Abusiveness of penalty interest and early repayment commission clauses in foreign-currency credit agreements: failure to assess clarity and significant imbalance under consumer protection law

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Câmpina, sub număr de dosar x/2014, reclamantul A. a chemat în judecata pe pârâta S.C. B. S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale incluse în contractul de credit nr. x din 29.05.2008, respectiv art. 3.7, 3.11, 3.12, 3.13, 3.14, 4.1, 4.6, 4.7, precum şi în actele adiţionale din 15.10.2009 şi 17.04.2012, constatarea nulităţii absolute a clauzelor contractuale susmenţionate, stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului, denominarea creditului la moneda naţională respectiv RON la cursul valutar de la momentul acordării creditului, motiv pentru care rata urmează sa fie tratata ca fiind la nivelul anului corespunzător acordării creditului, obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze contractuale, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor lovite de nulitate absolută sau, în subsidiar, compensarea acestor sume cu eventualul debit rămas neachitat; obligarea pârâtei de a emite un nou grafic de rambursare, care sa aibă la bază suma recalculată după eliminarea clauzelor abuzive, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 1111 din 24 martie 2015 pronunţată de Judecătoria Câmpina, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Câmpina, invocată din oficiu, şi, pe cale de consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Pe baza probatoriilor administrate în cauză, prin sentinţa nr. 1365 din 19 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Prahova, a fost admisă acţiunea având ca obiect acţiune în constatare clauze abuzive, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A, în parte, s-a constatat ca fiind abuzive clauzele cuprinse în următoarele articole din contractul de credit nr. x/29.05.2008: art. 3.11 privind modul de stabilire a dobânzii majorate; art. 3.12 privind comisionul de procesare; s-a constatat ca fiind abuzivă clauza cuprinsă în art. 2.11 din actul adiţional încheiat la 15.10.2009, la contractul de credit nr. x/29.05.2008, privind modul de stabilire a dobânzii majorate; nulitatea absolută a clauzelor mai sus menţionate.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus restituirea sumei de 1.489,40 CHF reprezentând comision de procesare şi a sumei reprezentând diferenţa dintre dobânda majorată plătită de reclamant în temeiul contractului nr. x/29.05.2008 şi a actului adiţional încheiat la 15.10.2009, la contractul de credit nr. x/29.05.2008 şi a dobânzii fixe sau variabile în vigoare în perioadele pentru care s-a achitat dobândă majorată.

De asemenea, a fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Totodată, a fost respinsă cererea reconvenţionala formulată de pârâta S.C. B. S.A, ca neîntemeiată, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul A., cât şi pârâta S.C. B. S.A., criticând-o ca nelegală şi netemeinică,

Prin decizia nr. 82 din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a fost respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 1365 din 19 iulie 2018 pronunţate de Tribunalul Prahova; a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei nr. 1365 din 19 iulie 2018 pronunţate de Tribunalul Prahova; a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că au fost respinse capetele de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei din art. 3.12 privind comisionul de procesare din contractul de credit nr. x/29.05.2008, referitoare la constatarea nulităţii absolute a acesteia şi la restituirea sumei de 1.489,40 CHF reprezentând comision del procesare, ca neîntemeiate; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 215,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 82 din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, în argumentarea recursului, recurenta a criticat hotărârea sub aspectul soluţiei pronunţate cu privire la clauzele prevăzute la art. 3.11 din contractul de credit şi 2.11 din Actul adiţional din 15.10.2009 privind dobânda majorată, precum şi a clauzei menţionată la art. 3.13 din contractul de credit referitoare la comisionul de rambursare anticipată, apreciind că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material aplicabile.

In opinia recurentei, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, nesocotind dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, precum şi dispoziţiile art. 1066, art. 1069, art. 1087-1088 din vechiul C. civ.

Aceasta întrucât, clauzele prevăzute de art. 3.11 din contractul de credit şi art. 2.11 din Actul adiţional din 15.10.2009 la Contractul de credit sunt de plano excluse de la controlul judecătoresc din punctul de vedere al caracterului abuziv prin dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, însă instanţa de apel a încălcat dispoziţiile acestui articol, incident în speţă, pe care însă nu 1-a aplicat.

Totodată, apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, întrucât cele trei condiţii legale stipulate la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 trebuie întrunite cumulativ pentru ca prezumţia relativă de valabilitate şi liceitate a unei clauze contractuale să fie răsturnată, pentru a putea fi constatat caracterul abuziv.

Subliniază că instanţa de apel nu a ţinut cont în analiza caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 3.11 din contractul de credit şi art. 2.11 din Actul adiţional din 15.10.2009 la Contractul de credit, de faptul că pentru orice contract legea permite părţilor să stabilească penalităţi, daune pentru neexecutarea ori executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

Astfel, dobânda majorată/penalizatoare din contractul de credit este o clauză care transpune, la nivelul contractului, prevederile art. 1066 şi art. 1069 din vechiul C. civ., în vigoare la data încheierii contractului de credit, şi este în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile art. 1082 din vechiul C. civ., care prevede obligaţia debitorilor de a plăti daune moratorii în cazul în care nu îşi execută obligaţiile la timpul stabilit în contract.

In plus, legislaţia în materie bancară şi cea în materia protecţiei consumatorului atât cea în vigoare la momentul încheierii raportului juridic, cât şi cea prezentă, nu interzice perceperea unei dobânzi penalizatoare/majorate pentru sumele restante datorate de împrumutat. Conform contractului de credit în cauză, exista consimţământul ambelor părţi în sensul aplicării unei dobânzi majorate pentru sumele restante.

Prin contractul de credit, s-a convenit ca împrumutatul să datoreze băncii o dobândă majorată/penalizatoare în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, pentru care a existat acordul expres al acestuia.

Analizând conţinutul clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.11 din contractul de credit şi art. 2.11 din Actul adiţional din 15.10.2009 la Contractul de credit, se poate observa faptul că acestea sunt exprimate fără echivoc, într-un mod clar şi inteligibil, în aşa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voinţă, intimatului-reclamant nu i-a fost ascunsă inserarea acestora în cuprinsul convenţiei şi al actului adiţional, fiind, totodată, clar precizată modalitatea de calcul a dobânzii penalizatoare/majorate, într-o manieră care permite înţelegerea acesteia de către orice persoană.

Aşadar, dobânda majorată a fost explicată la art. 3.11 din contract şi la art. 2.11 din Actul adiţional din 15.10.2009 la Contractul de credit, unde se prevede formula de calcul a acesteia, rezultând în mod clar faptul că aceasta se aplică numai în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată a sumelor de bani datorate în temeiul contractului, fiind o sancţiune contractuală pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor de plată ale împrumutatului.

Prin urmare, recurenta apreciază că prevederile art. 3.11 din contractul de credit şi art. 2.11 din Actul adiţional din 15.10.2009 la Contractul de credit sunt pe deplin legale.

Referitor la clauza art. 3.13 din contractul de credit privind comisionul de plată/rambursare anticipată, recurenta-pârâtă arată că atât prin Legea nr. 193/2000, cât şi ulterior, prin O.U.G. nr. 50/2010, legiuitorul a înţeles faptul că prin restituirea accelerată a împrumutului, comerciantul este susceptibil de a fi păgubit, costurile înregistrate putând fi recuperate prin instituirea unui comision.

La momentul semnării contractului de credit, legislaţia în vigoare nu interzicea perceperea unui comision de rambursare/plată anticipată în modalitatea prin care părţile au înţeles să-1 precizeze, recurenta neîncălcând, prin urmare, nicio normă în materie.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 50/2010 - care nu se aplică retroactiv - legiuitorul a reglementat condiţiile în care poate fi perceput un comision de rambursare anticipată - şi anume doar în cazul în care rambursarea anticipată se efectuează într-o perioadă în care rata dobânzii aferentă creditului este fixă, prin art. 66-67 fiind stabilit şi un cuantum legal, iar ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 Banca a procedat, prin Actul adiţional încheiat la data de 18.11.2010, la armonizarea contractului de credit cu modificările legislative în materie, inclusiv cu privire la comisionul de plată/rambursare anticipată, prin urmare clauza 3.13 nu mai este în vigoare de la acea dată.

Aşadar, comisionul de plata anticipată în cuantum de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea sumei rambursate în avans şi datorat integral la data efectuării rambursării anticipate de către împrumutat, a fost, în mod legal, prevăzut în contract.

Astfel, a susţinut recurenta, aşa cum a arătat şi prin întâmpinarea depusă în primă instanţă, nu a făcut niciodată aplicarea clauzei menţionate la art. 3.13. din Contractul de credit şi nu a încasat vreo sumă cu titlu de comision de rambursare anticipată în temeiul şi condiţiile reglementate prin aceasta clauză, aspect ce reiese şi din expertiza administrată în cauză.

Totodată, în opinia recurentei, în mod nelegal instanţa de apel a dispus restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre dobânda majorată plătită de reclamant în temeiul contractului şi dobânda fixă sau variabilă în vigoare în perioadele pentru care s-a achitat dobânda majorată, hotărârea pronunţată fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.

Aceasta întrucât, în măsura în care instanţa ar constata ca fiind abuzivă o clauza contractuală, aceasta nu ar mai produce efecte pentru viitor, prestaţiile deja executate de părţi neputând fi restituite.

Cu privire la cheltuielile de judecată, recurenta apreciază că nu are o culpă procesuală care să motiveze obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, nefiind probat că ar exista motive care să conducă la constatarea caracterului abuziv al clauzelor invocate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 2 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu menţiunea că părţile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părţi nu a înţeles să-şi exercite acest drept; prin încheierea din 4 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursul.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte aminteşte că limitele controlului de legalitate în recurs sunt circumscrise exclusiv motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., astfel cum sunt acestea invocate de către părţi sau cum susţinerile recurenţilor pot fi reîncadrate în una dintre ipotezele reglementate de sus indicatul text de lege.

Deşi prin cererea de recurs, pârâta a înţeles să îşi întemeieze calea de atac promovată exclusiv pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, în speţă, criticile invocate de aceasta se subsumează prevederilor pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., dispoziţiile art. 175 alin. (1) din acelaşi act normativ, arătând, totodată, că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Înalta Curte aminteşte că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluţionarea pricinii, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În speţă, se constată că hotărârea recurată nu respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel nu a analizat şi nu a răspuns argumentelor esenţiale expuse de bancă în susţinerea poziţiei sale procesuale şi nu a prezentat raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza concluziei sale, exprimată prin soluţia dată.

Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Totodată, trebuie reţinut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în acelaşi timp o garanţie procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătoreşti (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Or, aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că instanţa de apel nu a pronunţat o hotărâre motivată în raport cu aspectele fundamentale ale cauzei, raportat la faptul că instanţa de apel nu a răspuns criticilor esenţiale ale pârâtei, invocate prin motivele de apel.

În concret, Înalta Curte constată că obligaţia motivării hotărârii cu privire la dobânda majorată/penalizatoare, respectiv la restituirea diferenţei solicitate în referire la această dobândă, şi la comisionul de rambursare anticipată, nu a fost respectată în speţă, în mod fondat recurenta fiind nemulţumită de neanalizarea unor elemente esenţiale ale cauzei.

Astfel, se constată că instanţa de control judiciar, în menţinerea soluţiei adoptate de prima instanţă în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 3.11 - modificarea dobânzii majorate, a reţinut, în esenţă, că aceasta depinde de voinţa exclusivă a împrumutătorului, reclamantul fiind obligat să achite cu acest titlu sume, posibil stabilite în mod discreţionar de bancă, pe care nu le-a acceptat, creând astfel un dezechilibru semnificativ între părţi.

Din perspectiva cerinţelor art. 4 din Legea nr. 193/2000, a constatat că o asemenea clauză prezintă un caracter abuziv, nedând posibilitatea instanţei de a aprecia asupra existenţei unui criteriu obiectiv de determinare a modului de stabilire a dobânzii majorate.

Instanţa de apel a mai apreciat că "aceeaşi este şi situaţia comisionului de plată anticipată, potrivit acestei prevederi contractuale, în caz de rambursare anticipată, împrumutatul fiind obligat la plata unui comision chiar şi in condiţiile in care plăteşte integral creditul şi celelate costuri aferente, reglementând practic perceperea unei dobânzi mascate".

Înalta Curte constată că instanţa de apel a confirmat sentinţa tribunalului, referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute la art. 3.11 - modificarea dobânzii majorate, fără a avea în vedere o serie de aspecte aduse în dezbatere de bancă prin motivele de apel (ex: dispoziţiile art. 1066, 1069, 1087, 1088 din C. civ. de la 1864 etc.), fără a expune vreo analiză cu privire la clauza prevăzută de art. 2.11 din Actul adiţional din 15.10.2009 la contractul de credit şi fără a ţine cont că tribunalul, în raport de situaţia de fapt reţinută în speţă, cu privire la clauzele privind dobânda cuprinse în cele 3 acte adiţionale ulterioare încheiate între părţi (din 15.10.2009, l8.11.2010 şi 17.04.2012), a analizat întrunirea condiţiilor legale impuse de Legea nr. 193/2000, însă, în ceea ce priveşte dobânda majorată nu a efectuat acelaşi raţionament.

Prima instanţă a reţinut că "actele adiţionale au fost semnate de reclamant, clauzele privind dobânda fiind clare, fără posibilitatea de majorare discreţionară de către bancă a dobânzii, exprimate într-un limbaj uşor inteligibil, neexistând, în această situaţie, conform art. 4 alin. (6) din Lg. nr. 193/2000, posibilitatea de a le considera abuzive".

Astfel, tribunalul, al cărui raţionament a fost confirmat de instanţa de prim control judiciar, a apreciat că dobânda nu este abuzivă, însă atunci când a făcut referire la dobânda majorată/penalizatoare nu a procedat la analizarea acesteia în raport de situaţia de fapt reţinută şi nu a examinat actele adiţionale semnate de reclamant.

Este de necontestat că pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de lege: lipsa negocierii, existenţa unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, încălcarea exigenţelor bunei-credinţe, caracterul clar şi inteligibil.

Însă, instanţa de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea caracterului clar şi inteligibil al clauzei care reglementează dobânda majorată/penalizatoare şi, cu toate acestea, a reţinut caracterul abuziv al acesteia, fără o analiză efectivă a producerii, în detrimentul consumatorului, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Sub acest aspect hotărârea instanţei de apel, prin care doar se afirmă caracterul abuziv al clauzei privind dobânda majorată/penalizatoare, fără a se menţiona elementele de fapt pe care s-a întemeiat această afirmaţie, apare ca nemotivată şi în consecinţă sunt incidente dispoziţiile art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Pornind de la cele mai sus reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că analiza realizată prin decizia recurată este incompletă şi inconsistentă, întrucât, instanţa de apel nu a avut în vedere aspectele esenţiale aduse în dezbatere de bancă şi nu a făcut aplicarea tuturor criteriilor de analiză a caracterului abuziv al unei clauze contractuale astfel cum acestea sunt definite de art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce priveşte critica apelantei-pârâte faţă de cele reţinute de prima instanţă cu privire la comisionul de rambursare anticipată (art. 3.13 din contract), Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a efectuat nicio analiză, nu a răspuns în niciun fel argumentelor esenţiale prezentate de pârâtă, ci doar a afirmat că situaţia este aceeaşi cu cea privind dobânda majorată, fără a menţiona elementele de fapt pe care s-a întemeiat această afirmaţie şi fără a proceda la examinarea susţinerilor băncii legate de acest comision (ex: cererea este lipsită de obiect şi neîntemeiată, clauza a încetat să mai producă efecte juridice, motivul perceperii acestui comision nu a fost acela al prestării unui serviciu, ci cel consacrat de prevederile O.U.G. nr. 50/2010, respectiv compensaţia echitabilă şi justificată pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată).

Nici critica din apelul pârâtei privind restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre dobânda majorată plătită de reclamant în temeiul contractului şi dobânda fixă sau variabilă în vigoare în perioadele pentru care s-a achitat dobânda majorată, nu a primit niciun răspuns, în condiţiile în care curtea de apel nu a dezvoltat niciun un raţionament concret privind acest aspect.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 teza I din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. potrivit dispozitivului.

În rejudecare, instanţa de apel, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, în limitele casării şi efectului devolutiv al apelului, va da eficienţă situaţiei de fapt reţinute şi în ceea ce priveşte dobânda majorată, va avea în vedere că restituirea diferenţei solicitate în referire la această dobândă urmează soarta principalului, va proceda la analiza efectivă a clauzei privind comisionul de rambursare anticipată şi, totodată, va analiza temeiurile legale invocate din perspectiva criticilor formulate prin cererea de apel şi va pronunţa o hotărâre prin care va răspunde acestor critici într-o formă clară şi precisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 82 din 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a Civilă.

Casează, în parte, decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată a apelului pârâtei aceleiaşi instanţe.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.