Contractual damages claim remitted to Constanța Court as competent venue for performance-based jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Constanţa – secţia civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), obligarea acesteia la plata sumei de 26.313,09 RON, reprezentând preţul lucrărilor, datorat conform contractului de furnizare nr. x/09.03.2017 şi a actelor adiţionale la acesta. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.035,94 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 iulie 2020, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,05%, calculate în continuare începând cu data de 31 iulie 2020 şi până la momentul achitării efective şi integrale a debitului principal, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270, art. 1350 şi art. 1535 alin. (1) din C. civ.

La data de 6 octombrie 2020, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată şi obligarea acesteia la plata sumei de 182.051,57 RON, echivalentul sumei de 37.179 Euro, ce reprezintă diferenţa între valoarea penalităţilor de întârziere reţinute acesteia de către beneficiarul lucrării, societatea D. S.R.L. şi valoarea solicitată de reclamantă. Pe cale de excepţie, pârâta a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Constanţa. În motivare, a menţionat că reclamanta s-a adresat Judecătoriei Constanţa, având în vedere, probabil, dispoziţiile art. 126 din C. proc. civ. şi art. 12.2 din contractul nr. x/09.03.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 4238 din 13 aprilie 2021, pronunţată de Judecătoria Constanţa – secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta B. S.R.L., prin întâmpinare, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Constanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta se prevalează, în dovedirea pretenţiilor sale, de contractul nr. x/09.03.2017, având ca obiect executarea, transportul şi montarea de către furnizor a produselor reprezentate în anexa nr. 1 la contract cu următoarele caracteristici: perete cortină semistructural (zona lift) – 139,50 mp; tâmplărie Al – 13,53 mp.

Contractul nu poartă semnătura beneficiarului lucrărilor, respectiv a pârâtei, semnătura acesteia regăsindu-se exclusiv în cuprinsul actelor adiţionale la contract.

Sub un prim aspect, instanţa a înlăturat argumentul reclamantei referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că aceste dispoziţii legale îndreptăţesc instanţa să concluzioneze în sensul că determinarea competenţei teritoriale în funcţie de locul executării obligaţiilor contractuale este condiţionată de inserarea expresă în contract a unui atare loc. Or, nicio dispoziţie contractuală nu îl prevede.

Contrar susţinerilor reclamantei, nici anexa 1 la contract nu prevede locul executării obligaţiilor, ci enumeră produsele ce urmau a fi executate, transportate şi montate.

Prin urmare, întrucât nu este suficient a se stabili locul executării obligaţiei, ci se impune ca acesta să fie expres prevăzut în contractul părţilor, Judecătoria Constanţa a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, instanţa a constatat că în conformitate cu art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute şi, prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Conform art. 12.2 din contractul nr. x/09.03.2017, litigiile născute în legătură cu interpretarea şi/sau executarea contractului sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti din Constanţa.

Conform art. 1203 din C. civ., clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunţa unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaţiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părţi decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepţii, restrângerea libertăţii de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte.

În acord cu susţinerile pârâtei, dispoziţiile civile anterior evocate sunt pe deplin incidente cauzei, întrucât clauza prevăzută la art. 12.2 din contract este una standard care derogă de la normele ce reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti - în speţă de la art. 107 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa a observat că pârâta nu a acceptat expres clauza contractuală prevăzută la art. 12.2, în condiţiile în care convenţia în cuprinsul căreia a fost inserată nu poartă semnătura acesteia. Împrejurarea semnării actelor adiţionale la contract sau a purtării unei corespondenţe între părţi referitoare la executarea contractului nu schimbă concluzia trasă anterior, având în vedere că nu este suficientă asumarea tacită a clauzei atributive de competenţă, aspectele relatate prezentând, aşadar, relevanţă doar în cadrul analizei fondului raporturilor juridice dintre părţi.

Concluzionând, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în raport de regula generală stabilită prin art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Întrucât sediul pârâtei se află în Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 13144/2021 din 17 decembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pe pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Constanţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea acestei sentinţe, s-a arătat că regula înscrisă în art. 107 din C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Prin contractul încheiat de părţile litigante s-au stabilit mai multe clauze, printre care şi alegerea de competenţă, potrivit căreia "instanţa competentă în caz de litigii: instanţele judecătoreşti din Constanţa". Această clauză, prin care s-a convenit ca litigiile privitoare la raportul juridic obligaţional dintre părţi să fie soluţionate de o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, alegerea fiind în favoarea instanţei judecătoreşti din Constanţa, respectiv Judecătoria Constanţa sau, după caz, Tribunalul Constanţa ori Curtea de Apel Constanţa, are valoarea unei clauze atributive de competenţă, având în vedere că a fost însuşită de către ambele părţi.

Din acest punct de vedere, sunt relevante dispoziţiile art. 277 alin. (2) din C. proc. civ. care stabileşte că "înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obişnuit în exerciţiul activităţii unei întreprinderi pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepţia cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăşi dovedirea actului juridic".

Contractul chiar nesemnat, neînsuşit prin semnătură de către destinatarul său nu constituie o probă împotriva acestuia dacă nu se dovedeşte, în condiţiile dispoziţiei legale arătate, faptul conex că destinatarul îşi organizează afacerea în mod constant, în relaţia cu emitentul facturii, în condiţiile stipulate în contractul criticat de pârâtă.

Or, relaţiile contractuale dintre părţi se desfăşoară de multă vreme, în contract este stipulat clar obiectivul şi amplasarea acestuia în Constanţa, motiv pentru care, instanţa a acordat relevanţă menţiunii referitoare la stabilirea competenţei în caz de litigii, cum este cazul în speţă, emitentul facturii a demonstrat că o asemenea clauză era, în mod constant, acceptată între părţi, acea clauză a fost asumată de cel căruia i se opune, respectiv că aparţine instanţei din Municipiul Constanţa competenţa în soluţionarea litigiilor în legătură cu contractul încheiat, acceptat de pârâtă potrivit corespondenţei electronice ca un argument în plus că intenţia părţilor a fost în sensul că toate litigiile urmau a fi soluţionate în Municipiul Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la data de 29 iunie 2022.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) la plata sumei de 26.313,09 RON, reprezentând preţul lucrărilor, datorat conform contractului de furnizare nr. x/09.03.2017 şi a actelor adiţionale la acesta. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 15.035,94 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 iulie 2020, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,05%, calculate în continuare începând cu data de 31 iulie 2020 şi până la momentul achitării efective şi integrale a debitului principal.

Înalta Curte constată că reclamanta A. S.R.L. şi-a asumat, prin contractul de furnizare nr. x/09.03.2017 încheiat cu pârâta B. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), obligaţia de a realiza lucrările de executare, transport şi montare a produselor "perete cortină semistructural (zonă lift) – 139,50 mp" şi "tâmplărie Al – 13,53 mp", în schimbul preţului de 32.655,40 euro plus TVA, ce urma a fi plătit în două tranşe, respectiv 60% avans la data semnării contractului şi 40% la recepţia lucrării, contractul fiind modificat prin mai multe acte adiţionale, în sensul că au fost adăugate lucrări noi şi modificată valoarea contractului corespunzător lucrărilor adăugate.

Reclamanta susţine că deşi şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate, dovadă fiind procesele-verbale de recepţie ce atestă realizarea lucrărilor conform convenţiei părţilor, pârâta nu a achitat integral suma datorată cu titlu de preţ.

Acţiunea în pretenţii introdusă este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, instanţa sesizată fiind cea de la locul prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., respectiv Judecătoria Constanţa.

În materie de competenţă teritorială, regula generală este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai sunt competente şi instanţele prevăzute la pct. 1-9 de la alin. (1) al aceluiaşi text.

În considerarea acestor temeiuri de drept care reglementează competenţa teritorială alternativă, art. 116 din C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşadar, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, opţiunea acestuia nu poate fi contestată întrucât, prin introducerea acţiunii, s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.

În cauză, opţiunea reclamantei A. S.R.L. a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Constanţa, instanţa locului executării lucrărilor menţionate în contractul de furnizare nr. x/09.03.2017 şi în Anexa 1 la contract .

Chiar dacă părţile nu au stipulat expres locul executării lucrărilor respective, din înscrisurile aflate la dosarul Judecătoriei Constanţa rezultă că acestea au fost executate la obiectivul E. din Municipiul Constanţa.

Prin urmare, sesizarea Judecătoriei Constanţa s-a făcut cu respectarea art. 113 alin. (1) pct. 3, raportat la art. 116 din C. proc. civ., astfel că aceasta era competentă teritorial să judece cauza şi nu putea declina competenţa de soluţionare altei instanţe, deopotrivă competente, cu încălcarea art. 116 C. proc. civ. şi, totodată, a voinţei reclamantei.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.