Debt claim remitted to Pitești Court; court’s sua sponte jurisdictional declination void for non-exclusive clause.

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti – secţia Civilă la data de 11.11.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.809,58 RON, reprezentând debit restant, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2189/06.04.2022, Judecătoria Piteşti – secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 2 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că faţă de prevederile capitolului 8 din contractul de întreţinere anuală nr. H2SE0596/2016, prin care părţile au stabilit că litigiile dintre ele vor fi deduse judecăţii instanţelor judecătoreşti din Bucureşti, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care a apreciat că soluţionarea litigiului este de competenţa instanţei de la sediul reclamantei, respectiv a Judecătoriei Sectorul 2 Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat la 18.05.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorul 2 Bucureşti – secţia Civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 9790/21.07.2022, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, după evocarea dispoziţiilor art. 107, art. 113, art. 116 şi art. 126 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut că pe lângă instanţa de la sediul pârâtei, în mod greşit a apreciat Judecătoria Piteşti că nu este competentă, în condiţiile în care reclamanta a înţeles să învestească instanţa de la sediul pârâtei.

Mai mult, a apreciat că normele de competenţă evocate sunt unele de ordine privată, astfel că excepţia necompetenţei teritoriale nu putea fi invocată din oficiu.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză există conflict negativ de competenţă în accepţiunea art. 133 pct. 2 C. proc. civ., întrucât două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente în soluţionarea pricinii.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit Judecătoria Piteşti – secţia Civilă cu o acţiune în pretenţii prin care a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 5.809,58 RON, reprezentând debit restant datorat în temeiul raporturilor contractuale pe care le-au derulat.

În capitolul 8 din contractul care stă la baza pretenţiilor reclamantei, părţile au stipulat o clauză atributivă de competenţă, conform căreia litigiile rezultate din contract care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă se soluţionează de instanţele de judecată competente din municipiul Bucureşti.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor când legea instituie norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ. conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În temeiul art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni ca soluţionarea litigiului ivit între ele să fie soluţionat de o altă instanţă decât cea care ar fi fost competentă judece cauza potrivit legii, cu excepţia cazului când această competenţă este exclusivă.

În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată ce instituie o competenţă alternativă între instanţa de drept comun şi cea stabilită de părţi, conform textului de lege sus-evocat.

Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Prin urmare, atât timp cât în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă putea fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă, din oficiu.

De aceea, Judecătoria Piteşti nu putea invoca excepţia necompetenţei sale teritoriale, de ordine privată.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei iniţial învestite, aceasta a devenit singura competentă să soluţioneze cauza.

Faţă de considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.