Medical center loses appeal; heirs' medical negligence suit revived as lawyer's mandate retroactively ratified

Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 februarie 2019, pe rolul Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Centrul Medical B. S.R.L. la plata sumelor de 10.000 RON cu titlu de daune materiale şi de 500.000 RON cu titlu de daune morale.

În considerentele cererii, reclamantul a învederat, în esenţă, că a suferit o intervenţie chirurgicală la C., iar în timpul internării a contractat o infecţie nosocomială în urma căreia starea sa de sănătate s-a deteriorat, iar din data de 11.09.2018 a fost transferat la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, la secţia ATI.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1387 şi art. 1391 C. civ., precum şi art. 644 din Legea nr. 95/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 258 din 2 februarie 2021, pronunţată de Tribunalului Constanţa – secţia a II-a Civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamantului, fiind anulată cererea de chemare în judecată.

2. Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamantele D. şi E., moştenitoarele defunctului A., prin care au solicitat admiterea căii de atac, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru continuarea judecăţii.

Prin decizia nr. 385 din 2 septembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul reclamantelor, a fost anulată hotărârea atacată şi trimisă cauza primei instanţe pentru continuarea judecăţii.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Centrul Medical B. S.R.L. în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi respingerea acţiunii ca fiind formulată de un reprezentant fără calitate, iar în măsura respingerii primei excepţii, a solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de modificare a acţiunii.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul susţine că nu a fost dovedită în cauză calitatea de reprezentant a avocatului reclamantului.

Astfel, împuternicirea avocaţială trebuie sa conţină semnătura şi ştampila cabinetului de avocat, respectiv în mod obligatoriu şi semnătura clientului, iar în măsura în care delegaţia avocaţială nu a fost semnată de client atunci urmează a se verifica contractul de asistenţă juridică care trebuie să conţină semnătura clientului, contract prin care se atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data încheierii, în baza căruia s-a eliberat împuternicirea.

În aprecierea recurentului, contractul de asistenţă juridică nu a fost încheiat între avocat şi client, nefiind niciodată semnat de către reclamant, astfel cum recunoaşte expres apărătorul ales. Consideră recurentul că este mai mult decât evident faptul că avocatul nu putea atesta identitatea părţii care urma, eventual, să semneze contractul de asistenţă juridică, nefiind de faţă la acel moment. Prin urmare, recurentul susţine că atestarea efectuată este nereală, împuternicirea fiind nevalabilă.

Mai arată recurentul că în cauză sunt îndeplinite condiţiile care conduc la admiterea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant a avocatului reclamantului, cu consecinţa anulării cererii de chemare în judecată.

În continuare, recurentul susţine că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1311 C. civ. privind ratificarea mandatului, întrucât cel ce ratifică mandatul trebuie să respecte toate formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

În acest sens, pentru încheierea valabilă trebuie respectată şi condiţia ca mandatul să fie acordat de către un terţ către viitorii moştenitori, iar nu de către aceştia în calitate atât de mandanţi cât şi de mandatari.

Recurentul apreciază că fără ca partea să îşi fi putut da acordul pentru reprezentarea în instanţă, moştenitorii nu pot formula şi ratifica contractul de mandat.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de apel nu a analizat faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată după moartea reclamantului, fiind astfel formulată în numele unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

Mai arată recurentul că reclamantul A. a acordat mandat pentru reprezentarea în instanţă avocatului prin soţia sa, care a semnat în numele reclamantului contractul de asistenţă juridică numărul CT 019 din 1 februarie 2019, urmând ca acesta să ratifice mandatul ulterior, cel târziu până la primul termen de judecată.

În continuare, susţine că acţiunea introdusă după decesul reclamantului urmează a fi anulată în acord cu cele statuate în doctrină şi jurisprudenţă.

În concluzie, recurentul consideră că încheierea contractului de asistenţă judiciară nu este nelegală, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, însă nu putea fi însuşit decât de către reclamant.

Potrivit recurentului, moştenitorii reclamantului nu pot modifica cererea de chemare în judecată, aceştia având posibilitatea introducerii unei noi acţiuni în măsura în care reclamantul a decedat. Astfel, în situaţia decesului reclamantului după introducerea cererii de chemare în judecată devin aplicabile dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind suspendarea de drept a cauzei.

De altfel, moştenitoarele reclamantului au formulat pretenţii proprii în două dosare distincte, având acelaşi obiect, respectiv obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 4.500.000 RON urmare a decesului reclamantului, ceea ce dovedeşte că acestea au prevăzut soluţia privind excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului în dosarul pendinte.

Prin întâmpinarea depusă 11.04.2022 intimatele-reclamante D. şi E. au invocat excepţia tardivităţii şi a nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de lege, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată la 14.04.2022, chemata în garanţie F. S.A. a solicitat admiterea recursului.

Prin răspunsul la întâmpinarea reclamantelor, înregistrat la 18.05.2022, s-a solicitat respingerea excepţiilor tardivităţii declarării recursului şi a nulităţii acestuia, iar, pe fond, admiterea recursului.

Cauza a fost înregistrată la 17.02.2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 11 mai 2022, s-a fixat termen de judecată la 4 octombrie 2022, când au fost soluţionate, cu prioritate, excepţiile invocate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă critică decizia pronunţată de instanţa de apel, prin care apelul reclamantelor a fost admis, a fost anulată sentinţa primei instanţe şi a fost trimisă cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Examinând cu prioritate motivul de casare fundamentat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că nu sunt întemeiate criticile recurentei circumscrise acestui motiv de recurs.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reglementează motivul de recurs referitor la nemotivarea hotărârii, existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Deşi recurenta susţine existenţa unei motivări contradictorii şi a motivelor străine de natura cauzei, criticile se referă, în realitate, la lipsa unui examen efectiv al instanţei de apel asupra apărărilor pârâtei referitoare la înregistrarea la instanţă a acţiunii după decesul reclamantului, cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 şi art. 56 C. proc. civ., cu consecinţa nulităţii în temeiul art. 40 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta face trimitere şi la dispoziţiile art. 192 şi 199 C. proc. civ., privind dreptul de a sesiza instanţa şi înregistrarea cererii de chemare în judecată, invocând exemple din jurisprudenţa relevantă.

Înalta Curte formulează observaţia că, deşi excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantului a fost invocată de pârâta-recurentă, prima instanţă fiind în situaţia invocării simultane a mai multor excepţii procesuale, a stabilit ordinea lor de soluţionare în temeiul art. 248 C. proc. civ.. S-a avut în vedere deosebirea între temeiurile nulităţii cererii de chemare în judecată, instanţa fondului pronunţându-se, prin sentinţă, în sensul admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Această ordine de prioritate a soluţionării excepţiilor ori calitatea intimatelor de moştenitoare ale reclamantului decedat nu au fost criticate de pârâtă, prin declararea apelului, aceste apărări neputând fi analizate "omisso medio", în calea extraordinară de atac a recursului, cu încălcarea art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. statuează obligativitatea suspendării de drept a judecării cauzei până la introducerea în cauză a moştenitorilor părţii decedate, în situaţia în care aceştia nu sunt cunoscuţi, ipoteză care nu era incidentă în cauză.

Instanţa de prim control judiciar a admis apelul declarat de succesoarele reclamantului decedat, constatând că instanţa fondului a aplicat greşit dispoziţiile referitoare la ratificarea mandatului convenţional de reprezentare în instanţă şi în mod nelegal a anulat cererea de chemare în judecată în temeiul art. 82 alin. (1) C. proc. civ., pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute criticile recurentei în legătură cu deficienţele motivării deciziei recurate, impunându-se concluzia că instanţa de apel a răspuns criticilor din apel şi apărărilor formulate.

Din perspectiva cerinţelor instituite prin art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea recurată conţine considerentele ce explică şi justifică dispozitivul şi care permit realizarea controlului judiciar asupra modului de soluţionare a excepţiei procesuale ce a format obiectul disputei în apel.

Recurenta, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine încălcarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, a art. 121 şi art. 122 din Statutul profesiei de avocat, solicitând să se constate că nu a fost dovedită calitatea de reprezentant a avocatului reclamantului.

Înalta Curte reţine că, potrivit acestor dispoziţii legale, pentru a se face dovada calităţii de reprezentant pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, avocatul trebuie să depună la dosar procura de reprezentare, în situaţia în care împuternicirea este dată unui avocat semnătura părţii fiind certificată potrivit legii speciale.

Reprezentarea convenţională se produce în temeiul unui acord de voinţă al părţilor. În cazul avocatului, activitatea de reprezentare derivă din contractul de asistenţă juridică încheiat între avocat şi client, prin care se stabileşte şi întinderea mandatului acordat acestuia.

Reprezentantul avocat îşi dovedeşte calitatea cu împuternicirea eliberată în baza contractului de asistenţă juridică, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995 şi potrivit art. 85 alin. (3) C. proc. civ.. Această împuternicire nu este necesar a fi semnată de client, în cazul în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, conţinutul şi data contractului de asistenţă juridică în baza căreia s-a eliberat împuternicirea, aspecte determinate în modelul de împuternicire avocaţială stabilite de statut.

Prin urmare, în baza delegaţiei, reprezentantul convenţional al reclamantului avea dreptul de a introduce cererea de chemare în judecată, fără a fi necesară semnătura părţii pe împuternicire, avocatul asumându-şi atestarea identităţii părţii, a conţinutului şi a datei contractului de asistenţă juridică, în sensul dovezii până la înscrierea în fals.

Instanţele fondului au reţinut că reclamantul în numele căruia avocatul a redactat şi a înregistrat acţiunea introductivă a avut raporturi de reprezentare cu respectivul avocat, în cadrul negocierilor desfăşurate pentru soluţionarea amiabilă a litigiului cu societatea pârâtă, căreia i se pretinde în cauză repararea prejudiciului, prin plata unor despăgubiri materiale şi morale.

Astfel cum reţin instanţele fondului, contractul de asistenţă juridică pentru reprezentarea în această cauză a fost încheiat la 1 februarie 2019, în numele reclamantului de soţia sa, urmare a stării de comă, acesta decedând ulterior, în data de 4 februarie 2019, când a fost depusă cererea de chemare în judecată la serviciile poştale.

Este de observat că dispoziţiile din Statutul profesiei de avocat nu interzic încheierea contractului în această modalitate, art. 121 alin. (6) recunoscând chiar posibilitatea semnării contractului între avocat şi client în beneficiul unei terţe persoane, cu condiţia acceptării, fie şi tacite, a încheierii contractului de către aceasta din urmă.

Dispoziţiile procedurale permit "acoperirea lipsurilor" în legătură cu dovedirea calităţii de reprezentant, pentru evitarea sancţiunii nulităţii, prin depunerea înscrisului doveditor care, dacă are o dată ulterioară momentului la care actele de procedură au fost săvârşite prin reprezentant, implică şi ratificarea acestora, inclusiv a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă susţine că reprezentarea convenţională a reclamantului decedat nu îşi produce efectele, neregularitate sancţionată prin anularea cererii de chemare în judecată făcute în numele titularului dreptului, în discuţie nefiind, cum se susţine prin recurs, dovedirea existenţei împuternicirii avocatului, ci aprecierea eficacităţii împuternicirii conferite avocatului.

Recurenta invocă nelegalitatea deciziei recurate în legătură cu nerespectarea regulilor de drept material privind contractul de mandat.

Astfel, se susţine că în mod greşit instanţa de apel nu a aplicat art. 1309 alin. (1) C. civ., potrivit cu care, în absenţa unei împuterniciri, contractul încheiat cu persoana care acţionează în calitate de reprezentant, nu produce efecte între reprezentat şi terţ.

Totodată, recurenta invocă şi dispoziţiile art. 1311 C. civ. care prevăd că, deşi în cazurile prevăzute de art. 1309 C. civ., există posibilitatea ratificării contractului încheiat, este necesară îndeplinirea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului în ceea ce priveşte modalitatea de ratificare a acestuia.

Înalta Curte reţine, în limita criticilor formulate privind regulile de drept comun, că în sensul art. 1309 C. civ., ineficacitatea convenţiei de reprezentare determinată de inexistenţa împuternicirii poate fi înlăturată prin ratificare cu efect retroactiv, în condiţiile art. 1311 C. civ.

Potrivit art. 1311 alin. (1) teza a doua C. civ., la fel ca şi împuternicirea, ratificarea trebuie să îmbrace forma impusă de lege pentru validitatea contractului. Ratificarea nu trebuie, însă, să aibă aceeaşi formă ca şi contractul la care se referă, dacă este vorba de formalităţi ad validitatem convenţionale.

În această privinţă, se observă că recurenta nu precizează dispoziţiile de drept material încălcate de instanţa de prim control judiciar, astfel cum impune motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în legătură cu aprecierea ratificării mandatului.

Înalta Curte reţine şi că la data încheierii mandatului nu se ridica problema inexistenţei capacităţii de folosinţă de a încheia contractul de asistenţă juridică.

Totodată, recurenta nu invocă, în cadrul motivului de recurs, încălcarea unei reguli a reprezentării legale care priveşte persoanele fizice lipsite de capacitatea de exerciţiu şi care pot sta în justiţie prin reprezentant legal.

Înalta Curte reţine că mandatul de reprezentare în justiţie are un caracter special, determinat de obiectul raporturilor juridice pe care le generează şi, ca regulă generală, în caz de deces, dăinuie până la retragerea de către moştenitori, neavând, în această situaţie, nicio relevanţă înregistrarea altor acţiuni în despăgubire formulate împotriva pârâtei, în nume propriu de către intimate.

Înalta Curte reţine că, prin motivele de recurs, recurenta ar fi trebuit să indice punctual de ce sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, în sensul de a arăta de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă, iar criticile de nelegalitate să vizeze hotărârea pronunţată şi nu doar să reitereze apărările invocate în cadrul apelului, prin reproducerea textelor legale privind regulile de drept comun ale instituţiei mandatului.

Instanţa de apel a reţinut că dreptul de opţiune al reclamantului, drept potestativ care îi dădea posibilitatea de a-şi însuşi sau nu actul juridic încheiat era transmisibil prin moştenire. Astfel, instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile art. 1313 C. civ. privind transmisiunea facultăţii de a ratifica moştenitorilor.

În acest sens, a constatat că prin declaraţia autentică nr. 2281 din 31 mai 2019, contractul de asistenţă juridică a fost ratificat expres de moştenitorii reclamantului decedat (intimatele din dosar).

În legătură cu contribuţia intimatei la formarea voinţei pentru încheierea actului juridic prin reprezentare, subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta nu formulează critici în forma unui raţionament prin care să se identifice regulile de drept substanţial încălcate, în legătură cu aceste considerente ale hotărârii recurate, privind incidenţa art. 1313 C. civ., nefiind demonstrată nelegalitatea soluţiei privind excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Centrul Medical B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 385 din 23 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a dispus în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ. trimiterea cauzei la instanţa fondului, pentru continuarea judecăţii, aceasta fiind chemată să îşi continue demersul jurisdicţional, în sensul unui examen complet asupra excepţiilor şi apărărilor pârâtei, în ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, inclusiv asupra capacităţii procesuale, urmând a aprecia şi asupra cererilor prin acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Centrul Medical B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 385 din 23 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2022.