Labor revision petition; failure to establish identity of issue for positive res judicata despite temporal succession of claims.

Şedinţa publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 ianuarie 2020, pe rolul Tribunalului Arad – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 Euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat demnităţii, personalităţii şi integrităţii psihice; obligarea pârâtei la achiziţionarea şi punerea la dispoziţie a autoturismului de serviciu, astfel cum a fost configurat la data de 28 februarie 2019; obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi băneşti: suma de 70.092 RON, reprezentând al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru anii 2017, 2018 şi 2019; suma de 18.730 RON brut, reprezentând diferenţa din bonusul anual "Tantieme" aferent anului 2018; card aniversar în valoare de 600 RON, reprezentând beneficii acordate pentru împlinirea a 10 ani de activitate în cadrul societăţii; suma de 8.828 RON, reprezentând contravaloarea combustibilului achiziţionat pe perioada concedierii nelegale; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru drepturile băneşti indicate, de la data introducerii acţiunii, până la plata efectivă; obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii într-o publicaţie economico-financiară de largă circulaţie care apare la nivel naţional precum şi în informarea internă ("IC"-Info Centrală) a companiei B. S.R.L., care este trimisă tuturor angajaţilor săptămânal; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere de completare a acţiunii, prin care a solicitat obligarea pârâtei la publicarea dispozitivului hotărârii într-o publicaţie economico-financiară de largă circulaţie care apare la nivel naţional precum şi, timp de patru săptămâni consecutiv în informarea internă ("IC" -Info Centrală) a companiei B. S.R.L., care este trimisă tuturor angajaţilor săptămânal; obligarea pârâtei la plata suplimentară a sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin presiunea psihologică şi hărţuirea morală exercitată prin încercările de modificare a contractului de muncă şi a fişei postului, ulterior înregistrării acţiunii introductive şi pentru încălcarea confidenţialităţii contractului de muncă, precum şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 263 RON achitată de acesta pentru dotările opţionale la autoturismul de serviciu, ca fiind nedatorată.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată. ca neîntemeiată.

De asemenea, pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat instanţei să constate existenţa unei plăţi nedatorate în valoare de 600 RON şi compensarea judiciară pentru această sumă, reprezentând contravaloarea cardului aniversar, respectiv restituirea sumei de 3.609 RON, reprezentând drepturi salariale nedatorate, achitate suplimentar cu titlu de bonus Tantieme.

Prin sentinţa civilă nr. 721 din 5 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, având ca obiect drepturi băneşti; pârâta a fost obligată să plătească echivalentul în RON la data plăţii a sumei de 5.000 Euro, cu titlu de daune morale; s-a respins în rest acţiunea; s-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă B. S.R.L., iar reclamantul-pârât a fost obligat să plătească pârâtei-reclamante suma de 3.609 RON, cu titlu de sumă nedatorată; de asemenea, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 20.000 RON.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. şi pârâta B. S.R.L. au declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2020, la data de 2 decembrie 2020.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, prin încheierea nr. 1637 din 23 iunie 2021 (dosar nr. x/2021), a admis cererea formulată de petentul A. şi a strămutat judecarea procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Timişoara – secţia litigii de muncă şi asigurări sociale la Curtea de Apel Craiova; a păstrat actele de procedură îndeplinite şi a respins cererea formulată de intimată privind sancţionarea petentului cu amendă judiciară.

Prin decizia nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 20 mai 2022 a aceleiaşi instanţe, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 721 din 5 octombrie 2020 a Tribunalului Arad; s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 Euro, ca neîntemeiat; s-a păstrat în rest sentinţa apelată; reclamantul a fost obligat la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată din apel în cuantum de 20.000 Ron, reprezentând onorariul avocaţial redus.

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1119 din 9 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020.

Revizuentul a solicitat, în principal, admiterea cererii de revizuire, urmând ca instanţa să rejudece fondului cauzei şi să dispună admiterea acţiunii pe care a formulat-o. Astfel, a cerut să se dispună admiterea capătului de cerere privind plata salariilor suplimentare şi obligarea pârâtei la plata sumei de 70.092 RON brut, reprezentând al 13-lea şi al 14-lea salariu pentru anii 2017, 2018 şi 2019. De asemenea, a solicitat admiterea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 263 RON ce a fost achitată de reclamantul A. pentru dotările opţionale la autoturismul de serviciu şi completarea deciziei cu soluţia pe acest capăt de cerere. A mai solicitat respingerea cererii reconvenţionale a pârâtei şi să se constate că suma reprezentând contravaloarea cardului aniversar nu poate fi compensată cu nicio sumă pe care ar datora-o pârâtei şi, prin urmare, să fie obligată pârâta să-i acorde cardul aniversar în valoare de 600 RON (reprezentând beneficii oferite de angajator pentru împlinirea a 10 ani de activitate în cadrul societăţii), cu modificarea dispozitivului deciziei în acest sens. Totodată, instanţa urmează să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 43.609 RON (reprezentând cheltuieli de judecată şi sumă nedatorată) pe care a fost obligat să o plătească pârâtei B. S.R.L., la plata dobânzii legale pentru toate sumele datorate şi a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea procesului. În subsidiar, revizuentul a solicitat anularea deciziei nr. 1119 din 9 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Din perspectiva motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susţinut, în esenţă, faptul că decizia nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, este contradictorie cu decizia civilă nr. 574 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins recursul formulat de B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 89 din 18 ianuarie 2017 a Tribunalului Arad – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale.

Revizuentul a relevat faptul că în cuprinsul cererii de revizuire face referire la aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat de art. 430-431 din C. proc. civ., întrucât prin decizia civilă nr. 574 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale a fost tranşată definitiv problema salariilor suplimentare la care era îndreptăţit şi a actului adiţional de semnarea căruia era condiţionată acordarea acestor drepturi.

A mai arătat că pârâta a refuzat să respecte hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2016, explicând care a fost atitudinea acesteia, în calitate de angajator, după ce revizuentul s-a întors pe postul deţinut anterior concedierii.

Totodată, a susţinut faptul că instanţele care au soluţionat litigiul, în dosarul nr. x/2020, au ignorat autoritatea de lucru judecat cu privire la problema salariilor suplimentare, deşi a explicat că drepturile ce au făcut obiectul acestui litigiu decurgeau din acelaşi act adiţional din anul 2016, căruia i s-a schimbat doar data, astfel că în ambele litigii a existat identitate de părţi, obiect şi cauză, diferenţa fiind perioadele succesive de timp pentru care s-au solicitat aceste drepturi.

Or, în aceste condiţii, considerentele deciziei nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, din care rezultă că au fost rejudecate stări de fapt şi înscrisuri deja analizate în litigiul anterior, sunt în contradicţie flagrantă cu cele ale deciziei civile nr. 574 din 28 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara şi încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri definitive.

Revizuentul a arătat că prezenta cerere de revizuire este admisibilă, deoarece îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: există două hotărâri definitive pronunţate de instanţe de acelaşi grad ale căror dispozitive şi considerente decisive sunt contradictorii, cele două hotărâri sunt pronunţate în acelaşi litigiu privitor la plata salariilor suplimentare anuale, existând tripla identitate de părţi, obiect şi cauză (temei juridic, motivele şi împrejurările care au determinat demersul judiciar, scopul urmărit etc.), fiind vorba doar de perioade de timp succesive; hotărârile sunt pronunţate în procese (dosare) diferite, primul privind anul 2016, iar dosarul al doilea privind perioada anilor 2017-2019, starea de fapt fiind identică pe parcursul celor patru ani, iar în cel de-al doilea proces, deşi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel nu a acordat nicio importanţă acestei probleme.

Prin al doilea motiv de revizuire, întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuentul a susţinut faptul că, prin decizia civilă nr. 1119 din 9 mai 2022, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere pe care l-a formulat şi a acordat altceva decât a cerut pârâta, încălcând, totodată, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

A menţionat că instanţa de fond a admis eronat cererea reconvenţională a pârâtei, iar instanţa de apel a păstrat această soluţie, ambele instanţe stabilind o situaţie de fapt nereală, deoarece au apreciat că suma de 4.209 RON reprezintă o diferenţă în plus cu titlu de bonus Tantieme pentru anul 2018, însă, în realitate, pârâta a precizat că pretinde aceşti bani din bonusul Tantieme pentru anul 2016, plătit la momentul reintegrării. Întrucât momentul reintegrării a avut loc în anul 2017 şi pârâta precizează cât se poate de clar că solicită suma de 4.209 RON din bonusul Tantieme aferent anului 2016, rezultă că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au admis ceva ce pârâta nu a cerut, fiind incident art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Nu se pune problema unei erori materiale, deoarece ambele instanţe argumentează "pe larg" de ce este admisibilă cererea pârâtei pentru o sumă pretins datorată pentru anul 2018. Totodată, consideră că nu există nicio obligaţie de restituire din partea sa, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile unei plăţi nedatorate, sumele achitate de pârâtă fiind cele la care a fost obligată prin hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2016 şi reprezintă despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

Nici cu privire la valoarea bonusului nu se poate invoca o eroare de calcul, în condiţiile în care din probatoriul administrat rezultă că pârâta a recunoscut valoarea acestui drept; chiar dacă s-ar admite "eroarea" invocată de pârâtă, cererea este inadmisibilă, deoarece intră sub incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte actul adiţional din luna ianuarie 2016, înscris pe care nu l-a semnat şi de care pârâta se prevalează şi în problema valorii bonusului anual pentru anul 2016.

Prin urmare, revizuentul a solicitat să se constate că nu datorează nicio sumă pârâtei şi că nu este corectă compensarea cu valoarea cardului cadou pe care nu l-a primit de la pârâtă, astfel că trebuie obligată şi la acordarea acestui card.

În continuarea cererii de revizuire a arătat că, în al doilea litigiu, principalul argument invocat de pârâtă pentru motivarea cererii sale reconvenţionale este refuzul reclamantului de a semna actul adiţional din luna ianuarie 2016.

Or, acesta este exact argumentul invocat şi pentru refuzul de a-i plăti salariile suplimentare nu doar pentru anul 2016, ci şi pentru anii următori. De aceea, argumentele pârâtei intră sub incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, întrucât Curtea de Apel Timişoara a stabilit, prin decizia civilă nr. 574 din 28 iunie 2017, că refuzul său de a semna acel act este justificat şi, pe cale de consecinţă, pârâta nu mai poate invoca în niciun litigiu obligaţia sa de a semna acel act în forma pe care ea o dorea. Orice hotărâre favorabilă pârâtei, pronunţată cu ignorarea celor statuate de Curtea de Apel Timişoara în privinţa actului adiţional din luna ianuarie 2016 ar încălca efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Revizuentul apreciază că nu este posibil ca în privinţa salariilor suplimentare acordate de Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016 să fie găsit justificat refuzul său de a semna acel act adiţional, iar cu privire la bonusul Tantieme plătit pentru acelaşi an să fie considerat vinovat pentru nesemnarea lui şi obligat la restituirea unei sume către angajator.

O altă critică privind motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. priveşte faptul că instanţele nu s-au pronunţat asupra unui capăt de cerere pe care l-a formulat în faţa primei instanţe. A arătat că, deşi prin completarea de acţiune a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 263 RON pe care a achitat-o nedatorat pentru dotările opţionale la autoturismul de serviciu, prin sentinţa civilă nr. 721 din 5 octombrie 2020, pronunţată de Tribunalul Arad – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere. Reclamantul a criticat această omisiune pe calea apelului, însă instanţa de apel a stabilit că sunt incidente dispoziţiile art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., calificând-o drept pretenţie nouă în apel.

Prin urmare, revizuentul a solicitat ca, admiţând prezenta cerere de revizuire, instanţa să rejudece fondul şi să constate că i-a plătit pârâtei o sumă nedatorată de 263 RON, astfel încât trebuie obligată la restituirea acestei sume.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuentul A. a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 din C. proc. civ., pentru situaţia în care se va respinge cererea de revizuire.

Intimata B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cu consecinţa disjungerii cererii de revizuire şi trimiterii spre judecare, Curţii de Apel Craiova. A mai solicitat respingerea în rest a cererii de revizuire, ca inadmisibilă. În situaţia în care se va trece peste excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin reglementarea cuprinsă la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice, aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situaţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri.

Având în vedere că dosarul nr. x/2020, în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se cere, a fost înregistrat la 9 ianuarie 2020, sunt aplicabile modificările aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1074 din 18 decembrie 2018.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare, iar conform art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Aşadar, forma modificată a art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. este aplicabilă în prezenta cauză.

În conformitate cu acest text de lege, "dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat".

Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.

Astfel cum reiese din prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat.

Potrivit art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", iar art. 431 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operaţiune juridică să presupună tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Textul art. 431 din C. proc. civ. are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Raţiunea reglementării menţionate constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar în aceeaşi pricină, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv.

Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părţi, obiect şi cauză), trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice, întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legea nu a făcut-o.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul a prezentat argumente care vizează încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Înalta Curte reţine că, pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi.

În speţă, cea din urmă condiţie nu este îndeplinită.

Revizuentul a susţinut faptul că efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a fost încălcat prin decizia nr. 1119 din 9 mai 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, întrucât în litigiul anterior, soluţionat definitiv prin decizia nr. 574 din 28 iunie 2017, au fost dezlegate, cu putere de lucru judecat, problemele litigioase privind drepturile salariale suplimentare şi situaţia actului adiţional din anul 2016 privind acordarea acestor drepturi.

Înalta Curte constată că în primul proces, obiect al dosarului nr. x/2016, a fost analizat dreptul reclamantului la plata celor două salarii suplimentare aferente anului 2016, cuvenite şi acordate de instanţă în temeiul Regulamentului intern al companiei angajatoare, precum şi refuzul acestuia de a semna actul adiţional din anul 2016, refuz considerat justificat în considerarea dreptului salariatului la negocierea condiţiilor de muncă.

În cel de-al doilea litigiu, obiect al dosarului nr. x/2020, pretenţiile reclamantului, decurgând din raporturile de muncă avute cu intimata, au vizat perioada anilor 2017-2019 şi daune morale pentru prejudiciul adus demnităţii, personalităţii şi integrităţii fizice, fiind analizate fapte şi acte din care s-ar fi născut aceste solicitări, care nu se suprapun cu cele invocate în primul proces.

De altfel, în mod logic şi în temeiul cronologiei faptelor invocate, nu este posibil ca într-un litigiu ce s-a desfăşurat în perioada 2016-2017 instanţele de judecată să fi analizat pretenţii decurgând din acte şi fapte ce s-au produs ulterior, între anii 2017-2019.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte soluţia instanţelor din primul litigiu de a acorda salariile suplimentare pentru anul 2016, aceasta nu se poate impune cu putere de lucru judecat instanţelor în litigiul pendinte, care au analizat aceeaşi categorie de pretenţii pentru anii 2017-2019, întrucât temeiul acordării acestor drepturi salariale a dispărut, fiind modificat Regulamentul intern referitor la aceste drepturi; de asemenea, acelaşi raţionament se impune şi cu privire la refuzul de semnare a actelor adiţionale pentru anii următori anului 2016, chiar dacă revizuentul invocă identitatea de conţinut între toate aceste acte adiţionale, întrucât fiecare dintre instanţele învestite cu soluţionarea cererilor reclamantului au avut de analizat acte şi fapte distincte, născute în intervale diferite de timp, iar nu pretenţii succesive decurgând din acelaşi izvor de drepturi şi obligaţii.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea formulată de revizuentul A. privind reducerea cheltuielilor de judecată dovedite de intimată, Înalta Curte reţine că, în raport de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Este notoriu că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.

Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Or, în raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, cu apărările efectuate şi faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea revizuentului A. privind reducerea cheltuielilor de judecată şi îl va obliga pe acesta la plata sumei de 22.374,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata B. S.R.L.

Excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., invocată de către intimata B. S.R.L. prin întâmpinare, este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Potrivit art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Textul legal anterior evocat stabileşte competenţa soluţionării cererii de revizuire fundamentate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., competenţă ce revine instanţei care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă.

Raţiunea instituirii acestei norme de competenţă izvorăşte din natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă, numai instanţa care a pronunţat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o retracteze.

În speţă, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, apreciind că este incident motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Faţă de acest aspect, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 510 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Respinge cererea revizuentului A. privind reducerea cheltuielilor de judecată.

Obligă revizuentul A. la plata sumei de 22.374,86 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata S.C. B. S.R.L.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 1119/2022 din 9 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fără nicio cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de declinare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2022.