Dismissal of cassation confirming relative nullity of corporate voting defect and upholding appeal court's remand of directors' liability suit

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâţilor B., C. şi D. la plata sumei de 247.700,00 RON compusă din (231.357,00 RON prejudiciu - şi 16.343,00 RON daune interese produse în perioada 27.08.2012-12.11.2014), reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a nerespectării de către pârâţi a obligaţiilor ce le reveneau conform fişelor de post, legii, actelor constitutive, contractelor de mandat, contract de administrare, Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporatistă, procedurilor interne ale societăţii, în cotă parte fiecare (urmând ca suma să fie stabilită prin raportul de expertiză contabilă) în raport cu măsura în care fiecare pârât a contribuit la producerea prejudiciului şi a daunelor interese; obligarea la plata daunelor interese calculate până la data plăţii efective; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 4.10.2018 s-a formulat întâmpinare de către pârâţii C. şi D., prin care s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă sau ca prescrisă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Urmare a disjungerii, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia civilă, sub număr de dosar x/2019

În şedinţa publică din data de 10.12.2019, instanţa a pus în discuţie competenţa materială de soluţionare a cauzei, şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1555/10.12.2019, Tribunalul Vâlcea – secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 926 din 19 martie 2020, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţa şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Piteşti.

Prin sentinţa civilă nr. 12/9.06.2020, Curtea de Apel Piteşti a stabilit competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 855/22.09.2020 a Tribunalul Vâlcea – secţia I-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins acţiunea ca inadmisibilă, lăsând nesoluţionată excepţia prescripţiei extinctive, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 3.500 RON, cheltuieli de judecată către pârâţi.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta A. S.A. arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 130 alin. (2) şi art. 155 din Legea nr. 31/1990.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, care, prin încheierea din 20 ianuarie 2021, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe de apel.

Prin decizia nr. 133/A-com din 22 martie 2021, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 855/22 septembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, a anulat sentinţa apelată şi cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.

Împotriva deciziei nr. 133/A-com din 22 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâţii D. şi C. au formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei atacate în temeiul art. 497 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii au susţinut ca hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei materiale procesuale a secţiei I civile a Curţii de Apel Piteşti, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Recurenţii au făcut referire la decizia nr. 40/2010 a I.C.CJ. pronunţată într-un recurs în interesul legii, subliniind că, în condiţiile reglementării aplicabile în prezenta cauză, competenta aparţinea instanţei superioare celei care a pronunţat hotărârea, prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului ierarhic din treaptă în treaptă.

Or, cum secţia I civilă a Tribunalului Vâlcea a pronunţat sentinţa apelată, în mod evident, competenţa materială procesuală de a soluţiona calea de atac revenea secţiei I a Curţii de Apel Piteşti ca instanţa superioară corespunzătoare secţiei din cadrul tribunalului care a soluţionat cauza în prima instanţă, în mod nelegal instanţa de apel respingând excepţia lipsei competenţei materiale procesuale invocate de intimaţi.

Au menţionat recurenţii că, în cauză, sunt incidente şi cele statuate de I. C. civ..J. secţia a II-a civilă în decizia nr. 23/19.01.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la dosarul din care s-a disjuns prezenta cauza (dosar nr. x/2018).

Recurenţii-pârâţi au susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, au arătat recurenţii, considerentele pentru care instanţa de apel a admis calea de atac rezidă, în esenţă, în aceea că cerinţa votului secret nu este prevăzută de dispoziţiile art. 130 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 sub sancţiunea nulităţii absolute, situaţie în care fiind vorba de o nulitate relativă, erau incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, aceeaşi fiind situaţia şi în ceea ce priveşte nerespectarea normelor statutare referitoare la modalitatea de investire A.G.A. cu privire la adoptarea unei hotărâri urmărind antrenarea răspunderii administratorilor.

Recurenţii au susţinut că soluţia este esenţial nelegală întrucât:

a) Nerespectarea cerinţei obligativităţii votului secret în situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 atrage nulitatea absolută a hotărârii A.G.A., utilizarea votului secret având drept scop să înlăture influenţa personală a membrilor consiliului de administraţie/consiliului de supraveghere şi directorat asupra acţionarilor, evitându-se astfel denaturarea rezultatului votului şi, pe cale de consecinţă, a formării voinţei societare.

b) În mod evident, nerespectarea obligativităţii votului secret (obligativitate care nu poate fi înlăturată nici prin prevederile actelor constitutive) atrage o nulitate virtuală absolută, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 1247 alin. (1) şi art. 1250 teza II C. civ., incidente în cazul în care din modul de redactare al obligaţiei impuse legal rezultă un caracter imperativ al acelei obligaţii, intenţia legiuitorului de stabilire a unei obligaţii imperative fiind analizată prin raportare la tipul de verb utilizat în redactarea textului legal, în speţă verb impersonal imperativ – "votul secret este obligatoriu ...", situaţie în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cum nelegal a considerat instanţa de apel.

c) Considerentele de mai sus sunt aplicabile, pentru identitate de raţiune, şi în ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor statutare şi ale Regulamentului intern referitoare la modalitatea de investire a A.G.A. în vederea adoptării unei hotărâri vizând antrenarea răspunderii recurenţilor, prima instanţă statuând în mod corect că "formularea imperativă a dispoziţiilor legale şi statutare enunţate este de natură să conducă la concluzia că sancţiunea neîndeplinirii vreuneia din cerinţele prealabile acţiunii în justiţie de natura celei în cauză este admisibilitatea" (pag. 10 hot).

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din 26.01.2022, comunicarea raportului părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Prin încheierea din 18.05.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul, fiind stabilit termen pentru soluţionarea cauzei în şedinţă publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Înalta Curte constată nefondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. ce prevede ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are ca obiect obligarea pârâţilor la plata pretinselor prejudicii produse prin exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de directori ce le reveneau prin contractele de mandat încheiate cu societatea, invocându-se, în drept, prevederile art. 1431, art. 1442 şi art. 153 din Legea nr. 31/1990.

Având în vedere natura şi obiectul, precum şi temeiurile de drept invocate, litigiul este în materie de societate, întrucât vizează răspunderea civilă a foştilor directori, încadrându-se astfel în cele enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 71/2011.

Potrivit principiului specializării secţiilor/completurilor de judecată din cadrul unei instanţe, o cauză ce intră în competenţa de soluţionare a acestora trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzător, inclusiv în calea de atac.

Secţiile şi completele specializate ale curţilor de apel şi ale instanţelor din circumscripţia acestora se înfiinţează, la propunerea colegiilor de conducere ale fiecărei instanţe, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Componenţa secţiilor şi completelor specializate se stabileşte de colegiul de conducere al instanţei, în raport cu volumul de activitate, ţinându-se seama de specializarea judecătorului, în raport cu volumul de activitate, cu natura şi complexitatea cauzelor deduse judecăţii.

În cauză, este relevant că potrivit Hotărârii nr. 5/2016 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti, dosarele având ca obiect litigiile cu profesionişti, indiferent de tribunalul care le-a soluţionat pe fond, vor fi repartizate secţiei a II-a Civile, alături de cauzele reglementate de dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Prin urmare, competenţa materială procesuală în legătură cu specializarea instanţei a fost stabilită corect de curtea de apel în raport de natura şi obiectul acţiunii, în favoarea secţiei a II-a Civile.

Nici motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă, întrucât instanţa de apel nu a interpretat greşit dispoziţiile art. 130 alin. (2), respectiv ale art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, astfel cum au invocat recurenţii.

Potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1999, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de oricare dintre asociaţii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se însereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

Votul secret, potrivit art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 societăţilor este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administraţie, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii, iar nerespectarea acestuia conduce la nulitatea absolută a hotărârii adunării generale a acţionarilor.

Votul secret este, de regulă, o modalitate de anonimizare a sensului în care titularul şi-a exprimat votul, fie acesta dat în cadrul unei proceduri electorale, fie în cadrul procesului de formare a voinţei societare. Opţiunea legiuitorului de a impune, de o manieră imperativă, votul secret, în anumite situaţii, necesită clarificarea scopului urmărit.

Aşa cum s-a reţinut, prin hotărârea nr. 10/18.06.2018, adunarea generală a acţionarilor a hotărât cu privire la promovarea în instanţă a acţiunii în răspunderea directorilor şi s-a votat prin vot deschis, cu respectarea regulilor de cvorum şi majoritate pentru acest demers.

Este nefondată critica recurenţilor potrivit căreia hotărârea adunării generale a fost adoptată cu nerespectarea cerinţei legale privind secretului votului, impusă de prevederile art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, obligatoriu pentru luarea hotărârilor privind răspunderea membrilor organelor de administrare ale societăţii.

Curtea de apel a reţinut în mod corect că apărările pârâţilor privind modalitatea de vot şi modalitatea de investire a adunării generale reprezintă doar motive de nulitate relativă ale hotărârii adunării generale a acţionarilor nr. 10/18.06.2018, care însă nu puteau fi invocate decât de persoanele îndreptăţite, respectiv de acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau, deşi au participat, au votat împotrivă şi doar pe calea unei acţiuni în anulare conform art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Instanţa de apel a apreciat cu justeţe că, în soluţionarea litigiului, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 1250 şi art. 1252 din C. civ.. Astfel, în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil, iar, atunci când legea nu indică în mod clar că încălcarea unei dispoziţii atrage nulitatea absolută, urmează a fi incidentă nulitatea relativă.

Pentru a distinge între cazurile de nulitate absolută şi cele de nulitate relativă în situaţia în care dispoziţiile legale nu indică natura nulităţii, criteriul este cel al naturii interesului protejat de dispoziţia legală în fiecare caz în parte: nulitatea este absolută când interesul protejat este de ordine publică şi nulitatea este relativă când interesul protejat este personal. Or, atunci când nu poate fi determinat cu certitudine interesul ocrotit ca fiind unul general, de ordine publică, trebuie să se prezume că se ocroteşte un interes particular, de ordine privată, fapt pentru care şi sancţiunea nulităţii trebuie să fie mai blândă sub aspectul regimului juridic (altfel, în caz de admitere a cererii în nulitate, indiferent de felul acesteia - absolută sau relativă - efectele sunt aceleaşi), astfel că aceasta va fi doar o nulitate relativă. Este, însă, posibil ca, din interpretarea normei legale, să nu se poată determina felul nulităţii, caz în care se va aplica prezumţia de nulitate relativă instituită de art. 1252 C. civ.

Textele legale au fost corect aplicate de curtea de apel, acesta având incidenţă şi în materia societăţilor; având în vedere că actul normativ nu precizează sancţiunea care intervine pentru încălcarea dispoziţiilor sale, operează prezumţia de nulitate relativă, cauzele invocate fiind de natură să ducă la anulabilitatea hotărârii, întrucât sunt protejate interesele particulare ale acţionarilor.

În acest context, instanţa de apel a statuat corect că nulitatea relativă este sancţiunea şi pentru hotărârile adoptate cu vot deschis, deşi legea prevede obligativitatea votului secret.

Prin urmare, dat fiind că motivul invocat de către recurenţii-pârâţi este, în fapt, de nulitate relativă şi nu absolută, curtea de apel legal a apreciat că Hotărârea adunării generale a acţionarilor nr. 10/18.06.2018 beneficiază de prezumţia de validitate, în condiţiile în care nu s-a dovedit că s-a formulat o acţiune în anulare a acesteia conform procedurii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 31/1990, sens în care a înlăturat excepţia inadmisibilităţii şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. şi C. împotriva deciziei nr. 133/A-com din 22 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-pârâţi D. şi C. împotriva deciziei nr. 133/A-com din 22 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2022.