împotriva acestei încheieri, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au formulat recurs, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii atacate şi, în consecinţă, dispunerea reluării judecăţii procesului, în temeiul art. 414-415 C. proc. civ., art. 496 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii evocă dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, "nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1), căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor/creditori/creditori, începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului".

Arată că, potrivit considerentelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 690/08.11.2018, dispoziţiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, în ceea ce priveşte creanţele din asigurări, îşi găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale art. 75 alin. (2) din aceeaşi lege, iar prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare.

Recurenţii evocă şi dispoziţiile art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 şi ale art. 412 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., faţă de care apreciază că soluţia instanţei de apel este nelegală, având în vedere şi faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanţa de judecată la 05.02.2021, cu mult înainte de deschiderea procedurii insolvenţei societăţii de asigurare pârâte.

Mai arată şi că, în această fază procesuală, nu au stabilită pe cale judiciară o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, neexistând astfel nicio posibilitate judiciară de stabilire a prejudiciului suferit de aceştia.

Prin urmare, în urma suspendării apelului, recurenţii sunt în imposibilitatea formulării unei cereri de înscriere la masa creditorilor ori de formulare a unei cereri de plată în vederea încasării despăgubirilor adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 19.04.2022 şi 20.04.2022 şi intimatului-intervenient la 20.04.2022 .

La 20.04.2022, în termen legal, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare şi cerere de suspendare a judecăţii prezentei cauze, având în vedere prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la 15.06.2022 .

Recurenţii nu au depus răspuns la întâmpinare.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Conform prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat faptul că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 262 alin. (4) raportat la art. 75 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014.

Instanţa supremă reţine că cererea de chemare în judecată formulată de recurenţii-reclamanţi împotriva F. S.A. a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Oradea la 05.02.2021.

Totodată, reţine că, prin sentinţa civilă nr. 507 din 9 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti a dispus deschiderea procedurii falimentului faţă de F. S.A. Din verificările instanţei în sistemul ECRIS a rezultat faptul că această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr. 655 din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti.

Scopul Legii nr. 85/2014 este, potrivit art. 2 din lege, instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenţei la care pot recurge debitorii aflaţi în dificultate şi, respectiv, a unor proceduri colective de insolvenţă pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de şansa de redresare a activităţii sale.

Pentru realizarea unui asemenea scop legiuitorul a prevăzut unele limitări ale drepturilor creditorilor de a finaliza – începând cu data declanşării procedurii de insolvenţă – demersuri judiciare sau extrajudiciare paralele, de natură a-i compromite finalitatea prin afectarea predictibilităţii şi securităţii procedurii judiciare, prin suprimarea caracterului colectiv şi crearea unor breşe nepermise în natura unitară a acesteia.

Pentru toate materiile din capitolele II-IV, integrate în titlul II al Legii nr. 85/2014, completarea cu dispoziţiile comune din capitolul I al aceluiaşi titlu, deci inclusiv cu prevederile din secţiunea a 3-a a acestui capitol, referitoare la deschiderea procedurii şi efectele acesteia, a fost realizată prin intermediul unor norme de trimitere având o redactare aproximativ identică (pentru grupurile de societăţi – art. 183; pentru falimentul instituţiilor de credit – art. 204; pentru falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare – art. 242).

Potrivit art. 242 din Legea nr. 85/2014, prevederile capitolului I, cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

Conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, "Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare. Creanţele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului şi se supun examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs."

Măsura privind suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a oricărei executări silite îndreptate împotriva societăţii debitoare ca urmare a intrării sub incidenţa Legii nr. 85/2014 se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislaţia insolvenţei, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă.

Este în afară de orice dubiu, având în vedere că legiuitorul face referire la "acţiunile judiciare sau extrajudiciare" şi la "măsurile de executare silită îndreptate împotriva societăţii de asigurare/reasigurare debitoare", că numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, întrucât doar aceste demersuri individuale ale creditorilor falitei pot afecta bunurile aflate în patrimoniul debitorului, instanţa de judecată învestită cu o astfel de acţiune având deplina libertate de a analiza în ce măsură cererile de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare se circumscriu sau nu respectivelor cerinţe legale.

Având în vedere scopul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014, legislatorul român a introdus în mod expres anumite excepţii de la suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită, excepţii care sunt cuprinse în art. 75 alin. (2) din legea sus-menţionată, la lit. a) fiind menţionate, printre altele, căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii (mai precis, împotriva hotărârilor judecătoreşti nefavorabile debitorului).

Fiind situate în cuprinsul primului capitol al titlului II – Procedura insolvenţei, capitol care, de altfel, poartă denumirea "Dispoziţii comune", rezultă, raportat la dispoziţiile art. 242 din aceeaşi lege, că dispoziţiile art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile şi în procedura falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare.

Aşadar, textul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretat disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin derogările de la suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se aplică în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

De altfel, aceasta este şi concluzia Curţii Constituţionale, care prin Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2018 şi prin Decizia nr. 690 din 8 noiembrie 2018 a statuat că dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 trebuie integrate în reglementarea procedurii insolvenţei din cuprinsul acestui act normativ. Totodată, Curtea a arătat că măsura suspendării de drept prevăzută de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se justifică prin natura specială a procedurii insolvenţei, existenţa unor acţiuni paralele producând incertitudine cu privire la masa credală, instanţa de judecată competentă având obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare se circumscriu sau nu cerinţelor cuprinse în norma menţionată.

"Averea debitorului" este definită, prin art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, ca reprezentând totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face obiectul executării silite potrivit C. proc. civ.

Suspendarea tuturor acţiunilor (urmată de încetarea procesului, la momentul la care soluţia deschiderii procedurii insolvenţei devine definitivă) este unitară, uniformă şi imperativă, tocmai pentru că singura cale de valorificare a drepturilor patrimoniale faţă de debitorul insolvent este formularea – în termen – a cererilor de admitere a creanţelor (existenţa unei proceduri de plată distincte pentru protejarea creditorilor de asigurări nefiind în măsură să determine o altă concluzie). Repunerea pe rol a acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor are loc doar în cazul desfiinţării sau, după caz, al revocării hotărârii de deschidere a procedurii, reluarea executărilor silite putând avea loc în aceleaşi condiţii.

În acest fel se evită ca asupra averii debitorului să se exercite acţiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanţelor creditorilor, eliminându-se incertitudinile asupra masei pasive. Altfel spus, se asigură "stabilizarea masei credale", ca premisă de naştere a principiului concursualismului, scopul acestei norme imperative de ordine publică fiind acela de a concentra toate litigiile având ca obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenţei

Din interpretarea per a contrario a primei teze a alin. (1) al art. 262 din Legea nr. 85/2014 rezultă că acţiunile judiciare, extrajudiciare şi măsurile de executare silită îndreptate împotriva debitorului societate de asigurare/reasigurare cu privire la care s-a deschis procedura insolvenţei, acţiuni sau măsuri prin intermediul cărora nu se tinde la realizarea creanţelor asupra averii debitorului (adică la îndestularea creditorilor), nu se suspendă ope legis, norma analizată făcând referire expresă, în teza a doua, la "creanţele pretinse în aceste procese", care se vor înregistra la dosarul de faliment al tribunalului şi sunt supuse examinării şi înscrierii lor în tabelul creanţelor, potrivit acestui act normativ.

Cu alte cuvinte, efectul deschiderii procedurii insolvenţei este suspendarea acţiunii civile judiciare/extrajudiciare care are ca obiect realizarea unei creanţe împotriva debitorului născute înaintea declanşării procedurii, ca acţiune civilă individuală sau proces civil concret, în sensul dat de art. 29 din C. proc. civ., indiferent de stadiul procesual în care se află (fond, apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire ori, după caz, fond înaintea tribunalului arbitral, acţiune în anularea hotărârii arbitrale sau recurs la soluţia primită din partea curţii de apel), cu excepţia cazului în care acţiunea/procesul se află într-o cale de atac exercitată de debitor.

În acest context juridic şi factual, Înalta Curte reţine că, în ce priveşte apelul pârâtei F. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe prin care a fost soluţionată acţiunea unor creditori introdusă pe rolul instanţelor anterior deschiderii procedurii de faliment, dispoziţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu sunt incidente.

Înalta Curte mai reţine că, referitor la apelul reclamantelor, instanţa de apel nu a avut în vedere dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu care "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează."

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., C., D., E. şi B. împotriva încheierii din 8 martie 2022, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată, Curţii de Apel Oradea.

În rejudecare, instanţa de apel urmează să ţină seama de dezlegarea dată în privinţa chestiunii că apelul declarat de pârâta-debitoare nu intră sub incidenţa cazului de suspendare prevăzut de art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, precum şi de efectul pe care îl generează rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment împotriva pârâtei F. S.A., în sensul încetării acţiunii judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., C., D., E. şi B. împotriva încheierii de şedinţă din 8 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.