Bank appeal dismissed; interest-indexing and ancillary clauses in loan contract deemed abusive under consumer law, prior valid assignment precludes rescission.

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Deliberând asupra recursurilor principal şi incident de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

I.1. Obiectul cererii; temeiul de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, la data de 09 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale conţinute în art. 2.4 din Contractul de credit nr. 304 din 20.05.2008, respectiv art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului, referitoare la modul de calcul, şi de indexare a dobânzii, ea fiind abuzivă prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000; să se constate nulitatea absolută a art. 2.1 si 2.3 din Actul adiţional încheiat la 10.05.2011 la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, referitor la dobânzi şi comisioane; ca urmare a admiterii primelor două capete de cerere, să se dispună restituirea sumelor de bani achitate în plus de la momentul încheierii contractului de credit şi până în prezent cu titlu de dobânzi; să se constate nulitatea absolută a art. 5 lit. a) din Condiţiile generale ale contractului de credit nr. x/20.05.2008, referitor la drepturile băncii în situaţia apariţiei unui caz de culpă; să se constate nulitatea absolută a art. 6 lit. d) din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 privind obligaţiile clientului, care stabileşte posibilitatea băncii de a declara întregul credit scadent şi fără punere în întârziere în cazul neîndeplinirii obligaţiei de reînnoire a asigurărilor; ca urmare a admiterii capetelor de cerere exprimate la pct. anterioare, să se constate în vigoare contractul de credit; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2488, pronunţată la data de 20 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată; s-a constatat caracterul abuziv şi, în consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 2.4 din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 şi în art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire şi de indexare a dobânzii, dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară, pârâtele fiind obligate la plata către reclamanţi a sumei achitate de către aceştia cu titlu de dobândă în perioada 20.05.2008-10.05.2011; a respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 2.1 şi art. 2.3 din Actul adiţional încheiat la data de 10.05.2011 şi la restituirea sumelor încasate în baza acestor clauze, precum şi cele cuprinse în art. 5 lit. a) şi art. 6 lit. d) din Condiţiile generale ale contractului de credit nr. x/20.05.2008, pârâtele C. S.A. şi C. S.A. – Sucursala Constanţa fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamanţilor în sumă de 2.500 RON, constând în onorariu de expert.

Prin decizia civilă nr. 523 din data de 28.09.2017, Curtea de Apel Constanţa a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor A. şi B. formulat împotriva sentinţei civile nr. 2488 din data de 20 decembrie 2016, a Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă; a admis apelul pârâtei C. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că au fost respinse pretenţiile reclamanţilor privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 2.4 din Contractul de credit nr. x/20.05.2008, respectiv art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire şi de indexare a dobânzii, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei achitate cu titlu de dobândă în perioada cuprinsă între 20.05.2008-10.05.2011.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanţii-reclamanţi A. şi B., care a fost admis, prin decizia nr. 1051 din data de 16.05.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, dispunându-se trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Constanţa.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 21.08.2019, sub nr. x/2015*.

I.3. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 115 din 10 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015 a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta C. împotriva sentinţei civile nr. 2488 din 20.12.2016, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2015; a admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 5 lit. a) şi art. 6 lit. d) din Condiţiile generale de acordare a creditului, anexă la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, respingând ca nefondat capătul de cerere privind constatarea ca fiind în vigoare contractul de credit; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.

II. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei decizii a declarat recurs principal pârâta C. S.A., solicitând admiterea recursului, cu consecinţa modificării deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său împotriva sentinţei civile nr. 2488/20.12.2016, pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2015 şi, în consecinţă, a respingerii şi a capătului de cerere prin care s-a dispus constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 2.4. din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 şi în art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire şi de indexare a dobânzii, dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea băncii la plata către reclamanţi a sumei achitate de către aceştia cu titlu de dobândă în perioada cuprinsă între 20.05.2008 - 10.05.2011.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, următoarele:

Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în raport de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 193/2000, recurenta susţinând că ar putea fi incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., raportat la eventualitatea neconstitutionalităţii prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Ca şi instanţa de fond, şi instanţa de apel a interpretat în mod greşit, în speţa de faţă, cu privire la dobânda variabilă, că prevederile art. 2.4 din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 şi în art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului privitoare la mecanismul de stabilire şi de indexare a dobânzii ar produce un presupus dezechilibru reclamanţilor, când, în fapt, acesta a fost, practic, inexistent.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a concluziilor ce derivă din soluţionarea cauzelor C472/10 şi C269/19 ale C.J.U.E., obligaţia de restituire de către C. S.A. a întregii dobânzi încasate de bancă în intervalul 20.05.2008 -10.05.2011 fiind una nelegală, trebuind a fi circumstanţiată în raport de jurisprudenta C.J.U.E. aplicabilă în prezenta cauză.

Apreciază, în aceste condiţii, că i-a fost încălcat, practic, dreptul la un proces echitabil în apel în raport de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi prevederile art. 124 din Constituţia României, pe această cale apreciind şi faptul că art. 501 alin. (1) C. proc. civ.., ce stă ca temei procedural al soluţiei pronunţate de instanţa de apel, este neconstitutional în raport de prevederile mai sus indicate. Consideră că aceste dispoziţii neconstitutionale împiedică judecătorii cărora li se trimite cauza spre rejudecare în apel să fie independenţi şi să se supună numai legii, ei fiind obligaţi să ignore prevederile art. 124 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi să se supună exclusiv unei păreri exprimate de judecătorii de la instanţa superioară, părere care însă nu dezleagă în concret toate aspectele ce privesc problema de drept supusă judecăţii.

Este practic de neînţeles şi ilogic de ce în baza art. 501 alin. (1) C. proc. civ. apelantul este supus unui simulacru de proces în apel, pretinzându-se, în fapt, că problema de drept pentru care el a învestit instanţa cu ocazia soluţionării apelului a fost soluţionată în recurs.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, la data de 03.11.2021, sub nr. x/2015*.

În conformitate cu art. 491 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. au formulat recurs incident, odată cu întâmpinarea la recursul principal, solicitând casarea în parte a deciziei recurate şi admiterea în totalitate a acţiunii formulate de aceştia, respectiv şi a capetelor de cerere referitoare la constatarea nulităţii absolute a art. 2.1. şi art. 2.3. din Actul adiţional încheiat la 10.05.2011 la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, privitor la dobânzi şi comisioane şi constatarea ca fiind în vigoare a Contractului de credit nr. x/20.05.2008.

Recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat recursul incident pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în ce priveşte cele două capete de cerere respinse de instanţa de apel.

Sub aspectul capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a art. 2.1 si 2.3 din Actul adiţional încheiat la 10.05.2011 la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, referitor la dobânzi si comisioane, recurenţii-reclamanţi susţin că în mod netemeinic şi nelegal instanţa de apel a constatat faptul că prin Actul adiţional încheiat la data de 10.05.2011 dobânda contractuală a fost stabilită în mod legal.

Consideră că instanţa de apel, după casare, ar fi trebuit să constate şi caracterul abuziv şi nelegal al clauzelor contractuale prevăzute la art. 2.1 si 2.3 din Actul adiţional şi să dispună restituirea sumelor achitate cu titlu de dobânzi de la acea dată, şi până în prezent, în cuantumul stabilit în urma efectuării expertizei contabile (8.881,48 euro).

Mai susţin că, în condiţiile în care instanţa de apel, după casare, a constatat nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art. 5 lit. a) şi art. 6 lit. d) din Condiţiile generale ale Contractului de credit nr. x/20.05.2008, aceasta trebuia să constate ca fiind în vigoare Contractul de credit încheiat între părţi.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 09 iulie 2015, deci, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 31 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

La termenul din 16 iunie 2022 recursurile au fost admise în principiu, acordându-se termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 20 octombrie 2022, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile principal şi incident formulate, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce priveşte recursul principal declarat de pârâta C. S.A., criticile acesteia vor fi respinse.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel corect a analizat clauzele de la art. 2.4 din Contractul de credit bancar nr. 304 din 20 mai 2008, respectiv art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului, reţinând că prin decizia de casare I. C. civ..J. a stabilit că acestea au caracter abuziv şi, în consecinţă, sunt lovite de nulitate absolută, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că nulitatea absolută a acestor clauze şi restituirea prestaţiilor efectuate de reclamanţi au intrat în puterea lucrului judecat.

Conform art. 501 din C. proc. civ.: "(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul".

Din analiza şi interpretarea textului de lege enunţat rezultă că, în caz de casare cu trimitere, problemele de drept soluţionate de instanţa de casare sunt obligatorii pentru instanţa a cărei hotărâre a fost casată. Aşadar, prin raportare la aceste prevederi, soluţia instanţei de apel este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Astfel cum a statuat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-92/11 RWE Vertrieb AG, în ceea ce priveşte aprecierea care trebuie realizată în privinţa unei clauze care permite unui vânzător sau furnizor să modifice unilateral costurile serviciului care trebuie furnizat, prezintă o importanţă esenţială în acest scop aspectul dacă, pe de o parte, în contract se indică în mod transparent metoda în conformitate cu care variază costurile aferente serviciului care trebuie furnizat sau motivele acestei variaţii, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, eventualele modificări ale acestor costuri, şi, pe de altă parte, dacă aceşti consumatori dispun de dreptul de a pune capăt contractului în cazul în care aceste costuri ar fi efectiv modificate (par. 49). S-a reţinut, de asemenea, că în ceea ce priveşte, în primul rând, obligaţia de informare a consumatorului, este esenţial ca persoana fizică ce are calitatea de consumator să fie informată de către vânzător sau furnizor despre conţinutul dispoziţiilor în cauză (par. 50), precum şi că lipsa unei informări în acest sens înaintea încheierii contractului nu poate, în principiu, să fie compensată prin simplul fapt că, în cursul executării contractului, consumatorii vor fi informaţi despre modificarea costurilor cu un preaviz rezonabil şi despre dreptul lor de a rezilia contractul în cazul în care nu doresc să accepte această modificare (par. 51).

Totodată, în cauza C-143/13, la pct. 74, s-a arătat că, aşa cum rezultă în special din articolele 3 şi 5 din Directiva 93/13, precum şi din cuprinsul punctului 1 lit. j) şi l) şi din cuprinsul punctului 2 lit. b) şi d) din anexa la această directivă, prezintă o importanţă esenţială pentru respectarea cerinţei privind transparenţa, aspectul dacă în contractul de împrumut se indică în mod transparent motivele şi particularităţile mecanismului de modificare a ratei dobânzii şi relaţia dintre această clauză şi alte clauze referitoare la remuneraţia creditorului, astfel încât un consumator informat să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

În concluzie, în mod legal instanţa de apel a reţinut că nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 2.4. din Contractul de credit şi de art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului şi restituirea prestaţiilor efectuate de reclamanţi, au intrat în putere de lucru judecat, apreciere care este conformă şi cu practica C.J.U.E. mai sus-amintită.

Înalta Curte va înlătura şi criticile prin care recurenta-pârâtă susţine că instanţa ar fi intervenit în mod nepermis în contract întrucât, în urma deciziei curţii de apel, s-a menţinut soluţia instanţei de fond în sensul înlăturării strict a clauzelor prevăzute în art. 2.4. din Contractul de credit nr. x/20.05.2008 şi în art. 2 din Condiţiile generale de acordare a creditului, privitoare la mecanismul de stabilire şi de indexare a dobânzii, restul prevederilor contractuale referitoare la dobânda variabilă rămânând valabile. În temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Decizia recurată corespunde exigenţelor acestui text de lege, care transpune prevederile art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13. Conform interpretării date de Curtea Europeană de Justiţie a Uniunii Europene în considerentele hotărârii pronunţate în Cauza-269/19, prin constatarea caracterului abuziv al unei clauze cuprinse într-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator instanţa trebuie să se asigure că poate fi restabilită egalitatea dintre părţile la contract pe care aplicarea unei clauze abuzive în privinţa consumatorului ar fi pus-o în pericol. Or, soluţia curţii de apel este în acord cu aceste statuări, fiind nefondate şi criticile fundamentate pe pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Examinând recursul incident declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat, hotărârea referitoare la cele două capete de cerere respinse de instanţa de apel nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În condiţiile în care natura serviciilor poate fi dedusă din denumirea dobânzii percepute, nu se poate reţine caracterul abuziv al clauzelor înscrise la art. 2.1. şi 2.3. din Actul adiţional din data de 10.05.2011, încheiat la Contractul de credit nr. 304 din 20.05.2008, caracterul transparent al acestora fiind parte a analizei condiţiei dezechilibrului semnificativ.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au apelat la serviciile recurentei-pârâte pentru un împrumut în Euro, iar cerinţa comprehensibilităţii este îndeplinită întrucât termenii contractuali sunt redactaţi pe înţelesul unui consumator mediu informat, context în care aceştia au putut înţelege clauzele din punct de vedere gramatical şi au putut avea reprezentarea efectelor economice faţă de împrumutaţi.

În ceea ce priveşte caracterul abuziv al clauzei privind variaţia dobânzii, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de apel a statuat că aceasta este stabilită în raport cu un indice economic independent, anume EURIBOR la 6 luni plus marja băncii, conform acordului de voinţă consemnat în actul adiţional al contractului iniţial, realizându-se, aşadar, o corectă aplicare a prevederilor legale în materie.

Astfel, se poate decela cu evidenţă criteriul în funcţie de care banca calculează partea variabilă din dobândă, care se adaugă părţii fixe, anume marjei, sintagma îndeplinind cerinţa de a fi exprimată într-un limbaj clar şi inteligibil.

Aceste argumente nu sunt în conflict cu textul legal invocat de recurenţii-reclamanţi, modul de formulare a frazelor fiind unul clar, cu respectarea prevederilor Legii nr. 193/2000 şi O.U.G. nr. 50/2010; din clauzele contestate rezultă reperele avute în vedere de bancă la modificarea dobânzii creditului, respectiv în funcţie de un indice economic independent.

În fine, faţă de cesiunea de creanţă intervenită pe parcursul judecării cauzei, Înalta Curte constată că în mod legal s-a apreciat de către instanţa de apel că rămânerea în vigoare a contractului de credit iniţial încheiat între părţi nu mai poate fi reţinută, în raport cu banca pârâtă.

Fără a reda conţinutul clauzelor, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, constatarea caracterului abuziv de către instanţa de apel şi, pe cale de consecinţă, a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute în art. 5 lit. a) şi art. 6 lit. d) din Condiţiile generale de acordare a creditului, Anexă la Contractul de credit nr. x/20.05.2008, nu poate avea consecinţa constatării ca fiind în vigoare contractul, cum nefondat pretind aceştia.

Anumite clauze dintr-un contract de credit perfectat şi din Condiţiile generale de acordare a creditului, constatate ca fiind abuzive şi anulate de către instanţă, nu pot înfrânge un contract de cesiune de creanţă ulterior, care a fost valabil încheiat, prin menţinerea încă în vigoare a contractului de credit iniţial, criticile întemeiate pe pct. 8 al alin. (1) al at. 488 C. proc. civ. neputând fi primite.

Având în vedere toate cele reţinute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurenta-pârâtă şi recurenţii-reclamanţi nu justifică casarea acesteia, recursurile fiind nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal şi recursul incident, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. şi recursul incident formulat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 115 din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2022.