Insolvent company's appeal annulled for undeveloped cassation grounds; surrender-of-goods claim stands rejected

Şedinţa publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 35/A din 20 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a respins apelul declarat de apelanta- reclamantă A. S.R.L. în faliment, prin lichidator judiciar B.. împotriva sentinţei civile nr. 124/NLP/PI din data de 16 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul- pârât C., având ca obiect obligaţie de a face; fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta S.C. A. S.R.L. – prin lichidator judiciar B.., solicitând, admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate şi, în rejudecarea fondului apelului, admiterea în totalitate a apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii apelate cu consecinţa admiterii în totalitate a acţiunii formulate, precizate şi completate, şi, implicit, în principal: obligarea pârâtului C. la predarea către A. S.R.L. a următoarelor bunuri mobile: • stocuri de materii prime în valoare de 10.732,44 RON; • stocuri de produse finite rămase în gestiunea debitorului in valoare totală de 43.243,70 RON, aflate în patrimoniul S.C. A. S.R.L.; - în subsidiar, în eventualitatea în care bunurile - stocuri de materii prime şi stocuri de produse finite nu mai există ori există impedimente de orice natură pentru preluarea acestora de către recurenta-reclamantă, obligarea pârâtului la plata sumei de 53.976,14 RON, reprezentând contravaloarea următoarelor bunuri mobile: stocuri de materii prime în valoare de 10.732,44 RON; stocuri de produse finite rămase în gestiunea debitorului în valoare totală de 43.243,70 RON, aflate în patrimoniul S.C. A. S.R.L. - valori stabilite în baza documentului contabil predat lichidatorului judiciar - balanţa de verificare aferentă lunii septembrie 2018, precum şi obligarea pârâtului C. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurenta-reclamantă a relevat istoricul în fapt al litigiului şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 64 lit. b) din Legea nr. 85/2014 şi art. 84 din Legea nr. 85/2014, sens în care a precizat recurenta faptul că pârâtul C., în calitate de administrator special, a fost prezent la termenul de judecată din data de 13 septembrie 2018, în dosarul de fond de insolvenţă nr. 1200/30/2015, aflat pe rolul Tribunalului Timiş, când s-a pus în discuţie cererea de intrare în faliment debitorului S.C. A. S.R.L., judecătorul sindic rămânând în pronunţare pe cererea de intrare în faliment. Mai mult decât atât, intimatul- pârât C. a formulat concluzii orale în faţa instanţei, solicitând respingerea cererii de intrare în faliment.

Astfel, consideră că concluziile absurde reţinute în considerentele hotărârii atacate de către judecătorul sindic, cât şi de către instanţa de apel, în sensul că lichidatorul judiciar ar fi avut cunoştinţă despre aceste operaţiuni de vânzare şi le-ar fi aprobat, sunt total eronate, nu sunt susţinute de probe şi din punct de vedere juridic, nu au relevanţă în prezenta cauză, depoziţia martorului, angajat al societăţii, în raporturi contractuale cu societatea şi implicit cu pârâtul, fiind subiective şi indirecte.

Totodată, mai arată recurenta-reclamantă, Curtea de Apel reţine faptul că "e culpa lichidatorului că nu a procedat în consecinţă, la inventarierea stocului de produse, aşteptând până la sfârşitul lunii noiembrie, în condiţiile în care era vorba de stocuri de carne - deci produse perisabile. Astfel, lichidatorul nu îţi poate invoca propria culpă pentru a-şi crea un avantaj - nemo auditur propriăm turpitudinem allegans", în opinia recurentei, interpretând şi aplicând greşit dispoziţiile art. 152 din Legea nr. 85/2014.

Administratorul special al debitoarei insolvente, pârâtul C., din punct de vedere al dispoziţiilor legii insolvenţei, a efectuat în mod nelegal aceste operaţiuni de vânzare, respectiv, de girare a acestor bilete la ordin - dacă au fost girate în realitate, fraudând creditorii, fără avizul administratorul/lichidatorului judiciar, al judecătorului sindic sau al adunării generale a creditorilor.

Susţine recurenta- reclamantă că instanţa de apel a analizat în mod sumar, superficial, situaţia de fapt, raportându-se la norme de drept comun, şi nu a aplicat dispoziţiile legii insolvenţei.

Mai precizează recurenta că administratorul special C. a fost notificat de către lichidatorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii de faliment împotriva debitorului S.C. A. S.R.L., respectiv ridicarea dreptului de administrare a debitorului, prin comunicarea notificării nr. x/01.10.2018 prin scrisoare cu confirmare de primire, respectiv prin e-mail.

De asemenea, lichidatorul judiciar a comunicat administratorului special adresa nr. x/01.11.2018, prin poştă cu scrisoare cu confirmare de primire şi prin e-mail, cu privire la predarea de urgenţă a tuturor stocurilor existente în averea debitorului, iar administratorul special C. nu a răspuns solicitărilor lichidatorului judiciar şi nu a predat stocurile de materii prime şi produse finite în valoare totală de 53.976,14 RON.

Intimatul- pârât C. a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 2 mai 2022, prin care, pe cale de excepţie, a invocat nulitatea recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea, ca fiind nefondat, a recursului formulat, şi menţinerea, ca fiind temeinică şi legală a hotărârii recurate.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu nulitatea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici de nelegalitate care să se încadreze în acest motiv.

Astfel, cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate subsumate vreuneia dintre ipotezele reglementate de acest motiv de casare, respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material prin hotărârea atacată, Înalta Curte reţinând că prin cererea de recurs au fost formulate critici care vizează numai temeinicia deciziei recurate.

Astfel, recurenta-reclamantă nu îşi fundamentează criticile din cererea de recurs pe încălcarea sau greşita aplicare a unor norme de drept material, ci pe aspecte factuale ale cauzei, încercând să demonstreze în recurs că intimatul-pârât avea posesia de fapt a bunurilor a căror predare o solicită, şi toate demersurile efectuate, inclusiv, pe perioada procedurii.

Analizarea acestor aspecte ar presupune însă reevaluarea probatoriului. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive.

De altfel, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. limitează controlul judiciar realizat în recurs la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

De asemenea, simpla evocare a conţinutului art. 64 lit. b) din Legea nr. 85/2014, ori art. 84 din aceeaşi lege nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, în condiţiile în care nu s-a argumentat în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a acestor norme de drept material.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. – prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei civile nr. 35/A din 20 ianuarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2022.