Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2163/2022 AI generated

Revision for contradictory decisions: requirement of distinct proceedings versus same-case procedural cycles

Case Number Decizia nr. 2163/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's decision to reject the revision request, thereby leaving the Tribunal's 2020 final judgment on the validity of the execution of proceedings in force. The case involved a debtor challenging a bank loan enforcement through a request for revision based on alleged contradictory judgments (inconsistent rulings by the same court in different procedural cycles regarding the obligation to notify the debtor of the payment order and enforcement title). The Supreme Court held that the revision ground for contradictory decisions under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure requires the existence of two final judgments rendered in separate legal proceedings with triple identity of parties, object, and cause, not in different stages or cycles of the same lawsuit; because the challenged decisions were issued within the same case file, the cumulative conditions for revision were not met, rendering the request inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 1578 C. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ; Revision for contradictory decisions: requirement of distinct proceedings versus same-case procedural cycles: The case involved a debtor challenging a bank loan enforcement through a request for revision based on alleged contradictory judgments (inconsistent rulings by the same court in different procedural cycles regarding the obligation to notify the debtor of the payment order and enforcement title). The Supreme Court held that the revision ground for contradictory decisions under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure requires the existence of two final judgments rendered in separate legal proceedings with triple identity of parties, object, and cause, not in different stages or cycles of the same lawsuit; because the challenged decisions were issued within the same case file, the cumulative conditions for revision were not met, rendering the request inadmissible.

Keywords

AI generated
revision of a judgment article of civil procedure procedural orders enforcement of ruling grounds for cassation judicial review

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia nr. 9/2016
Denial of house arrest in European Arrest Warrant surrender due to risk of evasion arising from withdrawal of consent.
decizia civilă nr. 368/2018
Prin decizia civilă nr. 368/2018 din 27.03.2018, Tribunalul Sălaj a admis apelul şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Zalău.
decizia civilă nr. 719/2020
Prin decizia civilă nr. 719/2020 din 22.12.2020, pronunţată în dosarul nr.
decizia civilă nr. 93/2021
Prin decizia civilă nr. 93/2021 din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A..
decizia nr. 368/2018
Territorial competence for divorce: application of last common residence rule over unknown defendant domicile where one spouse still resides in the district
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare şi la titlu înregistrată la 20.12.2016 pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/2016, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B.. şi C. S.R.L.:

- pe cale de excepţie, să se admită excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi să se anuleze cererea creditoarei precum şi toate actele de executare ca fiind făcute de o persoană sau la cererea unei persoane care nu are calitatea de reprezentant, în dosarul execuţional nr. x/2015 al B.E.J. D.;

- pe fondul cauzei: admiterea excepţiei lipsei calităţii de creditor a B.. şi anularea executării silite şi a tuturor actelor încheiate în dosarul execuţional nr. x/2015 al B.E.J. D.;

- admiterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2015 al B.E.J. D.;

- lămurirea în ce măsură se poate aplica, ca titlu executoriu, în deplinătatea întinderii sale, contractul de credit bancar nr. x/20.01.2008;

- anularea executării silite şi toate actele de executare silită încheiate în dosarul execuţional nr. x/2015 al B.E.J. D., inclusiv a încheierii de conexare din 05.12.2016, pentru lipsa calităţii de creditor, pentru lipsa titlului executoriu şi pentru lipsa caracterului cert al creanţei şi

- încetarea executării silite şi toate actele de executare silită în dosar nr. x/2016 al B.E.J. D., pentru achitarea în integralitate a debitului şi a cheltuielilor de executare din respectivul dosar;

- obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, decizia nr. 9/2016, art. 632, art. 663, art. 703-706 C. proc. civ., art. 1578 C. civ. şi art. 1391 şi urm. din C. civ. de la 1865.

Prin sentinţa civilă nr. 1106/2017 din 26.06.2017, Judecătoria Zalău a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardivă, contestaţia la executare şi la titlu.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea A.. Prin decizia civilă nr. 368/2018 din 27.03.2018, Tribunalul Sălaj a admis apelul şi a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Zalău.

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 933/2019 din 05.06.2019 pronunţată în dosar nr. x/2016, Judecătoria Zalău a respins contestaţia la executare şi la titlu, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 719/2020 din 22.12.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj s-a respins, ca nefondat, apelul înaintat de contestatoarea-apelantă A., în contradictoriu cu intimaţii B.. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 933/05.06.2019 a Judecătoriei Zalău, pronunţate în dosar nr. x/2016.

La 19 ianuarie 2021, contestatoarea A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 719/2020, pronunţată de Tribunalul Sălaj la 22.12.2020 în dosarul civil nr. x/2016, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei civile nr. 719/2020, pronunţată de Tribunalul Sălaj la 22.12.2020 în dosarul nr. x/2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată suportate cu ocazia soluţionării prezentei cereri.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 93/2021 din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A..

Împotriva acestei decizii, la 28 aprilie 2021, a declarat recurs revizuenta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe; în subsidiar, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, anularea deciziei civile nr. 719/2020 pronunţate de Tribunalul Sălaj la 22.12.2020, în dosarul nr. x/2016 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sălaj; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-revizuentă apreciază că instanţa de recurs trebuie să răspundă problemei de drept dacă motivul de revizuire al hotărârilor potrivnice presupune, aşa cum a reţinut instanţa de revizuire, hotărâri pronunţate pe fond şi în cauze diferite.

O primă critică a deciziei atacate priveşte faptul că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, recurenta învederează că prima instanţă a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă, deoarece nu a analizat motivul de revizuire pe fondul cauzei şi a considerat că acest motiv presupune hotărâri potrivnice pronunţate pe fond şi în cauze distincte.

Or, recurenta susţine că, primul argument, al revizuirii exclusiv a hotărârilor care evocă fondul, contravine art. 509 alin. (2) C. proc. civ., ce permite revizuirea şi a hotărârilor ce nu evocă fondul, iar al doilea argument, al pronunţării hotărârilor potrivnice în două cauze distincte, contravine art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece textul de lege nu distinge în acest sens, prima instanţă adăugând la lege.

Apreciază recurenta că expresia "instanţe de acelaşi grad" acoperă şi situaţia în care aceeaşi instanţă, în speţă Tribunalul Sălaj, a pronunţat două hotărâri potrivnice în aceeaşi cauză, însă în două cicluri procesuale diferite. În caz contrar, susţine recurenta că s-ar eluda scopul pentru care a fost reglementat acest motiv de revizuire, respectiv prezervarea autorităţii de lucru judecat, indiferent de instanţa de judecată care a ştirbit-o.

O a doua critică priveşte faptul că decizia recurată nu conţine motivele pe care se sprijină, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, recurenta arată că, respingând cererea de revizuire ca inadmisibilă, instanţa nu a cercetat fondul cauzei, acest fapt însemnând că aceasta nu a răspuns motivului de revizuire.

În ce priveşte motivele de recurs cu privire la petitul de reţinere a cauzei spre rejudecare, sub un prim aspect, recurenta învederează că instanţa de revizuire a reţinut în mod eronat aspectele legate de starea de fapt, situaţie care a dus la aplicarea greşită a normelor de drept material.

Mai subliniază că, în ceea ce priveşte contrarietatea dintre cele două hotărâri (decizia civilă nr. 368/2018 şi decizia civilă nr. 719/2020), aceasta se referă la efectele juridice ale necomunicării somaţiei şi titlului executoriu debitorului.

Arată că, în primul ciclu procesual, tribunalul a considerat că este obligatorie comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, iar în rejudecare, aceeaşi instanţă a considerat că executarea se face fără somaţiei şi fără comunicarea titlului executoriu către debitor.

Recurenta menţionează că este de aceeaşi opinie cu cea pronunţată de Tribunalul Sălaj în primul ciclu procesual şi reia în totalitate susţinerile din cererea de revizuire, inclusiv cele cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 31.05.2021 .

La 28.06.2021, în termen legal, intimata-pârâtă B.. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării şi tardivităţii formulării recursului. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 08.07.2021 .

Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 01 martie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului părţilor, cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta a formulat un punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului.

Prin încheierea din 21 iunie 2022, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepţiile netimbrării şi tardivităţii recursului, invocate de intimată prin întâmpinare, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei civile nr. 93/2021 din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă şi a stabilit termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând recursul în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Trebuie subliniat că, în cauză, nu sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 din 17 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018, deci nici forma modificată a art. 513 alin. (4) C. proc. civ. referitoare la încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ., hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Or, în cauză, contestaţia la executare şi la titlu a fost formulată anterior modificărilor legislative prin care a fost extinsă sfera de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa supremă reţine că recurenta-revizuentă a criticat decizia pronunţată în revizuire pentru faptul că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) C. proc. civ.

Criticile recurentei-revizuente subscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, recurenta a afirmat că decizia definitivă nr. 719/2020 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2016 este contradictorie cu decizia nr. 368/2018 din 27.03.2018, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2016, sub aspectul efectelor necomunicării somaţiei şi titlului executoriu către debitor.

Potrivit normelor aplicabile în prezenta cauză, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior evocat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Condiţiile anterior menţionate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerinţe conducând la respingerea cererii de revizuire.

Înalta Curte constată că, atât hotărârea supusă revizuirii, cât şi cea faţă de care se pretinde contrarietatea sunt pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, în cicluri procesuale diferite.

Or, "una şi aceeaşi pricină" în sensul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., nu semnifică situaţia pronunţării a două hotărâri, în acelaşi proces, în stadii sau cicluri procesuale diferite ale acestuia. Textul are în vedere întrunirea condiţiei triplei identităţi: de părţi, obiect şi cauză, cu privire la două cereri de chemare în judecată distincte, soluţionate în două dosare separate, în aşa fel încât soluţionarea celei de-a doua a adus atingere puterii de lucru judecat a soluţiei pronunţate în prima.

În situaţia din speţă, această cerinţă nu este îndeplinită, revizuenta susţinând contrarietatea deciziei finale a instanţei de apel (decizia civilă nr. 719/2020 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Sălaj – secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016), în raport cu o altă decizie a instanţei de apel într-un ciclu procesual anterior (decizia civilă nr. 368/2018 din 27.03.2018 a Tribunalului Sălaj – secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a admis apelul, s-a casat hotărârea recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe), ceea ce este inadmisibil pe calea revizuirii, aşa cum judicios s-a reţinut şi prin decizia atacată.

Instanţa de recurs constată că sunt străine de motivarea instanţei de revizuire criticile privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (2) C. proc. civ., privind admisibilitatea revizuirii împotriva hotărârilor care nu evocă fondul.

Astfel, cum se poate observa, analiza instanţei de revizuire asupra condiţiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a relevat faptul că hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire şi cea în raport cu care se invocă autoritatea de lucru judecat au fost pronunţate în cicluri procesuale diferite, în aceeaşi cauză, respectiv în cadrul aceluiaşi dosar.

Având la bază această constatare, că nu este îndeplinită cerinţa existenţei unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fi fost pronunţate în dosare diferite, a devenit inutilă verificarea celorlalte condiţii de admisibilitate, dat fiind că motivul de revizuire privind contrarietatea de hotărâri presupune întrunirea cumulativă a cerinţelor mai sus evocate, pentru a se dispune anularea ultimei hotărâri.

Instanţa supremă reţine că, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Prin urmare, cum instanţa de revizuire a reţinut neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii împotriva deciziei civile nr. 719/2020 din 22 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Sălaj – secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016, în mod judicios nu a trecut la analiza fondului cauzei, criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privind necercetarea fondului cauzei din perspectiva motivului de revizuire, fiind nefondate.

Instanţa de recurs reţine că, deşi recurenta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin memoriul de recurs nu a dezvoltat nicio critică ce poate fi încadrată în acest motiv de nelegalitate, respectiv nu a indicat ce dispoziţii de drept material au fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de revizuire, în cadrul analizei condiţiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, se reţine că, validând soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, instanţa de recurs nu poate proceda la o analiză pe fond a motivului de revizuire invocat de recurenta-revizuentă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei civile nr. 93/2021 din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei civile nr. 93/2021 din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a II-a Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2022.