Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2067/2022 AI generated

Partial payment of appeal stamp duty: scope of devolutive effect and validity of restricted appeal versus total ann

Case Number Decizia nr. 2067/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the plaintiff's cassation appeal, vacating the Court of Appeal's order that annulled the entire appeal due to insufficient stamp duty and partially vacating its decision, while maintaining the dismissal of the defendant's own appeal; the case was remanded to the Court of Appeal for a new hearing limited to the properly stamped claims. The dispute arose from a personal injury lawsuit where the plaintiff, who failed to pay the stamp duty for a specific claim regarding delay penalties but had paid for moral and material damages, had her entire appeal declared null by the appellate court based on the argument that appeals have a unitary character and Article 34(2) of Government Emergency Ordinance No. 80/2013 regarding partial annulation of statements of claim does not apply to appeals. The High Court held that the appellate court erred by ignoring the principle of disposability and the parties' ability to limit the devolutive effect of the appeal; it determined that the plaintiff's payment of duties for only two of the three contested heads of claim and her explicit request to have the appeal heard within those stamped limits constituted a valid restriction of the appeal's scope, thereby invalidating the total annulation and requiring the appellate court to judge the appeal within the legally stamped boundaries.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 482 C. proc. civ, art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 480 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ; Partial payment of appeal stamp duty: scope of devolutive effect and validity of restricted appeal versus total ann: În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 (aplicabile, în lumina art. 197 si 482 C. proc. civ., atât fazei procesuale a fondului, cât şi a apelului), recurenta-reclamantă solicită instanţei de recurs să constate că au fost corect timbrate capetele de cerere privind daunele morale şi al daunelor materiale.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty partial claim damages payment order to pay civil dispute restrictions by effect

Cited Legislation

AI generated
art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016
şi intervenientul C., obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 EUR, reprezentând daune morale, şi 5000 EUR, reprezentând daune materiale, având in vedere prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a accidentului produs în data de 18.08.2017 în Bucureşti, pe Şoseaua x; în temeiul art. 20 alin.
art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
Curtea a considerat că nu ar fi aplicabile prevederile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că acestea reglementează situaţia anulării parţiale a cererii de chemare în judecată, prevedere care nu ar putea fi extinsă asupra apelului.
art. 482 C. proc. civ
197 şi art. 482 C. proc. civ., precum şi faţă de prevederile art.
art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013
Curtea a considerat că nu ar fi aplicabile prevederile art. 34 alin.
art. 480 alin. (2) C. proc. civ
De altfel, chiar şi constatarea cuprinsă în opinia majoritară, aceea că apelul trebuie privit unitar (şi deci, în cazul de faţă s-ar fi impus anularea în întregime, este contrazisă de art. 480 alin.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:
art. 9 C. proc. civ
Soluţia instanţei de apel este însă nelegală în raport cu principiul disponibilităţii, specific dreptului civil, consacrat de art. 9 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 octombrie 2018, pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi intervenientul C., obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 EUR, reprezentând daune morale, şi 5000 EUR, reprezentând daune materiale, având in vedere prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a accidentului produs în data de 18.08.2017 în Bucureşti, pe Şoseaua x; în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, obligarea pârâtei la plata unor penalităţi de întârziere, de 0,2% pentru fiecare zi scursă între data formulării ofertei neserioase, 22.02.20I8, şi data plăţii despăgubirilor, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 470 din 26 martie 2020, Tribunal Ilfov, secţia Civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 200 RON cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 euro cu titlu de daune morale; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 470 din 26 martie 2020 au formulat apel ambele părţi, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

Prin încheierea din 31 iulie 2020 s-a respins cererea de ajutor public judiciar formulată de apelantă.

Prin încheierea de şedinţă din 11 noiembrie 2020, cu majoritate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia insuficientei timbrări a apelului promovat de reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 64/A din 19 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a anulat apelul formulat de reclamanta A., ca netimbrat, şi a respins apelul formulat de pârâta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 470/26.03.2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia Civilă, ca nefondat.

Împotriva încheierii de şedinţă din 11.11.2020 şi a deciziei sus-menţionate a declarat recurs reclamanta A., prin care invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivarea recursului, se arată că, prin considerentele încheierii din data de 11.11.2020, Curtea de Apel a reţinut faptul că legiuitorul a consacrat în mod implicit caracterul unitar al apelului, de vreme ce apelul poate fi admis doar în tot, cu consecinţa desfiinţării în tot sau în parte a sentinţei atacate.

Curtea a considerat că nu ar fi aplicabile prevederile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că acestea reglementează situaţia anulării parţiale a cererii de chemare în judecată, prevedere care nu ar putea fi extinsă asupra apelului.

Recurenta consideră că soluţia instanţei de apel este nelegală, în raport de dispoziţiile art. 197 şi art. 482 C. proc. civ., precum şi faţă de prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora " (1) Când o acţiune are mai multe capele de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere n parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel. (2)Dacă la momentul înregistrării cererii au fost timbrale doar o parte din capetele de cerere, acţiunea va fi anulată în parte, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru."

Arată că apelul a avut trei capete de cerere (majorarea daunelor morale, acordarea daunelor materiale şi acordarea penalităţilor de întârziere), fiecare timbrabil în mod separat, însăşi Curtea de Apel punându-i în vedere achitarea a trei taxe distincte, pentru fiecare capăt de cerere în parte.

După cum rezultă din chitanţele depuse la dosar, apelanta a achitat taxele de timbru aferente prejudiciului moral şi prejudiciului material, dar nu a avut posibilitatea achitării taxei de timbru aferente penalităţilor de întârziere.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 (aplicabile, în lumina art. 197 si 482 C. proc. civ., atât fazei procesuale a fondului, cât şi a apelului), recurenta-reclamantă solicită instanţei de recurs să constate că au fost corect timbrate capetele de cerere privind daunele morale şi al daunelor materiale.

Apreciază că sancţiunea putea privi doar partea din actul de procedură nul (adică apelul privind pe penalităţile de întârziere) şi nu întregul act, adică întregul apel.

În acest sens, deşi cu titlu de opinie separată, solicită să se să constate justeţea raţionamentului preşedintelui de complet, care a observat că "..efectul devolutiv al apelului nu este afectat de faptul că, urmare a neanalizării criticilor aduse capătului de cerere accesoriu privind penalităţile de întârziere solicitate, ar fi analizate doar criticile aduse soluţiilor capetelor de cerere principale care privesc daunele materiale şi daunele morale."

Recurenta consideră că această constatare din cadrul opiniei separate surprinde şi spiritul legii, care tinde către soluţionarea cererilor părţilor şi nu către împiedicarea instanţelor în a judeca pricinile. De altfel, chiar şi constatarea cuprinsă în opinia majoritară, aceea că apelul trebuie privit unitar (şi deci, în cazul de faţă s-ar fi impus anularea în întregime, este contrazisă de art. 480 alin. (2) C. proc. civ., care reţine că în caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată. Cu alte cuvinte, cum legiuitorul a prevăzut că prin apel poate fi schimbată în parte soluţia instanţei de fond (cu consecinţa firească a păstrării unei părţi a aceleiaşi soluţii), măsura anulării în întregime a apelului apare ca fiind contrară spiritului C. proc. civ.

În concluzie, recurenta-reclamantă solicită să se constate că prin decizia recurată au fost încălcate reguli de procedură care nu pot fi îndreptate decât prin anularea hotărârii, precum şi normele de drept material reglementate de art. 34 alin. (2) din OUGnr. 80/2013, motive pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelului.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20 aprilie 2021, intimata-pârâtă B. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2022, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. şi a fixat termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport cu criticile formulate de către recurenţi şi temeiurile de drept invocate, constată următoarele:

Recurenta-reclamantă critică soluţia de admitere a excepţiei insuficientei timbrări a apelului promovat de reclamantă, dispusă de instanţa de apel prin încheierea de şedinţă din 11.11.2020, şi consecinţa admiterii acestei excepţii absolute de procedură, respectiv soluţia de anulare, ca netimbrat, a apelului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 470/26.03.2020, a Tribunalului Ilfov – secţia Civilă, pronunţată de instanţa de apel prin decizia civilă nr. 64/A din 19 ianuarie 2021.

Apelanta-reclamantă a achitat taxa de timbru datorată pentru daunele materiale şi morale pretinse, iar în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, în legătură cu respingerea cărora formulase motive de apel, nu a satisfăcut această cerinţă legală, solicitând soluţionarea apelului în limitele în care a fost timbrat.

Însă, împrejurarea stabilirii taxei de timbru distinct, în raport cu fiecare categorie de pretenţii contestate (daune materiale, daune morale, penalităţi) nu poate da suport legal soluţiei de admitere parţială a apelului, în limitele în care acesta a fost timbrat, la care recurenta-reclamantă face referire în conţinutul recursului.

În acest sens, se apreciază ca fiind corecte considerentele încheierii din data de 11.11.2020 – opinia majoritară – potrivit cărora legiuitorul a consacrat în mod implicit caracterul unitar al apelului, prin dispoziţiile art. 480 alin. (2) C. proc. civ., de vreme ce apelul poate fi admis doar în tot, cu consecinţa desfiinţării în tot sau în parte a sentinţei atacate.

Prevederile art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru nu sunt aplicabile, având în vedere că acestea reglementează situaţia anulării parţiale a cererii de chemare în judecată, numai pentru acele capete de cerere pentru care nu a fost achitată taxa judiciară de timbru, dacă au fost timbrate doar o parte din capetele de cerere, prevedere care nu poate fi extinsă asupra apelului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Cererile pentru exercitarea apelului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din:

a) taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani, soluţionată de prima instanţă, dar nu mai puţin de 20 RON;

b) taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani, dar nu mai puţin de 20 RON."

Contrar susţinerilor recurentului, apelul nu a avut trei capete de cerere distincte, ci mai multe motive de apel, prin care se contestă soluţiile date celor trei cereri deduse judecăţii de reclamantă prin acţiunea introductivă.

Soluţia instanţei de apel este însă nelegală în raport cu principiul disponibilităţii, specific dreptului civil, consacrat de art. 9 C. proc. civ. şi, în mod explicit sau implicit, de alte dispoziţii procesual civile (art. 22 alin. (6), art. 477 alin. (1), art. 478 C. proc. civ. etc.).

În conformitate cu art. 9 alin. (3) C. proc. civ.,"În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege."

De asemenea, limitele efectului devolutiv al apelului sunt determinate, potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., "de limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant". Ipoteza reglementată de alin. (2) al aceluiaşi text legal, respectiv aceea potrivit căreia devoluţiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluţii din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil, nu se regăseşte în cauza supusă judecăţii.

Aşa cum s-a decis constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, sancţiunea anulării unei cereri de chemare în judecată în ipoteza neachitării taxei judiciare de timbru este justificată de faptul că taxele judiciare reprezintă o condiţie legală pentru accesul la instanţă, instituirea unei asemenea ingerinţe nefiind de natură să obstrucţioneze, în sine, accesul liber la justiţie nici prin cuantum şi nici prin faptul că se plăteşte anticipat.

Pornind de la premisa că principiul disponibilităţii nu are caracter absolut şi că drepturile subsumate acestuia pot cunoaşte diverse limitări legale, Înalta Curte apreciază că timbrarea cererii de apel corespunzător limitelor pe care partea alege să le restrângă ulterior învestirii instanţei nu poate fi sancţionată cu anularea în integralitate a apelului, ca insuficient timbrat.

Astfel, împrejurarea că apelantul a optat, iniţial, pentru o devoluţiune care privea toate cele trei capete de cerere, pentru care s-a stabilit taxa de timbru distinct, în raport cu fiecare categorie de pretenţii contestate, nu este incompatibilă cu restrângerea ulterioară a acestor limite, atunci când manifestarea de voinţă a părţii este neîndoielnică în acest sens, o astfel de manifestare de voinţă impunându-se a fi valorificată în sensul salvării cererii de apel şi devoluării fondului în limitele precizate de parte.

Manifestarea de voinţă a părţii în cauză, dedusă din achitarea taxei judiciare de timbru stabilite de instanţă doar pentru daunele materiale şi morale şi din solicitarea expresă a apărătorului acesteia de soluţionare a apelului în limitele în care a fost timbrat, trebuie interpretată şi valorificată în spiritul normelor de procedură menţionate şi a dreptului de acces la instanţă.

Caracterul unitar al căii de atac a apelului nu este afectat prin faptul că, urmare a neanalizării criticilor aduse capătului de cerere accesoriu, privind penalităţile de întârziere, ar fi examinate doar motivele de apel care privesc daunele materiale şi daunele morale,

Evident, dacă instanţa are dubii privind voinţa părţii ori existenţa unui mandat care să permită apărătorului o atare restrângere a ceea ce se contestă, aceste chestiuni trebuie lămurite.

Însă dreptul părţii de a-şi restrânge criticile deduse judecăţii nu trebuie interpretat într-o manieră excesiv de formalistă, abstractă, disproporţionată în raport cu scopul instituirii unei obligaţii financiare în sarcina părţii pentru accesul la calea de atac, ci trebuie să primeze dreptul apelantului-reclamant de a determina limitele apelului şi de a i se soluţiona cererea legal timbrată în aceste limite.

Pe baza celor mai sus expuse, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în tot, încheierea recurată şi, în parte, decizia atacată, urmând a trimite cauza aceleiaşi instanţe, pentru o nouă judecată a apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 470 din 26 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Ilfov – secţia Civilă.

Va fi menţinută dispoziţia de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de pârâta B. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2020 şi a deciziei civile nr. 64/A din 19 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a V-a Civilă.

Casează în tot încheierea recurată şi în parte decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată a apelului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 470 din 26 martie 2020 pronunţate de Tribunalul Ilfov – secţia Civilă.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.