Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1947/2022 AI generated

Competence jurisdiction for traffic accident claims against professional insurers

Case Number Decizia nr. 1947/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ruled that the Galați Court of Appeal – Second Civil Section holds exclusive competence to hear the appeal, resolving a negative conflict of jurisdiction between the First and Second Civil Sections. The case involved a claim for damages and late-payment penalties against a civil liability auto insurer (in bankruptcy) and a tortfeasor for a traffic accident, where the First Section of the Galați Tribunal had granted the plaintiff’s claims in a judgment dated November 11, 2021. The dispute centered on the material procedural competence to adjudicate the appeal: the First Section of the Appellate Court initially claimed competence based on the principle that appeal jurisdiction follows the first-instance court’s section, whereas the Second Section asserted competence based on subject-matter specialization for disputes involving professionals. The Supreme Court determined that the litigation falls within the scope of specialized civil liability insurance claims involving professional entities, citing Decision No. 13/2020 (recourse in the interest of the law) and Article 35(2) of Law No. 304/2004, which mandates the specialization of appellate sections for professional disputes. Consequently, the Court established the competence of the Second Civil Section, overriding the functional jurisdiction of the First Section, and ordered the case file transferred accordingly, with the underlying first-instance judgment on the merits remaining in force pending the appellate review.

Legislator headnote

AI generated

art. 96 pct. 2 din C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 521 alin. (3) din C. proc. civ; Competence jurisdiction for traffic accident claims against professional insurers: Potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 din C. proc. civ., curţile de apel judecă, ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.

Keywords

AI generated
traffic accident liability negative conflict of jurisdiction professional liability insurance functional jurisdiction transfer of competence damages payment

Cited Legislation

AI generated
art. 96 pct. 2 din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 din C. proc. civ., curţile de apel judecă, ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
În argumentarea acestei decizii s-a reţinut că organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art.
art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
art. 521 alin. (3) din C. proc. civ
(4), respectiv art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., în temeiul art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Galaţi – secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul C., obligarea pârâtei la plata următoarelor despăgubiri reprezentând:

1) penalităţi de întârziere în valoare de 0,2%/zi, aferente daunelor materiale compuse din:

- 9.368 RON pentru 231 zile de întârziere (perioada cuprinsă între 21 decembrie 2018 şi 8 august 2019);

- 67.365 euro – echivalentul în RON la data efectuării plăţii – pentru 231 zile de întârziere (perioada cuprinsă între 21 decembrie 2018 şi 8 august 2019);

2) penalităţi de întârziere în valoare de 0,2%/zi, aferente daunelor morale compuse din:

- 40.000 euro - echivalentul în RON la data plăţii – pentru 40 de zile de întârziere (perioada cuprinsă între 30 iunie 2019 şi 8 august 2019);

3) penalităţi de întârziere în valoare de 0,2%/zi, aferente cheltuielilor de judecată, compuse din:

- 3178 RON – pentru 231 de zile de întârziere – pentru perioada 21 decembrie 2018 – 8 august 2019;

Tribunalul Galaţi – secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1724/2021 din 11 noiembrie 2021, a respins ca nefondată excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de capătul de cerere privind penalităţile de întârziere, soluţionat în dosarul nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe; a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi cu intervenientul C., având ca obiect "pretenţii", obligând pârâta să plătească reclamantei următoarele sume:

- 74.075,77 euro, la cursul RON/euro, la data plăţii (53.075,77 euro – cheltuieli de protezare/tabelul nr. 5 şi 21.000 euro – daune morale/tabelul nr. 8);

- 9.596,13 RON (7.090,36 RON – venituri reclamantă şi cheltuieli accident/tabelul nr. 6 şi 2.505,77 RON – cheltuieli de judecată/tabelul nr. 7), penalităţi de întârziere calculate în baza art. 21 alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 132/2017, pentru perioada cuprinsă între 8 februarie 2019 şi 8 august 2019 (182 zile) cu privire la daunele materiale şi cheltuielile de judecată, respectiv pentru perioada 19 iulie 2019 – 8 august 2019 (21 zile) în privinţa daunelor morale, conform raportului de expertiză contabilă judiciară (varianta a II-a) întocmit de expert D., raport de expertiză ce face parte integrantă din hotărâre; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 11.291,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat (5.000 RON), onorariul de expert (1.800 RON) şi cheltuieli de transport (849,61 RON).

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul secţiei I Civile a Curţii de Apel Galaţi, sub nr. x/2019, la data de 10 martie 2022.

La primul termen de judecată stabilit în cauză, respectiv la 11 mai 2022, instanţa de apel a invocat şi a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civile din cadrul Curţii de Apel Galaţi, reţinând cauza în pronunţare pe acest aspect.

Prin încheierea din 11 mai 2022, Curtea de Apel Galaţi – secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I civile şi declinat competenţa de soluţionare a apelului declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1724/2021 din 11 noiembrie 2021 a Tribunalului Galaţi – secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. şi intimatul-intervenient C., în favoarea secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Galaţi.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Galaţi – secţia I Civilă a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă pretenţii băneşti îndreptate împotriva asigurătorului RCA.

Potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 din C. proc. civ., curţile de apel judecă, ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.

Competenţa materială procesuală (competenţa funcţională) de soluţionare a cauzelor ce revin Secţiilor I Civilă şi a II-a Civilă ale Curţii de Apel Galaţi este reglementată în Hotărârile Colegiului de Conducere nr. 72/2012, nr. 7/2013, nr. 87/2017 şi nr. 44/2019, astfel cum au fost modificate şi completate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 4/2021.

În soluţionarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală (funcţională), Curtea a avut în vedere atât hotărârile colegiului de conducere, cât şi calitatea părţilor, precum şi natura litigiului dedus judecăţii.

Instanţa a arătat că raporturile juridice din speţă fac obiectul activităţii de prestări-servicii a pârâtei şi se circumscriu acelei sfere de litigii date în competenţa materială procesuală a secţiei a II-a Civile, astfel că acţiunea promovată de reclamantă nu îşi păstrează caracterul comun de cauză pur civilă pentru a atrage competenţa secţiei I Civile a Curţii de Apel Galaţi. De altfel, aspectul a fost clar reglementat la nivelul instanţei şi prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 4/2021.

Deşi între părţi s-a purtat un alt litigiu de aceeaşi natură, având ca obiect pretenţii băneşti îndreptate împotriva asigurătorului (dosarul nr. x/2018), iar acel litigiu a fost soluţionat şi la nivelul primei instanţe şi la nivelul Curţii de Apel Galaţi de secţia I Civilă, la acel moment era în vigoare Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 72/2012 (astfel cum a fost modificată şi completată prin Hotărârile nr. 7/2013, nr. 87/2017 şi nr. 44/2019), prin care se stabilise că toate litigiile cu profesioniştii sunt de competenţa secţiei I Civile, exceptându-le pe cele rezultate din Legea nr. 31/1990, Legea insolvenţei şi cele de drept maritim şi fluvial.

Întrucât dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat şi soluţionat după adoptarea hotărârii de colegiu, prin care litigiile cu asigurătorii s-au dat în competenţa secţiei a II-a Civile, iar obiectul şi cauza sunt complet distincte de primul litigiu, nu se poate considera că soluţionarea sa ar fi de competenţa secţiei I Civile.

Curtea de Apel Galaţi – secţia I Civilă a avut în vedere şi Decizia nr. 18/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, dar şi dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 13/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin decizia civilă nr. 244/A din 23 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a Curţii de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I Civile a aceleiaşi instanţe, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecata şi s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei decizii s-a reţinut că organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă.

De asemenea, conform jurisprudenţei constante a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în căile de atac se păstrează, în mod corespunzător, competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond (aşa cum reiese din Decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, paragr. 164; Decizia nr. 40/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragr. 132; Decizia nr. 5161 din 28 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018).

În speţă, pricina a fost judecată în primă instanţă de secţia I Civilă a Tribunalului Galaţi şi, pe cale de consecinţă, apelul trebuie să fie judecat de secţia I Civilă a Curţii de Apel Galaţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă la data de 29 iulie 2022.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., raportat la art. 136 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, pentru următoarele considerente:

În speţă, apelanta-pârâtă B. S.A. (societate aflată în procedura de faliment) a învestit instanţa de control judiciar cu judecarea apelului declarat împotriva unei hotărâri pronunţate într-un litigiu având ca obiect obligarea sa la plata, cu titlu de despăgubiri, a următoarelor sume:

- 74.075,77 euro, la cursul RON/euro, la data plăţii (53.075,77 euro – cheltuieli de protezare/tabelul nr. 5 şi 21.000 euro – daune morale/tabelul nr. 8);

- 9.596,13 RON (7.090,36 RON – venituri reclamantă şi cheltuieli accident/tabelul nr. 6 şi 2.505,77 RON – cheltuieli de judecată/tabelul nr. 7), penalităţi de întârziere calculate în baza art. 21 alin. (4), (5) şi (6) din Legea nr. 132/2017, pentru perioada cuprinsă între 8 februarie 2019 şi 8 august 2019 (182 zile) cu privire la daunele materiale şi cheltuielile de judecată, respectiv pentru perioada 19 iulie 2019 – 8 august 2019 (21 zile) în privinţa daunelor morale, conform raportului de expertiză contabilă judiciară (varianta a II-a) întocmit de expert D., raport de expertiză ce face parte integrantă din hotărâre;

- 11.291,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat (5.000 RON), onorariul de expert (1.800 RON) şi cheltuieli de transport (849,61 RON).

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale".

Totodată, prin Decizia nr. 13/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că în litigiile având ca obiect plata de despăgubiri materiale şi morale formulate de terţele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulaţie, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forţat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, cât şi în litigiile privind acţiunile în regres formulate de asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, competenţa materială procesuală revine secţiilor specializate în soluţionarea litigiilor cu profesionişti.

În speţă, este de necontestat că, faţă de obiectul cauzei şi natura juridică a litigiului dedus judecăţii, acesta este unul în materia asigurărilor, care se circumscrie ipotezei dezlegate prin decizia sus-enunţată şi impune specializarea completului de judecată.

Prin urmare, având în vedere că în cadrul Curţii de Apel Galaţi funcţionează o secţie specializată în materia litigiilor cu profesionişti, respectiv secţia a II-a Civilă, Înalta Curte constată că acesteia îi revine competenţa să soluţioneze apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1724/2021 din 11 noiembrie 2021 a Tribunalului Galaţi – secţia I Civilă.

Faţă de cele arătate, dând eficienţă dispoziţiilor evocate şi deciziilor sus-menţionate, obligatorii în raport cu art. 517 alin. (4), respectiv art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., în temeiul art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi – secţia a II-a Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi – secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.