Cassation annulled for failure to formulate valid legal grounds in contractual late-payment penalty dispute

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la 17.09.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., pentru a se dispune obligarea acesteia la plata sumei de 408.448,39 RON, actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1350, art. 1489 alin. (2), art. 1531-1535 C. civ.

Pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acţiunii reclamantei în măsura cuantumului care va reieşi din probele administrate în cauză, precum şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat:

- să se constate că, în baza obligaţiilor asumate prin acordurile de subcontractare nr. x/02.07.2013, nr. 317/0210.2013 şi contractelor de lucrări nr. x/2013 şi 635/04.11.2013, A. S.R.L. trebuie să suporte cheltuielile efectuate în legătură cu execuţia lucrărilor, astfel cum au fost stipulate prin contract;

- să fie obligată reclamanta-pârâtă reconvenţional la plata către pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.R.L. a sumei de 245.372 RON, reprezentând cheltuieli efectuate pentru realizarea lucrărilor de către subcontractant şi suportate de contractantul general, plus contravaloare costuri lucrări aflate în sarcina subcontractantului dar efectuale de contractantul general, pe cheltuiala sa;

- să se dispună compensarea datoriilor reciproce, urmând să se plătească doar diferenţa necompensată.

În drept, a invocat art. 350, art. 1548, art. 1617 C. civ.

La 20.11.2019, reclamanta A. S.R.L. a depus o precizare a acţiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 408.448,39 RON, la care se aplică penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere şi actualizarea sumei totale cu indicele de inflaţie şi dobândă.

Prin sentinţa nr. 40 din 10.11.2021, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei-pârâte A. S.R.L., a obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 408.448,39 RON, reprezentând contravaloare servicii, actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data scadenţei şi a sumei de 408.450 RON reprezentând penalităţi de întârziere reduse conform art. 1541 C. civ. a admis cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta-pârâtă A. S.R.L. la plata către pârâta-reclamantă reconvenţional B. S.R.L. a sumei de 35.371,5 RON, reprezentând cheltuieli indirecte şi contravaloare lucrări, fiind compensate cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.R.L. a formulat apel prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii petitului privind obligarea sa la plata penalităţilor.

Prin decizia civilă nr. 157/2022 din 21 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă a fost respins apelul pârâtei, fiind obligată la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciind că instanţa de apel ar fi interpretat greşit normele de drept substanţial prevăzute de art. 1556 C. civ., privind excepţia de neexecutare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, arată, în esenţă, că a invocat excepţia de neexecutare de către intimată a obligaţiei de plată a cheltuielilor efectuate pentru buna executare a lucrărilor.

Prin urmare, apreciază că nu se pot acorda penalităţi de întârziere pentru sumele neachitate din facturi, deoarece culpa aparţine reclamantei, care a refuzat să-şi îndeplinească propriile obligaţii şi să suporte costurile care îi incumbau. Totodată, arata că intimata-reclamantă a aşteptat mai mult de doi ani de la data exigibilităţii creanţei până să solicite plata sumelor neachitate în termen, astfel că, solicitarea de plată, pe lângă debitul principal, şi a penalităţilor şi a dobânzii legale, atrage concluzia că intimata a urmărit, prin lipsa de diligenţă, tocmai îmbogăţirea fără just temei, în sensul de a obţine din penalităţi şi dobânzi o sumă ce depăşeşte de câteva ori suma ce i se cuvine pentru lucrările executate.

Consideră că, în mod greşit ar fi apreciat instanţa de apel că obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere aferente cerinţei plăţii la termenele stabilite a contravalorii lucrărilor executate de intimata-reclamantă nu se află în relaţie de reciprocitate şi interdependenţă cu obligaţia intimatei-reclamante de a asigura paza şantierului, de a procura şi întreţine dispozitivele de iluminare, protecţie, îngrădire şi pază, cu obligaţia de a asigura iluminatul şi curăţenia şantierului, de semnalizare a şantierului, de a asigura instrumentele, utilajele şi materialele necesare pentru verificarea, măsurarea şi testarea lucrărilor ori cu obligaţia de a întocmi şi prezenta situaţiile de lucrări, singura obligaţie asumată de intimata-reclamantă, corelativă celei a apelantei-pârâte privind plata contravalorii lucrărilor efectuate de cea dintâi, fiind cea a executării lucrărilor stabilite în cele două contracte de lucrări.

Intimata-reclamantă ar fi fost obligată, conform art. 8 din acordurile de subcontractare încheiate între contractantul B. S.R.L. şi subcontractantul A. S.R.L., să suporte cheltuielile indirecte generate în cadrul raporturilor contractuale în baza cărora s-au efectuat lucrările, la fel cum şi recurenta era obligată să suporte aceste lucrări prin contractul principal.

Conchide recurenta-pârâtă că instanţa de apel ar fi trebuit să constate că cererea reclamantei este întemeiată doar în parte, doar cu privire la debitul principal, iar cererea de obligare la plata penalităţilor trebuia respinsă.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L. nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se reţine că dispoziţiile art. 1556 C. civ. au fost invocate în mod formal, de vreme ce recurenta nu a arătat în ce modalitate au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

Analiza memoriului de recurs relevă o reluare fidelă a susţinerilor recurentei-pârâte exprimate în cererea de apel, privind temeinicia invocării excepţiei de neexecutare a contractului, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Nu în ultimul rând, se constată că, deşi instanţa de apel a reţinut că pârâta a invocat excepţia de neexecutare anterior cererii adiţionale formulate de reclamantă, pârâta având deci în vedere doar pretenţiile izvorâte din neplata facturilor şi a dobânzii legale aferente, şi nu şi a penalităţilor de întârziere, recurenta-pârâtă nu a înţeles să combată aceste considerente, ci s-a cantonat în a reitera argumentele privind invocarea excepţiei de neexecutare a contractului în ce priveşte plata penalităţilor contractuale.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor ei, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

A mai invocat recurenta-pârâtă şi faptul că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu există o relaţie de interdependenţă între plata penalităţilor şi obligaţiile intimatei de a organiza paza şantierului, de a procura şi întreţine dispozitivele de iluminare, protecţie, îngrădire şi pază, cu obligaţia de a asigura iluminatul şi curăţenia şantierului, de semnalizare a şantierului, de a asigura instrumentele, utilajele şi materialele necesare pentru verificarea, măsurarea şi testarea lucrărilor ori cu obligaţia de a întocmi şi prezenta situaţiile de lucrări, singura obligaţie asumată de intimata-reclamantă, corelativă celei a recurentei-pârâte privind plata contravalorii lucrărilor efectuate de cea dintâi, fiind cea a executării lucrărilor stabilite în cele două contracte de lucrări.

Instanţa de recurs constată că, în susţinerea acestei critici, recurenta se raportează la o dispoziţie contractuală, presupus interpretată greşit de către instanţa de apel, anume art. 8 din Acordul de subcontractare încheiat între recurentă şi intimata-reclamantă B. S.R.L. prin care s-a prevăzut că, "subcontractantul se angajează faţă de contractant cu aceleaşi obligaţii şi responsabilităţi pe care contractantul le are faţă de investitor conform contractului".

Această argumentaţie nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la posibilitatea casării unei hotărâri atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, interpretarea clauzelor contractuale fiind un aspect de netemeinicie care nu poate fi cenzurat în recurs.

Recurenta nu ţine seama nici de considerentele deciziei recurate, prin care instanţa de apel a reliefat că obligaţiile menţionate de recurenta-pârâtă nu au fost asumate de intimata-reclamantă în legătură cu executarea lucrărilor, astfel că nu există temei juridic pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului. A mai reţinut instanţa de apel că obligaţiile ce-i incumbă reclamantei în calitatea pe care a avut-o de executant referitoare la paza şantierului ori întreţinerea dispozitivelor de iluminare, generează raporturi juridice distincte de obligaţia pârâtei de a achita la termenele stabilite contravaloarea executării lucrărilor.

Situaţia de fapt astfel stabilită de instanţa de apel nu poate face obiectul reaprecierii de către instanţa de recurs, învestită conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ. doar cu examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, instanţa supremă reţine, pentru argumentele pe care le-a expus, că susţinerile din memoriul de recurs nu au aptitudinea de a reprezenta critici de nelegalitate şi nici nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocate exclusiv formal. În plus, nu au fost identificate nici alte motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu a formulat critici care să poată fi subsumate motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) şi 496 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 157/2022 din 21 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 157/2022 din 21 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia a II-a Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.